Crestinismul si Iudaismul

Crestinismul si Iudaismul

Domnul Iisus Hristos veni in lume atunci cand se implinira profetiile profetilor Vechiului Testament. Invatatura sa trebuia sa plineasca, sa completeze legea si profetii, cum insusi a zis-o. Aceasta completare nu este insa un simplu adaos la religia lui Israel, o completare a ei in acelas sens, in aceeasi directie, cum asteptau iudeii, ci e ceva cu totul deosebit, e un spirit nou, care transforma tot, chiar si ceea ce se pare ca ramane neschimbat. In indeplinirea rolului sau de Mesia, Iisus nu se considera atat de mult urmas si desavarsitor al lui Moise si al legii sale, cat de trimis al Tatalui. Ivatatura sa, El n-o da de a sa, ci a Tatalui din ceruri, al carui trimis este, El face cunoscut lumii pe Tatal si trimite dupa inaltarea sa la cer pe Duhul Sfant. De ascultarea si urmarea invataturilor Sale e conditionata mantuirea, care nu se poate obtine prin niciun alt mijloc. Cu aceasta religia iudaica era zadarnicita. Cei mai multi din iudeii contimporani cu Mantuitorul n-au inteles sublimitatea religiei propovaduite de El, n-au inteles ca El era adevaratul Mesia, au inteles insa destul de bine ca ceea ce aducea El in lume era ceva cu totul nou, fata de care tot ce fusese pana aci nu mai avea nicio ratiune de a fi si trebuia neaparat sa dispara. De aceea ei au facut Mantuitorului cea mai inversunata opozitie si nu s-au lasat pana ce n-au obtinut condamnarea lui la moarte, socotind ca astfel vor scapa religia stramoseasca de pieire.

Sfantul Ignatie spune hotarat ca religia crestina este ceva nou si pentru toata lumea si ca prin ea Iudaismul a fost abolit. "E o nebunie a invoca pe Iisus Hristos si a iudaiza, caci nu Crestinismul a crezut in Iudaism, ci Iudaismul in Crestinism, in care orice limba s-a unit cu Dumnezeu prin credinta."

Acelasi lucru se vede deasemeni si din cuvintele pe care Celsus le pune in gura iudeului care discuta cu un crestin in opera sa: "Cum dispretuiti voi, care va trageti din sanctuarele noastre, tocmai aceste sanctuare, cand pentru invatatura voastra nu puteti arata alta origina decat legea noastra ?" Raspunsul la aceasta intrebare il da Origen in urmatoarle cuvinte : ,,E adevarat ca sanctuarele legii mozaice si scrierile profetice sunt baza religiei crestine si ca de aici pasesc mai departe cei initiati in materie si intelesul scripturilor, cautand taina descoperirii dumnezeiesti, care a fost ascunsa in vesnicie, dar care s-a descoperit acum prin rosturile profetilor si prin aratarea Domnului nostru Iisus Hristos. E insa neadevarat, daca voi ziceti ca acei care pasesc mai departe, dispretuiesc legea mozaica. Dimpotriva, ei ii dau mai multa cinste, pentruca arata ce noian de intelepte si adanci cuvinte ascund in sine acele scripturi, lucru pe care iudeii nu-l luau in seama, fiindca ei la citirea lor se opresc numai la ceea ce e la suprafata sl fabulos. Pentru ce s-o dispretuim, cand legea este principiul adevarului credintei, sau al Evangheliei noastre, de vreme ce insusi Domnul Iisus zice celor ce nu credeau in El: Daca a-ti crede pe Moise, ati crede si in mine, caci el a scris despre mine; dar daca nu credeti in scrierile lui, cum o sa credeti cuvintele mele ? Si Marcu, unul din evanghelisti, zice: Inceputul Evangheliei lui Iisus Christos, cum sta scris in Isaia proorocul... Prin aceasta invata el, ca inceputul Crestinismului atarna de "scrierile judaice.''

Din cuvintele lui Origen reiese ca intre Crestinism si Iudaism nu este numai un raport extern, care se arata prin aceea ca Iisus se naste dupa trup din neamul iudaic si se supune in pruncie si copilarie tuturor prescriptiunilor legii mozaice, ci e si un raport intern de invatatura dogmatica si morala, pe care Mantuitorul si sfintii apostoli nu numai ca l-au recunoscut in nenumarate randuri, dar au cautat sa-l si intareasca. Ei au privit Vechiul Testament ca descoperire dumnezeiasca, care nu numai conduce catre Vechiul Testament, ci-l si cuprinde in genere. Acest raport a fost lamurit sfintilor apostoli la schimbarea la fata a Domnului prin aratarea lui Moisi si a lui Ilie, care vorbeau cu Mantuitorul.

Antitezele din predica de pe munte a Mantuitorului:, "S-a zis celor de demult... iar eu zic," si spiritul cu totul nou care reiese din tot ce spune Iisus, arata ca spiritul leigii mozaice se poate uni cu spiritul Crestinismului dar ca litera ei a incetat. Tot ce era in lege cu caraeter simbolic, provizoriu, pregatitor, isi implinise scopul si trebuia sa inceteze cu venirea lui Mesia, iar restul a fost interpretat intr-alt duh. Pentru a implini legea in spiritul ei si a se inchina Dumnezeului spiritual in duh si in adevar, trebuia oamenilor o inima noua si un duh nou, pentru ca, nimeni nu pune petic nou la haina veche, nici vin nou in burduf vechi." Inimi noi si duh nou a dat Iisus oamenilor facandu-i din fii ai diavolului, fii ai lui Dumnezeu, din fii ai pacatului, fii ai luminii si ai gratiei, caci "prin Moise s-a dat legea, iar prin Iisus Hristos harul si adevarul."

Acestea sunt deajuns spre a ne arata cum se prezinta in ( sfintele Evanghelii raportul dintre Crestinism - nova lex - si iudaism - vetus lex -si a rasturna afirmatiile ereticilor iudaizanti vechi si moderni, dupa care Crestinismul nu e altceva decat un Iudaism spiritualizat.

2. O forma si mai precisa ia acest raport curand dupa pogorarea Duhului Sfant si interneierea Bisericii crestine, pentru a se preciza cu desavarsire in decursul celor dintai veacuri. Din ziua Cincizecimii sfintii Apostoli incep sa propoveduiasca in public invatatura si mai ales viata si faptele Domnului, dar observa in acelasi timp si prescriptiile legii mozaice, pe care le credeau obligatorii aproape in intregime. Convertirea la crestinism a eminentului ucenic al invatatului Gamaliei este marele eveniment plin de urmari fericite pentru desfasurarea raportului dintre religiuniea crestina si religia Vechiului Testament. Marele Apostol al neamurilor introduse in lege noul spirit al nouei religiuini si-i da astfel o noua viata prin interpretarea alegorica pe care o intinse la intreg Vechiul Testament. Prin aceasta i-a fost lui posibil sa gaseasca tot spiritul si toata bogatia invataturii lui Hristos preinchipuite, prezise si ascunse sub litera legii si totusi sa infatiseze Crestinismul ca tinta sau sfarsitul legii, ca o noua invatatura, ca un nou adevar, ca imparatie a harului, iar nu a legii. Legea e sfanta si dreapta si buna, dar crestinul nu sta sub legi, ci sub har. Legea este pedagog catre Hristos, dar dupa ce a venit credinta nu mai suntem sub pedagog. Legea este data spre inmultirea pacatelor, pentru ca ea avea sa destepte si intareasca constiinta pacatului si a nevoii de rascumparare, iar Mantuitorul Hristos aduce deslegarea de pacat si rascumpararea.

Facem deosebire intre litera si spirit, intre ceea ce este dumnezeiesc si ceea ce este omenesc, intre ceea ce este trecator si ceea ce va ramane este deajuns spre a arata ce este co-mun si ce este diferit intre ambele religii. Intelegerea deplina a firii acestui raport a fost facuta cu putinta de Domnul Hristos, care a adus si dat lumii un nou spirit. Iisus da adeptilor sai o noua porunca, care nu mai fusese data in acest inteles si spirit, porunca dragostei fratesti, a iubirii de aproapele, prin care se intelege orice om, caci toti oamenii sunt fii ai lui Dumnezeu, care insusi este dragoste.

Celalti apostoli mai ramasera catva timp si dupa ce sfantul Paul lumina cu lumina stiintei sale si a harului de sus raportul dintre legea veche si cea noua, tributari Vechiului Testament. Predica invataturii crestine si printre pagani, pentru care sfantul Petru avu nevoie de o noua si expresa descoperire, facu ca legaturile dintre ambele religii sa se mai slabeasca, iar daramarea Ierusalimului si a templului oferi prilej sa se desavarseasca procesul de separatiune si sa se stabileasca adevaratul raport intre ele, care se poate exprima astfel: Religia crestina nu este nici numai deplinire si deci continuarea religieii mozaice, nici o religie cu totul noua, care n-are nimic comun cu a Vechiului Testament, ci este si una si alta, pentru ca completeaza si desavarseste legea veche si s-a nascut sub acoperamantul ei, dar e mai mult decat aceasta, pentru ca se ridica mai presus de Iudaism prin aceea ca aduce in lume nu numai un spirit nou, ci si idei noi si putere de a le realiza.

3. Apologetii, in lupta lor impotriva Gnosticismului dualistic, au exagerat adesea intimitatea raportului dintre aceste doua religii, au recunoscut totusi schimbarile ce a trebuit sa faca Crestinismul ca religie universala. Dupa apologeti, parintii bisericesti au accentuat mai mult deosebirile sau opozitia dintre Vechiul si Noul Testament in felul Sfantului Apostol Pavel. Ei accentueaza "caracterul spiritual al legii celei noua fata de cea veche" si privesc in Domnul Hristos pe noul, datator de lege. Si invatatura legii vechi este expresia vointei lui Dumnezeu, dar nu in adevaratul inteles, nu deplina, ci numai simbolic si nedeplin, din cauza slabiciunii Iudeilor, a mintii lor necoapte si a inimii lor nestatornice, in tot momentul inclinate spre idolatrie. Desavarsirea, expresia deplina a vointei lui Dumnezeu, este in noua lege. Noutatea sta aici in legea libertatii, in descoperirea prin Dumnezeu-omul si in mantuirea castigata de El lumii.

4. Aceasta este, in general vorbind, raportul dintre Crestinism si iudaism. Superioritatea Crestinismului si punctele de deosebire se pot arata usor. Astfel universalismul crestinismului -la proclamat si exprimat Domnul catre femeia samarineanca prin cuvintele: "Crede-ma femeie, va veni ceasul cand nu va veti inchina Tatalui nici pe acest munte nici in Ierusalim. Se gasesc si in Vechiul Testament inceputuri de universalism mai ales in psalmi si in profeti, dar acestea sunt numai nadejdi de viitor, preziceri despre timpurile mesianice, iar nicidecum idei care au fost intelese si aplicate candva de poporul Israel. Chiar in timpurile mesianice, profetii au in vedere mai mult raportul lui Iahve cu intreg neamul lui Israel, decat cu fiecare individ in parte, prin urmare dominant e tot punctul de vedere national. Aceasta se vede limpede si din practica si teologia Iudaismului dupa imprastierea poporului in intreg imperiul roman. Nici atunci, cand barierele inguste ale nationalismului fusesera sfaramate si cand Iudeii alergau dupa facerea de prozeliti, nici atunci nu se intalneste in Iudaism ideea ca religia lor e pentru toata lumea, ca Iahve e Dumnezeul tuturor limbilor, pentru ca prozelitismul e numai o anexa fara multa importanta in istoria Iudeilor din diaspora si prozelitii erau socotiti ca facand intru catva parte din trupul poporului iudeu, iar nu numai ca oameni de aceeasi credinta cu ei. In sfarsit, pornirea spre prozelitism a fost numai ceva efemer in istoria religiei iudaice si indata ce ea a trecut, religia iudaica s-a inchis in acelasi separatism si nationalism ingust si sec, ca si mai inainte. Universalismul crestin nu se refera numai la omenire in totalitatea ei sau la popoare ca grupuri mai mari de oameni, ci are in vedere pe fiecare om in parte. Castigarea pentru mantuirea vesnica a oricui, fie si a celei mai decazute fiinte omenesti, este pentru misionarul crestin deopotriva de pretioasa, vrednica de urmarit ca si convertirea unui imparat sau mare invatat, caci valoarea oricarui suflet omenesc este nesfarsita inaintea lui Dumnezeu si tot astfel trebue sa fie si in ochii nostri.

Putinta si superioritatea universalismului crestin fata de pretinsul si pasagerul universalism al legii vechi le gaseste Origen in faptul ca Crestininismul este o religiune spirituala, care nu este legata de nimic material si trecator. Crestinii nu sunt legati, ca Iudeii de Ierusalimul pamantesc, ci ei tind catre Ierusalimul ceresc, iar Iisus Hristos, ca Mantuitor al tuturor oamenilor, le-a aratat drumul spre el si a mers El insusi cel dintai pe el.

Taina intruparii Domnului formeaza dogma centrala a Crestinismsului, pe care se intemeiaza dogma rascumpararii si dogma despre gratie sau har. Nu fara temei parintii bisericesti au tratat in stransa legatura cu invatatura despre insemnatatea operii mantuitoare si dinspre persoana si cele doua firi in persoana Mantuitorului. Convinsi ca numai ceea ce Mantuitorul si-a insusit din fiinta omeneasca, numai aceea se poate mantui," au invatat si aparat ei impotriva Gnosticilor si Maniheilor adevarata natura omeneasca a Domnului si deplina sa umanitate impotriva arienilor, apolinaristilor, monofizitilor si monotelitilor. Dar tot atat de convinsi, ca numai Dumnezeu putea mantui lumea din robia diavolului, a pacatului si a mortii, ca numai Dumnezeu putea satisface dreptatea dumnezeiasca jignita prin neascultarea celei dintai perechi de oameni, au invatat si aparat ei si deplina dumnezieiire a Domnului,

Aceasta dogma centrala lipseste cu totul in religia Vechiului Testament. In prezicerile proorocilor Mesia este descris atat ca barbat al durerilor, cat si ca imparat al cerului si fiu al lui Dumnezeu, care va veni pe norii cerului. Aceste preziceri sunt insa numai cateva din trasaturile reale ale Dumnezeu-omului, ale Cuvantului fara trup.

Nmic din ceea ce a predicat Mantuitorul n-a intampinat opozitie mai inversunata din partea Iudeilor ca afirmatiunea sa ca El este fiul lui Dumnezeu. Ei au vazut in aceasta blasfemie si L-au osandit la moarte, pentru ca a indraznit sa se numeasca fiul al Tatalui si sa spuna, ca va veni pe norii cerului, insusi Fiul, care mai mult decat oricine a idealizat Vechiul Testament si a cautat sa-l acomodeze cu filosofia si cultura greco-romana in genere, a fost asa de departe de credinta intr-o intrupare, ca aceasta idee nu ocuipa niciun loc in sistemul sau. Teologia iudaica de mai tarziu, atat Talmudul, cat si Cabala, asemeni n-au aceasta idee. Origen spune, ca el n-a auzit niciun Iudeu sustinand ca " Hristos ar fi fiul lui Dumnezeu, cu toate ca el a vorbit cu multi Iudei, care se numarau intre invatati. Grigore de Nisa observa ca Iudeii si paganii resping intruparea Domnului.

 

5. Strans legat cu misterul intruparii sta un alt mister tot atat da hotarator pentru Crestinism, misterul Sfintei Treimi. Pentru acesta se gasesc preziceri mai precise si preinchipuiri mai luminoase in Vechiul Testament. Cele ce se spun in cartile mai vechi, in psalmi si in Iov, despre Cuvantul lui Dumnezeu nu sunt destul de limpezi. Abia in Proverbe, intelepciunea lui Dumnezeu cea mareata, sau mai inainte decat orice faptura facuta cu stralucire si emanatiune a slavei dumnezeiesti, este privita ca un ipostas. Si mai mare e deosebirea cu privire la a treia persoana a sfintei Treimi, la Sfantul Duh. Este adevarat ca despre Duhul lui Dumne-zeu se aminteste de pe prima pagina a Vechiului Testament si dupa aceea intr-o multime de locuri din psalmi, profeti si proverbe. Din punctul de vedere al Noului Testament in cele mai multe din aceste locuri se intelege prin "Sfantul Duh", o persoana a Dumnezeirii, dar in religia mozaica aceasta era cu neputinta de admis din cauza monoteismului sau ingust. In Noul Testament cuvintele Domnului: "Mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, etc." arata cat de mult se deosebeste monoteismul crestin de cel mozaic, fara ca totusi, sa se excluda intre ele. Desi in Vechiul Testament se gasesc, dupa cum am vazut, pasaje referitoare la cate trele persoanele Dumnezeirii, totusi nicaieri nu se gaseste nici cea mai slaba aluziune ca ele fac o singura fiinta. Marele mister al Dumnezeirii, una dupa fiinta si intreita in persoane, a fost descoperit de insusi Dumnezeu prin persoana Fiului sau.

6. Precum invatatura dogmatica sau de credinta a Crestinismului este incomparabil superioara mozaismului, tot astfel este superioara si invatatura practica sau morala. Fata de morala celorlalte religiuni, morala iudaica era de o curatie fara seaman, dar morala crestina nu e numai desavarsirea acesteia, ci e si ceva nou. Principiile morale ale Vechiului Testament sunt valabile si in Noul Testament. Decalogul este un perfect rezumat al legii naturale, din care se deosebeste si careia ii este superior prin faptul ca este descoperit si sanctionat de Dumnezeu. Intreaga morala a legii mozaice insa, chiar si in acele parti in care se pare ca se apropie mult de cea crestina, se intemeiaza mai mult pe fapte din afara decat pe cugetul launtric. Profetii, si indosebi Isaia si Amos, au lucrat mult pentru spiritualizarea si purificarea moralei mozaice. Ei au aratat pretul curatiei sufletesti si lipsa de valoare a faptelor din afara, daca nu sunt izvorate si insotite de cuget curat. Spusele lor au rasunat insa in pustiu si poporul s-a crezut la adapostul legii neimplinindu-le, pentru ca le reducea la timpurile mesianice, la care se reduceau toate prozicerile proorocilor. In Crestinism punctul de plecare in judecarea si savarsirea tuturor actelor morale este tocmai curatia gandului, acel ideal pe care profetii l-au intrevazut numai, dar pe care ei n-au izbutit niciodata sa-l transforme in realitate.

7. "Iubirea de Dumnezeu si de aproapele" era cunoscuta' practicata si recomandata si in Vechiul Testament. Pe cand in paganism egosimul cel mai cras era unica maxima in viata publica si in cea privata, in Iudaism gasim o multime de prescriptii morale, care-si au izvorul numai in dragostea catre aproapele. Astfel saracii, vaduvele si orfanii erau luati sub pro-tectia legilor. Anul jubilar facea ca pamanturile sa se intoarca in posesiunea vechilor proprietari si astfel gramadirea de averi imobiliare in mana catorva si crearea de clase sociale, despartite intre ele prin adanci prapastii, era cu neputinta. Tot astfel si anul sabatic venia in ajutorul celor saraci. Sclavii aveau-nadejdea, ca vor deveni liberi in anul jubiliar. Chiar si animalele se bucurau de protectiunea legilor, caci nu trebuiau puse la munca in zilele de Sambata, si nu era permis a le chinui . sau munci peste puterile lor. Nu tot acelasi mod de tratare ca fata de Iudei prescria legea mozaica pentru streini.

Oricat ar parea de superioara morala israelita din cele spuse si facand abstractie de faptul ca in practica era cu totul alta decat pe hartie, totusi e mare deosebire intre ea si morala crestina, e distanta imensa intre iubirea aproapelui din legea veche, care se intindea numai la cei de acelasi neam si iubirea de aproapele din crestinism, care cuprinde pe toti oamenii, fara deosebire de neam si chiar pe vrajmasi. E adevarat ca se gasesc si in Vechiul Testament urme de iubirea aproapelui, dar sunt numai urme, iar nu adevarata iubire, caci totul se reduce numai la oarecare prescriptii negative, ca de pilda de a nu lasa sa piara animalele strainului, a nu face rau strainului, a-l ajuta la nevoie etc. Era de asemeni oprita aplicarea dreptului talionului fata de dusmani in chestiuni de drept privat, dar sunt o multime de psalmi in care se cheama mania dumnezeiasca asupra dusmanilor credintei in Iahve si ai poporului ales.

Insasi motivele iubirii de Dumnezeu si de aproapele sunt in Noul Testament superioare. In Vechiul Testament greutatea se pune pe rasplata sau pedeapsa, pe fericire sau nefericire, pe binecuvantare sau blestem in vieata pamanteasca. In Noul Testament Mantuitorul indeamna pe cei ce vor sa-l urmeze, sa-si vanda averea si s-o imparta saracilor pentru a-si putea mantui sufletul. Mantuirea sufletului este cel mai inalt motiv de actiune, scopul de capetenie al vietii crestine si tema favorita a predicii Domnului si a urmasilor sai. Orice suflet, fie el si al dusmanului nostru sau al celei mai josnice fiinte omenesti, ca de pilda al unui pacatos, al unui sclav sau cersetor, are acelasi pret inaintea lui Dumnezeu, pentru ca este facut dupa chipul sau si a-1 mantui este cea dintai datorie crestineasca. Cand omul s-a unit cu Hristos, singurul prin care se castiga mantuirea si s-a patruns de focul dragostei dumnezeiesti, el nu numai ca se va feri de a pricinui vreun necaz sau suparare vreunuia din cei mici, a carora este imparatia cerurilor, dar va fi in stare sa renunte la toate bunurile si placerile pamantului si sa se supuna intru totul vointii divine.

Iubirea de Dumnezeu si de aproapele este - dupa cuvantul Domnului - implinirea intregii legi si sfinteste intreaga viata, atat conjugala cat si celibatara. Hristos a ridicat casatoria la curatia ei initiala, invatand ca monogamia a fost instituita de Dumnezeu de la creatiune si interzicand divortul. Fidelitatea conjugala si iubirea intre soti trebuie sa mearga pana la stapanirea poftelor, nu numai nepermise.

Viata celibatara, fecioria adevarata este pusa de Domnul si de sfantul apostol Paul mai presus de viata conjugala. In Vechiul Testament ea e necunoscuta. Copiii erau priviti ca binecuvantare cereasca, iar sterilitatea ca cea mai mare nenorocire si rusine. Putinele exemple de feciorie, care se intalnesc in Vechiul Testament ca si in alte religii, ne arata ca se punea toata greutatea pe curatia sau castitatea corporala, dar la cea spirituala nu se gandea nimeni, pentru ca fecioarele erau datoare sa se casatoreasca.

Iubirea de Dumnezeu si de aproapele duce la umilinta, una din virtutile principale in viata crestina. Dupa cum pacatul original a luat nastere din "mandrie", tot astfel vieata virtuoasa incepe prin umilinta. Mantuitorul insusi se da pe sine ca pilda de umilinta prin cuvintele : ,,Invatati-va de la mine, caci sunt bland si smerit cu inima si veti afla pace sufletelor voastre," si intreaga sa viata pamanteasca a fost o continua umilire. Vechiul Testament cunoaste numai umilirea inaintea lui Dumnezeu, nu si inaintea oamenilor si ea decurge din teama de Dumnezeu, iar nu din absoluta incredere in El, din resemnarea cu incredere in sfanta sa voie.

Astfel prin misterul intruparii ca temelie a rascumpararii, prin acest mister fundamental al Crestinismului, se explica pe deplin intreaga invatatura teoretica si practica, dogmele si morala, punctul special de vedere al Crestinismului. Fara aceasta noua descoperire a Proniei, germenii cuprinsi in Vechiul Testament n-ar fi ajuns la deplina lor dezvoltare, prin care s-a pus temelia si s-a dat punctul de plecare al noii legi.

In scurt, raportul dintre Crestinism si Iudaism nu se poate exprima mai exact si mai deplin ca in adagiul patristic: Novum Testamentum in vetere latet, Vetus in novo patet."

Mitr. Irineu Mihalcescu

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 15519

Voteaza:

Crestinismul si Iudaismul 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Ionel Iancu StancaPostat la 2009-04-19 13:26

    Crestinismul s-a nascut in sanul iudaismului pt ca din toate religiile care alcatuiau Imperiul Roman era singura care AFIRMA CARACTERUL UNIC SI UNIVERSAL A LUI Iehova.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.