Copilul fara parinti

Copilul fara parinti Mareste imaginea.

Un alt fel de copil fara parinti sau copilul caruia nu-i lipseste decat dragostea

Una dintre cele mai triste realitati sociale ale zilelor noastre este inmultirea cazurilor de copii fara parinti. Pe langa cazurile tipice, de copii parasiti dupa nastere sau de copii care si-au pierdut parintii in accidente tragice, apare tot mai evidenta o a treia categorie, ce nu presupune neaparat absenta fizica a parintilor din viata copiilor, cat absenta dragostei adevarate, jertfelnice, in relatiile dintre ei. Fara dragoste sincera si curata, simpla prezenta fizica devine nelucratoare, in esenta, pentru buna crestere a copilului.

Tatal si mama sunt in chip firesc primii educatori ai copiilor, un rol la care nu pot renunta. Se pare ca parintii de astazi incearca uneori sa ignore acest fapt. Si nu numai ca, frecvent, cauta ajutor si sprijin in alta parte, ci doresc chiar sa fie inlocuiti in acest rol de neinlocuit.

"Facem totul pentru a fi siguri ca nu-i lipseste nimic copilului nostru. Ii indeplinim orice capriciu, doar pentru a-l vedea fericit".

Cuvinte ca acestea sunt rostite des de multi parinti care, aparent, incearca sa poarte de grija copiilor lor - oferindu-le mancare sanatoasa, vitamine si tonice, jucarii sofisticate si jocuri, haine de firma si accesorii, excursii si tabere -, dar uita cel mai important lucru: ca ei sa se iubeasca reciproc si sa ramana impreuna. Unii ca acestia pierd din vedere ca acel copil caruia nu-i lipseste decat dragostea poate fi copilul cu de toate, dar fara nimic.

Insasi Taina Casatoriei trebuie sa se intemeieze pe dragostea jertfelnica, si nu pe alte substitute ale ei (iubire de sine sau sentimentalism de moment) sau alte interese, iar parintii sunt datori sa vegheze continuu asupra pastrarii si sporirii ei. Dragostea nu se naste spontan in sufletul sotilor, nu vine de nicaieri, ci reprezinta darul lui Dumnezeu, in urma efortului personal de a iubi (ca expresie a vointei), de a manifesta iubirea, de a o concretiza in fapta fata de celalalt. Iubirea dintre soti, se intretine asadar prin har, smerenie si jertfa de sine.

Aceeasi iubire trebuie sa stea la baza aducerii pe lume a copilului si a cresterii lui. Darul nasterii de prunci oferit de Dumnezeu omului, este totodata minunatul dar de a pregusta, dupa asemanare, ceva din calitatea de Parinte si Tata a lui Dumnezeu. Tatal Ceresc da omului posibilitatea de a deveni parinte tocmai pentru a progresa continuu in aceasta iubire jertfelnica.

Astazi este ingrijorator faptul ca pana si in familiile crestine a ajuns sa predomine jertfirea constienta a celuilalt (imi jertfesc sotul, sotia, copilul, pentru un alt scop) iar nu jertfirea de sine. Aceasta cale, a compromisului, nu aduce insa decat lucruri negative in viata de familie.

Desi o vorba din vechime spune ca "dragostea este oarba", dragostea adevarata, din contra, este abila si patrunzatoare. Cu atat mai mult, dam dovada de "orbire"  atunci cand nu suntem capabili sa iubim. Numai prin iubire parintii pot sa descopere fiecare copil, ca persoana unica, de neinlocuit. Numai prin iubire curata cunoastem ca fiecare copil nu ne apartine de drept, "nu este proprietatea noastra", ci este darul si fiul lui Dumnezeu, conferindu-i toata cinstea si libertatea ce decurge din acest fapt. Un parinte ce traieste astfel relatia cu Dumnezeu si cu propriul copil, nu va putea spune niciodata impotriva acestuia, in momentele de furie, tristul "Eu te-am facut, eu te omor!". Nu va putea abuza fizic de copilul sau.

Nu in ultimul rand, daca nu ne iubim copiii, nu le vom acorda atentie, decat poate numai atunci cand reprezinta o sursa de "necazuri" pentru noi. Mai mult, nu vom gasi timp sa ne jucam cu ei sau sa ascultam problemele lor.

Nu exista cursuri sau scoli care sa ne califice drept parinti desi, in ultima vreme, anumite organizatii au demarat o serie de campanii prin care putem invata sa fim parinti. Eu raman la parerea ca nu este necesar sa invatam acest lucru, ci sa invatam sa iubim desavarsit. Toate principiile pedagogice, psihologice, religioase, se vor arata insuficiente, fara ingredientul indispensabil al iubirii adevarate si curate.

Incheiem acest articol printr-o pilda ce rezuma toate cele spuse pana acum: Sotul si sotia, traind sub presiunea continua a sarcinilor pe care le au de indeplinit la serviciu, cautau un cadou pentru copilul lor, intr-un magazin de jucarii. Au intrebat de ceva care sa-l amuze, sa-l tina linistit, si, cel mai important, sa-l fereasca de sentimentul singuratatii. Vanzatorul, stand putin pe ganduri, le-a raspuns: "Imi pare rau, insa aici nu avem de vanzare parinti".

Radu Alexandru

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6305

Voteaza:

Copilul fara parinti 5.00 / 5 din 2 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Constantin BernathPostat la 2011-06-17 06:17

    Din nefericire autorul articolului are dreptate si merita tot respectul pentru cele scrise. Am vazut insa si mame cu copilul de-o schioapa, de mana, la cumparaturi. Mama discuta cu copilul ca si cu un om matur. Ii cerea sfaturi si asculta raspunsurile. Un astfel de comportament parinte-copil inseamna mult, inseamna dragoste si educatie exemplara.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE