Studiu de caz: islamul

Studiu de caz: islamul Mareste imaginea.


Studiu de caz: islamul

Alaturi de crestinism si iudaism, islamul este cea de a treia structura religioasa majora activa in peisajul religios european. Prezenta lui pe continentul european nu este una recenta. El a devenit parte integranta din peisajul european de apus inca din sec. al VIII-lea, in urma cuceririi Spaniei. Inaintarea lui in Europa a fost stavilita de imparatul Carol Martel, in urma victoriei de la Poitiers (737). Cat priveste intalnirea cu iudaismul si crestinismul, evenimentul a avut loc inca in perioada de formare a primelor structuri islamice, cand Mohamed se baza pe ajutorul nemijlocit al celor doua tabere, iudaica si crestina.

Istoria intalnirii acestor trei religii este una paradoxala. Desi se afirma despre ele ca sunt "religii avraamitice", ca au numitor comun in persoana lui Avraam, iar in planul credintei ca se inchina unui singur Dumnezeu, relatiile dintre ele sunt departe de a fi amicale. Punctul de inceput al tensiunilor dintre cele trei traditii se leaga de ezitarea evreilor si crestinilor de a-l sprijini pe Mohamed in batalia hotaratoare pentru cucerirea cetatii sfinte Mecca (Uhud 625 si cucerirea propriu-zisa a cetatii in 628), cand numarul mare de soldati meccani indica si o victorie certa a acestora. Doar geniul militar al lui Mohamed a facut ca balanta sa incline in favoarea lui.

Daca intr-o prima etapa vina, daca a fost vina sau numai o strategie militara impusa de circumstante, revine crestinilor si evreilor, ceea ce a urmat, mai exact expansiunea musulmana prin intermediul razboiului sfant (jihad) dus impotriva necredinciosilor, in speta a crestinilor, a starnit resentimente profunde de ambele parti. Acestea s-au accentuat mai apoi in perioada cruciadelor (in esenta un revers al jihadului din partea crestina, dornica sasi recucereasca teritoriile ocupate de musulmani, in timpul expansiunii imperiului otoman in secolul al XV-lea si in perioada coloniala cand lumea islamica a suferit prima infrangere decisiva din partea Apusului crestin. Teritoriile musulmane din Africa de Nord si pana in Asia de Sud-Est au devenit colonii britanice, franceze si olandeze. Aceasta este o perioada trista pentru lumea musulmana deoarece, pentru prima data in istorie, ea nu se mai conducea dupa propriile norme, ci era condusa dupa structuri juridice, politice, economice si militare straine vechilor ei traditii, iar guvernele erau europene. Guvernantii isi asumau puterea nu numai in baza superioritatii politice, militare si economice, ci atribuiau aceasta superioritate vitalitatii si adevarului mostenirii crestine care, in viziunea lor, a inspirat Apusul modern industrializat. Misionarii crestini, la randul lor, criticau starea de inapoiere a lumii islamice, afirmand ca traditia ei nu era compatibila cu modernitatea.

Ca lumea musulmana se afla in declin si intr-o stare de inapoiere era un lucru deja cunoscut inca inainte de perioada coloniala. In sec. al XVIII-lea, Muhammad ibn Adb al-Wahhab (1703-1792) in Peninsula Araba si Shah Wali Allah (1702-1762) pe subcontinentul indian au fost cei dintai ganditori musulmani care au sesizat acest fapt si au incercat sa reformeze societatea musulmana, printr-un proces de reinnoire (tajdid). Ei au cautat sa "purifice" islamul de credintele si practicile "neislamice", de adaosurile neavenite si neconforme cu traditia, chemand la un mod de viata islamic mai curat, prin intoarcerea la Coran si la traditiile autentice ale Profetului.

Miscari asemanatoare au aparut in alte parti ale lumii islamice, cu precadere in secolul al XIX-lea, continuand in sec. al XX-lea. Impulsul reinnoirilor a fost dat chiar de Apus, prezenta coloniala europeana constituind o provocare pentru identitatea si traditia islamica. Apusul industrializat a fost capabil sa domine cu armament si forte militare moderne lumea islamica din Africa de Nord si pana in Asia de Sud-Est.

Cum puteau musulmanii sa reactioneze? Trei raspunsuri au fost date de conducatorii religiosi (ulama), de modernistii secularizati si de reformistii islamici.

La inceput, majoritatea conducatorilor religiosi au respins Apusul cu tot ceea ce reprezenta el politic si cultural, considerand prezenta reprezentantilor acestuia un asalt direct asupra islamului. Acestia sugerau ca alternative posibile razboiul sfant (jihad) impotriva stapanitorilor nemusulmani; emigrarea musulmanilor din tinuturile neislamice in tari conduse de guverne musulmane sau o politica de neparticipare si neconlucrare cu stapanirea nemusulmana. Cel de al doilea grup, al modernistilor secularizati, sustineau acceptarea secularizarii progresive a societatii, a invatamantului care insotea dominatia coloniala. In cele din urma, reformistii sau modernistii islamici, au cautat o alternativa musulmana la provocarea Apusului colonial. Daca modernitatea si progresul insemna ratiune, stiinta, tehnologie si virtutile asociate eticii protestante a muncii, atunci traditia islamica poate arata ca intrupeaza cele mai bune idealuri si valori ale modernitatii.

Impotriva conservatorilor, modernistii musulmani sustineau ca schimbarile erau posibile si isi intemeiau afirmatiile pe spusele lui Muhammad ibn Abd al-Wahhab si Shah Wali Allah, care au respins autoritatile medievale pe care le considerau ne-islamice si si-au afirmat dreptul la propria interpretare si reinterpretare (ijtihad). Intre cei care si-au inscris numele in aceasta perspectiva trebuie mentionat Jamal al-Din al-Afgani (1838-1897), filosof, orator, jurnalist si politician, care a cerut musulmanilor sa se uneasca impotriva imperialismului - respingand suprematia politica apuseana - insa nu si izvorul puterii lui - stiinta si filosofia. Caci stiinta si cunoasterea - civilizatia - transcend granitele unei comunitati date si au fluctuat intre Apus si Rasarit. In viziunea lui, islamul este o religie a progresului, stiintei si ratiunii, "fiind cea mai apropiata dintre religii de stiinta si cunoastere", pentru ca "nu exista incompatibilitate intre stiinta si cunoastere si intemeierea credintei islamice".

Pasind pe urmele lui al-Afgani, Sir Sayyid Ahmad Khan se adreseaza musulmanilor din India, spunandu-le sa se trezeasca din somnolenta si sa reaprinda maretia la care a fost islamul, caci altminterea islamul va dispare din India. Acestora le urmeaza Muhammad Abduh (1849-1905) si Muhammad Iqbal (1876-1935), considerati "parintii modernismului islamic" in Orientul Mijlociu si Asia de Sud. Ei atrag atentia asupra faptului ca Coranul nu este un cod de legi si ca lumea islamica trebuie sa faca deosebire intre principiile si valorile shari’a si legile create de om pentru a pune in practica acele norme si care sunt supuse schimbarii; doar normele care privesc relatia cu Dumnezeu sunt imuabile, cele privitoare la relatiile sociale sunt supuse schimbarii. In acest fel cei doi deschid posibilitatea unui proces novator in traditiile sociale musulmane.

Desigur atitutinea fata de modernizare variaza de la un context la altul. In ansamblu insa ea este acceptata tacit chiar si in unele cercuri traditionaliste. A devenit deja obisnuinta ca diversi conducatori religiosi sa foloseasca megafoane si difuzoare pentru a-si chema credinciosii la rugaciune, sa faca uz de tehnologia computerizata sau de tipar pentru a raspandi literatura religioasa. Fundamentalistii cei mai acerbi, in timp ce refuza aggiornarea structurilor traditionale islamice, fac uz de cele mai sofisticate arme de distrugere, folosesc echipamente de comunicare din cele mai avansate etc. Totul insa in scopul subminarii si distrugerii a tot ceea ce este ne-islamic.

Procesul de modernizare in islam flucteaza intre doua tendinte: traditie versus modernizare, fundamentalism versus modernism, stagnare versus progres si schimbare. Desi in general lucrurile stau asa, o analiza mai atenta a procesului de modernizare in islam descopera o realitate mult mai complexa. Caci schimbari au loc si acolo unde predomina modernistii, dar si unde stapanesc fundamentalistii.

Doua exemple de schimbari sociopolitice demonstreaza aceasta realitate complexa. In primul rand reforma legii musulmane privind familia reprezinta scena primara pentru modernizare in islamul secolului XX. In al doilea rand, dezvoltarea politica in Arabia Saudita, stat islamic "fundamentalist" furnizeaza un exemplu contrastant de afirmare a traditiei, pe de o parte, si de facilitare si legitimare a schimbarii, pe de alta parte.

In ultima parte a sec. al XIX-lea au avut loc o serie de schimbari privind structurile juridice in lumea islamica. In multe parti din imperiul otoman in Orientul Mijlociu si cel mogul din subcontinentul indian legea islamica (shari’a) a fost inlocuita cu structuri juridice moderne europene.

Au fost infiintate tribunale civile care sa se ocupe de probleme civile si penale, restrictionandu-se astfel importanta tribunalelor religioase. In acest proces de modernizare, doar aspectul legal privind familia a ramas neschimbat - casatoria, divortul si mostenirea. Cu toate acestea in sec. al XX-lea acest aspect sensibil al societatii si traditiei islamice a fost supus schimbarii. Desi modernizarea legii privind familia s-a facut pur si simplu prin preluare legilor apusene, totusi schimbarea propriu-zisa s-a facut printr-un proces de reinterpretare care s-a bazat pe ratiuni islamice vizand reforma traditiei. Au fost efectuate diverse schimbari pentru a imbunatati statutul femeii si a intari nucleul familiei. S-a efectuat o schimbare de accent de la o familie traditionala extinsa, patriarhala la o familie nucleica.

Procesul a fost de durata si deosebit de complex, deoarece s-a cautat sa se demonstreze persistenta sau continuarea traditiei in actul de schimbare.

Acolo unde a fost posibil, statele musulmane au recurs la motivatii legale pur islamice prin preluarea din traditiile scolilor legale: hanifita, hanbalita, malikita si shafiita.

Pentru a intelege acest proces sa urmarim modul de a actiona a celor doi mari reformatori musulmani Muhammad Abduh si Sayyid Ahmad Khan, cei care au pus temelia procesului de reinterpretare (ijtihad). Eu pornesc de la premisa malikita privind interesul public sau bunastarea sociala (maslaha). Ambii au considerat poligamia ca fiind potential primejdioasa pentru bunastarea familiei moderne. Cei doi critici reformisti ai poligamiei interperteaza textul coranic in perspectiva bunastarii sociale.

Astfel ei afirma ca poligamia a fost permisa in timpul Profetului ca o concesie fata de circumstantele sociale: numarul mare de vaduve si de orfani care aveau nevoie de protectie barbateasca. Ei sustin ca porunca coranica: "Luati-va sotii dupa cum va va placea, doua ori trei ori patru. Daca va e teama ca nu veti fi drepti cu ele, luati-va o singura femeie" (4,3), este limitata de un alt verset din Coran 4, 129. Acesta stipuleaza ca sotul poligam trebuie sa-si trateze sotiile in mod egal, fara partinire. Intrucat o astfel de impartialitate, sustin cei doi reformatori, este imposibila, idealul coranic a fost in realitate monogamia. Pe temeiul acestei interpretari legislatia moderna in islam restrictioneaza dreptul sotului de a fi poligam cerand supraveghere si permisiune juridica pentru astfel de casatorii.

Exista totusi o oarecare duplicitate in ceea ce priveste aceasta reforma. Pe de o parte, este sesizata o schimbare in sensul ca a avut loc un proces de innoire, de reforma a traditiei. Pentru fundamentalisti insa oricand se poate renunta la aceasta reinnoire si se poate reveni la vechea traditie poligama. De altfel in Iran, Pakistan, Egipt se intalnesc voci care solicita revenirea la vechea traditie a legii shari’a. In plus, cel care incalca legea reinnoita a familiei savarseste doar un act ilicit si nicidecum nevalid din punctul de vedere al legii. In acest caz daca un musulman ignora legea reformata si contracteaza casatorii poligame sau isi divorteaza sotia potrivit legii traditionale, casatoria sau divortul sunt valide, desi ilegale si pasibile de pedeapsa legala (amenda si/sau inchisoare).

Cat priveste reforma legii traditionale in islam este un domeniu controversat. Tensiunile dintre juristii modernisti si cei traditionalisti au dus doar la acuze reciproce si nicidecum la un rezultat final. Legea familiei ramane doar un exemplu de incercare de modernizare a traditiei tegale islamice.

Cu toate acestea, Arabia Saudita, in speta "Casa lui Saud" este un exemplu elocvent al modului in care un stat conservator islamic foloseste traditia pentru a face posibila schimbarea. Arabia Saudita este tinutul de nastere al Profetului. Aici se afla centrele sfinte ale islamului, Mecca si Medina. Facand apel la traditia juridica hanbalita, cea mai stricta de altfel, "Casa lui Saud" a izbutit sa faca diverse reforme in vederea modernizarii regatului. Astfel, acolo unde legea hanbalita nu furniza nici un indiciu au fost facute interpretari facandu-se apel la traditia islamica. Asa se face ca pe baza Coranului si a Traditiei Profetului au fost introduse inovatii ca fotografia, radioul si televiziunea. Desi femeile au trebuit sa poarte valul si sa fie segregate, li s-a permis accesul la educatie.

In timp ce legile privind familia au ramas neschimbate, are loc o modernizare accentuata in legea civila si comerciala. "Casa Saud" a putut face modernizari in acele aspecte ale legii care nu erau incluse in legea divina (shari’a). De altfel intregul proces de modernizare in Arabia saudita a fost efectuat de casa regala in colaborare cu structurile clericale (ulama). Ceea ce s-a realizat nu aduce atingere esentei traditiei care ramane neschimbata. Exista cazuri in lumea musulmana in care modernismul sta alaturi de traditie. De altfel incercarile de modernizare sunt savarsite de o mana de oameni, marea masa pastrand liniile impuse de conducatorii religiosi, cel mai adesea ostili nu numai oricaror schimbari, ci oricarui dialog sau colaborare. Totul se rezuma in viziunea acestora la un monolog menit sa convinga de unicitatea si superioritatea islamului.

Am incercat sa facem o scurta radiografie a lumii islamice pentru a vedea in ce masura sau daca este posibil sa avem un partener de nadejde in viitoarea aventura a globalizarii. Daca lumea crestina, bineinteles si aici exista exceptii, este oricand gata sa se deschida spre dialog, spre comunicare si conlucrare, partenerii musulmani se cantoneaza in tensiunile unor premise lipsite de perspectiva, arogandu-si si solicitand drepturi in virtutea imuabilitatii traditiei lor religioase. Experienta trecutului ii face sa ramana cu fata spre trecut. Exista doar o singura sansa: "daca guvernele musulmane se straduie sa realizeze o noua sinteza care sa permita o continuare intre cerintele modernitatii si traditia lor islamica, atunci o gama larga de posibilitati li se deschide inainte - trecerea de la un stat si o societate fundamentalista la un stat si o societate reformista. Posibilitatile sunt multe. Desi rezultatul este imposibil de prevazut si intr-adevar va varia de la o tara la alta in functie de variabilele politice sociale si economice, procesul insusi este inevitabil deoarece angajeaza identitatea nationala cat si intelegerea si angajamentul religios". (J.L. Esposito).

Prof. univ. dr. Remus Rus

20 Iulie 2012

Vizualizari: 9550

Voteaza:

Studiu de caz: islamul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE