O soarta speciala, mizerabila, au sufletele celor care au ramas neingropati sau n-au rude care sa ingrijeasca de cele randuite pentru morti. Sufletele celor dintai ratacesc necontenit prin lumea umbrelor si vin printre cei vii, provocandu-le tot felul de neajunsuri si suferinte. Sufletele celor fara rude sunt nevoite sa-si astampere foamea cu ce gasesc prin gunoaie.
Teologia si mitologia asiro-babilonene vin insa cu o serie de precizari, completand aceste credinte populare cu privire la viata viitoare. Astfel, imparatia mortilor, Arali, este o cetate puternica, inconjurata cu sapte ziduri si avand porti mari, pazite strasnic. In aceasta imparatie nu intra nimeni fara invoirea stapanei cetatii, Ereskigal. Cei care sunt primiti trebuie sa-si lase imbracamintea si podoabele la portile cetatii. Totusi, in aceasta sumbra imparatie curge "izvorul vietii", pe care il cauta zeita Istar pentru Tammuz. Zeita insasi, ca sa poata iesi din infern, a fost stropita cu apa din "izvorul vietii". De asemenea, undeva, intr-un loc ascuns al imparatiei mortilor, se afla "pomul vietii" sau al reintineririi". Ideea de nemurire staruie deci in mitologia si religia babilonenilor. Cu toate acestea, in literatura asiro-babiloneana nu se aminteste nimic in legatura cu vreo reinviere finala, iar de faimoasa "insula a fericitilor" n-au avut parte decat Ut-Napistim si sotia sa.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.