'Tine-Ti mintea in iad si nu deznadajdui!'

'Tine-Ti mintea in iad si nu deznadajdui!' Mareste imaginea.

Ce este osanda vesnica? Aceasta cuvioasa intrebare se naste, in chip firesc, in mintea fiecarui crestin, ca o urmare a simtamantului de subrezenie si de stricaciune a firii omenesti si ca o ramasita plina de avant catre adevar si dreptate, sadita in ea dintru inceput. In demersul sau al definirii osandei vesnice, omul se loveste de limitarile lui, pentru ca circumscrierea de catre judecata omeneasca a osandirii este, practic, imposibila.

In primul rand, pornind de la un principiu pur divin, al evidentei transcendentale a lucrarii Duhului Sfant, judecata vesnica primeste un criteriu divino-uman, de maxima concretete: „Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii in viata vesnica” (Matei 25, 45-46).

In al doilea rand, alte texte ale Evangheliei lui Hristos precum „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui” (Matei 25, 31) sau in alt loc „in gheena, in focul cel nestins, unde viermele lor nu moare si focul nu se stinge” (Marcu 9, 43-44), nu pot fi interpretate doar ca o reiterare pedagogica a unor amenintari vetero-testamentare, ci in cel mai bun caz ca anticipare a posibilitatilor reale, infricosatoare a pierzaniei vesnice.



Mai mult, problema limitelor mantuirii se complica atunci cand facem referire la hula contra Duhului Sfant care poate fi implicata si in alte pacate si ca substrat profund, in starea de nepocainta. Asa, se poate mari cercul damnatilor cuprinzandu-i si pe cei care neaga identificarea lui Hristos cu cei saraci, bolnavi si napastuiti. Astfel spus, cuprinzandu-i pe cei care dispretuiesc sau ignora prezenta lui Hristos, prin Duhul Sfant in aproapele aflat in nevoie, in suferinta.

Apoi, faptul ca realitatea posibilitatii pierderii sufletului nu este un „bau-bau” menit sa impresioneze pe cei slabi in credinta si sa-i conduca astfel spre binele viitor, rezulta si din aceea ca ea cere sacrificii extreme pana la pierderea vietii si a sufletului pentru Hristos: „Cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; dar cine isi va pierde sufletul pentru Mine il va afla” (Matei 16, 25).

Prin urmare, raul ce aduce osanda vesnica se descopera, pe de o parte, ca miscare perversa impotriva identitatii si a principiului ei divin, impotriva identitatii Duhului ce se descopera persoanei ca evidenta interioara, si pe de alta parte, impotriva identitatii hristice a firii asumate in persoana aproapelui si in propria persoana, sfarsind prin ingroparea propriei identitati transcendentale.

In concluzie, ne gasim in fata a doua posibilitati (una care face referire la mantuirea personala, alta care ne trimite la osanda vesnica) pe care potrivit spuselor lui H.V. Balthasar „nu putem sa la unim intr-o sinteza perceptibila in ansamblu ei. Prima ii deschide nadejdii noastre o perspectiva nelimitata, dar nu putem separa aceasta posibilitate de cea de-a doua, care interzice orice concluzie usuratica si ne pune inexorabil in fata celei mai grave posibilitati a pierzaniei noastre”.

Potrivit invataturilor Sfintilor Parinti, de pilda de la Sfantul Siluan, aflam ca harul divin lucreaza iubirea in sufletele lor intr-un mod antinomic: fie ca ei uita cu totul lumea rapiti fiind de iubirea lui Dumnezeu, fie ca plang pentru intreaga lume si pentru cei osanditi. In acest sens, indemnul Sfantului Siluan: „Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!” ramane perfect viabil si pentru societatea zilelor noastre.

Tot in aceasta idee, Parintele duhovnic Rafael spunea: „Cred ca nu exista frumusete mai desavarsita decat aceasta dragoste dumnezeiasca, in care oricat de pacatos ar fi omul, oricat de indepartat de Dumnezeu, inca nu il paraseste. Ba mai mult, Insusi Dumnezeu face toate cele pentru mantuirea omului. Insusi Hristos a luat asupra-si canonul cel aspru al mortii, pe care si l-a insusit Adam prin neascultare si prin lepadare de Dumnezeu.

Oricum, ideea restaurarii fiintei umane, precum si cea a osandirii vesnice continua si astazi sa provoace, sa incite si sa solicite trairea si gandirea teologica, ramanand probleme deschise dezbaterilor mistice, cu consecinte profunde in dogma credintei crestine. Credem ca astazi, dupa atatea esecuri, caderi si ridicari, dupa atatea plecari absurde, dupa atatea abateri si cautari si cai fara iesire, abia astazi putem sti in ce consta noima totalitatii aflata sub semnul mantuirii sau osandirii.

Asadar, daca exista un iad al deznadejdii, ce se identifica cu problemele grave ale omenirii de astazi, acesta nu poate fi depasit decat de un alt infern, acela al nadejdii in mantuirea tuturor. Amin.

Doamne ajuta!
Stefan Popa

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
301 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

24 Septembrie 2015

Vizualizari: 2008

Voteaza:

'Tine-Ti mintea in iad si nu deznadajdui!' 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE