Zorica Latcu

Zorica Latcu Mareste imaginea.

Zorica Latcu (1917-1990)

Moto: „Pentru ca lumină peste noi să cearnă/ Domnului să ne rugăm".

Zorica Laţcu este o altă persoană care cu versul ei, cu sensibilitatea ei artistică, cu trăirea ei autentic creştină, cu personalitatea ei a luminat jumătatea veacului trecut. între 1936-1940, Zorica Laţcu a studiat limbile clasice şi limba franceză (la Facultatea de Filologie din Cluj). Dragostea ei de cuvânt a fost convertită la cote înalte în traduceri ale unor opere teologice (Simeon Noul Teolog, Grigorie de Nyssa, Sf. Isaac Şirul) şi într-o neîntrecută operă poetică de factură religioasă. Condeiul ei a fost remarcat încă de la primele scrieri, în pofida faptului că a abordat la debut, teme laice şi mitologice.

I-a iubit mult pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, drept pentru care Zorica Laţcu a închinat cea mai mare parte a vieţii ei studierii şi traducerii textelor patristice. Mai ales după ce l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, în mijlocul evenimentelor care se legau de mişcarea de înflorire religioasă de la Sâmbăta de Sus, Zorica Laţcu a căpătat imboldul de a îmbrăca haina călugăriei. Viaţa monahală şi-o va lega de Mănăstirea Vladimireşti, din comuna Tudor Vladimirescu (Galaţi). Această „copilă a Ardealului" va intra în cinul călugăresc în 1948, devenind Maica Teodosia. Prin atitudine, smerenie şi o frumuseţe a vieţii deosebite, Zorica Laţcu Teodosia şi-a arătat vocaţia de „mireasă a lui Hristos" încă din tinereţe, bucurându-se şi de protecţia şi îndrumările Preacuviosului Arsenie Boca, părintele său duhovnicesc.

Ca autoare de poeme, ea debutează în 1941 în publicaţia „Gândirea", cu e serie de epitafuri antice inspirate din mitologia greacă, fiind remarcată de Nichifor Crainic, care distingea la ea maturitatea versului şi maniera neoclasică a tehnicii şi sentimentelor. La apariţia cărţii Insula Albă (1944), primul volum de versuri al poetei, scriitorul teolog Nichifor Crainic nota:

„Insula albă" e întâia culegere de versuri a unei copile din Ardeal, Zorica Laţcu care a debutat în „Gândirea". Un instinct cu totul deosebit -fiindcă e prematur să vorbim de o erudiţie clasicistă - o transpune în lumea antică, sub ale cărui văluri îşi disimulează sentimentele. Ai putea spune: Zorica Laţcu trăieşte în Ardeal şi scrie în Elada.

„Osana luminii", al doilea volum de poezii al tinerei autoare va fi publicat în 1947. Legătura deosebită dintre Părintele Arsenie Boca şi Zorica Laţcu se poate distinge şi din faptul că Preacuviosul Părinte realizează coperta acestei cărţi:

Zorica Laţcu: Osana Luminii. Poezii. Coperta Păr. Arsenie, Ed. Episcopiei ort. Rom., Cluj 1947m.

Să remarcăm că între 1945 şi 1947, Părintele Arsenie Boca a realizat coperţi pentru mai multe cărţi religioase foarte iubite de credincioşii ortodocşi din România: Filocalia (toate cele 4 volume apărute la Sibiu), Mântuieşte Doamne poporul Tău de Mitropolit Nicolae Bălan, Biserica şi problemele vremii (autor colectiv), Hristos sau restaurarea omului de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Despre viaţa în Hristos de N. Cabasila, Bunevestiri (colecţie de predici). Despre coperta cărţii Bune Vestiri de Spiridon Cândea şi Pr. Zosim Oancea se scria astfel în vara anului 1944:

E cea mai preţioasă favoare ce i se poate face unei cărţi de valoare snopului de predici hristocentrice şi hristofore cuprinse între scoarţele cărţii Bune Vestiri, împodobite de caligrafia Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu.

Zorica Laţcu, fiică duhovnicească a Sfântului Ardealului, a avut între 1947-1948 o activitate intensă ca poet şi mărturisitor al credinţei ortodoxe. în această perioadă a participat la mai multe întruniri cultural-religioase. Pe 1 martie 1947, „Poeta lui Iisus" este prezentă la o şedinţă ordinară a Frăţiei Ortodoxe Române din Sibiu:

Zorica Laţcu a recitat poeziile „ Crucile" şi „Răpire" -nestemate de simţire şi trăire religioasă, prilejuite de persoana Mântuitorului Hristos (Sibiu 1947).

Zorica Laţcu va participa şi la „Săptămâna misionară" organizată spre sfârşitul lunii martie 1947, tot de către F.O.R.S. Va recita poeziile „Trezirea din Samaria", „Ghetsemani" „Tu eşti aici" şi „Golgota"184. în aceşti ani, ea se va număra printre participanţii şezătorilor Asociaţiei Scriitorilor Români din Ardeal (înfiinţată de medicul şi scriitorul Victor Papilian), unde poeta era invitată în special pentru a-şi prezenta creaţiile literare.

In anul 1947 avea să se consemneze şi apariţia operei poetice Osana Luminii - cartea de referinţă a Zoricăi Laţcu, poate cea mai frumoasă carte de poezie religioasă care s-a scris vreodată în România. Părintele Dumitru Stăniloae avea sa remarce această realizare extraordinară, subliniind şi contribuţia Părintelui Arsenie în ascensiunea duhovnicească a artistei:

Poeziile D-rei Zorica Laţcu, adunate în acest volum, ne descoperă o nouă faţă a unui talent, care s-a afirmat cu vigoare pe tărâmul creaţiei poetice de acum câţiva ani. Mai bine zis ele sunt mărturia profundelor trăiri religioase, prin cari a trecut poeta în anii din urmă, de când a făcut cunoştinţă cu mişcarea de la Mănăstirea Brâncoveanu, trezită de Părintele Arsenie, trăiri cari i-au transformat întreaga fiinţă şi i-au sădit în suflet, în limpezimi de cristal, o nouă viziune a existenţei.

Viziunea aceasta, îmbujorată de flăcările unei adânci convingeri şi înfrumuseţată de ardoarea unei mari iubiri, e zugrăvită ca o unitate în poeziile din acest volum. Ele au aproape toate ca temă pe Iisus, Căruia poeta îi închină toată fiinţa, toate gândurile, toată strădania ei făuritoare de versuri şi însăşi viaţa, cum mărturiseşte în poezia „Dragoste”.

Publicaţia „Renaşterea" anunţa apariţia volumului Osana Luminii, la Editura Episcopiei Ortodoxe Române, în iulie 1947, cu scurta explicaţie: „cele mai frumoase poezii religioase din literatura română".

Intr-o altă cronică de epocă, teologul Nicolae Mladin (mitropolitul Ardealului de mai târziu) făcea o paralelă între poezia scrisă de V. Voiculescu, un alt poet afirmat la jumătatea veacului trecut şi poezia Zoricăi Laţcu:

Ceea ce o apropie în special de V. Voiculescu este nuanţa mistică predominantă a poeziilor ei. Desigur ar fi interesant de făcut o paralelă între cei doi poeţi, cari se adâncesc deopotrivă pe cărările de taină şi extaz ale unirii mistice cu Hristos. Ceea ce nu este în intenţia noastră. Cel mult dăm expresie părerii - care rămâne a fi verificată — că atmosfera poeziei lui V. Voiculescu este mai severă, mai sobră, mai bărbătească, pe când poezia Z. Laţcu tremură de o sensibilitate feminină, care învăluie totul în duioşia unei iubiri copleşitoare. în cadrul acestei deosebiri generale s-ar putea desfăşura toate celelalte caracteristice deosebitoare ale celor doi poeţi, atât de înrudiţi totuşi spiritualiceşte. [...] Nu pot evidenţia toate frumuseţile de gând şi formă din acest volum de poezii: el merită să stea pe masa oricărui intelectual român însetat de frumuseţe şi adevăr.

La mănăstirea din Corn. Tudor Vladimirescu, Zorica Laţcu a ajuns ascultând sfatul duhovnicului său, Părintele Arsenie, cel care în paralel cu multiplele lucrări care ţineau de misiunea sa de slujitor la Sâmbăta de Sus, îngrijea la mijloc de veac şi de obştile de maici ale Mănăstirilor Bistriţa (Vâlcea), Horezu (Vâlcea) sau Vladimireşti (Galaţi). Activitatea catehetică a Părintelui Arsenie, care uneori vizita aceste obşti pentru a oferi maicilor mângâiere duhovnicească şi cuvânt de învăţătură, era văzută ca un pericol de poliţia politică din România. Se va dovedi însă că în aceste mănăstiri, Părintele Arsenie s-a ocupat strict de îndrumarea vieţii monahale.

Printre călugăriţele îndrumate şi povăţuite duhovniceşte de Părintele Arsenie Boca s-a aflat şi Monahia Teodosia (Zorica Laţcu). In legătură cu una dintre vizitele Părintelui Arsenie Boca la Vladimireşti, făcută în anii '40, Maica Veronica, stareţa mănăstirii gălăţene avea să mărturisească:

L-am adus pe Părintele Arsenie Boca timp de o lună de zile cu aprobarea episcopiei noastre. Episcopia a cerut la rândul ei voie Mitropoliei să aprobe. Şi aşa a venit (Pr Arsenie) cu aprobare şi a stat o lună de zile la noi în mănăstire. A spovedit toate fetele. Dimineaţa spovedea, după amiaza făcea catehizaţie.

Printre trăsăturile de caracter ale Maicii Teodosia Laţcu se puteau deosebi tăcerea, smerenia, un duh al unei persoane care te linişteşte, un duh care te îmbogăţeşte (Maica Veronica Gurău). în obştea de maici de la Mănăstirea Vladimireşti, Maica Teodosia s-a nevoit şi a avut activitate de traducător al Sfinţilor Părinţi numai opt ani. în 1956, mănăstirea din Corn. Tudor Vladimirescu va fi închisă cu intervenţie armată, devenind primul lăcaş monahal desfiinţat de autorităţile comuniste. O parte din maici au fost arestate, iar celelalte au fost forţate să renunţe la haina monahală. Maica Teodosia s-a numărat printre cele arestate, fiind anchetată la Galaţi, umilită, bătută şi întemniţată. După eliberarea din penitenciare a avut parte de mulţi ani de pribegie, singura mângâiere fiind dată de poezia - marcă a unui suflet sensibil şi iubitor de cele sfinte - şi traducerea textelor sfinţilor părinţi. Cei apropiaţi şi-o amintesc astfel:

Zorica întindea cărări de simpatie de la o inimă la alta, cu o prietenie care mărturisea că cine iubeşte poate totul. Cuvântul ei era un cuvânt de iubire izvorât din dumnezeire. Mărturisesc că nu am cunoscut un suflet mai clocotitor ca al Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire ce se mistuia, dar, prin harul poetic, focul acesta interior se calma în versul ei atât de perfect... Poezia Maicii Teodosia ne duce pe căi de frumuseţe la întâlnirea cu Dumnezeu.

Mărturie a relaţiei spirituale cu totul specială dintre Sfântul Ardealului şi Maica Teodosia, stau scrisorile trimise de „copila Ardealului" părintelui ei de suflet. Aceste scrisori sunt de o rară valoare literară şi teologică, unice în spaţiul cultural românesc. Din păcate corespondenţa dintre Pr. Arsenie Boca şi Maica Teodosia nu s-a păstrat decât în mică parte. Rândurile care au străbătut timpurile până astăzi au însă aerul hristic al corespondenţei dintre Sf. Ioan Gură de Aur şi Diaconiţa Olimpiada (404-408). Scrisorile monahiei -poet, ca şi cele evocate, poartă în ele semnele unei afecţiuni intense, unei emoţii speciale, dar şi semnul unei prietenii alese închinată slujirii lui Hristos. Vom remarca şi prin intermediul acestei corespondenţe că între vieţile (destinul) celor doi, a Părintelui Arsenie şi a Monahiei Teodosia, există numeroase similitudini: persecuţia, detenţia, dezbrăcarea forţată de haina monahală, opera teologic-literară marginalizată ori nevalorificată încă suficient.

Despre această relaţie spirituală cu totul specială mărturisesc chiar primele rânduri ale unei scrisori, semnată „Maica Teodosia" (anul 1955): „legătura duhovnicească şi filială pe care am înnodat-o cu legături multiple, nu s-a rupt şi nădăjduiam mereu că simţiţi această legătură, tot atât de vie". Monahia Teodosia se adresa Preacuviosului Părinte cu formulele: „Părinte mai mare", „Prea Cuvioşia voastră", „Părintele meu" ori simplu „Părinte" (întotdeauna cu majusculă). Maica îşi exprima speranţa ca această relaţie cu părintele ei drag să fie cât mai de lungă durată scriind: „Să nu mă uitaţi şi să nu mă ştergeţi din dragostea Părintească". Ea îşi semna scrisorile: „Maica Teodosia - păcătoasa".

In anul 1949, la Editura „Ramuri" din Craiova apare un al treilea volum de poeme al Zoricăi Laţcu intitulat „Poemele iubirii". Acest volum va fi dedicat Părintelui Arsenie Boca, cel care a contribuit fără doar şi poate, inclusiv la formarea Monahiei Teodosia ca scriitor mistic ortodox. Temele predominante ale poeziilor artistei sunt de fapt elementele tradiţionale ale misticii creştine răsăritene: relaţia omului cu Dumnezeu, convorbirea omului cu Dumnezeu (rugăciunea), locul şi rostul rugăciunii în viaţa omului, iluminarea (teofania), dragostea de Dumnezeu care culminează cu nunta (mirele şi mireasa sunt Dumnezeu şi sufletul omului). Cele trei elemente de bază ale misticii ortodoxe: purificarea, iluminarea şi desăvârşirea se disting clar în scrierile Zoricăi Laţcu.

- Purificarea (despătimirea, convorbirea cu Dumnezeu, rugăciunea) are corespondent în poezii precum: Focul, Pocăinţă, în cătuşe, Potop, Ectenie, Filă de Acatist ş.a.

- Iluminarea (osana Luminii, darurile de lumină ale Sfântului Duh) o regăsim la artistă în poeme precum: Răpire, Crucile, Primăvara mea, Ochii, Lumina, Sonet etc.

- Desăvârşirea (faza unitivă, nunta, iubirea de Dumnezeu) este o temă dezvoltată de poetă în împăcare, Frumuseţe, Dragoste, Bucurie, Trezirea din Samaria, împărtăşanie, Rodire, Tu. etc.

Părintele Dumitru Stăniloae observa:

De la contemplarea aceasta a lui lisus ca „Tu" al lumii întregi, văzut în afară, poeta urcă, cape o nouă treaptă, la trăirea lui lisus ca Tu trăit în intimitatea caldă a interiorului, deosebital Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire ce se mistuia, dar, prin harul poetic, focul acesta interior se calma în versul ei atât de perfect... Poezia Maicii Teodosia ne duce pe căi de frumuseţe la întâlnirea cu Dumnezeu.

Articol preluat din cartea "Parintele Arsenie Boca. Rugaciune si har la mijloc de veac", Editura Cristimpuri

Cumpara cartea "Parintele Arsenie Boca. Rugaciune si har la mijloc de veac"

 

 

12 Martie 2015

Vizualizari: 393

Voteaza:

Zorica Latcu 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

Zorica Latcu

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE