Tipuri de duhovnici

Tipuri de duhovnici Mareste imaginea.


Tipuri de duhovnici

Intentia noastra nu este de a crea o tipologie anume, ci de a prezenta cele mai frecvente categorii de duhovnici (de ce nu si terapeuti!), clasificati pe criteriul autoritatii:

Duhovnicul "aspru" - autoritar

Acest tip de duhovnic e frecvent intalnit in mediile monastice si chiar la unele parohii. Dincolo de "asprimea" lui, se resimt puternice frustrari si carente afective (ba chiar, in mod paradoxal, iti trezeste simultan sentimente de enervare si de compasiune!), cu radacini adanci inca din copilarie.

Probabil ca reproduce modelul educativ parental (prevalent patern) sau cel al mediului scolar teologic, de tip cazon, in care s-a format. In conceptia lui, autoritatea se identifica cu coercitia si inflexibilitatea. Ba chiar isi intemeiaza "autoritatea" pe autoritatea altora: a Sfintilor Parinti, a canoanelor si preceptelor bisericesti etc.

Tema sa predilecta e ascultarea neconditionata(de tip executiv: "ordinul se executa, nu se discuta!"). Este dogmatic, inchis, opac la schimbare si la dialog, rigid, lipsit de intelegere, moralist de tip "contabil", legalist, implacabil, interdictiv.

In fata lui te simti mic, insignifiant, vinovat. Cu doze semnificative de narcisism, cu "smerita" aroganta, isterie si "impietrire paranoiaca", nu "incapi" de el, n-ai cuvant de indreptatire, nu poti purta un dialog coerent, decat in termeni "canonici" (de pacat, pedeapsa, demoni, infern etc).

Dar, dupa cate se pare, "autoritarismul este camuflarea neputintei". Sub masca intolerantei, a cautaturii incruntate, a posturii de judecator implacabil si a "barbii prelungi" se pitesc o seama de inhibitii, regresii infantile, lasitati si refulari, ipocrizie de tip fariseic, proiectate cu malitiozitate asupra celui "mai neputincios decat el".

Intr-un fel se "razbuna" (descarca) pe ei! Parca l-ar "pandi la colt" pe enorias, sa-l prinda cu vreun pacat, sa-i poata aplica, satisfacut, o pedeapsa exemplara, de interdictie cu anii la impartasanie, matanii si pravile "kilometrice" de rugaciune penitentiala.

Multi credinciosi pleaca "dezumflati" si debusolati dupa asa o experienta trista. Ba adeseori, acestia ii mentin pe credinciosi intr-o stare de amaraciune spirituala, alimentata mereu de noi si noi "biruri" canonice puse pe umerii lor. Dar - ne fie cu iertare! - si enoriasii ce-i frecventeaza, sunt adeseori de acelasi profil psihologic.

Intr-un asemenea duhovnic, ei isi cauta confirmari ale propriului lor comportament nevrotic. Sunt scrupulosi, labili (tarati) afectiv, inhibati; fie anxiosi, obsesiv-compulsivi, fie apatici, pesimisti, "seriosi", cu o mina grava si o vestimentatie in ton cu dispozitia (imbracati mereu in negru, cu poale lungi, baticuri, barbi, chica) sunt lipsiti de simtul umorului si de bucuria vietii. In loc sa-si caute vindecare, ei cauta, de fapt, justificare.

Duhovnicul de tip "laissez faire" - permisiv

La polul opus, se pozitioneaza celalalt tip de duhovnic. Prea "lesne iertator", de tip versatil si seductiv, acest gen de duhovnic cauta sa placa enoriasului cu orice pret. Nu e vorba de o empatie fireasca, ci de un mod laxist si superficial de abordare a culpabilitatii si responsabilitatii morale.

Mult prea "ingaduitor" cu pacatul, de fapt el este indiferent fata de pacat si dezinteresat de starea sufleteasca sau morala a enoriasului (eventual de portofelul lui!) si chiar de persoana acestuia. Pur si simplu vrea sa se achite de o "sarcina", cat mai expeditiv posibil sau, cand un duhovnic permisiv coincide cu "ascultatorul de spovedanii", sa scape de puzderia de "naivi" ce s-au asezat la coada, prin posturile mari, cu lumanarea in mana, cascand gura la pereti sau mai stand la taclale cu vecinul, pana le vine randul!

De ambele parti avem de a face cu revoltatoare expresii ale ignorantei religioase, superficialitatii, formalismului si indiferentismului spiritual. Problema, de altfel, e reciproca; toata lumea se face ca face treaba buna!

Astfel de "duhovnici de paraclis" sunt frecventati, la randul lor, de insi putin "dusi pe la biserica" sau viceversa, "usa de biserica" (prezenti fizic in biserica, dar in realitate absenti interior!), necatehizati (aud doar ca prin posturi trebuie sa te impartasesti; adeseori nu fac distinctia dintre spovedanie si impartasanie; de altfel nici nu-i intereseaza sa auda si nici pe ceilalti sa le explice!), multumiti cu "faramiturile de la ospatul euharistie" (indeplinirea formala a unor cerinte cultice sau traditionale!) sau - din perspectiva psihologica - de insi niai timizi si cu o emotionalitate "epidermica" (cu teama de introspectie si de un examen de constiinta serios!), ce vor sa treaca foarte repede peste pacatele lor "minore" (facute "asa ca toata lumea": mai un avort, cateva escapade adulterine, chefuri, orgii, in general "deh, pacate de-astea mai usoare, putem trece mai departe"!?).

Daca in prima categorie ("clientii" duhovnicului aspru) sunt prea scrupulosi, cei din aceasta categorie n-au curajul sa "coboara scara in pivnita constiintei" si nici nu sunt incurajati s-o faca, in acea maniera de tratare "contra-cronometru", "en-gros-ista" si superficiala.

Duhovnicul "partener"

Ca sa folosim expresii de genul "duhovnicul ideal" ni s-ar parea usor hazardat, asa ca preferam termenii de: partener de dialog confesional si insotitor (asistent) de drum spiritual.

"Secerisul e mult, dar lucratorii sunt putini" (Matei 9, 37). Exista destul de putini duhovnici "adevarati", care sa nu se situeze in nici una din cele doua extreme indicate mai sus, ba chiar si acestora le vine greu uneori sa tina un echilibru just, sa nu penduleze sau sa cada, nici macar temporar, in vreuna din acele doua "capcane" ale duhovniciei.

Uneori si solicitarile enoriasilor ar tinde sa-l aplece intr-o parte sau alta, daca nu ar fi stapan pe sine, ca sa-si poata mentine pozitia sa autentica, atat pe plan psihologic, cat si spiritual.

Daca am incerca sa schitam un portret al unui asemenea duhovnic, l-am recunoaste dupa cateva calitati: fata senina, deschidere, calm, pace interioara, viata spirituala, asezare, statornicie, ritm personal, rabdare, intelegere, ingaduinta, tact, intelepciune, optimism, umor, autonomie decizionala, responsabilitate, autenticitate, curaj, stima de sine echilibrata si fata de ceilalti, maturitate psihologica si spirituala. Lista ar putea continua.

Sigur ca toate aceste insusiri n-ar fi posibil sa le "vezi" la o simpla aruncatura de privire. Relatia duhovniceasca si adevarata intalnire in relatie (cunostere personala si comuniune spirituala) se pot realiza doar in timp, cu rabdare, prin dialog, pricepere, interes comun, perseverenta, dinamism si crestere spirituala continua. Acest lucru pretinde o comunicare reala, permanenta, deschidere, staruinta si mai presus de toate: vointa de schimbare/transformare si de mantuire.

Un credincios preocupat de viata de apoi nu-si ignora viata si responsabilitatile de aici. Poti fi cat se poate de duhovnicesc si in lume, dupa cum poti fi cat se poate de "lumesc" si in manastire! Dar sa nu confundam duhovnicia cu "programele" spirituale (pravila de rugaciune, pelerinajele, mataniile, canonul de spovedanie etc.).

Un om sporit duhovniceste este acela care a sporit in "asemanarea" cu/in Duhul lui Dumnezeu, respectiv in iubire, bucurie, toleranta, bunatate, libertate etc, nicidecum in programe moraliste "ieftine" (si totusi foarte costisitoare pe plan psihologic si chiar spiritual!), menite mai degraba sa-l scoata din stari depresive, anxietati sau alte trairi neplacute, decat sa-l conduca spre imparatie!

Un duhovnic "adevarat" formeaza oameni "adevarati", sinceri, puternici, evlaviosi (cu adevarat cinstitori de Dumnezeu, nu cu o cucernicie "tampa" si mieroasa!), oameni de caracter si atitudine, dar si intelegatori, bucurosi, luminosi, ingaduitori cu slabiciunile altora, dispusi sa dea o mana de ajutor celor din preajma, pe toate planurile.

-

Desigur ca tipurile de duhovnic nu pot fi reduse la cele trei. Chiar in acelasi duhovnic intalnim alternate si impacate "contrariile": autoritatea cu ingaduinta, libertatea cu ascultarea, bunatatea cu fermitatea, dragostea cu mustrarea s.a.m.d.

Nu exista un tip de duhovnic "standard". Credinciosul are libertatea totala de a opta pentru tipul de duhovnic ce i se potriveste cel mai bine, cu care e compatibil si se simte ascultat, ("ca pe sine insusi", nu ca pe o suma de precepte morale!), inteles, valorizat si iubit ca persoana, dandu-i-se sansa de a fi asa cum e si de a putea creste spiritual.

Eugen Jurca

.

06 Aprilie 2008

Vizualizari: 2708

Voteaza:

Tipuri de duhovnici 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE