Crearea omului in crestinism


Natura omului in crestinism

Conceptia crestina privind crearea omului se bazeaza pe aceea relatare din Vechiul Testament folosita de religia iudaica, cu deosebirea ca in crestinism acest act primeste o interpretare mai precisa, cu implicatii ontologice foarte adanci privind viata omului pe pamant si continuitatea ei in eshaton.

Dumnezeu nu este un simplu intelect care modeleaza o materie preexistenta. El este viata si forma, dar si izvor al oricarei existente. El creeaza lumea din nimic si aceasta lume nu este identica cu El.

Aceasta atitudine fata de lume are consecinte covarsitoare mai ales in ceea ce priveste conceptia despre natura omului in crestinism, conceptie ce permite o apreciere pozitiva a unitatii dintre trup si suflet in persoana umana, unitate zadarnic cautata de hindusi sau budisti, care pornesc de la evaluarea negativa a existentei lumii empirice.

In sirul creational, locul ultim ca aparitie in timp este ocupat de om si aceasta nu in sens negativ, ci pozitiv. Omul este considerat  o coroana a creatiei, fiinta care prin structura sa ontologica depaseste celelalte creaturi.

In ceea ce priveste crearea omului are loc o angajare activa, directa a lui Dumnezeu, caci El il creeaza pe om cu "propriile Sale maini" (Cf. Geneza II, 7). Acesta este un prim aspect ce fixeaza legatura ontologica intre om si Creatorul sau. Exista in acest act o intimitate creaturala care depaseste cu mult relatia dintre Dumnezeu si celelalte fiinte si lucruri ale lumii create. Un alt aspect reprezinta adancirea acestei intimitati creaturale, caci Dumnezeu il creeaza pe om "dupa chipul si asemanarea Sa" (Geneza I, 26-27), si apoi, pecetluirea acestei intimitati fiintiale prin suflarea duhului de viata si aducerea omului la starea de "fiinta vie" (Geneza I, 7). Astfel, ca faptura sau fiinta vie, omul insumeaza in sine doua lumi: lumea fizica si lumea spirituala.

Angajarea lui Dumnezeu in actul de creare a omului si crearea omului dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu reprezinta ade¬varatul mister al conceptiei crestine despre om. Cel care transcende orice existenta, orice putere si orice cunoastere, Dumnezeu cel Atotputernic, necuprins si imaterial, in mod voit creeaza o fiinta dupa chipul si asemanarea Sa. Chipul il posedam in virtutea actului creatiei, in timp ce asemanarea este realizarea acestui chip.

Omul a fost creat si in exteriorul sau, ne spune Sf. Grigore de Nisa, dupa chipul lui Dumnezeu si are si sub aceasta forma, insusirile necesare de a se face asemenea lui Dumnezeu, deci si trupul este destinat asemanarii.

Asemanarea cu Dumnezeu este o neintrerupta depasire de sine, o desavarsire care nu se incheie niciodata.

In actiunea sa de devenire asemenea lui Dumnezeu, omul trece printr-un intreit proces. Primul proces este situatia data prin creatie, al doilea proces este momentul de rascruce in care omul se hotaraste in mod voit sa lucreze voia lui Dumnezeu, si, in cele din urma, avem procesul de unificare a vointei noastre cu vointa lui Dumnezeu, cand devenim asemenea lui Dumnezeu, ne indumnezeim. Important de retinut este faptul ca asemanarea cu Dumnezeu, desavarsirea sau indumnezeirea omului, nu inseamna identificarea cu Dumnezeu in fiinta, ci un act de participare la atributele lui Dumnezeu, prin har, pe masura firii noastre.

In cadrul conceptiei crestine despre om se mai disting inca doua stari ontologice. Prima este starea primordiala, inainte de ispitire si cadere in pacat, prin care a intrat moartea in lume. Cea de a doua este starea de dupa pacat, urmata de reinnoirea omului in Iisus Hristos, prin jertfa Lui de pe cruce si prin inviere.

In starea primordiala toate elementele chipului functionau integral, omul fiind in comuniune cu Dumnezeu, dar neconsolidat in ea. De aceea, omul ducea o viata cu posibilitati nelimitate de dezvoltare, putand ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. In procesul de devenire, asemenea lui Dumnezeu, omul este inselat de diavol, sub masca binelui; gustati din pom si "veti fi ca Dumnezeu" (Geneza III, 5). Mancind din pomul oprit, probabil din dorinta de a ajunge mal repede asemenea lui Dumnezeu, omul cade prin neascultarea poruncii divine, iar rezultatul este moartea fizica si intunecarea chipului lui Dumnezeu in om; ceea ce inseamna si o indepartare a posibilitatii omului de a deveni asemenea lui Dumnezeu.

Sfintii Parinti vorbesc despre o profanare si desfigurare a chipului lui Dumnezeu in om, care ramine totusi prezent si activ in om , caci omul, chiar dupa pacat, a retinut ideea binelui, a virtutii. Hristos a refacut chipul lui Dumnezeu in noi (Efeseni IV, 24), dandu-ne putere sa devenim asemenea lui Dumnezeu. Dumnezeu a trimis in lume pe insusi Fiul Sau cel Unul nascut. Acesta a luat trup omenesc din Fecioara Maria, in urma conceptiei de la Duhul Sfint. El nu avea pacatul original si nu avea nici pacate personale (Ioan VIII, 46). Dupa moartea pe cruce, El inviaza si  se inalta la cer, de unde mijloceste mereu pentru noi, credinciosii ca un adevarat Arhiereu (Evrei VIII, 1,4).

Omul poate intra in comuniune cu Dumnezeu doar ca persoana, caci persoana este modul superior de existenta. In aceasta comuniune personala absoluta a omului cu Dumnezeu nu exista insa o contopire, o stingere sau o anihilare a personalitatii sau eului uman. Dimpotriva, el isi pastreaza individualitatea, caci omul nu se confunda cu Dumnezeu si astfel nu se pierd caracterele naturii sale. In starea de indumnezeire omul devine, insa, un recipient pasiv al energiilor divine pe care le iradiaza: "Cat ne aflam aici suntem activi pana ajungem la capatul veacurilor, cand va lua sfarsit puterea si lucrarea noastra intru a activa. In veacurile ce vor urma, insa, suportand prefacerea cea spre indumnezeire prin har, nu vom activa ci vom fi pasivi. Va fi o patimire suprafireasca, neexistand nici un cuvant care sa defineasca acea indumnezeire fara sfirsit a celor ce o vor patimi".

Pasivitatea de care vorbeste Sfintul Maxim Marturisitorul este caracteristica vietii viitoare, a starii de indumnezeire, spre deosebire de viata pamanteasca. Astfel, indumnezeirea nu este transformarea omului in Dumnezeu, ci consta in a face din om mediul cel mai propice al unei propagari tot mai bogate a energiilor divine.

Omul are menirea sa duca spre Dumnezeu toata creatia si aceasta datorita situatiei sale de fiinta intermediara intre doua lumi si doua firi. Prin om se depaseste dualismul materie-spirit, iar situatia de fiinta mediatoare intre cele doua lumi arata misiunea unica a acestuia de ridicare a intregii firi la Dumnezeu, misiune ce da semnificatie deplina intregului act creator divin.

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 11033

Voteaza:

Crearea omului in crestinism 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.