Ideea de purificare in religiile de mistere greco-romane si in crestinism

Ideea de purificare in religiile de mistere greco-romane si in crestinism Mareste imaginea.


Ideea de purificare in religiile de mistere greco-romane si in crestinism

Prin purificare grecii desemnau, in general, procesul dobandirii starii de curatie psiho-fizica necesara credinciosului care se prezenta in fata unei divinitati pentru a o invoca. Se considera astfel - ca si in celelalte religii antice - ca ruga­ciunea credinciosului nu era ascultata si implinita de divinitate daca acesta nu o cinstea infatisandu-i-se intr-o stare de puritate fiintiala integrala, spre a-i fi pe plac. Aceasta mai ales in asa-zisele religii de mistere: misterele de la Eleusis, orfismul cultul Marei Mame Cybele si al lui Attis etc, care existau alaturi de religia oficiale a cetatii.

Desi se inspirau adesea din invataturi grosolane si practicau rituri salbatice, religiile de mistere greco-romane pretindeau a face ca sufletele adeptilor lor sa-si regaseasca puritatea primordiala. Mijloacele prin care initiatii in religiile de mistere greco-romane considerau ca obtin purificarea isi aveau justificarea in sistemele lor de credinte religioase deosebit de variate. Prin purificare - savarsita de obicei inainte de initiere - ei urmareau o cat mai larga curatire de pacatele savarsite pana atunci, pentru ca astfel sa poata fi primiti de catre zeitate in comuniunea sa.

In cele ce urmeaza, ne vom ocupa de continutul ideii de purificare in aceste religii, trecand apoi la o expunere comparativa cu conceptul de purificare din invatatura  si  practica Bisericii  Ortodoxe.

1. Consideratii generale ale asupra ideii de purificare in religiile de mistere greco-romane

Purificarea si initierea erau doua caracteristici principale comune tuturor religiilor de mistere si isi aveau originea - cum am spus - in sistemele de credinte profesate de adeptii acestor religii. Mijloacele prin care acestia credeau ca dobandesc starea de puritate erau, in general, tainice, fiind cunoscute bine numai de ei insisi. Se stie totusi, dupa unele informatii, ca ele constau fie din anumite ceremonii rituale, fie din diferite mortificari si penitente.

Mortificarile si penitentele , erau deci mijloace de purificare.

La   initierile   in   religiile   de   mistere,   riturile   de   purificare   aveau   un   caracter solemn,   constand   in   general  dintr-o  curatire   trupeasca,   pe  care   trebuia   s-o   obtina candidatul, prin aceea  ca el traia in abstinenta si, in special, se abtinea de la  anumite alimente. De  obicei,  aceste rituri se compuneau  dintr-o  serie  de  lustratiuni  si spalari destinate sa aduca pe viitorul myst in starea de curatie a intregii sale fiinte. Ele se desfasurau  dupa  o serie de forme prescrise, "in realitate, un ritual  magic"; erau  insotite  de ideea  suferintei si  a  renuntarii. Procedeul  era intalnit -  dupa cum vom vedea - la toate religiile de mistere greco-romane, unde, inainte de initierea propriu-zisa, un prim grad in acest rit il ocupa purificarea.

Printre cele mai importante religii de mistere greco-romane se numara misterele de la Eleusis, orfismul, misterele mitriace (ale Marei Mame Cybele si ale lui Attis), cele isiatice (ale lui Isis si Osiris) si mithraismul.

2. Ideea de purificare in misterele de la Eleusis

Ideea de purificare era determinata in misterele de la Eleusis de invatatura lor religioasa despre om si divinitate. Sufletul omului, coborat in stare curata, trebuie sa evadeze din inchi­soarea trupului, purificandu-se de toate necuratiile obtinute in el, pentru a se rein­toarce la Inteligenta divina, ca sa se uneasca cu ea. Rolul Gandirii este totusi de a purifica si desavarsi nu numai sufletul, in care ea patrunde, ci chiar si trupul, miste­rele fiind menite sa pregateasca perfectiunea omului. Ele invatau pe initiat sa urce spre starea de curatie, cunoastere si libertate absoluta.

Initierile  in aceste  mistere  nu  erau   altceva  decat  rituri   de  purificare   care se savarseau   zilnic,  timp   de   9   zile,   cand   se   desfasura   asa-numita   initiere   comuna.     Nu  era  suficient  a fi  curat trupeste pentru  a fi  admis ca initiat  in misterele  de  la  Eleusis,  ci  se  pretindea  din  partea  candidatului  respect si o purificare morala. De aceea, in decursul acestui interval de timp, candidatul era obligat sa posteasca si sa traiasca in abstinenta. De obicei, prima initiere consta din unele purificari,  care  se  repetau  intr-o  perioada destul  de  lunga. Acestea nu avea loc  chiar la Eleusis,   ci  in  alta  parte,  la Agra,  un  cartier  din Atena.  Purificarile mai  numeau  si  "micile mistere"  si  aveau  un  caracter pregatitor,  urmarind  sa-l faca pe candidat curat de unele impuritati pentru a se putea prezenta la initierea propriu zisa, de la Eleusis. Purificarile se savarseau pe malurile raului  Ilisos.

Se   considera  ca nu  era  totusi   de   ajuns  numai   aceasta  purificare,  facuta  la o distanta  destul  de  mare.  De  aceea,  la  15  Boedromion,  candidatul  la  initiere intra in Eleusinion, unde se purifica folosind apa lustrala.

Dupa savirsirea acestui noviciat, a doua zi, candidatul la initiere mergea la mare, unde facea baie, impreuna cu un purcel pe care-1 lua pentru sacrificiu. Astfel, mystii, impreuna cu ierofantii, se indreptau spre tarmul marii si acolo se scufundau in apa in ziua de 16 Boedromion. Prin acest act, ei considerau ca se curatau de toate impuritatile. Jertfirea purcelului avea loc la templul zeitei Demetra, candidatul ungandu-se apoi cu sangele victimei, rit prin care luau sfarsit aceste purificari pre­gatitoare.

In cadrul initierii propriu-zise, dupa impacarea mystilor cu divinitatile, aveau loc ceremonii speciale, care constau din diferite purificari si postiri menite sa pre­gateasca pe fiecare candidat pentru a putea primi bautura mistica ciceon. In urma primirii acestei bauturi sfinte, cel initiat se considera ca unit primtr-o casatorie sacra cu zeita misterului - Demetra -, aceasta bautura fiind destinata numai zeilor si ca aliment pentru nemuritori.

Exista dispozitia ca in aceste mistere sa nu fie admisi oamenii care s-au facut vinovati de pacate grele, indeosebi criminalii. Daca totusi vreun initiat s-ar fi facut vinovat de crima, acesta era obligat sa faca bai de curatire in apele micului rau Ilisos.

Clement Alexandrinul, care a cunoscut unele rituri practicate in misterele de la Eleusis,  descrie  in  cartea sa Logos protrepticos  cele  doua trepte principale  ale acestei initieri. Pentru a ajunge la prima treapta, candidatul trebuia sa tina un post pregatitor si purificator,  care dura 9 zile, dupa care consuma bautura sfanta ciceon.

Din cele de mai sus reiese ca in misterele de la Eleusis purificarea candidatului constituia  o  conditie absolut  obligatorie pentru  ca   acesta  sa fie   admis in  randurile initiatilor.  Purificarea se  obtinea  in   urma  supunerii  candidatului la  un   amplu  ritual de practici magice, in care erau folosite ca mijloace principale de curatire apa si sangele   victimei   jerfite.  Pe   langa   aceste   rituri,   la   baza  purificarii  mai   sta   si   ideea de  renuntare,   care-si  gasea   expresia  in   practicarea  postului   si  trairea   in   castitate.

 

3. Ideea de purificare in orfism

In cugetarea religioasa orfica, ideea de puri­ficare s-a  nascut odata cu aparitia acestei religii, cand conditiile istorice exis­tente ofereau un teren eminamente favorabil dezvoltarii religiilor mistice. Izvorata din sentimentul viu al contrastului dintre maretia aspiratiilor omului si realitatea mi­zeriei in care el se afla, aceasta idee este expresia conceptiei orfice despre natura umana, conceptie potrivit careia sufletul trebuie sa evadeze de sub servitutea tru­pului. Desi de origine divina, sufletul, fiind inchis in trup ca intr-o inchisoare, este inclinat spre pacat si suferinta. Numai purificarile si o viata ascetica intensa reusesc sa elibereze sufletul de raul moral din corp, rau  conceput ca o pata,  ca o murdarie.

Tinta oricarui orfic era ,sa-si purifice sufletul, pentru a scapa de nesfarsitul lant al existentelor succesive. Chiar daca omul ar fi incercat sa evadeze din inchi­soarea corporala prin sinucidere, intrucat sufletul era necurat, acesta era in mod inevitabil supus asprei legi a "ciclului de existente". Abia iesit dintr-un corp, sufle­tul era constrans sa se reincarneze intr-altul, ciclul renasterilor fiind etern pentru neinitiatii in aceasta religie.

De aceea, orficul ducea o viata de abstinenta si renuntare, interzicandu-si sa consume orice hrana animala. Trupul uman, fiind conceput in orfism ca izvorul ori­carei necuratii, era supus unei serii intregi de rituri de purificare. Trairea in asce­tism sever, pana aproape la "negarea trupului", si practicarea purificarilor erau pentru initiatul orfic conditiile  absolut necesare pentru ca el sa obtina mantuirea.

Ca urmare, din nevoia satisfacerii acestei credinte religioase, s-a nacut "litur­ghia orfica", in cuprinsul careia existau o serie de purificari asemanatoare acelora din cultul frigian al lui Sabazios. Riturile respective erau de doua feluri si se con­sidera ca aveau influenta si asupra sufletului: a) prin purificari s-ar fi eliberat sufletul de anumite pacate ale sale ; b) i s-ar fi dat putinta de a nu mai pacatui. De  aceea,   unele  purificari   se  numeau  ispasitoare,  iar  celelalte  imblanzitoare.   Prin cele ispasitoare se implora bunatatea zeilor pentru iertare, pe cand prin cele imblanzitoare se cerea ajutorul lor.

Cel  mai  curios  dintre  riturile   de  purificare  pe   care-1   intalnim   in  orfism  este scufundarea  initiatului  intr-o  baie  de  lapte,  rit  care  este  considerat  de  unii  cercetatori  ca fiind  asemanator botezului crestin.  Cu  aceasta  ocazie, initiatul respectiv rostea cuvintele : "Am cazut in lapte". Dar, in lipsa de lapte adevarat, putea sa tina locul  acestuia o  cantitate  apreciabila  de  apa,  care, fiind  amestecata  cu  o  anumit-substanta,  avea  aspectul  laptelui.

Se pare ca in orfismul primitiv era vorba numai despre un anumit numar de existente succesive necesare pentru purificarea totala a sufletului uman, lusratiunile si nevointele initiatului respectiv fiind apoi completate prin chinurile iadului, care nu erau vesnice. Exista insa sigur credinta ca, o data purificat si eliberat definitiv de legaturile pamantesti, sufletul initiatului se indrepta apoi spre sediul divin, unde se  bucura de fericirea vesnica.

Ideea de purificare in orfism era legata, prin urmare, de metempsihoza, de chinurile iadului si de reintoarcerea sufletului uman in sanul divinitatii. Religie mis­tica - orfismul pretindea sa satisfaca dorinta arzanda a initiatului, de purificare pentru obtinerea fericirii vesnice. Prin preocuparea permanenta pe care aceasta religie o avea pentru purificarea omului, s-a ajuns ca initiatii in misterele orfice sa fie mai curati, mai virtuosi, mai drepti decat contemporanii lor pagani din antichitate. Tot asa se explica de ce si preotii orfici erau preferati de catre credinciosii celorlalte religii de mistere pentru oficierea ritului de purificare, in locul propriilor lor preoti. Zelul neobosit pe care orficii il depuneau pentru purificare a facut sa se dezvolte foarte mult in sanul acestei religii ideile de puritate, de indepartare de la lucrurile pamantesti si trecatoare, de ascetism, - idei care au dat credintei si conceptiei de viata a acestor credinciosi amprenta sa particulara si conduitei lor morale directia sa   proprie.

 

4. Ideea de purificare in misterele mithraice (ale Marei Mame Cybeie si ale lui Attis)

 - Patruns de o serie de elemente orgiastice -a caror origine se afla in dragostea pe care, conform mitului respectiv, zeita Cybeie o nutrise fata de pastorul Attis -, acest cult pretindea totusi ca reda initiatilor in misterele sale starea de puri­tate necesara manturii lor.

Sarbatorile religioase inchinate zeitei Cybele la Roma erau celebrate prima­vara, in luna martie, cand aveau loc si o serie de rituri de purificare, prin care ini­tiatii respectivi cautau sa castige bunavointa acestei divinitati.

Cu privire la riturile de purificare si initiere in misterele mithraice, nu exista informatii prea amanuntite, deoarece aceste rituri aveau un caracter ocult, fiind savarsite in mod secret. Se stie totusi ca, in ziua de 16 martie, initiatii intrau in templul sfant al pocaintei, unde se pocaiau timp de 9 zile. In felul acesta, ei credeau ca se asooiaza durerii zeitei, lipsita de iubitul sau. De-a lungul acestui interval de timp - cunoscut sub numele de Castus Matris Deum - acestia traiau in abstinenta, privandu-se de consumarea anumitor alimente, in special painea. Orice aliment preparat din cereale era interzis cu severitate, ca si hranirea cu radacini si o serie de fructe ca rodiile, gutuile, curmalele, evitandu-se carnea de porc si pestele. Initiatul era de asemenea obligat sa nu consume vin. In timpul zilelor din preajma echinoctiului de primavara, sanctuarul Cybelei rasuna fara incetare de lamentatii, care alternau lu­gubru cu cantarea unor imnuri religioase. Zgomotele chimvalelor si timpanelor erau socotite ca purificatoare pentru cei vii, indepartand spiritele rele, si ca placute mortilor. Aveau loc totodata practici de mortificare si rugaciuni fierbinti, insotite de fanfare, cu clinchete de scuturi si zgomote din timpane si chimvale, in procesiuni religioase publice in jurul templului zeitei Cybeie, cu scopul de a fi curatiti de pa­cate initiatii prin sunetele purificatoare ale instrumentelor respective.

Initierea comuna a candidatilor in misterele mithraice era precedata de un post curatitor obligatoriu pentru toti si care dura 8 zile. In acest interval de timp, can­didatii se pregateau pentru initiere si prin diferite spalari zilnice, facute sub con­ducerea uinui preot. Ca si in misterele de la Eleusis, in cultul Cybelei si al lui Attis purificarile erau facute cu apa prin spalarea intregului corp, fie la rau, fie in anumite vase. Autocastrarea voluntara era treapta suprema a purificarii in acest cult frigian, realizandu-se astfel comuniunea perfecta intre initiat si divinitate. La origine insa, acest rit nu cuprindea nici o idee de perfectiune si sfintenie.

Dupa sfarsirea acestor purificari, candidatii respectivi consumau bauturi consi­derate sfinte, servite in vase in forma de instrumente muzicale, pentru a deveni co­meseni  cu  zeita  Cybele.

5. Ideea de purificare in misterele isiatice (ale lui Isis si Osiris)

Izvorul pentru cunoasterea purificarilor practicate in misterele isiatice il constituie lucrarea lui Apuleius, Metamorfozele, mai ales cartea a IX-a, unde este descris felul cum a fost initiat Lucius, care de altfel este eroul romanului. In aceasta lucrare, Apuleius da unele amanunte cu privire la acest personaj si - pe baza spuselor lui - putem afla cate ceva despre purificarile practicate in cadrul acestui cult.

In cultul egiptean, in general, se atribuia o importanta considerabila puritatii sau - pentru a intrebuinta o expresie mai adecvata - curatiei. La inceput insa curatia nu era conceputa in legatura cu vreun substrat moral, scopul ei fiind acela de a indeparta demonii raufacatori si de a face ca sacrificiul implinit sa aiba efectul dorit. Purificarea avea deci un caracter pur formal, motiv pentru care Fr. Cumont o compara cu "o dieta de dusuri si frictiuni pe care medicul le prescrie pentru a obtine  sanatatea  fizica". Starea launtrica   a preotului  si  meritul  sau greseala   celui raposat  erau  indiferente   zeitei  Isis  si zeului Qsiris.  Virtutea  si  curatia sufleteasca nu aveau nici un pret in aceste mistere si in viata de dincolo a initiatului.     Inainte  de  orice  ceremonie  religioasa,   preotul  trebuia  sa  se  supuna  spalarilor rituale,  cateodata  si  tamaierilor, sa nu manance o  serie de mancaruri  si  sa  traiasca in abstinenta pentru un timp oarecare.

Spre deosebire de celelalte mistere, in cultul lui Isiis si Osiris purificarile dinainte de initiere aveau un  caracter individual si nu  colectiv : fiecaruia i se spunea ce trebuie sa faca timp  de 10 zile, cand aveau loc purificarile. Astfel, inainte de se  prezenta  la  initiere,   candidatul  se  pregatea  pentru  aceasta,   facand  in   decursul intervalului de timp respectiv unele bai in apa si abtinandu-se de la unele mancaruri de carne, de la vin si altele.

Cu timpul insa, ideea de purificare a capatat in misterele isiatice un inteles nou, cerandu-se celor care se supuneau riturilor de curatire si implinirea anumitor datorii morale. Astfel, poetul latin Juvenal aminteste intr-una din scrierile sale de credinciosi ai Isidei care spargeau gheata Tibrului pentru a face baie in fluviu, inconjurand apoi, pe genunchii insangerati, templul zeitei, in speranta ca prin aceste sufe­rinte isi vor putea expia pacatele si-si vor rascumpara greselile. In secolul al II-lea sensul moral al ideii de purificare atinge o treapta si mai inalta, cerandu-se din partea initiatilor mai curand "curatia inimii" decat aceea a trupului. Renuntarea la placerile simtuale a fost conditia -indispensabila pentru a se ajunge la cunoasterea divinitatii.

6. Ideea de purificare in mithraism

 - Ca si in misterele celorlalte religii, ini­tierile care aveau loc in cultul mithraic erau precedate de anumite rituri de purifi­care, la care candidatii se supuneau si atunci cand treceau dintr-un grad in altul. Conditia pentru admiterea la initierea in cultul mithraic consta dintr-o curatire tru­peasca si morala, care putea fi facuta fie in mod individual, fie dupa ce candidatii erau adunati toti la un loc, unde se pregateau pentru aceasta. La initierea in acest cult puteau fi primiti numai barbatii, copiii si chiar sclavii care nu s-au facut vinovati de pacate grele.

In cultul lui Mithra candidatii la initiere se pregateau printr-un post si spalari in apa, despre care neoplatonicul Porfiriu da unele informatii destul de precise. Aceste bai  erau  considerate, dupa spusele lui Tertulian,  ca  aveau  darul de  a  curati de pacate pe viitorul initiat. Tot Porfiriu semnalizeaza intrebuintarea mierii ca mijloc de purificare pentru consacrarea initiatilor din treapta "leilor". Inainte de a fi consa­crati cu aceasta miere, ei erau supusi unei purificari prin foc, pentru ca leul era animalul simbolic al focului. Candidatii la aceasta initiere "trebuiau sa-si pastreze mainile curate de tot raul, de orice pata rusinoasa si fapta rea",ceea ce arata ca ei trebuiau sa aiba si o pregatire morala, nu numai una trupeasca. Ceremonia con­sacrarii candidatilor din aceasta treapta a initierii avea loc deasupra apei. Mai intai li se punea miere pe limba si apoi aceasta era turnata si imprastiata peste mainile lor. Leii lui Mithra au fost purificati timp indelungat cu aceasta miere, dar fara ca ea sa se identifice cu elementul foc. De altfel, in afara de aceasta intrebuintare a mierii, era obiceiul ca la cei nou-nascuti sa le fie unsa limba cu miere. Tocmai aici sta misterul acestei mieri, care era socotita ca o substanta cereasca deosebit de eficace pentru purificare, conservare si regenerare, fiind superioara apei prin pro­prietatile sale mistice.

Dupa purificarea si consacrarea in treapta leilor, prin ungerea cu mierea ce­reasca, candidatul respectiv se pregatea pentru a primi initierea in treapta "citului", unde se folosea tot aceasta miere ca element vazut al purificarii si consacrarii.

Ca mijloace de purificare, cultul mithraic mai continea si unele practici res­pingatoare, ca de pilda asa-numita "taurobola", cand candidatul la initiere sedea intr-un sant, deasupra caruia, pe un pod gaurit, se sacrifica un taur pentru ca sangele taurului acestuia sa curga pe candidat si astfel sa-l purifice.

Pentru a fi purificati si apoi primiti in randurile initiatilor, candidatii mai erau supusi la o serie de incercari grele menite sa-i curete de pacatele savarsite pana atunci. Astfel, ei erau obligati sa traverseze inot o mare intindere de apa, sa petreaca un timp oarecare in desert, sa sufere de foame si de sete, sa indure frigul si oboseala drumurilor etc. Apoi ei se supuneau unei purificari cu apa lustrala, care se facea de catre tot orasul, in templu. Se considera ca, pentru a fi purificati, cre­dinciosii trebuiau sa duca o viata in tot felul de greutati si privatiuni, menite sa expieze pacatele savarsite pana atunci.

7. Ideea de purificare in crestinism

Spre deosebire de aceste religii de mis­tere greco-romane, in crestinism ideea de purificare capata un sens cu totul nou: Pe cand in religiile amintite purificarea avea un caracter mai mult formal, in cresti­nism Biserica a randuit rugaciuni in cadrul oficierii Sfintelor Taine.

In literatura ascetica rasariteana, cele mai importante scrieri dedicate in mod special metodei de purificare treptata de patimi sunt: Scara raiului a Sfantului Ioan Scararul, Metoda si regula exacta a lui Calist si Ignatie Xantopol si Razboiul nevazut al lui Nicodim Aghioritul.

In cea de-a treia scriere sunt aratate cele patru arme care ajuta omului la obtinerea purificarii si desavarsirii. Acestea sunt: sa nu se increada niciodata in sine insusi ; sa se roage. In partea a doua a acestei carti, Nicodim Aghioritul mai vorbeste si despre o alta arma, care este taina Sfintei Euharistii. Prima parte pregateste pe om, purificandu-l, cu ajutorul harului de la botez, pentru unirea cu Hristos, iar cea de-a doua descrie insasi aceasta unire.

Insa  cea mai simpla  si totodata  cea mai   corespunzatoare  schema  in legatura cu  purificarea   treptata   a  vietii   duhovnicesti   este   aceea   a  Sfantului   Maxim  Marturisitorul,   care  incepe  cu  virtutea  credintei   si  sfarseste cu   atingerea  starii   de nepatimire.

Un rol important  in  aceasta lucrare  de purificare il are puterea harului primit prin botez, care, prin lovitura data pacatului, face din omul cel vechi unul nou.  Fara ajutorul  haric  al  lui  Dumnezeu,  omul  singur nu   se poate   curati  si  ridica  din prapastia patimilor si nu realizeaza nimic care sa fie desavarsit bun. De multe ori insa resturile de forta ce au mai ramas din pacatul rapus se invioreaza prin noi pacate; fapt care reclama  din partea  fiecarui credincios o  continua lupta pana la extirparea lor  totala. Aceasta  este  starea  de nepatimire  sau nepatimirea si  reprezinta culmea spre care duce intregul efort ascetic si treptele tuturor  virtutilor, daca asceza dusa are ca scop direct purificarea de patimi a trupului si a sufletului.

Dar harul lui Dumnezeu in lucrarea de purificare si mantuire a omului nu im­plica o pasivitate din partea acestuia, ci, dimpotriva, este izvorul unei activitati in­cordate, care insa, fiind "singura, fara chemarea necontenita a numelui lui Iisus, e imposibila". La capatul acestei lupte de purificare de patimi si de dobandire a virtutilor sta desavarsirea omului, cresterea lui in Dumnezeu si cunoasterea lui Dum­nezeu. Experienta incordarii morale extraordinare se impreuna in lupta purificarii de patimi cu experienta neputintei firii omenesti si deci cu necesitatea chemarii repetate a lui Iisus. Referitor la aceasta rugaciune, s-a observat ca ea da forta de purificare si indumnezeire celui ce o practica si s-a mentionat totodata ca numele lui Iisus - dupa "unii asceti" - cuprinde insasi puterea prezentei lui Dumnezeu. Totodata progresul in aceasta incordare nu se poate efectua decat prun activitate necontenita in directia desavarsirii morale. Aceasta intrucat "abia prin fapta actiunea harului se impleteste si se uneste cai efortul omenesc... atat de deplin incat actiunea harului si cea a libertatii umane sa devina ca o singura actiune" in lupta de lepa­dare a patimilor. In aceasta lupta eroica, virtutile nu sunt decat trepte pe care omul urca spre lipsa de patimi si spre iubirea de Dumnezeu.

Dintre aceste virtuti, cele mai importante sunt rugaciunea si smerenia. In ruga­ciune se intalneste harul lui Dumnezeu cu "cea mai inalta incordare" si activitate a sufletului, traindu-se experienta ca omul nu are nimic si numai prin har se purifica si se mantuiaste. Intrucat omul nu poseda izvorul vietii sale in sine, fiind creatura, el are nevoie de harul dumnezeiesc pentru a-si mentine viata pe plan superior si a progresa in urcusul spre starea de nepatimire. In rugaciune harul este o hrana spi­rituala, prin a carei lucrare firea umana se elibereaza de patimi, transformandu-se; el se revarsa in intreg sufletul si se uneste cu incordarea umana, producand ca prim efect vointa spirituala prin care omul duce mai departe lupta sa grea de purifi­care.  Aceasta   lupta  este   "o  necontenita   impreuna-rastignire   cu  Hristos   dupa omul cel vechi si impreuna-inviere cu Hristos ca om nou... care-si ia forta din harul Duhului Sfant". In rugaciune isi gaseste totodata expresie credinta, a carei necesi­tate in aceasta directie rezulta din insusi felul de a se starni al patimilor : ratiunea aluneca din pozitia ei fireasca, fiind atrasa de aparitia unei pofte trezita in con­stiinta, in aceste imprejurari, ratiunea, ca sa reziste, trebuie intarita - prin stator­nicirea ei intr-o conceptie de viata - de catre credinta. Un rol important il are vointa care nu accepta ispita. Totodata credinta este foarte rar trecuta cu vederea de Sfintii Parinti, cei mai multi considerand-o ca "pocainta de pacate", "mama iubirii" etc. Sfantul Clement Romanul spune ca "nu prin noi insine ne indreptam, nici prin intelepciunea, sau priceperea, sau faptele noastre,   ci prin credinta noastra".

Intarindu-se in credinta, credinciosul aspira si mai mult catre virtutea de a nu mai gresi, din teama fiasca fata de Dumnezeu. Gandul ca pentru pacatul ce l-ar putea savarsi va fi judecat il face pe credincios si mai tare in eforturile sale de puri­ficare launtrica si de rezistenta in fata ispitei. Pe de alta parte, fiind constient ca fiinta sa este inclinata spre pacat, el traieste un sentiment de vinovatie fata de Dumnezeu, sentiment care-si gaseste expresie in pocainta. In felul acesta, teama fiasca de Dumnezeu, sustinuta de constiinta unei vieti pacatoase, naste in credin­ciosul respectiv sentimentul pocaintei si al dorintei de infranare de la savarsirea ori­carui pacat. Pocainta, fiind un act de judecata pe care omul si-o face singur, il de­termina pe acesta sa fie nemultumit cu sine insusi si sa reia cu si mai multa vigoare lupta de extirpare a patimilor din el.

Un rol important in aceasta actiune de purificare il are harul divin revarsat asupra lui prin Taina Spovedaniei. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca patima poate fi prefacuta "in miscarea unui dor spiritual dupa cele dumnezeiesti... iar intris­tarea, in pocainta care aduce indreptarea de pe urma pacatului din timpul de aici".

Prin pocainta se naste astfel in sufletul credinciosului smerenia, care-l face sa fie constient ca inca este departe de nepatimire. Smerenia este deci o virtute, infap­tuitoare, care impinge tot mai sus celelalte virtuti crestine, in actiunea de purifi­care a credinciosului crestin. Ea distruge treptat egoismul si mandria din suflet, dand prin dinamismul ei puterea de continua depasire. Sfantul Marcu Ascetul spune ca "cel ce e smerit in cugetul sau si implineste o lucrare duhovniceasca pe toate le aduce in legatura cu sine".

Totodata, infranarea de la pofte fereste pe om de scufundarea totala in pacat, transformandu-l dintr-un iezer de patimi intr-o scara catre Dumnezeu. Iesirea din pacat prin vointa omului este calea cea mai sigura. Este si calea cea mai eroica, intrucat cere din partea celui care a pornit pe ea tarie deosebita, caci pofta, lipsita vreme indelungata de materia care s-o satisfaca, poate izbucni foarte violent si pe neasteptate. Monahul, de pilda, practica totodata si postul, care nu este un act de purificare pur trupesc, ci in acelasi timp este si un act cu caracter spiritual. Retras departe de lume, monahul continua cu si mai multa vigoare actiunea de purificare, infranandu-se de la pacatul cu gandul, ca acela al mandriei in succesele obtinute, al leneviei, al disperarii etc. Acest lucru cere din partea lui paza gandurilor sau a mintii, pentru a se putea cunoaste pe sine insusi. Rostul acestei adunari a mintii este acela de a-si observa gandurile, pentru ca pe  cele rele sa le   alunge din prima clipa, iar pe cele bune sa le asocieze, indata ce apar, cu gandul la Dumnezeu, ca sa nu se  abata spre rau.

Aceasta curatire a gandurilor este un mijloc de purificare launtrica, nu numai pentru monah, ci si pentru mireni. Orice crestin care merge pe calea desavarsirii vietii duhovnicesti este dator sa pazeasca gandurile de asociatiile patimase si sa nu-si imprastie mintea de la scopul sau ultim - acela de a ajunge la nepatimire. In felul acesta, el devine invulnerabil miasmelor telurice care-i tulburau pana atunci linistea sufleteasca si simte disparand toate piedicile mari catre o viata morala inalta. De asemenea, el traieste acum simtamantul ca "inima sufletului" se purifica si se inmoaie, ca si cum lacrimile pe care le varsa ar scoate din el orice urma de rautata si egoism. Rugaciunea devine pentru cel ce a ajuns aici o hrana spirituala indis­pensabila.

Dupa ce crestinul a reusit sa-si invinga toate slabiciunile, el a atins starea de nepatimire, cand intregul sau efort sufletesc si trupesc a fost pe deplin realizat si fructificat. Nu s-ar putea spune ca patimile au devenit pentru el o imposibilitate ontologica, precum sunt pentru Dumnezeu, dar au ajuns sa fie aproape o imposibi­litate morala.

Desi prin jertfa Mantuitorului Hristos s-a sters pacatul originar, firea umana, fiind inclinata spre pacat, ea trebuie din cand in cand sfintita si restabilita. Ideea crestina despre purificare isi gaseste expresie in practica Bisericii Ortodoxe, fie in oficierea anumitor ceremonii rituale, fie in asceza si pocainta.

Aceste ceremonii, in crestinism, capata si ele - la randul lor - un sens nou. Spre deosebire de misterele greco-romane, unde, - dupa cum am vazut -, se intalnesc foarte multe elemente sau mijloace prin care se faceau purificarile, in crestinism elementul de baza si cel mai important este apa sfintita prin actiunea Duhului Sfant, care-i transmite o putere lucratoare.

Efectul ei purificator se vede indeosebi in taina Sfantului Botez, cand, prin: "baia celei de-a doua nasteri", omul "cel vechi" se curata de orice pacat, indepartadu-se de "rautatile intunericului". De aceea, primirea botezului inseamna naste­rea intru Hristos la o viata noua, fiind totodata un dar de la Dumnezeu, o "harisma".

Daca prin baia botezului omul se curata de pacat, prin Taina Mirului se face partas la darurile dumnezeiesti, iar prin Sfanta Euharistie dobandeste partasie cu insasi "viata lui Hristos". In felul acesta, crestinul urca spre desavarsire cu ajutorul Sfintelor Taine, care sunt "casa si poarta cerului".

Riturile de purificare, in crestinism, sunt legate cel mai adesea de nasterea si moartea omului, dar si de savarsirea unor slujbe si de unele nevoi ale credinciosilor.

Purificarile legate de nastere, care se fac prin stropirea cu aghiasma, alaturi de-rugaciunile randuite, au fost asezate de Biserica crestina cu scopul de a curati pe omul care s-a nascut in pacat si pe mama care a nascut din pofta trupeasca. Puri­ficarea se refera aici mai mult la necuratia sufleteasca decat la cea trupeasca, dobandita in timpul nasterii, si de aceea Biserica crestina a randuit rugaciuni speciale, cand ar fi putut sa lase numai stropirea cu aghiasma, sfintita mai inainte.

Expresia cea mai vie a ideii de purificare in practica Bisericii Ortodoxe o con­stituie sfanta liturghie, care reprezinta misterul mantuirii in cadrul sau istoric. Acest mister este realizat in clipa sfintirii Darurilor, cand Iisus Hristos incepe a fi prezent in chip real si substantial sub forma painii si a vinului, stabilindu-se astfel o identi­tate intre materia jertfei euharistice si a celei de pe Golgota, prin actiunea Duhului Sfant. In timpul liturghiei se realizeaza cel mai inalt grad de purificare a credin­ciosului crestin, prin unirea sa cu Dumnezeu.

Expresia cea mai sigura si mai eficace pentru o astfel de unire o reprezinta - dupa parerea celor mai multi teologi crestini - cunoasterea lui Dumnezeu, cunoas­tere suprarationala, realizata printr-un fel de intuitie care nu se poate defini. Pentru a ajunge la o astfel de cunoastere, sufletul credinciosului se purifica prin rugaciune si prin eforturi personale : o purificare morala, prin mortificarea pasiu­nilor, si alta intelectuala, prin descatusarea de orice imagine sensibila si notiune imperfecta. Aceasta actiune de purificare este insotita si stimulata in cadrul litur­ghiei printr-o serie de gesturi, porunci si sfaturi liturgice rituale, ca: "sa luam aminte", "cu intelepciune", "sus sa avem inimile", "sa stam cu bine, sa stam cu frica", "toata grija cea lumeasca sa o lepadam" etc. De asemenea, unele spalari rituale, pe care le intalnim in cadrul liturghiei, au simbolismul lor, pentru o curatie atat a sufletului cat si a trupului.

 

In concluzie, putem spune ca in religiile de mistere greco-romane ideea de puri­ficare avea un caracter formal, purificarea obtinandu-se prin simpla supunere la un ritual, care nu avea nimic de-a face cu starea launtrica a credinciosului si cu atat mai putin cu aceea a preotului. Aceasta idee era izvorata din constiinta pacatose­niei, care - ca si la celelalte popoare vechi - la greco-romani exista si se manifesta destul de vizibil in cultul si practicile religioase. Asa se explica de ce si nazuiau atat de mult spre curatirea de orice pacat, nazuinta pe care ei credeau ca si-o implineisc initiindu-se in aceste religii de mistere. Latura pozitiva a acestor religii era aceea ca ele tineau treaza ideea de contopire sau de comuniune cu divinitatea si men­tineau vie in sufletele adeptilor lor aceasta constiinta a pacatului.

Crestinismul insa - religie a iubirii si a adevarului - a restaurat in om puritatea pierduta prin pacat, puritate care a atins gradul cel mai inalt in persoana Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Daca totusi si in unele religii de mistere se pretindea ca omul regaseste aceasta puritate, desi desfraul era uneori ridicat la rangul de cult, in crestinism apare ideea noua ca purificarea porneste dinauntru in afara, prin lucrarea mantuitoare a harului lui Dumnezeu, dobandit prin Taina Sfantului Botez. Chiar daca s-a incercat adeseori a se face analogii intre spalarile purificatoare din aceste religii si Sfantul Botez ca taina - prin care se sterge pacatul stramosesc si orice urma a greselilor savarsite pana atunci - aceste incercari nu au facut decat sa  scoata  si mai mult  in evidenta superioritatea crestinismului.

Totodata, daca in religiile de mistere se pretindea ca purificarea credinciosului se obtine prin supunerea acestuia la un amplu ritual de practici, fara nici o legatura cu starea lui sufleteasca, in crestinism, pe langa o serie de rituri, un rol important in aceasta actiune de purificare il are harul lui Dumnezeu din om.

Purificarea, in crestinism, priveste indeosebi partea sufleteasca a omului, deoa­rece de aici pornesc toate impulsurile pentru savarsirea anumitor acte. Ideea de purificare dobandeste deci in crestinism un sens mai inalt si acest lucru se vede din insasi lupta pe care credinciosul crestin o duce pentru purificarea fiintei sale. Si daca in religiile de mistere greco-romane aceasta lupta este mai mult sau mai putin usoara, in crestinism credinciosul primeste si ajutorul lui Dumnezeu, prin actiunea purificatoare a harului, care patrunde in intreaga fiinta a acestuia, deci si in trup - templu al Duhului Sfant.

In sfarsit, in crestinism ideea de purificare este legata si de perfectiunea ab­soluta a lui Dumnezeu, care pretinde din partea celor ce I se inchina sa ajunga la asemanarea cu El, pe cat le sta acestora in putinta. Cu totul altfel stau lucrurile in misterele greco-romane, unde divinitatea este ea insasi supusa anumitor patimi, mai mult sau mai putin grave : tanarul pastor Attis provoaca gelozia Cybelei si, mutilandu-se, dezlantuie profunda intristare a acesteia; Demetra se intristeaza pentru rapirea fiicei sale Kore de catre Hades si se tanguie amar pana ce afla pe rapitor; Isis cauta plangand pe sotul sau Osiris, ucis si prefacut in bucati de fratele sau Set etc.

Studiind ideea de purificare in misterele greco-romane si in crestinism ne putem da mai bine seama de superioritatea invataturii si moralei crestine, superioritate care isi are explicatia in caracterul revelat si supranatural al crestinismului.

 

Mihail  Popescu

 

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6671

Voteaza:

Ideea de purificare in religiile de mistere greco-romane si in crestinism 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE