Vindecari facute prin rugaciunile Fericitei Matrona din Anemniasevo

Vindecari facute prin rugaciunile Fericitei Matrona din Anemniasevo Mareste imaginea.

Istorisiri despre vindecări făcute prin rugăciunile Fericitei Matrona din Anemniasevo

„In anul 1991 m-am cununat. Aici s-a şi terminat legătura noastră cu Biserica. Numai după trei ani, în 1994, Domnul ne-a adus iarăşi la El, însă de data asta printr-un necaz. Am suferit un avort spontan. Simţeam că Domnul ne-a întors viaţa la o sută optzeci de grade, că ne-a arătat calea pe care trebuie să mergem. Când am ieşit din spital, am mers la biserică fără întârziere împreună cu soţul meu. Preotul care ne cununase ne-a devenit părinte duhovnicesc. M-am rugat mereu ca Dumnezeu să ne dea copii, neuitând să adaug: «Fie voia Ta, Doamne!» Am mers pe la doctori, am făcut analize. Nimeni n-a descoperit vreun motiv pentru care să nu putem face copii, însă gravidă tot nu rămâneam.

Au trecut trei ani, şi am aflat de la parohul bisericii noastre despre nou-proslăvita rugătoare a ţinutului Riazanului - Fericita Matrona din Anemniasevo. Am început împreună cu soţul s-o rog să ne ajute în necazul nostru, iar după aceea a apărut în mine dorinţa de a-i scrie un acatist Fericitei Matrona, deşi înainte vreme nu scrisesem nimic asemănător. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi având binecuvântarea preotului, am scris acatistul. A mai trecut un an. Părintele mi-a dat binecuvântare să scriu o rugăciune către Fericita Matrona pentru dăruirea de prunci. în concediu am plecat împreună cu soţul la Mănăstirea Pskovo-Pecerskaia, şi acolo am scris rugăciunea cu pricina. După câteva luni, aproape chiar înainte de proslăvirea Bătrânei, am rămas gravidă.

Pe la mijlocul sarcinii mă păştea primejdia avortului. Am fost pusă «la păstrare» - iar întrucât în salon nu se găsea loc, am fost plasată temporar în sala de terapie, mi s-a pus o perfuzie şi pe urmă am rămas singură. Asta s-a întâmplat vara, fereastra era deschisă. Am plâns puţin, pe urmă am început să mă rog Fericitei Matrona şi să spun din memorie acatistul. Deodată, pe fereastră a intrat un fluture, a dat de câteva ori ocol în jurul perfiizorului şi pe urmă a ieşit în stradă. Doar mai apoi mi-am adus aminte că atunci când Fericita era copil mic îi plăcea să prindă fluturi şi să-i pună la fereastră (despre aceasta stă scris în Viaţa ei). Nu ştiu dacă a fost numai o întâmplare sau dacă în felul acesta matuşka Matrona mi-a dat semn că este alături şi se roagă pentru mine, însă atunci am ştiut sigur că totul va fi bine. Această încredinţare lăuntrică nu m-a părăsit, şi în anul 1999 în familia noastră s-a născut fiica mult aşteptată.
Roaba lui Dumnezeu Ioana, Moscova.”

***
„Când am fost în Moscova, am vrut foarte mult să merg la icoana făcătoare de minuni a Mucenicilor din familia imperială, să o sărut şi să-l rog pe Sfântul Ţar Nicolae pentru rezolvarea câtorva dintre problemele mele de familie. Eu şi cunoscutul la care trăsesem în Moscova am aflat că icoana cu pricina se afla în acel moment la metocul moscovit al Mănăstirii Valaam. Am mers acolo, ne-am dus la icoană, ne-am rugat înaintea ei, am sărutat-o. După aceea, deja în mare graba (în Moscova nu ai niciodată destulă vreme!) am dat fuga la magazinul «Pravoslavnoe slovo (Cuvântul ortodox)», unde am găsit la vânzare acatistul Fericitei Matrona. De multă vreme voiam să capăt acatistul Matronei din Moscova, aşa că l-am cumpărat îndată şi l-am băgat în geantă.

