In Memoriam: Trei ani de la trecerea la cele vesnice a Preafericitului Parinte Teoctist Arapasu – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Franturi de ganduri si sentimente despre momentul marii sale treceri…

Daca ar fi totusi, sa ma bucur de ceva anume in aceste zile, vremuri si momente de reculegere si reflectie, este faptul ca iata, de doua milenii incoace, adica de la intemeierea credintei crestine, suntem capabili sa ne cinstim si sa ne omagiem eroii istoriei sau martirii credintei precum si personalitatile marcante, universale si nationale, care au amprentat istoria, veacurile si locurile cu activitatea, cu viata si cu invataturile ori scrierile lor mult folositoare!... Acum, in aceste vremuri suntem partasii trecerii la cele vesnice a P.F. Parinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane - mare cunoscator si marturisitor al istoriei bimilenare romanesti, totodata apologet al dreptei credinte crestine, care si-a purtat cu toata demnitatea si increderea in Dumnezeu crucea vietii si a slujirii Bisericii lui Iisus Hristos, vreme de foarte multi ani!…

De aceea, pentru noi, incepand cu anul 2007, ziua de de 30 Iulie, va comemora totdeauna, acest eveniment inchinat despartirii doar vremelnice si numai pamantesti de cel de-al cincilea Intaistatator al Bisericii noastre stramosesti – nationale, Parintele duhovnicesc al Tarii Romanesti a sfarsitului de veac XX si inceputului celui de-al XXI – lea, ierarhul, slujitorul si monahul Teoctist, originar din Moldova lui Stefan cel Mare si Sfant si din patria luceafarului Mihai Eminescu!...

Drept urmare, in iuresul acestor zile, la implinirea a trei ani de la moartea si inmormantarea sa, mi-am adus aminte de viata, opera si activitatea covarsitoare si debordanta a Preafericitului Parinte Patriarh Teoctist, a carui plecare dintre noi, neasteptata si mai ales nedorita, o regretam foarte mult cu totii!... De ce acest lucru, pentru ca odata cu plecarea sa dintre noi am senzatia ca se incheie o epoca, o generatie si o pleiada formidabila de slujitori ai altarului strabun; si indeosebi fiindca ii regretam calitatile sale, personalitatea lui remarcabila si admirabila, abilitatile sale foarte competente in disciplina teologica si in spiritualitatea traditionala si autentic – marturisitoare a Parintilor Bisericii, pe care ni le-a cultivat noua in orice loc si in orice timp, cu atata daruire, dragoste si abnegatie!...

El este si va ramane in continuare, in constiinta discipolilor, profilul teologolui, a carturarului si a omului de cultura cu deschidere spre universal, spre consistenta si acrivie stiintifica, transmisa noua cu foarte multa rigoare, acuitate si exactitate!... Cu vaste si avizate cunostinte in cele mai diverse discipline culturale, istorice si teologice, Parintele Patriarh inspira tuturor foarte multa seriozitate, sinceritate, mult discernamant si foarte multa blandete, noblete si cumintenie spirituala, transpunandu-ne intotdeauna, intr-o stare de confort sufletesc si de bucurie duhovniceasca!... Tocmai din aceasta cauza era foarte apreciat, foarte admirat de foarte multa lume, bucurandu-se de o popularitate iesita din comun, drept pentru care mai era probabil, si invidiat!... El, Arhipastorul cu chipul vesnic luminos, a fost intotdeauna, consecvent probitatii sale intelectuale, morale si sufletesti!...

Pentru acest fapt a fost foarte solicitat, fiind implicat in foarte multe actiuni si activitati, in diferite comisii bisericesti, teologice, culturale si academice, din cadrul diferitelor institutii si universitati romanesti ori straine, si aceasta pentru ca metodele si normele sale de lucru, de evaluare si cercetare erau cu adevarat stiintifice, actuale si foarte eficiente!... Mai remarcam faptul ca a fost mult iubit de toata lumea, de toate varstele si categoriile sociale, intelectuale ori culturale: tineri, elevi-seminaristi, studenti-teologi, preoti, calugari si credinciosi, ajutandu-i pe foarte multi dintre ei prin recomandarile si sfaturile pe care le-a dat fiecaruia in parte, ori de cate ori a fost solicitat!...

Colaborator apropiat si sfetnic luminat al multor profesori si ierarhi – fiindca cei mai multi dintrei ei ii datoreaza ascendenta si evolutia, atat spirituala cat si sociala ori profesionala; indrumator a multor studenti si doctoranzi, pastor duhovnicesc a atator generatii de preoti si calugari, membru a foarte multe organisme de specialitate din tara si de peste hotare, am observat cum, la inmormantarea sa l-au plans si l-au regretat cu totii, fiind constienti de marea pierdere ce li s-a pricinuit!...

Cu alte cuvinte, noi crestinii ortodocsi romani si nu numai, am petrecut Vineri – 03 August anul 2007, in Catedrala Patriarhala din Bucuresti – acolo (de) unde si-a desfasurat activitatea pastoral – misionara si culturala, si unde vor astepta osemintele sale pamantesti pana la obsteasca inviere - alaturi de alti trei mari inaintasi, Patriarhi ai Romaniei - pe unul dintre cei mai mari carturari, teologi, ierarhi si ctitori de cuget, spiritualitate si simtire romaneasca al veacului nostru, cu o larga deschidere si recunoastere internationala!…

Spicuind doar fragmente si franturi din impresiile si sentimentele de fiasca recunostinta si pretuire, ce-mi coplesesc mintea si inima in aceste momente, m-am dus cu gandul la slujba inmormantarii acestui mare ierarh, teolog si carturar al Bisericii noastre Romanesti, promotor si aparator al valorilor culturii si spiritualitatii noastre, totodata si a ecumenismului celui adevarat, promovat atat in tara cat si dincolo de granitele ei… si ma uitam cum au participat toti membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, intaistatatorii si reprezentantii celorlalte biserici ortodoxe surori, in frunte cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I – Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, care a fost in ultimii ani de foarte multe ori in Romania si care l-a iubit si pretuit pe Parintele Patriarh Teoctist intr-un mod cu totul special; conducatorii si reprezentantii celorlalte culte si confesiuni din Romania precum si din strinatate, in frunte cu delegatia special sosita de la Vatican; apoi conducatorii politici si militari ai tarii, in frunte cu presedintele si cu primul-ministru – care a decretat ziua prohodirii sale drept zi de doliu national, dupa cum de altfel a (si) meritat!...

Asadar, toti acestia au venit sa-l prohodeasca, alaturi de marea multime de credinciosi veniti din toata tara cu trenul ori cu masinile sau cu autocarele, de asemenea foarte multi oameni de stiinta si de cultura, studenti, cunoscuti ori apropiati si foarte multi altii, incat a fost un ocean de oameni, o multime imensa, de-a dreptul covarsitoare si impresionanta... Toti acestia au dorit sa fie martori si partasi la acest eveniment si moment istoric unic in felul sau, inaltator si crucial in viata Bisericii noastre!...

Drept urmare, in aceste zile, am constatat cu bucurie si cu mult optimism ca poporul nostru dreptcredincios, dimpreuna cu slujitorii sfintelor altare din toata tara si din strainatate, in dangatul clopotelor si in rostirea pioasa a sfintelor slujbe de pomenire, au stiut in urma cu trei ani, sa-si conduca si sa-si cinsteasca Pastorul lor spiritual, care le-a purtat grija celor sufletesti, in toate tinuturile tarii (si in diaspora romaneasca) – in diferitele ascultari si trepte ierarhice pe care le-a parcurs in atatia zeci de ani, iar in cea de Patriarh timp de peste 20 de ani, in vremuri si in conditii nu intotdeauna usoare, ba dimpotriva, foarte vitrege, care l-au marcat si pe care le-a evocat si regretat cu toata sinceritatea si convingerea!... Am mai observat faptul, pe parcursul acelor zile, ca acest eveniment a fost foarte mediatizat si a meritat acest lucru cu prisosinta, caci a trecut la cele vesnice Blandul Pastor Duhovnicesc al bisericii noastre strabune si a poporului nostru romanesc, majoritar ortodox!...

Am vazut, in tot acest rastimp, foarte multa lume, si clericala si laica, plangandu-l pe parintele lor, simtindu-se de acum incolo parasiti si vaduviti, dar convinsi ca Arhiereul Teoctist a plecat sa se intalneasca cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos – Arhiereul Cel Vesnic – pe Care l-a slujit cu atata dragoste si devotament intreaga sa viata!... Mai spun inca odata, ca am fost foarte impresionat de linistea si starea de reculegere in care s-a desfasurat intreaga slujba si indeosebi, momentul procesiunii si al punerii sale in mormantul anume pregatit, unde va fi de acum incolo alaturi de predecesorii sai: Miron, Nicodim si Iustin – Vrednicii Patriarhi pe Scaunul istoric si duhovnicesc al Tarii noastre Romanesti!... Am mai remarcat ca lumea constientizeaza adevarul si realitatea ca nu va putea fi elaborata istoria contemporana a Bisericii Ortodoxe Romane si a tarii noastre, fara cel de-al cincilea Patriarh al Romaniei; din motivul ca scriitorul, carturarul, monahul, teologul si arhiereul Teoctist este o adevarata piatra de hotar pentru cultura si spiritualitatea bisericii si a poporului nostru!...

In incheiere vin sa intreb, cu multa nadejde si incredere in Providenta Divina, ce va urma dupa toate acestea, care va fi mersul si evolutia Bisericii in viitor, deoarece iata, ea se confrunta cu o multime de probleme si de crize, tot mai acute pe zi ce trece, multe dintre ele generate din interiorul si in interiorul acesteia!... Luciditatea, spiritul sau de echipa, respectul fata de colaboratori, dreapta lui socoteala precum si diplomatia sa ar fi fost de mare folos in continuare, dar am convingerea ca felul sau de a fi si mai ales, de a vedea si de a trata lucrurile va fi mostenit de catre multi dintre ucenicii si colaboratorii sai, in frunte cu succesorul sau, avandu-l astfel intre noi si mai cu seama intru noi, fapt pentru care ma rog ca Dumnezeu sa-i rasplateasca toata osteneala si daruirea de care a fost in stare, fiind convins ca nu va fi repede uitat, desi de multe ori suferim de aceasta maladie – a amneziei si a nerecunostintei, fiindca aportul sau a fost cu adevarat graitor si elocvent, marcant si determinant, din care motiv sunt ferm convins ca se va face foarte des trimitere si referire la el, asa incat, dupa cum am pomenit si mai sus, Patriarhul Teoctist al bisericii noastre stramosesti - nationale si al neamului nostru romanesc, este ca un far ce lumineaza si va lumina foarte mult timp (si) de acum incolo, desi probabil sunt si dintr-aceia care ar dori sa se stinga ori sa fie stins!...

Prin urmare, nadajduiesc ca vom sti pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii asa cum se cuvine, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!... Si totusi, suntem incredintati de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune; caci „noi locului ne tinem, cum am fost asa ramanem”!...

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Vesnica sa-i fie pomenirea! Amin!

 

Cu aleasa pretuire si multa recunostinta,
Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.