Viata de apoi
Credinta celtilor in viata viitoare este un fapt incontestabil; aceasta noua viata era o continuare a vietii de aici insa in conditii mult mai bune. La inmormantarea razboinicilor de seama se punea in mormant si carul de lupta al razboinicului respectiv. Semnificativ in aceasta privinta este si obiceiul celtilor de a imprumuta bani in viata aceasta, urmand sa fie inapoiati in viata cealalta.
Locuinta mortilor poate sa fi fost pentru celti sub pamant, dar nu era pentru ei un loc al umbrelor, ci un loc plin de viata, lumina si activitate, in care se mergea cu voie buna, nu cu groaza. Mai sigur este ca pentru celti locuinta mortilor era undeva, departe, in apusul Galiei sau in insulele oceanului. Dupa o legenda transmisa de istoricul bizantin Procopiu, sufletele merg sa bata la usa marinarilor care locuiesc pe coasta oceanului, pentru ca sa le duca in insula Avalon.
In ce priveste riturile de inmormantare, celtii obisnuiau atat inhumarea cat si incinerarea. Galii care au ocupat Roma inhumau mortii. Impreuna cu mortii se ingropau sau se ardeau tot felul de obiecte necesare in lumea cealalta, precum si sclavii pe care mortii ii iubisera mai mult.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.