Acasă la cunoscutul meu am ajuns târziu, foarte obosiţi. M-am tulburat întrucâtva, văzând că nu era acatistul pe care îl voiam eu - al Matronei din Moscova - ci al unei Matrone de care nu ştiam nimic, de pe lângă Riazan. Nu puteam să dorm, aşa că am hotărât să citesc acatistul Ţarului Nicolae, să-l rog pentru rezolvarea problemelor mele de familie şi a treburilor pe care le aveam... Am citit acatistul, l-am rugat cu lacrimi pe Sfântul Ţar să mă ajute în nevoile mele, şi îndată după aceea am adormit. Am văzut în vis o mulţime mare de popor, iar de-a lungul unui gard, la oarecare depărtare de ei, mergea matuşka, aşa, micuţa, şi toţi strigau: «Matuşka, binecuvântează!» Ea nu-i binecuvânta pe toţi, dar pe mine ni-a binecuvântat şi a răspuns la intrebarile pe care eu le pusesem Ţarului Nicolae. Pe urmă s-a apropiat de mine şi, după ce s-a clătinat puţin, a început să cadă. Eu am sprijinit-o şi am zis: «Ce uşoară eşti!» Insă ea s-a depărtat de mine şi a căzut. Şi am plâns în vis când ea a plecat...

Dimineaţa, foarte impresionat de visul acesta, i l-am povestit prietenului. Am vrut să-l aştern în scris, dar nu m-am mai apucat, fiindcă am înţeles că n-o să-l uit niciodată...
A venit şi ziua plecării din Moscova, dar tot nu m-am lăsat până n-am găsit biserica a cărei adresă era dată în acatist - biserica cu icoana Matronei necunoscute de către mine. Acolo am sărutat icoana Sfintei; după Liturghie am cumpărat o copie a ei şi m-am rugat pentru dobândirea de prunci (asta era o mare problemă pentru mine şi soţia mea). In acea biserică mi s-a povestit că acatistul a fost alcătuit cu binecuvântarea parohului de către o femeie care după mulţi ani de sterilitate a rămas însărcinată, cu rugăciunile Matronuşkăi. Am cumpărat la pangar şi Viaţa ei. Am deschis-o ca să mă uit prin ea, şi prima frază care mi-a picat sub ochi a fost: «Ce uşoară eşti!»

Atunci am înţeles pe loc totul! Tocmai acea Matronuşka era Matronuşka din visul meu, pe care Sfântul Ţar mi-a trimis-o în ajutor ca răspuns la rugăciunile mele - căci ea mi-a dat răspuns la întrebările pe care i le pusesem lui! După un an, soţia mea a născut un fiu, deşi după aprecierile medicilor (din pricina factorului Rh, a câtorva operaţii suferite ş.a.m.d.) nu putea nicidecum să aibă copii!

Acum, Viaţa şi acatistul Matronei din Anemniasevo sunt un odor de preţ al familiei noastre. Mare har a aflat Matronuşka înaintea lui Dumnezeu!”1

1 După: Jitie sviatoi blajennoi Matroni Anemniasevskoi (Viaţa Fericitei Matrona din Anemniasevo), alcătuită de Sfântul Sfinţit Mucenic Nikolai Pravdoliubov, Sfântul Mucenic Vladimir Pravdoliubov; Akafist blajennoi Matrone Anemniasevskoi tAcatistul Fericitei Matrona din Anemniasevo), alcătuit de Ioanna Selivanova, Moscova, 2001.

Fragment din cartea "PĂCATELE PĂRINŢILOR ŞI BOLILE COPIILOR", Editura Sophia

Cumpara cartea "PĂCATELE PĂRINŢILOR ŞI BOLILE COPIILOR"

24 August 2017

Vizualizari: 1292

Voteaza:

Vindecari facute prin rugaciunile Fericitei Matrona din Anemniasevo 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE