Traieste pentru altii

Traieste pentru altii Mareste imaginea.

Din amintirile stareţului ieroschimonah Simeon Jelnin şi cuvintele stareţului

Toate ştiinţele şi cunoştinţele nu sunt nimic fără ştiinţa mântuirii.

Trebuie să ştii că drumul mântuirii e drumul Crucii.

In lucrarea mântuirii, un rol important îl au Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi - acestea reprezintă cea mai bună îndrumare către mântuire.

După citirea sfintelor cărţi, un rol deloc de neglijat pentru mântuirea sufletelor îl are pocăinţa.

Fără pocăinţă, nu există nici o cale către hiântuire.

Astăzi, oamenii se mântuiesc doar cu necazul şi cu pocăinţa.

Fără pocăinţă, nu este iertare şi nici îndreptare. Pocăinţa este scara care duce la Rai.

Povara păcatelor noastre este ridicată de pocăinţă şi de mărturisire.

Cei ce doresc să-şi mântuiască sufletul trebuie să-şi amintească faptul că mântuirea nu este fără necazuri şi fără ispite. De aceea fiecare om trebuie să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate necazurile.

Necazul este mai cu seamă pentru cel ce se nevoieşte în vremurile de pe urmă, căci prin multe suferinţe trebuie să intram în împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 14,22).

Mântuirea noastră constă în Cruce, şi anume în crucea pătimirii.

Aşa cum este cu neputinţă să trăim fără aer şi fără hrană şi să mergem fără picioare, tot astfel cu neputinţă este să intrăm fără necazuri în împărăţia cerurilor.

Cel ce voieşte să se mântuiască trebuie să dobândească, după cuvântul Sfântului Varsanufie, mare smerenie. Iar smerenia constă în faptul ca omul să se recunoască pe sine păcătos, că nu a făcut nimic bun înaintea lui Dumnezeu; smerenie este atunci când el păstrează tăcerea, când nu se întărâtă că cineva nu a primit cuvântul lui, când se leapădă de propria voie şi se înfrânează de la minciună, când nu spune cuvinte deşarte, când nu se împotriveşte în orice cuvânt celui mai mare, când poartă cu răbdare necinstirea şi se sileşte pe sine să poarte nevoinţa şi scârbele.

Adevăratul om smerit este cel care are aceste daruri ale iui Dumnezeu: rugăciune, ori lacrimi, ori post, ori altele asemenea, şi pe toate le ascunde. Căci lauda omenească, precum molia ori rugina, toate le nimiceşte. Cel smerit face bine aceluia care i-a făcut lui rău.

Cel smerit este străin de ură, de tăierea cuvântului şi de nesupunere, şi deţine bune însuşiri: nu are răutate, este respectuos, plin de îndurare şi liniştit.

Pentru mântuirea sufletului nu este îndeajuns să ne îngrădim pe noi de la aplecarea către rău. Ci trebuie mai cu seamă să facem şi bine. Trăieşte pentru alţii şi te vei mântui.

Mântuirea încă se cuprinde în lupta cu patimile noastre. La cel ce trăieşte în familie, la acela se adaugă şi virtuţile legate de familie.

Cel ce se cunoaşte doar pe sine, neputinţele, păcatele şi patimile sale, acela nicicând nu va lua aminte la ale altora. Ia aminte la propriile păcate, iar la cele străine nicicând nu cugeta!

Cel ce judecă vatămă întreit: pe sine însuşi, pe cel care îl ascultă şi pe acela despre care vorbeşte.

Să fim mai degrabă observatori ai virtuţilor altora, şi în noi să aflăm doar păcatul.

Să ne cunoaştem doar pe noi înşine - aceasta este cea mai netrudnică şi cea mai de folos cunoştinţă.

Cunoaşterea de sine, cunoaşterea propriei păcătoşenii este începutul mântuirii.

Pentru a te deprinde să nu judeci pe cineva ai nevoie să te rogi pentru cei care greşesc, ca Domnul să-i îndrepte pe ei; trebuie să suspinăm pentru aproapele, ca împreună cu aceasta să suspinăm şi pentru sine. Nu judeca pe aproapele: păcatul lui îţi este cunoscut, dar pocăinţa lui îţi este necunoscută. Pentru a nu judeca trebuie să fugim de cei care judecă şi să ne păzim auzul. Să ne luăm drept canon pentru noi: osândirilor să nu credem; şi un altul: nicicând să nu vorbim de rău despre cei care nu sunt de faţă. Nu gândi nicidecum de rău, altfel tu însuţi vei săvârşi răul, căci cel bun cugetă cele bune, iar cel rău cele rele. Să ne amintim zicalele populare: „în ceea ce-l vei judeca pe cineva, în aceea vei cădea"; „Cunoaşte-te pe tine şi vei avea spor". Cea mai scurtă cale către mântuire este a nu judeca. Iată calea - fără post, fără priveghere şi fără nevoinţă!

Nu orice faptă bună îi este plăcută lui Dumnezeu, ci doar cea făcută cu dreaptă socoteală. De pildă, poţi posti, însă cârtind în post, fie din pricina hranei, fie pentru pregătirea hranei; poţi posti, însă osândeşti pe cei ce nu postesc, posteşti şi te măreşti în deşert cu postul, cu limba îl obijduieşti pe aproapele. Poţi răbda boala, însă cârteşti împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor, jeluindu-te de soarta ta. Asemenea „fapte bune" sunt neplăcute Domnului dacă se fac fără dreaptă judecată.

Am fost eu un păcătos puţin-credincios, însă după mila lui Dumnezeu şi a preacuratei Maicii Sale am mers la Lavra Pecerska. M-am rugat, am stat la Liturghie şi am mers să iau binecuvântare de la stareţ. Am intrat pe coridor cu frică, am păşit către uşa chiliei lui, am făcut rugăciune, am bătut la uşă, dar nu am primit nici un răspuns. Am aşteptat puţin, am făcut din nou rugăciune, însă tot n-am primit vreun răspuns. Era linişte, însă răzbătea de undeva o convorbire în surdină. Am întredeschis uşa, m-am uitat şi am văzut că înaintea şi în jurul chiliei părintelui şedeau oameni. M-am gândit: „Cât de modeşti sunt aceşti oameni, care stau tăcând şi se tem să strice liniştea - şi să-mi răspundă mie!" Părintele Simeon era în chilia sa vorbind cu cineva. In afară de aceşti oameni nu mai era nimeni. I-am întrebat: „Voi tot la stareţ sunteţi la rând?"

Răspuns nu am primit însă. M-am minunat de această comportare stranie şi am privit la chipurile lor. Casa unde se aflau aceşti oameni nu avea ferestre şi era luminată doar de o lampă cu cherosen, aşa că nu o dată am putut să-i privesc pe ei, iar când i-am privit mai cu atenţie nu am putut să-mi dau seama dacă erau femei ori bărbaţi. Feţele unora erau întunecate, cu nasuri ascuţite, iar feţele altora se asemănau cu cele ale păsărilor răpitoare - cu ciocuri, cu expresii urâte, înrăite, cu priviri deşarte. Mi se părea că genele şi sprâncenele lor erau artificiale. M-am gândit că aceşti oameni sunt străini, că ei nu cunosc limba rusă, deoarece la întrebarea mea nu au răspuns. Am păşit către acea uşă de unde se auzea convorbirea. Spunând rugăciunea şi neaşteptând răspunsul, am întredeschis uşa şi am intrat repede. Imi era frică de acei oameni. închizând uşa în urma mea, am rămas în prag, temându-mă să mă amestec în convorbirea stareţului care discuta cu o bătrână. Am stat şi am aşteptat sfârşitul discuţiei, fiind atent la discuţia lor. Bătrâna tot cârtea pentru viaţa sa, pentru copii, ca să o întreţină. Trăia la unul dintre fii, iar cu ceilalţi voia să se judece.

Stareţul i-a spus: „Tu, îmbrăcată, încălţată, l-ai putea ajuta pe fiul tău la care trăieşti. Stai acolo şi nu te judeca cu copiii tăi!" Insă bătrâna a continuat cârtirea sa şi obidele, apoi a vorbit liniştit. Stareţul a tăcut puţin şi i-a spus: „Vezi cum păcatele te chinuie, vezi ce-au făcut ele cu tine ?" Nu am reuşit să înţeleg ce s-a întâmplat, nici despre ce chip al păcatelor vorbea stareţul.

Apoi, stareţul s-a ridicat şi i-a spus: „Haide să-ţi arăt cine te chinuie şi să izgonim pe cei care atât de mult te chinuie, şi tu te vei odihni şi te vei linişti."

Indreptându-se către uşă, stareţul m-a observat şi m-a întrebat: „Tu ce cauţi aici ?" Eu, de frică şi de ruşine, nu puteam să îngân nici un cuvânt. El a deschis uşa, iar mie mi-a fost vădit că acei oameni se aflau tot acolo, neplecându-şi capetele şi neridicându-se la ieşirea stareţului, continuând să stea fără de grai. Stareţul Simeon i-a arătat bătrânei: „Vezi câţi au venit după tine ?" Apoi el a bătut din picior şi a spus: „Afară de aici!" Eu nu pot să înţeleg ce s-a întâmplat, căci, după cuvintele părintelui, acei oameni, ca şi cum n-ar fi fost, s-au făcut nevăzuţi. Uşa nu s-a deschis la ieşire, dar oamenii aceştia înfricoşători n-au mai fost. Atunci batiuşka s-a întors către bătrână: „Ei, acum eşti liberă de cei care te-au urmărit! Mergi şi să trăieşti după Dumnezeu!" Ea s-a ridicat ca un stâlp, nemaiputând replica nimic, apoi nu a mai scos nici o vorbă şi nu a mai întrebat pe stareţ nimic. S-a închinat lui şi a plecat gânditoare.

Stareti rusi ai zilelor noastre, Editura Sophia

Cumpara cartea "Stareti rusi ai zilelor noastre"

19 Septembrie 2016

Vizualizari: 369

Voteaza:

Traieste pentru altii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE