Taina Nuntii

Taina Nuntii Mareste imaginea.


Taina Nuntii

Sexualitatea, reproducerea si casatoria sunt gazduite astfel in istoria mantuirii si in calatoria umanitatii spre Dumnezeu. Ele isi au sensul potrivit intr-o nara­tiune ce decurge din alegerile libere de-a lungul timpului ale unor persoane al caror caracter se descopera in traditia experientei crestine care imbratiseaza Scripturile.

Sensul sexualitatii e conditionat de istoria pacatului si a mantuirii, istorie care nu poate fi inteleasa fara a lua in calcul Edenul, intruparea si Jude­cata de Apoi. Aceasta e o provocare, un conflict de viziuni. Ce mai pot face oamenii moderni cu Edenul, cu intruparea si cu Judecata de Apoi? Mai precis, cum anume trebuie inteles Edenul de oamenii contemporani, a caror viziune stiintifica despre lume ia drept garantata nu doar o evolutie, dar si o cosmologie care se intinde pe miliarde de ani in urma? Pentru crestinii traditionali Edenul e central pentru istoria mantuirii: duce de la pacatul lui Adam si al Evei la nasterea celui de-al Doilea Adam, Hristos, din cea de-a doua Eva, Maria.

Edenul si Judecata de Apoi sunt pozitii morale si spirituale din care sa dam seama de aceasta lume, nu evenimente intr-o relatare paleontologica sau cos­mologica. Mai intai e perspectiva asupra unei lumi neatinse de pacat: Edenul in care Adam si Eva sunt impreuna fara pacat. Edenul e locul originar, al relatiei cu Dumnezeu, unde omul e in comuniune cu Dumnezeu, neincatusat de patimi, intr-un context nevatamat de pacat. in al doilea rand, e perspectiva unei lumi zdrobite de pacate.

In aceasta lume cazuta si nemantuita, relatia barbat-femeie e radical afectata de pacatul Evei, prima care a pacatuit si care l-a ispitit pe Adam, astfel ca autoritatea lui Adam asupra Evei s-a extins la o stapanire care includea poligamia practicata chiar de unii patriarhi biblici.

Unirea unica a lui Adam si a Evei s-a pierdut in poligamie si nevoia reproducerii a ajuns o nevoie prinsa intr-un cerc de placere, durere, nazuinta si moarte, nascut de cadere: lu­mea Vechiului Testament. E apoi lumea zdrobita inca de pacat, dar mantuita si in drum spre restaurare.

Unirea naturala a casatoriei poate fi acum incheiata in unirea unica, monogamia lui Adam si a Evei restaurata in Taina Bisericii. Numai dupa Judecata de Apoi va fi pe deplin restaurata. Atunci Edenul e recastigat si implinit in Noul Ierusalim. Izgonit din raiul originilor, omul trebuie restabilit atunci in rai, dar spre deosebire de Adam si Eva omul va fi in cele din urma in comuniune deplina cu Dumnezeu.

Edenul nu e o parte a lumii in care traim. Paradisul creat pentru Adam si Eva a fost separat de aceasta lume, in el intrand Hristos impreuna cu talharul de pe cruce dupa moartea lor, si continuandu-si existenta pana astazi.

De asemenea, lumea asa cum o gasim, zdrobita de durere, chinuri, suferinta si moarte si de contingentele adeseori potrivnice ale evolutiei, nu e lumea pe care Dumnezeu a avut-o in vedere pentru existenta oamenilor, ci mai degraba cea in care Adam si Eva au fost trimisi din pricina caderii lor.

Din rai, Adam si Eva au fost asezati in aceasta lume acum zdrobita si care intr-un anume inteles este paralela cu cea in care ar fi trebuit sa fie. Asa cum accentueaza Anaforaua Liturghiei Sfantului Vasile cel Mare: "L-ai izgonit pe el cu judecata Ta cea dreapta, Dumnezeule, din rai in lumea aceasta.".

Din pricina pacatului lui Adam si al Evei, lumea in care ne aflam este deformata de dialectica durerii si a placerii, a nasterii si mortii. Din pricina pacatului lui Adam si al Evei, prin puterea alegerii lor libere, toate sunt oarecum anapoda, nimic nu mai atinge tinta care i-a fost menita dintru inceput.

Adam si Eva au fost asezati in rai, punctul de referinta exemplar pentru relatia barbatului si femeii. Creati pentru rai, Dumnezeu i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca. "Parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut. Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si inmultiti-va si umpleti pamantul si supuneti-l" (Fc 1, 27-28).

Insusi Hristos subliniaza acest adevar profund: "Acela care i-a facut de la-nceput, parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut" (Mt 19, 4). In aceasta gradina a desfatarilor exista insa nevoi, relatii, ierarhie si implinire. Ei sunt uniti intr-un sprijin reciproc pentru cautarea mantuirii. in Eden, Dumnezeu zice: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor pe potriva lui" (Fc 2, 18). Singurul ajutor potrivit pentru barbat a fost creat din insusi trupul sau: Eva, pe care Adam o recunoaste ca fiind "os din oasele mele si carne din carnea mea", si pe care Adam a numit-o femeie, "pentru ca a fost luata din barbatul ei" (Fc 2, 23).

Dupa crearea Evei din Adam, ca ajutor al acestuia, Facerea ne ofera tex­tul crestin definitoriu pentru sexualitate si casatorie: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup" (Fc 2, 24).

Inca in Eden Dumnezeu anticipeaza taina casatoriei. Asa cum subliniaza Sfantul Ioan Gura de Aur, "inca dintru inceput Dumnezeu pare sa se fi ingrijit mult de aceasta insotire conjugala". Dumnezeu i-a creat pe Adam si pe Eva si i-a asezat in gradina Edenului, in care erau atat pomul vietii, cat si pomul cunostintei binelui si raului, liberi sa guste din toate, mai putin din ultimul. in aceasta gradina Adam si Eva s-au implicat in proiectul de a deveni dumnezei pe cont propriu (Fc 3, 5), in loc sa caute unirea cu Dumnezeu prin smerenie si prin energiile lui Dumnezeu.

Dupa ce i-a pus pe oameni stapani peste toate vietatile (Fc 1,26), primul scop al casatoriei anuntat dupa porunca de a fi rodnici si a se inmulti (Fc 1, 28) e insotirea conjugala: "Nu este bine sa fie omul singur" {Fc 2, 18). La aceasta se refera Hristos insusi cand se refera la casatorie: "Iar El, raspunzandu-le, a zis: N-ati citit ca Acela care i-a facut de la-nceput, parte barbateasca si parte feme­iasca i-a facut?, si a zis: Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup; asa incat nu mai sunt doi, ci un singur trup" (Mt 19, 4-6).

Hristos afirma o unire care nu poate fi anulata din nici o alta pricina "afara de desfranare (porneia)" (Mt 19, 9). Dupa cum, recunosc ucenicii, seriozitatea acestei obligatii este mai mult decat poate purta; un om natural. "Daca asa este starea omului fata de femeie, atunci nu e de folos sa se insoare" (Mt 19, 10).

Insotirea sexuala a barbatului si femeii este asezata in casatorie ca institutie al carei scop este reproducerea si cresterea de odrasle sfinte. Aceasta institutie face obiectul primei minuni publice a lui Hristos la cererea Maicii Sale (In 2, 1-11). In interiorul acestei institutii si plecand de la aceasta insotire, barbatul si femeia se unesc impreuna cu Dumnezeu spre zamislirea de prunci. Casatoria nu este, asadar, o simpla chestiune de convenienta umana.

Cu Hristos, casatoria devine o usa unsa catre cer, o Taina a intalnirii cu Dumnezeu, o participare la mantuirea de catre Hristos a acestei lumi zdrobite, in ciuda caderii, in vremea potopului si dupa mantuirea realizata de Hristos Dumnezeu a afirmat taina casatoriei. Asa cum arata Sfantul Apostol Pavel, re­latia dintre sot si sotie e incadrata in termenii relatiei dintre Hristos si Biserica, o unire de iubire si supunere transformata prin moartea omului celui vechi si prin viata in Hristos.

"Femeilor, supuneti-va barbatilor vostri, precum Domnului; pentru ca bar­batul ii este cap femeii, asa cum si Hristos ii este cap Bisericii, El, Mantui­torul trupului. Dar asa cum Biserica I se supune lui Hristos, tot astfel si femeile sa le fie intru toate barbatilor lor. Barbatilor, iubiti pe femeile voastre asa cum si Hristos a iubit Biserica si pe Sine S-a dat pentru ea ca s-o sfinteasca, curatind-o prin baie de apa intru cuvant, ca s-o infatiseze Siesi Biserica slavita, fara sa aiba pata sau creturi sau altceva de acest fel, ci sa fie sfanta si fara prihana. Asa sunt datori barbatii sa-si iubeasca feme­ile, ca pe propriile lor trupuri. Cel ce-si iubeste femeia, pe sine se iubeste. Ca nimeni vreodata nu si-a urat trupul; dimpotriva, fiecare il hraneste si-l incalzeste, precum si Hristos Biserica; pentru ca noi suntem madulare ale trupului Sau, din carnea Lui si din oasele Lui. Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si cei doi vor fi un trup. Taina - mysterion - aceasta mare este; iar eu vorbesc despre Hristos si despre Biserica. Dar si-n ceea ce va priveste, fiecare din voi sa-si iubeasca femeia ca pe sine insusi, iar femeia sa se teama de barbat" (Ef 5, 22-33).

Textele biblice, ca si viata Bisericii vechi, situeaza intreaga sexualitate trupeas­ca in interiorul acestei relatii dintre sot si Sotie, ca si in relatia cu Dumnezeu. Sexualitatea isi are locul in patul conjugal in interiorul Tainei harului.

De la inceputurile Bisericii doar acea unire intre barbat si femeie acceptata de episcop a fost dreapta unire a sotului si sotiei. Prin Biserica unirea lor intr-un trup este recentrata pe pomul vietii, pe drumul duhovnicesc al sotului si sotiei spre sfintenie. Asa cum Sfantul ioan Gura de Aur accentueaza, Taina Nuntii implica o restaurare partiala a Edenului.

"Nunta e aceasta facuta potrivit lui Hristos, nunta duhovniceasca si nastere duhovniceasca, nu de sange, nici din dureri. Nunta nu e din patima, nici a trupurilor, ci in intregime duhovniceasca, sufletul fiind legat cu Dumnezeu cu o unire negraita si pe care El Singur o stie. De aceea spune: Cine s-a lipit de Domnul e un duh cu El (1 Co 6, 17)".

Aceasta unire este inteleasa ca fiind nu doar unica, monogama si sfanta, ci si leacul pentru dorinta care altfel ar fi o patima care e un rau sfetnic. "Casatoria nu e un lucru rau. Lucru rau e adulterul, lucru rau e desfraul. Casatoria insa e un leac care desfiinteaza desfranarea". Dragostea trupeasca merge bine in casatorie.

Pasiunile sexuale, pe care Adam si Eva nu le-ar fi suferit daca n-ar fi fost ca­derea, au in casatorie un loc ingaduit de Dumnezeu prin binecuvantarea casa­toriei. Asa cum Sfantul Ioan Gura de Aur subliniaza limpede in talcuirea sa la Epistola catre Efeseni, placerea sexuala in casnicie implica energii bine directionate.

"Si cum devin ei un trup? Ca si cum ai lua partea cea mai curata dintr-un aur si ai amesteca-o cu alt aur, asa si aici femeia, primind partea cea mai grasa a placerii topite, o hraneste si incalzeste si adaugand partea ei o da inapoi un om. Si copilul e un fel de punte, ca cei trei sa devina un trup, copilul legandu-i intre ei de fiecare parte".

Casatoria este singurul loc potrivit pentru dorintele trupesti. Sfantul Ioan Damaschinul il citeaza cu aprobare pe Sfantul Ioan Gura de Aur: "Casatoria e o ingaduinta a placerii". Aici dorintele trupesti pot fi bine tintite astfel incat cuplul casatorit se poate apropia de Dumnezeu. Aceasta unire in reproducere si insotire e de ajuns sa justifice Sfanta Taina a casatorie. In acesta Sfantul Ioan Gura de Aur e in acord cu Sfantul Maxim Marturisitorul ("Cele patru sute de capete despre dragoste" II, 17) si altii Parinti, care recunosc ca faptul de a avea contacte sexuale doar pentru propria satisfactie rateaza tinta unei vieti crestine sfinte. Sexualitatea conjugala trebuie sa priveasca spre altceva: sexualitatea conjugala trebuie sa exprime nu doar iubirea reciproca dintre sot si sotie, ci trebuie situata si in interiorul cautarii rnantuirii.

Asa cum subliniaza tot Sfantul Ioan Gura de Aur, unirea trupeasca a casato­riei realizeaza nu doar reproducere si placere, ci unirea sotului si sotiei: ei devin un trup, o unitate. Casatoria exista pentru ca nu este bine ca omul sa fie singur. Ca­satoria e binecuvantata de Dumnezeu chiar atunci cand cuplul nu poate avea copii.

"Dar ce? Atunci cand nu este un copil, nu vor fi oare cei doi si atunci una? Evident, caci impreunarea lucreaza aceasta, topind si amestecand trupurile lor. Si asa cum cine pune o picatura de mir in ulei a facut totul una, asa si aici. De ce te rusinezi de ce e cinstit? De ce rosesti de ce e neintinat?".

Asa cum s-a aratat deja, Biserica binecuvanteaza casatoria cuplurilor chiar si la o varsta la care reproducerea ar putea avea loc doar in chip miraculos. Sfantul Ioan Gura de Aur recunoaste ca porunca Facerii de a creste si a ne inmulti (Fc 1, 28) e in general respectata in chip corespunzator.

"Caci nu casatoria face copiii, ci acel cuvant al lui Dumnezeu care spune: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul" (Fc 1, 28). Martori sunt toti cei care s-au casatorit dar n-au ajuns parinti. Astfel incat cauza ei initiala e castitatea, mai cu seama acum cand toata lumea locuita s-a umplut de neamul nostru. Caci la inceput zamislirea de prunci era un lucru de dorit, ca fiecare sa lase in urma amintirea vietii lui. Dar acum ca invierea bate la usa si nu mai vorbim de moarte, ci umblam spre o alta viata mai buna decat cea de acum, sarguinta pentru acestea e de prisos".

Casatoria ofera exprimarea corespunzatoare a dorintei sexuale in unirea dintre sot si sotie, chiar atunci cand reproducerea nu este realizata.

Biserica pune la un loc aceste diverse intelegeri ale casatoriei, care asigura nu numai reproducerea si evitarea desfraului, dar mai ales insotirea. Biserica re­cunoaste ca, desi casatoria a fost instituita pentru reproducere, barbatii si femeile au in cadrul casatoriei interese sexuale legitime altele decat reproducerea, inte­rese facute decente prin aceea ca sunt parte integranta a insotirii sotului si sotiei in lupta lor pentru mantuire.

Desi casatoria a fost instituita ca sa poata fi zamis­liti copii, acest scop e situat in interiorul unei uniri intre barbat si femeie, care este cuprinzatoare in orientarea ei spre mantuire.

Scopul fiecarei casatorii si al fiecarui act sexual in cadrul casatoriei nu e necesar sa fie reproducerea (de exemplu, la cuplurile care datorita varstei nu mai pot avea copii) dar trebuie plasat intotdeauna intr-un context care duce dincolo de trupesc spre Dumnezeu. Casatoria poate realiza intotdeauna scopul relatiei dintre Adam si Eva inainte de cadere, ca omul sa nu fie singur: casatoria asigura iubire si ajutor reciproc in viata crestina, facand din familie o mica Biserica.

Dupa cadere insa, aceasta insotire va implica de obicei o unire trupeasca marcata de dorinte puternice. Chiar si in cadrul casniciei energiile sexualitatii vor fi o provocare pentru man­tuire daca nu sunt orientate prin Taina Nuntii spre Dumnezeu.

Biserica recunoaste importanta satisfacerii corecte a dorintelor reciproce ale sotului si sotiei. Dat fiind caracterul imperios al nevoii sexuale, atat sotul, cat si sotia au o autoritate unica, reciproca si egala unul asupra celuilalt in chestiunile sexuale. "Barbatul sa-i dea femeii ceea ce-i datoreaza; de asemenea si femeia, barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; tot asa, nici barba­tul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia" (1 Co 7, 3-4).

Din acest motiv al treilea canon al Sfantului Dionisie Alexandrinul (+265) spune: "Iar cei ce sunt independenti si casatoriti, trebuie sa-si fie lorusi judecatori, fiindca au auzit pe Pavel care scrie ca este lucru cuviincios a se departa la un timp unul de altul prin consimtamant, pentru ca sa staruie in rugaciune si apoi sa se apropie (7 Co 7, 5)".

Crestinismul traditional asigura ceea ce pentru multi este un paradox: un ascetism sexual. Ascetismul in casatorie, ca si in ce priveste mancarea si bautura, a fost intotdeauna inteles ca parte integranta a luptei pentru sfintenie: desfatare, dar fara a ne lasa abatuti de o autocomplacere ce intoarce inimile de la Dumnezeu. Crestinii au postit intotdeauna, chiar posturi de comun acord de la activitati sexuale (1 Co 2, 5).

Intr-adevar, Sfantul Ioan Gura de Aur presupune ca aceasta este practica obisnuita. "Multi se infraneaza chiar si de la sotiile lor pentru un rastimp de post sau rugaciune". Scopul e acela de a ne desfata de creatia lui Dumnezeu fara a fi stapaniti de aceasta desfatare, de a gasi in aceasta placere luata in mod corect o sansa prin care sa trecem dincolo deaceasta placere spre imparatia Lui, spre raiul unde nu vor fi casatorii si nici maritisuri si cu siguranta nici unire trupeasca.

In toate acestea, casatoria trupeasca e binecuvantata, dupa cum este si buna­tatea mancarii si a bauturii, cum ilustreaza urmatorul canon.

"Daca vreun episcop sau prezbiter sau diacon, sau oricine din catalogul preotesc se tine departe de nunta si de carnuri si de vin, nu pentru infranare, ci din scarba, trecand cu vederea ca toate sunt foarte bune si ca parte bar­bateasca si parte femeiasca l-a facut Dumnezeu pe om, ci hulind, ar cleveti faptura, ori sa se indrepte, ori sa se cateriseasca si sa se indeparteze din Biserica. Asemenea si laicul".

Inca din primele veacuri Biserica a fost nevoita sa condamne prin posturile sale atat o interpretare a casatoriei care ar plasa sexualitatea in afara calatoriei ascetice spre Dumnezeu, cat si pe cei ce ar socoti intinaciune sexualitatea con­jugala. Canoanele timpurii reflecta acest echilibru care a cerut Bisericii sa accen­tueze ca este binecuvantata casatoria, si in special caracterul neintinat al patului conjugal (Evr 13, 4).

De exemplu, Sinodul de la Gangra din anul 340 d. H. spune in primul sau canon ca "daca cineva ar defaima nunta si pe cea care se culca cu barbatul sau, credincioasa fiind si evlavioasa, ar urgisi-o sau ar defaima-o ca si cum nu ar putea intra in imparatia cereasca, sa fie anatema". In anul 692 Biserica universala a trebuit sa condamne regula Bisericii Romei de a-i opri pe preotii casatoriti sa se culce cu sotiile lor.

"De vreme ce am cunoscut ca in Biserica romanilor s-a predanisit in chip de canon ca cei ce vreau sa se invredniceasca de hirotonia intru diacon sau intru prezbiter, sa dea marturie ca nu se impreuna mai mult cu sotiile lor; noi, urmand vechiul canon al acriviei cumpatarii si bunei randuieli aposto­lice, casatoriile cele dupa legi ale barbatilor sfintiti, vrem sa aiba tarie si de acum inainte, in nici un chip desfacand legatura cu sotiile lor, nici lipsindu-i pe acestia de insotirea intreolalta la timpul cuvenit. Drept aceea, de s-ar afla cineva vrednic pentru hirotonie intru ipodiacon sau intru diacon, sau intru prezbiter acesta, vietuind impreuna cu sotia cea dupa lege, in nici un chip sa fie oprit de la urcarea la o astfel de treapta, nici cumva sa i se ceara in timpul hirotoniei sa marturiseasca ca se va departa de la in­sotirea legala cu propria sa sotie, pentru ca sa nu fim siliti a ocari aici casa­toria cea legiuita de Dumnezeu si cea binecuvantata prin fiinta sa de fata; caci glasul Evangheliei striga: "Ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Mt 9, 6); si al Apostolului care invata: "Cinstita este nunta si patul nespurcat" si: "Te-ai legat cu femeie? Nu cauta dezlegare." (1Co 7,27). Iar daca cineva, lucrand impotriva canoanelor apostolice, ar indrazni sa lipseasca de legatura si insotire cu femeia legiuita pe careva dintre cei sfintiti - zicem adica dintre prezbiteri sau diaconi sau ipodiaconi - sa se cateriseasca. Asijderea si daca vreun prezbiter sau diacon o alunga pe sotia sa sub cuvant de evlavie, sa se afuriseasca, iar staruind sa se cateriseasca".

Asa cum accentueaza acest canon, sexualitatea ca relatie si insotire reciproca e afirmata. Rolul ei declarat este sustinerea reciproca a sotului si sotiei in lupta lor ascetica astfel incat, intr-un sfarsit, sa-si poata depasi patimile si dobandi sfintenia.

Sfintii Parinti au stiut ca dupa cadere, datorita faptului ca energiile umane nu mai pot fi usor controlate, reproducerea e afectata tot atat de mult de patima, cat si de alegerea libera. Omul e prins in cercul placerii si al durerii. Si totusi, in contrast cu dorinta rau directionata, dorinta sexuala in cadrul casatoriei nu este condamnata.

"Dorinta nu e pacat; dar cand cade in lipsa de masura nevrand sa ramana inauntrul legilor casatoriei, ci chiar sarind pe femeile altora, atunci ajunge adulter, nu insa datorita dorintei, ci datorita lacomiei acesteia".

Desi fecioria e socotita mai presus decat casatoria, totusi, asa cum accentueaza Sfantul Grigorie Teologul, casatoria este deplin cinstita.

"Nu esti oare casatorit dupa trup? Nu-ti fie frica de desavarsire. Esti curat si dupa casatorie. A mea sa fie primejdia. Eu te voi uni, eu iti voi imbraca mireasa. Caci nu este casatoria de necinste pentru ca fecioria e mai de cinste. Voi imita pe Hristos, Nunul si Mirele cel curat, Care atat face minune la o nunta, cat si cinsteste nunta cu prezenta Sa. Sa fie numai casatoria curata si neamestecata cu dorinte murdare".

Asa cum afirma Sfantul Ioan Gura de Aur in talcuirea sa la Epistola catre Romani, placerile condamnate nu includ dorinta reciproca decenta a sotului si sotiei, ci dorinta adultera. In casatorie insa totul trebuie orientat ca intr-o microbiserica, in care dragostea reciproca intre Adam si Eva se intoarce in rugaciune reciproca spre Dumnezeu.

H. Tristram Engelhardt jr

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3993

Voteaza:

Taina Nuntii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE