Tinerea de minte a raului Il alunga pe Hristos

Tinerea de minte a raului Il alunga pe Hristos Mareste imaginea.

Hristos a adresat aceste cuvinte unui preot care purta ura in inima lui faţa de un idolatru care-i necajea credinciosii din parohie. Episodul este relatat in biografia Sfantului Dionisie Areopagitul, Episcopul Atenei (praznuirea lui se face la 1 octombrie).

Odata, Sfantul Dionisie a ajuns in insula Creta si a locuit in casa unui preot care se numea Carpos. Acest preot se afla in dusmanie cu un pagan, care-l trasese la idolatrie pe un crestin. Preotul se ruga la Dumnezeu ca sa-i ia de pe pamant pe amandoi: si pe idolatru, si pe crestinul apostat, pentru ca reprezentau o primejdie de moarte pentru turma lui. Acestui preot i s-a intamplat un lucru uimitor, pe care l-a povestit el insusi vizitatorului sau vestit, Sfantului Dionisie.

In timpul nopţii, cand se ruga, casa a fost cuprinsa de cutremur. Acoperisul s-a deschis si prin el s-a vazut toata noaptea cerul. Astfel, L-a vazut pe Hristos sezand pe tron, inconjurat de miriade de ingeri. Lumina cobora din cer pana la temelia casei. Pamantul se rupsese in doua, dand nastere unei mari prapastii intunecate. Pe marginea prapastiei stateau infricosaţi cei doi idolatri. Din strafundurile acesteia suierau serpi, care cand se incolaceau pe picioarele idolatrilor, cand suierau, cand ii loveau cu cozile, ca sa-i arunce in abis. Preotul a inceput sa se intristeze vazand ca idolatrii nu cazusera, nu fusesera inca inghiţiţi de genune. Deci si-a ridicat privirea catre ceruri si L-a vazut pe Hristos ridicandu-Se degraba de pe tronul Sau stralucitor si coborandu-Se impreuna cu ingerii pe marginea prapastiei, gata sa-i salveze pe nefericiţi. Dupa aceea S-a apropiat de preot, Si-a intins asupra lui mana dreapta si i-a zis: „Eu sunt gata sa patimesc si sa sufar de mii de ori pentru mantuirea tuturor oamenilor, si ţie nu-ţi este mila de pieirea fraţilor tai?”

Si a adaugat: „Ia seama ca nu cumva, din pricina ţinerii de minte a raului, sa mergi in iad!“[1]

De atunci preotul Carpos n-a mai ţinut minte raul, ca acesti doi oameni l-au atins cu ceva, ca l-au ocarat, ca „l-au talharit”, ci a luat seama la credinţa lui, la ceea ce Hristos l-a instiinţat dinainte: „Ai grija, ca nu cumva, din pricina ţinerii de minte a raului, sa mergi in iad!”

Acelasi lucru este valabil pentru fiecare dintre noi, care-i uram pe necredinciosi, pe idolatri, pe eretici, si vrem pieirea lor. Sa luam aminte, ca nu cumva, din pricina ţinerii de minte a raului, sa mergem in iad!

Astfel, aflaţi ca in iad nu merg doar hoţii, desfranaţii, inselatorii, talharii, apostaţii si ceilalţi, ci merg mai ales ucigasii si cei care au in sufletul lor ura si rautate, dupa cuvantul Sfantului Ioan Teologul: „Oricine uraste pe fratele sau este ucigas, si stiţi ca nici un ucigas n-are viaţa vesnica ramanand in el” (v. I Ioan 3, 15).

Tinerea de minte a raului Il alunga pe Hristos

„Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 8), deci lipsa iubirii, adica ţinerea de minte a raului, inseamna ruperea de Dumnezeu. El se departeaza de cel care ţine minte raul, il lasa fara harul Lui, il socoteste strain si necunoscut. Si, daca nu se ingrijeste la vreme sa se vindece de otrava duhovniceasca datatoare de moarte (ţinerea de minte a raului), il preda morţii sufletesti.”[2]

Vom vedea acest lucru in urmatoarea intamplare infricosatoare.

In secolul al III-lea vieţuia in Antiohia Siriei un preot cu numele Saprichie. Acesta avea un prieten iubit care se numea Nichifor. La un moment dat, prietenia dintre ei s-a stricat si ura s-a inteţit peste masura. Nichifor insa si-a venit in fire si s-a grabit sa se impace cu parintele Saprichie, dar acesta s-a aratat neinduplecat. Si s-a intamplat ca in acel timp sa izbucneasca in cetate prigoana impotriva crestinilor. Preotul Saprichie a fost prins si adus inaintea carmuitorului. L-au silit sa jertfeasca idolilor, dar el a refuzat. L-au chinuit infricosator, dar in zadar, caci Saprichie a ramas statornic in credinţa lui Hristos. Dupa ce l-au cercetat si l-au chinuit, au poruncit sa i se taie capul. A aflat despre aceasta si Nichifor, care, vrand iertare si binecuvantare de la cel care urma sa devina martir sfant, a alergat sa le primeasca. I-a iesit in intampinare lui Saprichie in momentul in care il conduceau la locul execuţiei. A cazut la picioarele lui si l-a rugat fierbinte: „Martire al lui Hristos, iarta-ma!”

Insa preotul s-a aratat din nou neinduplecat. N-a vrut nici macar sa-l priveasca si si-a intors faţa in alta parte.

Au ajuns la locul execuţiei si calaii erau gata sa-i taie capul. Nichifor a facut inca o incercare: „Parinte, rogu-te, iarta-ma!”

Preotul din nou s-a aratat neinduplecat, nu si-a intors faţa spre el nici in acest moment infricosator. Astfel ca harul lui Dumnezeu, care pana atunci il intarise, l-a parasit, iar el i-a intrebat pe calai: „De ce vreţi sa-mi taiaţi capul?”

„Pentru ca n-ai primit sa te lepezi de Hristos si sa jertfesti zeilor nostri”.

„Opriţi-va, nu-mi taiaţi capul! Voi aduce jertfa zeilor vostri!”

Nichifor insa a strigat: „Frate, sa nu faci aceasta! Sa nu te lepezi de Hristos!”

Parintele Saprichie insa, surd la rugaminţile lui, s-a lepadat in final de Hristos.

Atunci Nichifor, intarit de harul dumnezeiesc, a inceput sa strige din toate puterile: „Sunt crestin, cred in Domnul nostru Iisus Hristos, in Cel de care s-a lepadat Saprichie! Vreau sa-L marturisesc pe Hristos! Va rog, taiaţi-mi capul!”

Si i-au taiat capul.

Saprichie a dispreţuit porunca lui Hristos care ne spune sa-l iertam pe aproapele nostru, cu urmarea ca harul dumnezeiesc l-a parasit si a devenit apostat. Nichifor a ţinut porunca, s-a intarit prin harul dumnezeiesc si a devenit martirul lui Hristos (praznuirea lui se face pe 9 februarie).[3]

Tinerea de minte a raului paralizeaza sufletul!

Medicul si scriitorul american Joseph Murphy face urmatoarele afirmaţii importante: „Este posibil sa fiţi amabil si cinstit cu colegul de birou, insa, daca va intoarce spatele, il judecaţi sau aveţi sentimente de ura impotriva lui. Acest gen de gandire negativa este catastrofala pentru dumneavoastra! Este ca si cum aţi inghiţi otrava. In realitate, primiţi o otrava mentala care va distruge vigoarea, entuziasmul si puterea si va lipseste de indrumare si de voia cea buna.”[4]

Acelasi lucru ne spune si psihiatrul contemporan american Peck Scott: „Daca staruim in mania noastra (ţinerea de minte a raului) incetam sa ne dezvoltam, si sufletele noastre incep sa devina posace si sa se vestejeasca.“[5]

In plus, ţinerea de minte a raului face sufletul neputincios spre ţinerea poruncilor lui Hristos si capabil sa savarseasca pacatul: „Ea varsa precum sarpele otrava in inima ta si iţi «mananca» maruntaiele! Iţi roade, incetul cu incetul, dispoziţia sufletului pentru virtute, cu urmarea ca vieţuiesti in continuare pentru pacat, facandu-te cu desavarsire mort pentru virtute.“[6]

Am vazut-o la Saprichie si o vom afla si in intamplarea de mai jos, cu ierodiaconul si monahul Evagrie, de la Lavra Pesterilor din Kiev. Acest diacon era prieten cu un ieromonah pe nume Tit, din manastire. Prietenia lor era pilduitoare si parinţii ii admirau, insa deodata s-a schimbat intr-o dusmanie cumplita. Au ajuns sa nu mai doreasca nici sa se priveasca unul pe celalalt (si erau calugari in manastire, unul diacon, altul preot, dar veninul ţinerii de minte a raului nu face exceptii!). Parinţii manastirii, socaţi, au facut tot ce le-a stat in putere ca sa-i impace, dar in zadar. Nici preotul si nici diaconul nu voia sa auda de cuvantul impacare (suflete paralizate, moarte).

A trecut vremea, si Tit s-a imbolnavit grav, ajungand pe patul morţii. Bunul Dumnezeu insa, Care doreste mantuirea tuturor oamenilor, i-a aratat in vedenie starea lui infricosatoare. I-a vazut pe ingeri departandu-se de el si plangand pentru pieirea sufletului sau. I-a vazut si pe demoni saltand de bucurie (semn ca mergea cu siguranţa in iad, din pricina ţinerii de minte a raului) (v. I Ioan 3,15). Si a inceput sa planga. Deci l-a vestit indata pe diaconul Evagrie ca in legatura cu nefericita intamplare este vinovat doar el si l-a rugat sa-l ierte. Diaconul insa nu numai ca n-a primit sa-l ierte, dar i-au iesit din gura cuvinte grele, chiar si blesteme.

Parinţii, vazandu-l pe Tit ca trage sa moara, l-au dus pe diacon cu forţa la chilia lui Tit. Si Tit, cu toate ca era grav bolnav, a coborat din pat, a batut matanie diaconului, i-a imbaţisat picioarele, rugandu-l: „Iarta-ma, parinte! Iarta-ma!”

Diaconul insa i-a intors spatele, strigand cu putere: „Nu te voi ierta niciodata, nici in veacul de acum, nici in veacul ce va sa fie!”

A facut o miscare brusca si a scapat din mainile parinţilor care-l ţineau sa nu fuga, si a cazut la pamant mort. Tit insa s-a vazut sanatos, de-ai fi zis ca nu fusese vreodata bolnav.

– Cine a mijlocit de s-au intamplat aceste lucruri infricosatoare? l-au intrebat parinţii pe Tit, care le-a spus:

– Cand i-am batut matanie lui Evagrie si el s-a intors cu spatele, l-am vazut pe unul dintre ingerii infricosatori ţinand o sabie de foc si, lovindu-l, Evagrie si-a dat sufletul.

Atunci insusi ingerul m-a apucat de mana, m-a sculat din pat si, iata, m-am facut sanatos!(Sfantul Ignatie Briancianinov)[7]

Asa cum vom vedea si in continuare, iertarea daruieste viaţa, iar ţinerea de minte a raului raspandeste moartea.

 Arhim. Vasilios Bacoianis,

Nu te mai suport. Arta impacarii cu tine insuti si cu ceilalti, Editura De Suflet

Cumpara cartea "Nu te mai suport. Arta impacarii cu tine insuti si cu ceilalti" 

Note:
[1] Sinaxarul Mare, vol. 10, pp. 68-69.
[2] Sf. Ignatie Briancianinov, Ofranda monahismului contemporan, vol 3, Ed. Sfintei Mitropolii de Nicopole, pp. 66-67.
[3] Cand ceri de la celalalt iertare şi nu te iarta, sa nu te nelinişteşti, chiar daca cel care nu-ti ofera iertarea este preot sau arhiereu! Tu eşti curat înaintea Domnului şi vei primi binecuvantarea Lui. Cel care nu te iarta este uraciune înaintea Domnului (v. Luca 16,15). El îşi retrage harul de la acela, aşa cum a facut şi cu Saprichie, şi aceasta îl pagubeşte în progresul lui duhovnicesc.
[4] Dr. Joseph Murphy, Puterea subconştientului, Dioptra, ed. a IX-a, p. 197.
[5] Calea cea mai putin umblata, Kedros, pp. 47,43.
[6] Sf. Simeon Noul Teolog, Filocalia, vol. 4, 154, cap. 31, prelucrare.
[7] Ofranda monahismului contemporan, vol. 3, Ed. Sfintei Mitropolii de Nicopole, pp. 71-73.
 

08 Septembrie 2016

Vizualizari: 132

Voteaza:

Tinerea de minte a raului Il alunga pe Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE