Semnal editorial si publicistic – Gheorghe Dragomir, Terra, Planeta Sufletelor Ratacite, Editura “Romania in lume”, Bucuresti, 2014, 468 pagini…

Domnul General Gheorghe Dragomir este un apologet, un misionar, un propovaduitor si un marturisitor al cuvantului scris, cu mult har, cu mult talent si cu multa daruire, un cuvant plin de miez si de consistenta de care avem foarte multa nevoie, deoarece este cuvantul specialistului, istoricului, diplomatului, militarului, romanului serios si patriotului authentic. Gheorghe Dragomir - nascut la 16 decembrie 1948 in comuna Bolintin-Vale, judetul Giurgiu, este absolvent al Facultatii de Drept – Bucuresti in anul 1971, si al cursurilor post universitare de Relatii Internationale si de Comert Exterior (1987-1989). Din anul 1973 pana in anul 1992 a fost ofiter in Centrul de Informatii Externe, perioada in care a executat mai multe misiuni in tari din Asia, Africa, Orientul Mijlociu si Europa Occidentala. Ajunge Adjunct al Sefului S.I.

E. (1990-1992) cand este avansat la gradul de General de Brigada; se pensioneaza la cerere, din motive medicale in luna februarie 1992. Intre anii 1998 – 2005 a fost Consilier la Comisia de Politica Externa a Senatului Romaniei. Din anul 2001 pana in prezent este membru fondator si presedinte executiv al Asociatiei Culturale “Romania in Lume”. De asemenea, este membru fondator si presedinte al Camerei Bilaterale de Comert si Industrie Romania-Azerbaidjan (2005-2007).

Domnul General Gheorghe Dragomir este expert policito-militar si autor a numeroase studii si articole de politica externa, strategie geopolitica si geoeconomica, privind zona Marii Negre, Asia Centrala, Marea Caspica si Orientul Mijlociu.

Ca scriitor si publicist, sub egida Editurii "Romania in Lume" Domnul General Gheorghe Dragomir a publicat malte studii, volume, lucrari stintifice si carti, din care le amintim pe urmatoarele:

Lucrarea "Recviem pentru spioni" vol. I a fost scrisa din necesitatea de a dezvalui cititorilor romani si celor straini interesati, unele aspecte mai putin vizibile ale activitatii de informatii externe, pornind de la experienta proprie, dobandita in doua decenii de lupta, pe frontul nevazut al confruntarii si uneori cooperarii tacite, intre servicii de spionaj, apartinand unor state cu sisteme politice diferite.

Lucrarea "Recviem pentru spioni" vol. II se doreste a fi un omagiu adus cadrelor si agentilor S.I.E. care, cu devotament si profesionalism si-au adus contributia la apararea si promovarea intereselor nationale, de multe ori nedreptatiti de istorie si de societate si, totodata, un indemn adresat tinerei generatii de a aborda cu incredere, responsabilitate si respect aceasta profesie, cu atat mai mult cu cat pericolele si amenintarile asimetrice care stau in fata secolului XXI, cer angajarea in aceste organisme, a celor mai luminate minti si a expertilor din cele mai diverse domenii.

Volumul "Europa cu capul in stele si trupul insangerat" incearca sa gaseasca raspunsuri cat mai concrete si lipsite de prejudecati la unele intrebari care framanta si ingrijoreaza diferite organizatii sau grupari elitiste la nivel planetar si anume:

- Criza economica actuala este semnalul declinului moral al occidentului?

- Agnola crestinismului va produce o noua religie, alta decat cele cunoscute?

- Europa este amenintata cu islamizarea in urmatoarele decenii?

- Civilizatia urmatoare va fi spiritualizata sau razboinica?

- Este o lege intre Evanghelie si Razboi?

Dupa toate acestea, si multe alte contributii deosebite, Domnul Gheorghe Dragomir vine acum in intampinarea noastra cu o alta carte, ce poarta titlul: “Terra, planeta sufletelor ratacite” – o altfel de carte, impozanta, monumentala, asezata in cuprinsul a 468 de pagini si structurata pe 13 capitole tematice, bucurandu-se de un “Cuvant Inainte” semnat de catre Parintele Dr. Ioan Mircea Ghitea – Parohul Bisericii Ortodoxe Romane din localitatea Husasau de Cris, judetul Bihor, de o “Prefata” semnata de teologul si publicistul Dr. Stelian Gombos si de o “Postfata” semnata de eruditul cercetator si istoric - Prof. Univ. Dr. Mihai Drecin de la Universitatea din municipiul Oradea, judetul Bihor.

Altfel spus, aici si acum avem de-a face cu o carte, cu un volum, consistent si substantial, care ne cheama si ne provoaca la meditatie si reflectie religioasa si spirituala, si toate acestea, fiinca ne referim la o lucrare ce face trimitere la sufletul omenesc, cu toate ale sale; de asemenea este o lucrare ce face o analiza serioasa si profunda asupra fenomenului religios de astazi, asupra importantei religiei in viata omului, (post)modern si contemporan, de secol XXI si inceput de mileniu III.

Cu alte cuvinte, aceasta carte, asa cum se poate observa chiar si dintr-o prima ori simpla rasfoire a ei, pune in discutie si dezbatere lucruri si probleme foarte importante, fundamentale, ale omenirii, de natura existentiala, spirituala, dogmatica, filozofica, morala, intr-un cuvant teologica.

Spicuind si rezumand din aceasta vasta, consistenta si bogata lucrare doar preocuparile, intrebarile si framantarile autorului, cu privire la problema religioasa, spirituala, a cosmosului, universului si omenirii intregi, sau preocuparile domniei sale cu privire la importata religiei, implicit a culturii sacre, spirituale, in viata omului, dintotdeauna, inclusiv a omului de astazi, vom retine si sublinia faptul ca, stim cu totii ca omul este un univers deschis, limitele acestui univers fiind aceleasi dintotdeauna: abisurile tenebroase ale caderii, ale pacatului si ale patimilor si inaltimile sau piscurile senine ale virtutilor. Pacatele, patimile, ca fiind isbucnirile cele mai violente si grosiere ale energiilor si resurselor umane, si virtutile, care constituie adevarata vocatie si lucrare a omului, au fost aceleasi de la inceput, desi au fost numite diferit. Ceea ce s-a schimbat nu este atat modul lor de desfasurare, cat mai ales intensitatea si generalizarea lor – sustine Parintele Ioan Cristinel Tesu, in lucrarea sa „Omul – Taina Teologica„ - aparuta la Editura ,,Christiana„ din Bucuresti.

Pacatele contemporane sunt aceleasi cu pacatele primilor oameni dupa cadere. ,,Insa, in timp ce oamenii de atunci experiau pacatul ca pe o cadere, o rupere si o instrainare de Izvorul vietii si de temeliile ontologice ale lumii si traiau aceasta ,,sfasiere a firii,, in pocainta neincetata si cu speranta necontenita a mantuirii, astazi, ceea ce altadata insemna o grava abatere, accidentala totusi, a firii de la chemarea ei divina, tinde sa se generalizeze si sa devina normalitate, chiar o a doua natura, la nivel planetar,, - sustine acelasi Parinte Profeosr Ioan Cristinel Tesu.

Dupa veacuri de cercetare si investigare anatomica si medicala, trupul omului, constitutia sa fizica, este bine cunoscuta. Ceea ce ramane o taina, pe care teologia o expune in
toata bogatia si frumusetea sa, este infinita viata spirituala, duhovniceasca, a acestuia. Lumea, timpul, omul fac tot mai mult obiectul analizei si al reflexiei stiintelor descriptive, naturale, fizice si exacte. Concluziile la care conduce, insa, acest mod de abordare nu sunt dintre cele mai multumitoare pentru filosof sau moralist. Reducerea faptului sufletesc la sfera fiziologicului si a psihologicului, a evolutiei la dizolvare pot satisface, poate, doar o curiozitate stiintifica, nu si dorul si efortul moral. Spatiul si timpul sunt privite doar in perspectiva fizica, in baza interactiunii lor, iar omul, intr-un astfel de cadru, se simte stingher si strain.

Trebuie sa retinem faptul ca taina omului nu se cuprinde si nu se inchide in el insusi, ci se raporteaza la Arhetipul dupa care a fost el a creat si spre care tinde – Dumnezeu. Ontologia sa este iconica, adica ne conduce spre Dumnezeu, a carui icoana imperfecta, dar in continua epectaza, este omul. “In profunzimea tainei sale, omul nu exista doar pentru sine si prin sine, ci prin vointa Creatorului sau si pentru semenii sai. Dependenta de Dumnezeu – Parintele sau ceresc - si de semenii sai sunt cele doua aspecte fundamentale ale existentei umane. Omul nu isi este nici macar lui un centru si nu isi este suficient siesi, ci se afla permanent in legatura cu semenii sai, indreptandu-se, prin legea iubirii, spre Dumnezeu si acestia,, – afirma tot Parintele Profesor Ioan Cristinel Tesu.

Intr-o abundenta de antropologii si psihologii, solutia teologica intregeste si incununeaza toate celelalte elemente ale discursului antropologic, si aceasta la un mod ontologic, profund optimist si pozitiv, intr-o perioada in care, datorita egocentrismului luciferic, recursul la cuvintele inspirate ale adevaratilor Parinti duhovnicesti pare inoportun, perimat si anacronic. Criza sau drama omului modern si a lumii in care traieste, cum pe buna dreptate constata marele moralist roman – Profesorul Constantin Pavel in lucrarea sa ,,Problema raului la Fericitul Augustin,, este ca ,,piere si nu-si da seama de unde-i vine pieirea. Arunca vina pe crizele economice, sociale si politice, socotindu-le ultimele si singurele cauze ale raului de care sufera, dar ignora cauza adevarata a tuturor relelor: pacatul,,. Cauza acestei tragedii a omului contemporan o constituie antropologia gresita de la care se porneste in deslusirrea si explicarea tainei umane, din perspectiva originii si finalitatii sale. ,,Nu s-a inteles ca omul este o fiinta naturala, insa, in acelasi timp si intr-un anumit sens, si supranaturala, corupta si fara har, dar avand un scop supranatural. Omul a fost considerat numai in chip natural. Taindu-i-se legatura cu Dumnezeu si fiind redus la propriile lui forte naturale, omul a devenit robul nevoilor si placerilor. Lipsit fiind de suportul spiritual al religiei, nimic nu-l mai poate apara impotriva haosului. Umanismul antropocentric nu sfarseste, cum s-ar crede, printr-o afirmare a omului, ci printr-o negare a lui. ,,Afirma acelasi Profesor Constantin Pavel in aceeasi lucrare. Convingerea noastra este ca singura antropologia crestina are puterea de a aduce linistea atat de mult cautata, pentru om si pentru lume, liniste izvorata din iubirea lui Dumnezeu si impartasita lumii prin om - ,,cununa creatiei,,.

In alta ordine de idei, cu precadere in ultimii ani s-au facut studii de specialitate in care s-a analizat rolul pe care-l are credinta sau spiritualitatea asupra sanatatii omului. Vreme de zece ani au fost intervievate si analizate 22.000 de pesoane in cadrul universitatilor Texas, Colorado si Florida1. Dupa strangerea si sistematizarea rezultatelor s-a ajuns clar la constatarea: cine crede, traieste mai mult. S-a ajuns din perspectiva stiintelor religioase sa se constate ca „crestinul se intristeaza si trece prin perioada de doliu altfel”2. Au urmat alte numeroase studii facute de medici, psihologi si sociologi care au adaugat: cei credinciosi se vindeca dupa operatii mai bine si mai repede decat cei necredinciosi. Cei care cred ajung foarte rar in depresii, iar cand ajung scapa mult mai repede. De asemenea, s-a precizat ca riscul de a suferi de tensiune arteriala de catre ateii fumatori este de patru ori mai mare, decat la credinciosii fumatori.

Foarte multe studii si analize arata avantajele credintei pentru sanatate si doar 4% sustin si influente negative. In modul cel mai pregnant sunt evidentiate avantajele credintei asupra sufletului (Psyche), adica un sentiment de mai buna simtire, de confort psihic, de multumire, optimism, sens al vietii si mai putin sentimentul singuratatii, al fricii, al depresiilor ori ganduri de autodistrugere. Profesorul psihiatru si neurolog Dr. Raphael Bonelli a scris despre influenta benefica si psihohigienica a religiozitatii. „Oamenii religiosi sunt mai ocrotiti si mai feriti de pericolul dependentei (droguri, alcool), al depresiilor si al sinuciderii”4. Aceasta nu insemna ca religiozitatea se poate oferi in locul medicinii. Omul religios traieste adesea mai sanatos fiindca el nu face exces de alcool, nu consuma droguri, mananca cu cumpatare, duce o viata sexuala ordonata, apreciaza familia, lupta impotriva egoismului. Religia in calitatea si sensul ei de legatura cu Divinitatea poate birui si depasi frici si stari sufletesti apasatoare. Oamenii pot sa se vindece intr-adevar in biserici atunci cand ating sfintele moaste sau obiectele sfintite. Oameni de stiinta din Sankt Petersburg au dovedit-o si au descoperit si mecanismul „material“ al acestui fenomen dumnezeiesc.

S-a afirmat si din perspectiva nereligioasa si stiintifica: „Rugaciune este un remediu puternic… Rugaciunea nu numai ca regleaza toate procesele din organismul uman, ea repara si structura grav afectata a constiintei“5. Treapta superioara a convorbirii cu Dumnezeu este rugaciunea curata, cea facuta, cum ne invata Sfintii Parinti „in mintea nefurata de ganduri, de concepte, de inchipuiri, si este rezultat al unei curatiri profunde a omului de pacate si de patimi… o mintesupra-plina de Prezenta lui Dumnezeu”6. Profesorul Slezin a masurat puterea rugaciunii.

El a inregistrat electroencefalogramele unor calugari in timp ce se rugau si a obtinut un fenomen neobisnuit - „stingerea“ completa a cortexului cerebral. Aceasta stare poate fi observata numai la bebelusii de trei luni, atunci cand se afla langa mamele lor, in siguranta absoluta. Pe masura ce persoana creste, aceasta senzatie de siguranta dispare, activitatea creierului creste si acest ritm al biocurentilor cerebrali devine rar, numai in timpul somnului profund sau al rugaciunii, asa dupa cum a dovedit omul de stiinta. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscuta „trezie usoara, in rugaciune” si a dovedit ca are o importanta vitala pentru orice persoana. Rugaciunea este – spunea in anul 2005 generalul Phillippe Morillon, parlamentar european – un mijloc pe care noi il detinem si prin care putem sa schimbam multe. Este un fapt cunoscut ca bolile sunt cauzate mai ales de situatii negative si afronturi care ne raman infipte in minte. In timpul rugaciunii, insa, grijile se muta pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibila atat vindecarea psihica si morala, cat si cea fizica.

Slujbele bisericesti ajuta si ele la ameliorarea sanatatii. Inginera si electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicala si Biologica Sankt Petersburg a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sanatatii unor enoriasi inainte si dupa slujba. A rezultat ca slujba in biserica normalizeaza tensiunea si valorile analizei sangelui.

Se pare ca rugaciunile pot sa neutralizeze chiar si radiatiile. Se stie ca dupa explozia de la Cernobal, instrumentele de masura pentru radiatii au aratat valori care depaseau capacitatea de masurare a instrumentului. In apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, insa, aflata la patru km de reactoare, valoarea radiatiilor era normala. „Locasul de inchinare este centrul liturgic al creatiei, el este locul prezentei si lucrarii lui Dumnezeu cel in Sfanta Treime, a Carui sfintenei transfigureaza acest spatiu si sfinteste astfel pe om si intreaga creatie”7. Biserica este un locas al lucrarii harului, energiile divine necreate sunt prezente si lucratoare in lumea noastra materiala, creata.

Oamenii de stiinta din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, ca apa sfintita, semnul Crucii si batutul clopotelor pot sa aiba, de asemenea, proprietati vindecatoare. De aceea, in Rusia, clopotele bat intotdeauna in cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoara virusii de gripa, hepatita si tifos, aceleasi sunete imprastie si risipeste norii amenintatori cu grindini si furtuni nimicitoare. Proteinele virusilor se incovoaie si nu mai poarta infectia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect si mai semnificativ: omoara microbii patogeni (bacilul de colon si stafilococi) nu numai in apa de la robinet, ci si in rauri si lacuri. Este chiar mai eficient decat aparatele moderne de dezinfectie cu radiatie magnetica. Bunii si strabunii nostri nu incepeau sa manance din painea noua inainte de a o insemna de trei ori cu semnul crucii, de asemenea, inainte de a bea apa – pe camp, pe dealuri sau prin paduri – se insemnau cu semnul sfintei cruci.

Laboratorul stiintific al Institutului de Medicina Industriala si Navala Sankt Petersburg a analizat apa inainte si dupa sfintire. A rezultat ca daca se citeste rugaciunea Tatal Nostru si se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentratia bacteriilor daunatoare va fi de o suta de ori mai mica. Radiatia electromagnetica da rezultate mult inferioare. Astfel, indrumarile ortodoxe de a binecuvanta orice mancare sau bautura nu au numai o valoare spirituala, ci si una preventiva, reala si absolut benefica.

Apa sfintita nu este numai purificata, ci ea isi schimba si structura, devine inofensiva si poate sa vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indica o densitate optica mai mare a apei sfintite, ca si cum aceasta ar fi inteles sensul rugaciunilor si l-ar fi pastrat. In mod lamurit este cauza acestei puteri unice de a vindeca8. Dumnezeu Ziditorul lumii materiale si spirituale, prin purtarea de grija asupra firii inconjuratoare, lucreaza prin harul Duhului Sfant, prin energiile Sale necreate asupra lumii si a supra omului pe calea noastra spre imparatia vesnica. De fapt, unii oameni de stiinta, au fost capabili sa masoare unele efecte, dovedind cu mijloacele stiintifice actuale ceea ce Sfintii Parinti stiu, prin experinta, de 2000 de ani, dar „mecanismul“, fiind divin, nu poate fi explicat in termeni omenesti.

Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienti in spitale de boli mentale au suferit transformari miraculoase. Nu numai ca le-a disparut obsesia alcoolului, dar au ajuns sa aiba o buna sanatate. Pentru a-si mentine aceasta stare, continua sa se roage, sa practice cei doisprezece Pasi si sa se abtina de la orice substanta cu proprietati psihotrope recomanda Parintele Meletios Webber9, in cartea sa: Twelve Steps of Transformation. Religia reprezinta calea cea mai buna si sigura de iesire din starea de neiubire sau de ura, credinta in Dumnezeul iubirii imi da mie putere sa ma vindec de ranile urii10, maniei, egoismului si de toate pacatele, ma pot curati ca sa ma apropii de Dumnezeul Iubire, Lumina si Desavarsire.

Omul religios cu toate ca traieste in aceasi lume cu cei nereligiosi, dar el traieste altfel, caci el are perspectiva vesniciei. Credinta in Dumnezeu imi da o alta atitudine de viata atat sociala cat si familiala. Ma comport in societate ca unul ce am convingerea existentei lui Dumnezeu si imi randuiesc viata sociala avand o constiinta treaza si o legatura cu Domnul vietii. In familie credinciosul va avea o atitudine incununata de iubire agapica si nu de calcule egoiste, sociale sau materialiste. Copiii sunt primiti si tratati de catre omul religios ca daruri ale lui Dumnezeu11, prin prezenta lor inocenta si gingasa vine Dumnezeu in casele noastre. Ei sunt o prezenta divina in familie, iar Sfanta Treime este simbolul supremei iubiri in viata de familie. In familia crestina este acasa comuniunea membrilor intreolalta, dar si cu celalti oameni si mai ales cu Dumnezeul iubirii si al comuniunii.

Cu alte cuvinte, asadar, atunci cand defineste omul, spirirualitatea ortodoxa, de exemplu, vorbeste despre el cu sfiala duhovniceasca si il numeste ,”taina teologica”. La fel, intreaga sa viata sau intregul dinamism al vietii sale duhovnicesti, in centrul caruia se afla sistemul minte – inima, constituie o taina. De aceea, teologia are o cunoastere mai adanca, interioara despre elementele acestei taine. Incercarile stiintelor naturale si experimentale de a o exprima, in termenii conceptelor inchise, structuraliste, se lovesc de insuficienta obiectelor si metodelor de cercetare si de neputinta mintii noastre slabite de pacat. ,,Problema vietii si a bogatiei sale de semnificatii spirituale n-a putut fi epuizata sau macar partial rezolvata nici de psihologia experimentala si nici de psihanaliza abisala sau a profunzimilor. Incercarile de a rationaliza sau conceptualiza taina vietii omenesti, pe care o exprima existenta umana spirituala, de a explica prin categoriile limitate si prin intermediul metodelor si demonstratiilor stiintifice taina sa inefabila esueaza. Ea nu poate fi epuizata prin metodele obisnuite ale stiintei experimentale si logice, nu poate fi circumscrisa in cadrul limitat al cunoasterii stiintifice. Orice astfel de abordare a tainei sufletului omenesc reperezinta o cunoastere aparenta si cel mult partiala,, - afirma acelasi Parinte Ioan Cristinel Tesu de la Iasi.

Precum Dumnezeu este infinit, iar urcusul spre El are caracterul unei permanente epectaze, se pot exprima anumite rasaturi ale crestinului, aflat pe diferite trepte ale desavarsirii, fara, insa, a se putea exprima totul. Persoana umana nu poate fi limitata la calcul aritmetic sau cantitativ, pentru ca taina sa este inepuizabila, este inepuizabila, este un univers de taine. A incerca sa intelegi omul inseamna, pentru parintii duhovnicesti ai Rasaritului, a incerca sa intelegi eforturile fiintei umane in dorinta neincetata de a inainta spre Arhetipul ei, altfel aceasta intelegere este doar una partiala, fragmentara, inseamna o exprimare a relativului uman in raport inegal cu ceea ce nu este el – Absolutul divin – sustine Paul Evdokimov. Oricat ar fi analizat, omul se ridica deasupra oricaror examene, anamneze, ramanand permanent o enigma sau un mister, o taina, un αγνοστος – o ,,fiinta necunoscuta,, - dupa cum spune Alexis Carrel – in cartea sa ,,Omul, fiinta necunoscuta,, cea mai mare necunoscuta, taina, enigma si mister al lumii create.

In concluzie vom retine ca spiritualitatea ortodoxa este de o foarte mare bogatie, valorizand persoana umana si dand un sens precis existentei pamantesti. Omul nu este singur in existenta lui, ci se afla intr-un permanent dialog de iubire cu Dumnezeu, inteles ca Treime de persoane, si cu aproapele sau, pe baza virtutilor crestine. Si Ortodoxia se prezinta in acest sens ca o teologie personalista contrara individualismului care caracterizeaza societatile moderne contemporane. Acest dialog de iubire pe care il putem intelege sub forma crucii eliberatoare din Golgota este un dialog impregnat de umanism cu un foarte puternic accent comunitar care vizeaza transformarea oricarei fiinte umane prin despatimirea completa pentru o indumnezeire totala, altfel zis omul trebuie sa se goleasca pe el insusi pentru a se umple de Dumnezeu. Atitudinea pe care ar trebui sa o aiba omul in fata lumii si raportul om-lume este un raport optimist, bazat pe comuniunea si legatura permanenta cu Dumnezeul - Treime prin harul prezent in Biserica, anuland la fel de chinuitoarea frica de moarte.

Omul, dupa gandirea Parintelui Profesor Staniloae, nu este sortit mortii, ci eternitatii. In spiritualitatea ortodoxa, moartea reprezinta conditia ontologica a Invierii si a restaurarii omului in Iisus Hristos. Parintele Profesor Dumitru Staniloae nu se inscrie in traditia gandirii ortodoxe a diasporei ruse (Nicolae Berdiaev, Vladimir Losski). El critica apofatismul exagerat, pentru a repune in valoare catafatismul si reexamineaza din punct de vedere spiritual persoana umana – din comunitate, care se opune individualismului si particularului. Biserica Ortodoxa respinge orice forma de innoire spirituala care nu-si gaseste sursele in edificiul doctrinar mostenit de la Domnul Iisus Hristos prin traditia apostolica a Bisericii initiale.

Prin urmare, vom sublinia faptul ca Ortodoxia are o spiritualitate echilibrata si foarte bine structurata, in armonie cu traditia relevata si cu nevoile si cu temerile omului contemporan. Ea propune, printre altele, pentru crestinismul celui de-al treilea mileniu, pe de o parte, o viata de comuniune, insotita de un dialog permanent cu Dumnezeu si cu viitorul, pe de alta parte, un monahism viguros si activ, caci Biserica nu este in fond, doar comunitatea cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii Domnului Iisus Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care o are orice crestin botezat, nu numai clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica.”12.

Asadar, iata si de aici constatam faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care putini o stiu astazi, aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile noastre, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!.

Iar acum, in incheiere, doresc sa-i adresez sincere felicitari autorului, pentru elaborarea acestui volum foarte important si necesar – adevarat tratat, stiintific si teologic (incluzind aici toate ramurile si stiintele teologiei: antropologie, cosmologie, cosmogonie, eshatologie, mistagogie, hristologie si multe altele) si sa-i doresc ca, in continuare, sa publice carti cel putin la fel de interesante, bucurandu-se de un real si binemeritat succes in urma lor si avand parte, in continuare, de multa putere de munca, mult succes si multe impliniri!.

Cateva referinte bibliografice:

*De mare ajutor, in elaborarea acestui material (acestui eseu teologic), mi-a fost articolul: „Religia si sanatatea omului”, semnat de catre Pr. Dr. Nicolae Dura de la Viena, si publicat in revista „Telegraful Roman” de la Sibiu, nr. 25 – 28/1 si 15 iulie 2012, pag. 7.

*Capitolul 2.3 prescurtat din referatul sustinut la Facultatea de Teologie Andreiana din Sibiu (7 si 8 iunie 2012) in cadrul programului Erasmus (Teaching Mobility. Teaching programme. Academic year 2011/2012) incheiat intre Universitatea Lucian Blaga din Sibiu si Colegiul Universitar de Pedagogie bisericeasca Viena/Krems din Austria.

1 Rezultatele acestor studii au fost publicate in lucrarea: Glauben heilt – Beten hilft – Und Ärzte können es beweisen. Wer glaubt, lebt länger, Verlag Ueberreuter, Wien 2000, de catre Hermi Amberger. Autoare s-a nascut in Viena si a studiat: engleza, franceza si teatru. Este jurnalista si publica in: Vogue, Profil und Kurier, traieste la New York si Viena.

2 Engelbert GROß, Religion als Wahrnehmung. Konzepte und Praxis in unterscxhiedlichen Kulturen und Kirchen, Lit Verlag, Berlin 2006, p. 27.

3Das Ergebnis einer Untersuchung der Christian Medical Fellowship (CMF/Christliche Mediziner-Gemeinschaft) mit Sitz in
Doi medici londonezi: Alex Bunn si David Randall au analizat 1.200 de studii internationale si 400 de articole de specialitate si au ajuns la concluzia ca cine crede in Hristos Domnul traieste mai mult (cu 7 pana la 14 ani) si mai sanatos3. 90% dintre aceste
London. Qelle: www.idea.de (28.04.2011). Tot aici poate fi amintita si lucrarea: Raimar KREMER, Religiosität und Schlaganfall, Petr lang Verlag, Frankfurt am Main, 2010, p. 290.

4 Psychiater: Religion kann Ihre Gesundheit fördern, Der Sonntag, Kathpress Wien, 14.02.10.

5 Valeri SLEZIN este seful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare si Dezvoltare Psihoneurologica Bekhterev din Sankt Petersburg.

6 Adrian LEMENI, Pr. Razvan IONESCU, Teologie ortodoxa si stiinta, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti 2007, p. 291.

7 Dr. LAURENTIU Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, Catedrala spatiul vesniciei, in Catedrala mitropolitana din Sibiu, Editura Andreaiana Sibiu 2011, p. 7-8.

8 Maria NEAGU, Oamenii de stiinta din Petersburg au descoperit „mecanismul” puterii vindecatoare a sfintelor moaste, in Viata cultelor, Buletin saptamanal de informare religioasa, Anul XX, nr. 941-942, 15 iunie 2012; Tradus din rusa in engleza de Julia Bulighina, iar din engleza in romana de Cristina M. C1999-2009 „Pravda Ru”

9 Pasii transformarii. Un preot ortodox vorbeste despre cei 12 Pasi, Traducere din limba engleza si note Nicoleta Amariei si Claudia Varga, Editura Kolos, Iasi – 2008. Autorul este arhimandrit si slujeste in Biserica Ortodoxa din America.

10 Klaus Dieter MÜLLER, Ist Religion noch ein pädagogisch bedeutsamer Anspruch?, in: Anzeiger für die Seelsorge. Zeitschrift für Pastoral und Gemeinde, ianuarie 2012, p. 34.

11 BUNDSCHUH-SCHRAMM Christiane, Mit Kindern kommt Gott ins Haus. Wie religiöse Erziehung gelingt, Ostfildern: Schwabenverlag AG, 2007, 175.

12 Pr. Dr. Stefan ILOAIE, Misiunea Bisericii in contextual secularizarii, in rev. “Renasterea”, Anul XVII, serie noua, noiembrie 2006, 11 (199), p. 2.

Dr. Stelian Gombos

.