Sacrificiul in crestinism
Spre deosebire de Vechiul Testament, in Noul Testament notiunea de sacrificiu, desi nu este o abolire a sacrificiului legii celei vechi, implica noi perspective si categori. Mantuitorul a spus ca sangele Sau se va varsa pentru noi, este "sangele legii celei noi" (Matei XXVI, 28).
Moartea pe cruce a avut loc spre iertarea pacatelor oamenilor, pacate pe care Iisus le-a luat asupra Sa (Matei XXVI, 28).
Intre jertfa Vechiului Testament si cea a Noului Testament exista totusi cateva asemanari esentiale. In ambele cazuri se observa aspectul sensibil sau exterior, vizibil, adica ritualul sacrificiului si aspectul moral al acestui act, precum si afirmarea sentimentului de dependenta fata de Dummezeu. Daca in Vechiul Testament atentia credinciosului a fost atrasa mai ales de ritualul exterior, de sangele victimelor, in Noul Testament in centrul sacrificiului trebuie sa fie dispozitia morala a credinciosului, supunerea acestuia fata de Dumnezeu si dragostea fata de aproapele.
Jertfa euharistica este prin excelenta jertfa de ispasire. Prin aceasta jertfa se prezinta pe altarul Bisericii, sub chipul painii si vinului, transformate prin lucrarea Sfantului Duh, adevaratul trup si sange al lui Hristos.
Crestinismul a preluat ideile inalte ale sacrificiului iudaic perfectandu-le. Astfel, in crestinismr cultul ajunge sa fie un mijloc de indumnezeire a celui credincios, de ridicare a crestinului ca partas al imparatiei divine.
Este deci destul de limpede ca tiparul complex al sacrificiului are in fiecare traditie o trasatura proprie care a evoluat din conceptia despre viata si a felului in care a fost interpretata relatia credincios - divinitaite.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.