Fiul lui Dumnezeu in iudaismul contemporan

Fiul lui Dumnezeu in iudaismul contemporan Mareste imaginea.

FIUL LUI DUMNEZEU IN IUDAISMUL MODERN SI CONTEMPORAN. REPERE BIO – BIBLIOGRAFICE

 

Credinta lui Iisus ne uneste, dar credinta in Iisus ne desparte”

Schalom Ben Chorin (1913 – 1999)

 

 

Pr. Prof. Traian Nojea

 

Abordarea lui Iisus din Nazaret de catre istoricii evrei are o istorie indelungata in epoca moderna si contemporana. Carti precum cea a lui Joseph Salvador, Jesus Christ et sa doctrine, histoire de la naissance de l`Eglise, de son organisation et de ses progrès pendant le premier siècle (1838), Samuel Hirsch, Das System der religiösen Anschauungen der Juden und sein Verhältnis zum Heidentum, Christentum und zur absoluten Philosophie (1842), Abraham Geiger, Das Judentum und seine Geschichte (1864) ori Heinrich Graetz, Geschichte der Juden (1853 – 1875) sau Claude Montefiore, The Synoptic Gospels (1909), iar mai tarziu a lui Joseph Klausner, Jesus von Nazareth, seine Zeit, seine Leben und seine Lehre (1925), a lui David Flusser, Die consequente Philologie und die Worte Jesu (1963) si Paul Witner, On the Trial of Jesus (1967), raman fundamentale pentru cunoasterea lui Iisus din punctul de vedere al istoricilor evrei.

In anul 1900, Adolf von Harnack, marele istoric si sintetician al teologiei protestante liberale isi publicase prelegerile despre Das Wesen des Christentums (Esenta crestinismului).1 I-a raspuns in anul urmator un rabin de doar 26 de ani, care avea sa devina insa o figura conducatoare a iudaismului dintre cele doua razboaie mondiale, Leo Baeck2: „cei mai multi care descriu viata lui Iisus omit sa faca referire la faptul ca, prin toate trasaturile Sale, Iisus este de-a dreptul un caracter evreu original, ca un om ca El ar fi putut sa creasca doar pe taramul iudaismului, doar acolo si nicaieri altundeva. Iisus este o personalitate evreiasca originala, toate aspiratiile si toate faptele Sale, anduranta si compasiunea Sa, vorbirea si tacerea Sa, ele toate poarta pecetea naturii evreiesti, imprimeul idealismului evreu, al celui mai bun lucru care a existat si exista in iudaism, dar care atunci exista numai in iudaism. El a fost un evreu intre evrei: din niciun alt popor nu ar fi putut sa iasa un barbat ca El si in niciun alt popor nu ar fi putut sa activeze un barbat ca El...”.3

Leo Baeck, cel care dupa scrierea sa intitulata Das Wesen des Judentums (Esenta iudaismului, 1905) avea sa publice, in mod surprinzator, in anul 1938, o imagine pozitiva a lui Iisus in lucrarea Das Evangelium als Urkunde der jüdischen Glaubensgeschichte (Evanghelia ca document al istoriei credintei evreiesti). Aici Baeck considera ca Iisus din Nazaret nu a fost un mit, ci o figura istorica, desigur databila si localizabila, o figura cu totul concreta a istoriei iudaice la inceputul „common era” (erei crestine), care poate fi investigata cu mijloacele si metodele istoriei moderne.4

In iudaismul francez, emancipat mai repede ca oricare altul, filosoful istoriei Joseph Salvador5 fusese cel care initiase deja in anul 1838 cercetarea evreiasca moderna a lui Iisus, cu o monografie stiintifica in doua volume, Jésus Christ et sa doctrine, histoire de la naissance de l`Eglise, de son organisation et de ses progrès pendant le premier siècle (Iisus Hristos si doctrina Sa. Istoria nasterii Bisericii, a organizarii si evolutiei sale in secolul I).6

In spatiul german, cunoscutul rabin reformat si filosof al religiei Samuel Hirsch7 s-a ocupat mai intai in mod detaliat de figura lui Iisus in cartea sa Das System der religiösen Anschauungen der Juden und sein Verhältnis zum Heidentum, Christentum und zur absoluten Philosophie (Sistemul conceptiilor religioase ale evreilor si relatia sa cu paganatatea, crestinismul si filosofia absoluta), aparuta in 1842.8

Lui i-a urmat Abraham Geiger9, pentru care investigarea istoriei contemporane evreiesti reprezinta o premisa esentiala a oricarei intelegeri a lui Iisus, prin cartea sa Das Judentum und seine Geschichte (Iudaismul si istoria sa), aparuta in 1864.

In cele din urma, marele istoriograf evreu Heinrich Graetz10 a stabilit istoricitatea si in ceea ce-l priveste pe Iisus si Ursprung der Christemtums (Originile crestinismului), in al treilea volum al lucrarii sale de unsprezece volume, Geschichte der Juden (Istoria evreilor), prin cuvintele cheie Sinai si Golgota.11

Ce au in comun acesti istorici evrei ai scolului al XIX-lea privitor la persoana lui Iisus Hristos? Noutatea – fiindca cu siguranta o putem numi asa – fata de abordarea negativista si tendentioasa a invatatilor evrei de pana atunci, era ca acesti pionieri evrei in studiul crestinismului erau de acord sa vada in Iisus cel istoric o figura cu siguranta pozitiva, insa, ce-i drept, o figura, pe care acum – impotriva crestinilor – o revendicau exclusiv pentru iudaism. Acest lucru se datoreaza faptului ca fie Iisus din istorie nu i-ar fi invatat pe altii nimic din ceea ce nu ar fi putut sa spuna si un evreu al timpului Sau, fie ca Iisus s-a considerat pe Sine a fi Mesia, Fiul lui Dumnezeu (potrivit lui Salvador si Geiger) sau nu (potrivit lui Hirsch si Graetz).12

Aceasta tendinta avea sa fie continuata si in secolul al XX-lea. In anul 1922, asadar inainte de perioada national – socialismului german, a aparut probabil cea mai celebra carte evreiasca despre Iisus, scrisa de Joseph Klausner13, Jesus von Nazareth, seine Zeit, seine Leben und seine Lehre (Iisus din Nazaret, timpul Sau, viata si invatatura Sa). Aceasta avea sa fie prima carte despre Iisus scrisa in limba ebraica si aparuta chiar la Ierusalim; ulterior, avea sa fie tradusa in numeroase alte limbi.14

Pentru Klausner, Iisus este „mai evreu decat toti evreii”, dar si mai periculos pentru „iudaismul national” tocmai prin „iudaismul sau exagerat”.15

Tot in perioada interbelica ne retine atentia figura lui Max Nordau16, un colaborator fidel al fondatorului miscarii sioniste Theodor Hertzl, care, printr-o exprimare deosebit de poetica, cu siguranta ca a cuprins inima multor cercetatori evrei de atunci, afirmand ca: „Iisus este sufletul sufletului nostru, asa cum este carne din carnea noastra. Cine ar vrea deci sa il elimine din poporul evreu?”17

A urmat apoi perioada holocaustului si cea premergatoare fondarii statului Israel, perioada in care cercetarea evreieasca asupra lui Iisus Hristos a fost intrerupta, dar nicidecum oprita.18 Dupa fondarea statului Israel, survenita la 14 mai 1948, s-au editat mai multe lucrari despre Iisus decat in toate secolele precedente: „cele 187 de carti ebraice, cercetari, poezii, piese de teatru, monografii, disertatii si compuneri care s-au scris despre Iisus in ultimii douazeci si sapte de ani de la fondarea statului Israel, justifica rapoartele de presa despre un «val Iisus» in literatura actuala a statului evreu”, avea sa recunoasca marele teolog evreu Pinchas Lapide.19

Mai mult decat atat, acelasi teolog si istoric modern al evreilor va ajunge sa afirme ca „cele 29 de carti despre Iisus, (pe care le investigase, n.n.), ar avea ca numitor comun o simpatie si o dragoste fata de Nazarinean, asa cum ea n-a fost posibila timp de douazeci de secole”.20

Cu toate acestea, in ultima editie a Encyclopaedia Judaica (2007), numele lui Iisus din Nazaret nu apare intre omonimele ebraice, la litera corespunzatoare numelui evreiesc (Joshua – Jehosua).21

Martin Buber22, celebrul ganditor austriac de origine evreiasca, avea sa recunoasca in lucrarea sa Zwei Glaubensweisen (Doua feluri de credinta), aparuta la doar doi ani dupa recunoasterea statului evreu, ca „Iisus este fratele sau mai mare”23, a carui vestire ar fi fost o autentica vestire stramoseasca.

Elevul lui Buber, Schalom Ben Chorin, avea sa lamureasca, intr-un mod indubitabil, cuvintele maestrului sau: „Iisus este pentru mine fratele cel vesnic, nu doar fratele uman, ci fratele meu evreu. Eu simt mana Lui frateasca, mana care ma prinde, pentru ca eu sa ii urmez…credinta Sa, credinta Sa neconditionata, increderea prin excelenta in Dumnezeu, Tatal, disponibilitatea de a se umili intru totul sub vointa lui Dumnezeu, aceasta este atitudinea care este antetraita in Iisus si care ne poate lega pe noi – evrei si crestini, deopotriva”.24

Cu toate aceste consideratii remarcabile, atat pentru Buber si Ben Chorin, cat si pentru multi alti cercetatori evrei moderni si contemporani ai lui Iisus, Iisus din Nazaret este un evreu exemplar – dar numai un evreu, este un om exemplar – dar numai un om.

Dupa revenirea evreilor pe pamantul lor stravechi si crearea statului Israel (1948) preocuparile istoricilor si teologilor evrei de lamurire a istoriei desfasurate la Ierusalim in primul secol al erei crestine au sporit semnificativ, iar o noua etapa a cercetarilor evreiesti consacrate lui Iisus din Nazaret s-a conturat. Aceasta si-a gasit expresia sintetica in cartea lui Shalom Ben Chorin, Bruder Jesus. Der Nazarener in jüdischer Sicht (1970), in care se argumenteaza concluent ca ,,Iisus a cunoscut temeinic Biblia ebraica, ca a trait cu ea si in ea, inainte de toate cu Tora si profetii”25, apoi in volumul editat de Gaalyah Cornfeld, The Historical Jesus. A Scolarly View of the Man and his World (1982), care atesta faptul ca „studiile si observatiile recente au facut posibil sa se plaseze cea mai mare parte a materialului din Evanghelii in realitatea locului si a timpului”26, si, desigur, in studiul monografic al lui David Flusser, Jésus (1997), in care se argumenteaza ca „daca vrem sa il intelegem pe Iisus istoric nu este de ajuns sa urmam dezvoltarea literara a materialului evanghelic; mai este necesara o familiaritate intinsa cu iudaismul, asa cum acesta se prezinta in epoca lui Iisus. Materialul evreiesc joaca un rol important nu numai pentru ca ne permite sa-L restituim pe Iisus epocii Sale, ci, de asemenea, pentru ca ne permite o interpretare justa a spuselor Sale, la origine in ebraica”.27

In aceeasi familie de scrieri, Robert Eisenman a dat, cu James the Brother of Jesus (2002) o cercetare cuprinzatoare a crestinismului primar, avand drept fir conducator ideea ca „Iacob nu este doar cheia pentru reevaluarea si reconstructia istoriei crestine si a relatiei iudeo-crestine, el este cheia de asemenea pentru Iisus istoric”.28

Intre timp, au avut loc dezbateri fructuoase intre teologii crestini si rabini cu privire la istoria si interpretarea istoriei lui Iisus. Hans Küng29 si Pinchas Lapide30 au tras, in Jesus im Widerstreit. Ein jüdisch-christlicher Dialog, consecinte din noul stadiu in care a intrat cunoasterea primului secol al erei noastre si relatia dintre crestinism si iudaism si au inaintat spre discutarea nucleului divergentelor, anume „imaginea reala a lui Iisus din Nazaret”.

In cele din urma, „ceea ce ne desparte propriu-zis – a argumentat Pinchas Lapide – sunt ultimele 48 de ore, incepute in acea dupa-amiaza a primei vineri dinaintea Pastilor. Sunt doua zile, dar doua zile hotaratoare pe care se sprijina totul…”.31 Cunoscutul rabin din Frankfurt am Main a amintit ca sunt locuri in Talmud si Midrash nepuse inca in valoare, ce reprezinta surse deosebit de informative privind conturarea personalitatii lui Iisus din punct de vedere iudaic. Conform opiniei sale, se poate atesta astazi, in mod concludent, ca „Iisus era evreu in spirit, cel putin in sase privinte: in speranta Sa, in eshatologia Sa, in ethos-ul Sau evreiesc, in increderea Sa nemarginita in Dumnezeu, in suferinta Sa evreiasca, si, in sfarsit, in nerabdarea Sa clar evreiasca, mesianica; toate acestea le putem desprinde fara nicio dificultate din cele patru Evanghelii”.32

Pinchas Lapide a mai evocat faptul ca primii crestini au fost evrei si s-a aratat dispus sa admita ca reprezentarea devenirii ca om a lui Dumnezeu nu este complet straina iudaismului, astfel incat invierea lui Iisus sa se poate privi cu noi perspective.

De cealalta parte, Hans Küng a subliniat cat de importanta poate fi contributia evreilor la cunoasterea lui Iisus si a reafirmat si adus in prim-plan fundamentul de necontestat, din punct de vedere al crestinismului, pentru dialogul iudeo-crestin: „increderea de nezdruncinat ca Iisus traieste. Ca, asadar, Dumnezeu, care este pentru poporul lui Israel Creatorul lumii, este si Izbavitorul ei...Iisus nu a ramas in moarte, ci traieste tocmai in Dumnezeu”.33

Pinchas Lapide a mai amintit ca si din punct de vedere al iudaismului, mantuirea ramane deschisa, iar sub acest aspect nu este nimic de netrecut intre iudaism si crestinism: „daca Mesia vine si se va dezvalui ca fiind Iisus din Nazaret, as putea spune ca nu cunosc un evreu pe aceasta lume care ar avea ceva impotriva”.34

Ulterior, intr-o alta dezbatere publica semnificativa, cea dintre Ulrich Luz si Pinchas Lapide, tiparita sub titlul Der Jude Jesus. Thesen eines Juden. Antworten eines Christen, cunoscutul rabin specializat in problemele crestinismului a adus probe pentru urmatoarele teze cu privire la Iisus: „Iisus nu s-a prezentat poporului Sau drept Mesia”; „poporul evreu nu l-a respins pe Iisus”; „Iisus nu si-a denuntat niciodata poporul”, iar renumitul teolog specializat in aparitia crestinismului a argumentat in favoarea tezelor crestinismului: „crestinismul trebuie sa se reclame din Iisus”; „intre timp, apelul lui Iisus nu mai poate fi pentru noi unul lipsit de regrete si urmari, ci pretinde Bisericilor noastre schimbari in teologie si in practica”; „Biserica se poate reclama din Iisus”.35

Celebrul lexicon Herder il prezinta pe Iisus din Nazaret drept „un evreu practicant”, iar lucrul cel mai important inainte de toate in viata si activitatea Sa este „fidelitatea fata de Lege”.36 Mai mult, autorii lexiconului opineaza ca „traditia crestina l-a smuls pe Iisus din radacinile Sale iudaice”, concluzionand ca „aceasta este una dintre cauzele antiiudaismului modern”.37

De asemenea, procesul si executia lui Iisus sunt vazute de catre unul dintre cei mai avizati juristi evrei ai secolului trecut drept „o vina exclusiva a romanilor”, in care „elementul iudaic este insignifiant”.38 Acest lucru este dovedit atat de Evanghelii, cat si de Talmud.39 Acesta din urma ar contine informatia potrivit careia aplicarea pedepsei cu moartea ar fi fost scoasa de sub jurisdictia Sanhedrinului cu circa 40 de ani inainte de distrugerea Templului (asadar prin anul 30), drept urmare Sanhedrinul s-a intrunit in noaptea dinaintea rastignirii pentru a-l salva (!) pe evreul Iisus de o potentiala condamnare la moarte ce urma sa fie pronuntata de procuratorul roman a doua zi.40

Pozitia ortodoxa referitor la aceasta chestiune este clara si extrem de bine argumentata. De pilda, teologul grec Gheorghios Patronos demonstreaza, in cea mai recenta lucrare a sa (H ιοτορική πορεία του Ιησού. Aπό την φάτνη στο κενό τάφοParcursul istoric al lui Iisus de la iesle la mormantul gol, 2011), faptul ca „iudeii L-au condamnat pe Iisus deoarece nu I-au recunoscut identitatea mesianica”.41 Mai mult, arata acelasi reputat teolog atenian, „ultimul act, cel al arestarii si condamnarii, a fost pur si simplu pecetluirea si confirmarea unei dusmanii de trei ani a conducerii religioase a poporului evreu fata de persoana lui Iisus Nazarineanul”.42

In ceea ce priveste vina exclusiva a evreilor pentru moartea lui Iisus, teologul ortodox citat este categoric: „O cercetare obiectiva a evenimentelor ne poate convinge in legatura cu cei care de fapt s-au impovarat cu responsabilitatea mortii lui Iisus. Principalii promotori ai celei mai mari actiuni criminale din istorie legate de moartea unui om nevinovat au fost in esenta conducatorii poporului evreu, Marele Sanhedrin impreuna cu arhiereii, preotii, carturarii si fariseii, adica totalitatea conducerii religioase si spirituale a poporului ales al lui Dumnezeu. Adevaratii criminali sunt conducatorii religiosi iudei, care au folosit inteligent frica lui Pilat, fanatismul poporului si tradarea lui Iuda...”.43

Cea mai recenta carte despre Talmud tradusa in limba romana, Talmudul, de A. Cohen (2004) se pastreaza pe linia interpretarii traditionale, a textului ebraic sacru. Astfel, Mesia este in continuare asteptat, rabinii talmudisti facand chiar calcule asupra datei in care va trebui sa vina.44 Mai mult decat atat, adevaratul Mesia, Iisus din Nazaret, este indirect negat ca fiind Mesia, cel prezis de profeti. Astfel, sintagma „Mesia, fiul lui Iosif” din versetul mesianic de la Zaharia 12,10 („Mesia, fiul lui Iosif, a fost omorat, precum sta scris: ei il vor privi pe acela pe care l-au strapuns, vor plange asupra lui asa cum este plans singurul fiu” – trad. ebraica45), este interpretata ca fiind vorba despre „un urmas al stramosului care purta acest nume”46, asadar nici vorba despre tamplarul Iosif din Nazaret. Cu toate acestea, relatarile obscene si tendentioase la adresa lui Iisus din textele talmudice nu sunt amintite.47

Mai grav, „teoria (crestina, n.n.) despre Mesia, fiul lui Iosif”, conform opiniei autorului mai sus mentionat, a aparut abia dupa esecul rascoalei lui Bar Kochba din anul 136 (aceeasi idee a fost impartasita si de Klausner48). Ea s-ar intalni abia in „legendele evreiesti tarzii ale Evului Mediu”. Una din aceste legende il identifica pe acest „fiu al lui Iosif” cu copilul inviat din morti de catre proorocul Ilie.49

De departe insa, lucrarea profesorului si cercetatorului evreu de origine romana Moshe Idel50, Fiul lui Dumnezeu si mistica evreiasca (2010, 710 pp.) se numara printre lucrarile monumentale ale teologiei iudaice contemporane care incearca sa deplaseze mesianismul de la Iisus din Nazaret, care nu este nicidecum „Fiul lui Dumnezeu”, spre un mesianism „mistic”, uneori chiar imaginar.

Conform autorului, „scopul lucrarii este sa descopere numeroasele ocazii in care filosofii iudaici, iar dintre ei in special misticii, au recurs la concepţiile despre Fiul lui Dumnezeu şi la fundalul lor conceptual, şi sa demonstreze astfel ca ei nu aveau nicio reţinere sa opereze cu o mulţime de inţelesuri ale Fiului lui Dumnezeu in iudaism, ci chiar conceptul de Fiu al lui Dumnezeu in religie, in general, sa fie imbogaţit intr-o oarecare masura”.51 Nu este locul aici de a face un rezumat al lucrarii, insa se cere imperios necesar a reda macar capitolele, pentru a ne putea da seama de directiile de investigatie adoptate de autor: Dreptate, teoforism si Filiatie Divina in literatura rabinica si Hekhalot (I), Fiul lui Dumnezeu in formele askenazi de ezoterism (II), Fiul ca o entitate intelectuala/eshatologica in Cabala extatica (III), Fiul sexualizat al lui Dumnezeu in Cabala teosofico – teurgica (IV), Fii cristologici si necristologici ai lui Dumnezeu in Renasterea italiana si reverberatiile lor (V) si Fiul lui Dumnezeu ca un drept in hasidism (VI).52

In alta ordine de idei si trecand peste diferentele istorice bimilenare, Conciliul II Vatican a dezbatut, in anul 1964, prima redactare a rezolutiei Nostra Aetate, ce va semnala parasirea completa a dogmei stravechi a deicidului si va consemna o cotitura istorica in relatia dintre crestini si evrei: „Conciliul deplora si condamna ura si persecutiile la adresa evreilor din trecut, ca si de astazi...ceea ce s-a facut in patima lui Hristos nu poate fi deloc imputat intregului popor evreu de atunci si cu atat mai putin poporului de astazi...”.53

Mai mult, papa Paul al VI-lea (1963 – 1978) a aprobat, in 1970, inlocuirea pasajului incriminator la adresa evreilor din Missa romana, introdus cu circa 1000 de ani in urma, cu pasajul „ne rugam pentru evreii carora Dumnezeu le-a vorbit pentru prima data, ca ei sa inainteze in iubirea Numelui Sau si in fidelitatea Aliantei Sale”.54

Papa Ioan Paul al II-lea (1978 – 2005) a dat apoi o formulare cu o mare forta de sugestie noii relatii dintre crestini si evrei, spunand, in Sinagoga din Roma, evreilor: „voi sunteti fratii nostri cu predilectie si, intr-un anumit sens, se poate spune ca voi sunteti fratii nostri mai mari”.55

De asemenea, fostul papa Benedict al XVI-lea, in prima sa carte publicata de la alegerea ca suveran pontif, Isus din Nazaret (2007), prezentand viata si invatatura Mantuitorului, ii exonereaza pe evrei de vina asupra mortii lui Iisus. Pentru acest lucru a primit o scrisoare de multumire din partea primului ministru israelian, Benjamin Netanyahu.56 Cartea a fost tradusa si in limba romana in anul 2010.57

In fine, cunoscutul teolog catolic si presedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor, cardinalul Walter Kasper (1938 – ), afirma: „in vreme ce Parintii Bisericii au scris Tractatus contra Judaes, multi teologi moderni scriu astazi Tractatus de Judaes, in sensul de Tractatus pro Judaes. De-a lungul a aproape doua milenii, unii crestini au incercat sa caracterizeze iudaismul ca pe o religie cazuta sau, in cazul bun, ca pe o religie ce a pregatit calea pentru crestinism implinindu-se astfel. Astazi suntem constienti de Legamantul nerevocat al lui Dumnezeu cu poporul Sau si de semnificatia permanenta si actuala a religiei evreilor pentru credinciosii Sai”.58

Și in teologia ortodoxa romaneasca a ultimelor decenii, cercetarile pleaca tot mai mult de la premisa „elementelor doctrinare comune evreilor si crestinilor” (invatatura despre Dumnezeu, creatie, providenta, lumea vazuta si nevazuta, antropologie si eshatologie) si a „sursei revelationale unice: Vechiul Testament, Tora si Profetii, ca temelii pe care se sprijina intreg edificiul crestinismului si al mozaismului”.59

In incheiere, redam un citat din lucrarea Jesus within Judaism. New Light from Exciting Archeological Discoveries a lui James Charlesworth: „cu toate ca nu sunt inca suficiente date pentru a scrie o biografie a lui Iisus completa, despre Iisus din Nazaret se stie mai mult decat despre orice evreu de dinainte de daramarea Templului de la Ierusalim si poate decat despre orice personalitate a lumii antice”.60

„Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine. Daca M-ati fi cunoscut pe Mine, si pe Tatal Meu L-ati fi cunoscut (...) Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal (…) Eu si Tatal una suntem” (Ioan 14,6-9; 10,30).

 

 

1 Adolf von Harnack, Das Wesen des Christentums, Leipzig, 1900, 189 pp.

2 Leo Baeck (1873 – 1956) a fost un important teolog evreu de origine germana, adept al miscarii reformatoare din sanul iudaismului. A jucat un rol important in protejarea evreilor germani in timpul Holocaustului, din aceasta cauza fiind el insusi deportat. Dupa razboi, emigreaza in America, unde in 1955 infiinteaza Leo Baeck Institute for the study of the history and culture of German-speaking Jewry, fiind ales si presedinte al World Union of Progressive Judaism (Uniunii Mondiale a Evreilor Reformati); in semn de omagiu pentru viata si activitatea sa, numele sau a fost dat asteroidului cu nr. 100.047; dintre lucrarile sale mai importante amintim: capodopera Das Wesen des Judentums (Esenta iudaismului, 1905); Maimonides, der Mann, sein Werk und seine Wirkung (1954); Dieses Volk – jüdische Existenz (1955); Von Moses Mendelssohn zu Franz Rosenzweig (1958, postmortem); pentru mai multe informatii legate de viata si activitatea sa, a se vedea: Georg Heuberger, Fritz Backhaus, Leo Baeck (1873 – 1956): Aus dem Stamme von Rabbinern, Jewish Museum, Frankfurt, 2001.

3 Leo Baeck, Monatsschrift für Geschichte und Wissenschaft des Judentums, 45, 1901, p. 118.

4 Pentru alte detalii, a se vedea: G. Lindeskog, Die Jesusfrage im neuzeitlichen Judentum. Ein Beitrag zur Geschichte der Leben-Jesu-Forschung, Uppsala, 1938, in special pp. 94 – 126.

5 Joseph Salvador (1779 – 1873) a fost un important teolog evreu de origine franceza al secolului al XIX-lea, precursor al teologiei iudaice moderne. A abordat cateva probleme fundamentale ale istoriei iudaice, de pe pozitiile omului de stiinta modern si obiectiv; dintre lucrarile sale, foarte apreciate pana astazi, amintim: Paris, Rome, Jerusalem ou la Question religieuse au XIX siècle (1819); Loi de Moise (1822); Histoire des institutions de Moise et du peuple hebreu (1828); Histoire de la domination romaine en Judee et de la ruine de Jerusalem (1847).

6 Joseph Salvador, Jésus Christ et sa doctrine, histoire de la naissance de l`Eglise, de son organisation et de ses progrès pendant le premier siècle, vol. I – II, Ed. A. Guyot et Scribe, Paris, 1838.

7 Samuel Hirsch (1815 – 1889) a fost un reprezentant de seama al iudaismului reformat german. In 1866 a plecat in Statele Unite, unde va indeplini timp de 22 de ani functia de rabin-sef al sinagogii din orasul american Philadelphia.

8 Samuel Hirsch, Das System der religiösen Anschauungen der Juden und sein Verhältnis zum Heidentum, Christentum und zur absoluten Philosophie, Ed. Heinrich Hunger, Leipzig, 1842.

9 Abraham Geiger (1810 – 1874) a fost un reprezentant de seama al iudaismului reformat german, accentuand in special in scrierile sale calitatea de „popor ales” al poporului evreu, in comparatie cu celelalte popoare. Dintre lucrarile sale amintim: Judaism and Islam, F. M. Young (1896); Judaism and its history in 2 parts, reed. 1980, etc.

10 Heinrich Graetz, Geschichte der Juden. Von den ältesten Zeiten bis zur Gegenwart, vol. I – XI, Ed. Leiner, Leipzig, 1853 – 1875.

11 ibidem, vol. III, p. 520.

12 Hans Küng, Iudaismul, trad. de Edmond Nawrotzky-Török, Ed. Hasefer, Bucuresti, 2005, p. 338.

13 Joseph Klausner (1874 – 1958) a fost unul dintre cei mai importanti oameni politici si de litere evrei ai secolului trecut; a fost profesor de literatura ebraica la Universitatea Ebraica din Ierusalim si redactor-sef al Enciclopediei Ebraice; pe plan politic, a candidat pentru functia de presedinte al Israelului la primele alegeri de dupa 1948, in 1949, dar a pierdut in fata lui Haim Weizmann, primul presedinte al statului Israel de dupa recunoastere; a scris circa 200 de lucrari, dintre care cele mai importante sunt: Iisus din Nazaret: epoca, viata si invatatura sa, Ierusalim, 1922; Țara Israelului in zilele celui de al Doilea Templu, Ierusalim, 1927; Iudaism si umanism: culegere de articole, Ierusalim, 1955; Istoria noii literaturi ebraice, Ed. Ahiasaf, Ierusalim, 1960; pentru mai multe informatii legate de viata si activitatea sa, a se vedea: Colin Shindler, The Triumph of Military Zionism: Nationalism and the Origins of the Israeli Right, Ed. I. B. Tauris & Co. Ltd., London, 2006, pp. 96 – 97.

14 J. Klausner, Jesus of Nazareth. His Life, Times and Teaching, Ed. George Allen & Unwin, Londra, 1925 (tradus din lb. ebraica in lb. engleza); in germana: Jesus von Nazareth. Seine Zeit, sein Leben und Seine Lehre, Ed. Jüdischer, Berlin, 1952, 629 pp.

15 ibidem, editia germana, p. 520.

16 Max Nordau (1849 – 1923) a fost un evreu de origine maghiara, care a ramas in istorie ca lider al miscarii sioniste, fiind co-fondatorul acesteia, alaturi de Theodor Herzl; a activat si pe plan literar, evidentiindu-se ca un bun critic si istoric literar; dintre lucrarile sale mai importante amintim: The Conventional Lies of Our Civilization (1883); Degeneration (1892) si Paradoxes (1896); pentru mai multe detalii legate de viata si activitatea sa, a se vedea: Michael Stanislawski, Zionism and the Fin de Siècle: Cosmopolitanism and Nationalism from Nordau to Jabotinsky, University of California Press, Los Angeles, 2001.

17 S. Ben Chorin, Bruder Jesus, ed. cit., p. 11.

18 Hans Küng, op. cit., p. 338.

19 Pinchas Lapide, Ist das nicht Josephs Sohn? Jesus im heutigen Judentum, Ed. Kösel, München, 1976, p. 42.

20 Hans Küng, Pinchas Lapide, Jesus im Widerstreit. Ein jüdisch-christlicher Dialog, Ed. Calwel, Stuttgard, 1976, p. 19.

21 *** Encyclopaedia Judaica, second edition, Keter Publishing House Ltd., Jerusalem, 2007, pp. 449 – 450.

22 Martin Buber (1878 – 1965) a fost un filosof evreu de origine austriaca, cunoscut mai ales pentru promovarea „filosofiei dialogului”, o forma de existentialism religios; s-a implicat si in politica si presa, devenind din 1902 editorul saptamanalului Die Welt, organul central al miscarii sioniste; dintre lucrarile sale amintim: capodopera Ich und Du (Eu si Tu, 1923); Schriften zur Philosophie (1962); Schriften zum Chassidismus (1963); Schriften zur Bibel (1964); pentrru alte detalii legate de viata si activitatea sa, a se vedea: Wolfgang Zink, Martin Buber: 1878 – 1978, Ed. Tilchwatch, Bonn, 1978; Clara Levi Coen, Martin Buber, Ed. Cultura della Pace, Milano, 1991, 160 pp.

23 M. Buber, Zwei Glaubensweisen, Ed. Manesse, Zürich, 1950, p. 11.

24 S. Ben Chorin, op. cit., p. 12.

25 idem, Bruder Jesus. Der Nazarener in judischer Sicht, Paul List Verlag, Munchen, 1970, p. 38.

26 Gaalyah Cornfeld (ed.), The Historical Jesus. A Scolarly View of the Man and his World, MacMillan Publishing Co., New York, Collier MacMillan Publishing, London, 1982, p. 13.

27 David Flusser, Jésus, Editions de l’Eclat, Paris, Tel Aviv, 2005, p. 23.

28 Robert Eisenman, James the Brother of Jesus, Watkins Publishing, London, 2002, p. 7.

29 Hans Küng (1929 – ), preot, teolog si scriitor german de origine elvetiana, este unul dintre cei mai importanti teologi crestini ai secolului. A fost coleg de studii cu actualul papa Benedict al XVI-lea. Datorita faptului ca a criticat in termeni vehementi dogma infaibilitatii papale, i s-a retras de catre Vatican dreptul de a mai preda teologia catolica, in anul 1979. In consecinta, va preda teologie ecumenica la Universitatea din Tubingen. Este un autor prolific, abordand in special probleme teologice actuale, legate de relatiile ecumenice dintre diferite popoare si religii. Dintre operele sale, fundamentale de altfel pentru istoria si filosofia religiilor, amintim: Infallible? An Inquiry (1971), Christianity and the world religions: paths of dialogue with Islam, Hinduism, and Buddhism (1986), Christianity and Chinese Religions (impreuna cu Julia Ching, 1988), Theology for the Third Millennium: An Ecumenical View (1990), Judaism: Between Yesterday and Tomorrow (1992), Christianity: Its Essence and History (1995), The Catholic Church (2001), The Beginning of All Things - Science and Religion (2007), Islam: Past, Present and Future (2007), etc.; pentru mai multe informatii legate de viata si activitatea sa, a se vedea autobiografia My struggle for freedom: memoirs (Lupta mea pentru libertate: memorii), Grand Rapids, Michingan, 2003, 478 pp., lucrare ce a cunoscut nu mai putin de 27 de editii din 2003 pana in prezent.

30 Pinchas Lapide (1922 – 1997) a fost unul dintre marii istorici si teologi evrei ai secolului al XX-lea, adept al iudaismului ortodox. A jucat un important rol politic in ceea ce priveste recunoasterea si dezvoltarea ulterioara a statului Israel. Opera sa este extrem de vasta, cuprinzand nu mai putin de 35 de titluri, dintre care amintim: Three Popes and the Jews (1967, lucrare fundamentala, in care analizeaza situatia iudaismului sub papii Pius al XII-lea (1939 – 1958), Ioan al XXIII-lea (1958 – 1963) si papa Paul al VI-lea (1963 – 1978); Rom und die Juden, Gerhard Hess, Ulm, 1967, 1997, 2005; Wer war schuld an Jesu Tod? Mohn, Gütersloh, 1987, 1989, 2000; Der Jude Jesus, Patmos, Düsseldorf, 1979, 2003; Paulus zwischen Damaskus und Qumran, Mohn, Gütersloh, 1993, 1995, 2001; pentru mai multe informatii despre viata si activitatea sa a se vedea: Ruth Lapide: Pinchas Lapide - Leben und Werk, in Viktor E. Frankl, Gottsuche und Sinnfrage, Mohn, Gütersloher, 2005.

31 Hans Küng, Pinchas Lapide, Jesus im Widerstreit. Ein jüdisch-christlicher Dialog, ed. cit., p. 21.

32 ibidem, p. 23.

33 ibidem, p. 48.

34 ibidem, p. 49.

35 Ulrich Luz, Pinchas Lapide, Der Jude Jesus. Thesen eines Juden. Antworten eines Christen, Benzinger, Düsseldorf und Zürich, 2000, p. 161.

36 Jakob J. Petuchowski, Clemens Thoma, Lexiconul Herder al intalnirii iudeo – crestine, trad. de Dumitru Ionescu Staniloae, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000, p. 111.

37 ibidem, p. 112.

38 Haim Cohn (presedintele Tribunalului Suprem al statutui Israel), Arestarea, procesul si moartea lui Iisus, trad. de Tesu Solomovici, Ed. Tesu, Bucuresti, 2004, pp. 78 – 82.

39 ibidem, p. 256.

40 ibidem, p. 116: „…abia atunci cand Iisus a refuzat sa colaboreze cu Sanhedrinul si sa se salveze, nimeni si nimic nu l-a mai putut impiedica pe Pilat sa-si indeplineasca hotararea finala”.

41 Gheorghios Patronos, Parcursul istoric al lui Iisus de la iesle la mormantul gol, trad. de Sabin Preda, Ed. Bizantina, Bucuresti, 2011, p. 369.

42 ibidem.

43 ibidem, p. 376.

44 A. Cohen, Talmudul, trad. de C. Litman, Ed. Hasefer, Bucuresti, 2004, p. 462; majoritatea calculelor dadeau ca data a venirii lui Mesia sfarsitul secolului al V-lea, dupa cum rezulta din urmatorul text: „lumea va dura cel putin 85 de jubilee (4250 de ani), iar la ultimul jubileu va veni fiul lui David” (loc. cit.).

45 Traducerea din Biblia sau Sfanta Scriptura, editia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, 1998, are urmatorul continut: „Atunci voi varsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi de rugaciune, şi işi vor aţinti privirile inspre Mine, pe Care ei L-au strapuns şi vor face plangere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul nascut şi-L vor jeli ca pe cel intai nascut”.

46 ibidem, p. 459.

47 Referitor la aceste aspecte deosebit de tendentioase, profanatorii si imorale, care depasesc limita imaginatiei si pe care din motive obiective nu le vom reda aici, recomandam a se vedea: Rev. I. D. Pranaitis, The Talmud Unmasked (The Secret Rabbinical Teachings Concerning Christians), St. Petersburg, 1892 (editie electronica, indeosebi capitolele I si II); Gabriel Constantinescu, Marginalii la Talmud, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999, indeosebi pp. 116 – 120; Jacob Prasch, Jesus in the Talmud, Moriel Ministries, 2008.

48 J. Klausner, Jesus of Nazareth, ed. cit., p. 201.

49 A. Cohen, op. cit., p. 459.

50 Moshe Idel (1947 – ), originar din Targu-Neamt, este astazi unul dintre cei mai reputati cercetatori ai misticismului evreu, indeosebi ai Cabalei, indeplinind si functia de profesor de gandire iudaica la Universitatea Ebraica din Ierusalim. Dintre lucrarile sale cu rasunet mondial si care au obtinut numeroase premii internationale, amintim: Experienta mistica a lui Avraham Abulafia (1988), Kabala: noi aspecte (1988), Golem: traditii magice si mistice din iudaism despre crearea unui om artificial (1990), Hasidism: intre extaz si magie (2000), Fiul (Ben): insusirile de fiu si mistica iudaica (2007), Lumea ingerilor: intre revelatie si inaltare (2008), etc. De asemenea, este autor a numeroase studii si articole de specialitate; pentru mai multe detalii legate de viata si activitatea sa, a se vedea: Petru Moldovan, Moshe Idel: Dinamica misticii iudaice, Ed. Provopress, Cluj-Napoca, 2005, 81 pp; Sorin Antohi in dialog cu Moshe Idel, Ceea ce ne uneste: Istorii, biografii, idei, Ed. Polirom, Iasi, 2006, 246 pp; Sandu Frunza, Mihaela Frunza (ed.), Essays in the Honor of Moshe Idel, Ed. Provopress, Cluj-Napoca, 2008, 250 pp.; Daniel Abrams, Phenomenology of Jewish Mysticism: Moshe Idel's Methodology in Perspective Kabbalah, vol. 20 (2009), pp. 7–146, etc.

51 Moshe Idel, Fiul lui Dumnezeu si mistica evreiasca, trad. de Maria Magdalena Anghelescu, Ed. Polirom, Iasi, 2010, p. 9.

52 Amintim aici, cu titlu de exemplu, si lucrarea cercetatorilor de origine iudaica Simcha Jacobovici si Charles Pellegrino, Mormantul lui Iisus si al familiei Sale (Ed. Paralela 45, Pitesti, 2007, 301 pp.), care, pe baza unor asa-numite „descoperiri arheologice” au „localizat” mormantul lui Iisus. Evident, cartea este pura fictiune, dar ne atrage atentia mesajul transmis, anume acela ca Iisus din Nazaret ar fi fost doar un simplu evreu din secolul I, casatorit si cu familie, a carui mormant a fost descoperit, asadar nici urma de mesianitatea sau divinitatea Sa, conceptie specifica iudaismului.

53 *** Declaration Nostra Aetate. Promulguée le 28 octobre 1965, in Vatican II. L’integralité, Ed. Bayard Compact, Paris, 2002, p. 218.

54 Referirile tendentioase la adresa evreilor au disparut in ultimele decenii inclusiv din cartile de cult ortodoxe (de exemplu, expresia „ ticalosii jidani”, s. a.).

55 Gerard Israel, La question chrétienne. Une pensée juivre du christianisme, Ed. Payot, Paris, 1999, p. 372.

56 Continutul scrisorii poate fi citit in ziarul Evenimentul zilei din data de 4 martie 2011.

57 Joseph Ratzinger (papa Benedict al XVI-lea), Isus din Nazaret, trad. Alexandru Mihailescu, Ed. Rao, Bucuresti, 2010, 352 pp.

58 Walter Kardinal Kasper, Erklärung am Israelischen Museum, Jerusalem, 2003, p. 218.

59 Pr. Prof. Dumitru Abrudan, Crestinismul si mozaismul in perspectiva dialogului inter-religios, Sibiu, 1979, p. 86; vezi si: idem, Religia evreilor: Iudaismul, in rev. Mitropolia Ardealului, nr. 5/1986, p. 11 („este cert ca pentru crestinism, cele mai largi perspective de conlucrare pe terenul mai ales practic, al slujirii lumii, sunt cele cu iudaismul”). De asemenea, acelasi reputat teolog roman, in Arheologia biblica scrisa in colaborare cu parintele profesor Emilian Cornitescu, nota urmatoarele: „cei care au explicat textul Sfintei Scripturi fara a cunoaste starea social – politica a evreilor si a altor popoare au alunecat in interpretari eronate, nestiintifice, generand astfel multe erori si erezii” (Dumitru Abrudan, Emilian Cornitescu, Arheologia biblica, EIBMBOR, Sibiu, 2002, p. 9).

60 James H. Charlesworth, Jesus within Judaism. New Light from Exciting Archeological Discoveries, Ed. Doubleday, New York, 1988, p. 6.

 


 

16 Iunie 2014

Vizualizari: 3757

Voteaza:

Fiul lui Dumnezeu in iudaismul contemporan 3.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE