Trupul in marile religii

Trupul in marile religii Mareste imaginea.


Trupul in marile religii

In general, omul este privit ca punct limita, o convergenta dintre lumea empirica si cea transcendenta, sau a celor vazute si a celor nevazute. Ca o consecinta a conditiei sale de convergenta, de punct in care se intalnesc doua taramuri diferite, omul este plasat intr-o pozitie de mediator, fiind singura fiinta cu perspective de detasare de conditia imediata si de proiectare in viitor.

Omul are un statut fiintial aparte in lumea fiintelor datorita valorii si conceptiei formulate in general in legatura cu insasi fiinta sa. Pentru a intelege acest lucru, consideram utila prezentarea naturii omului asa cum o gasim elaborata in traditiile marilor religii.

Trupul in Hinduism

In general gandirea hindusa considera ca fiecare individ sau persoana umana poseda un trup exterior (othuiagarira) si un trup interior sau imaterial (suksmasarira sau lingasarira). Felul in care aceste trupuri sunt descrise se aseamana intr-o oarecare masura cu conceptia lui Pitagora, care pretindea ca sufletul este invelit intr-o imbracaminte fina, imateriala, care la randul ei este unita cu trupul fizic al omului. Trupul exterior, material, este abandonat de suflet la moarte, in timp ce trupul interior sau imaterial insoteste sufletul in procesul de transmigrare din existenta in existenta, pana la absorbirea finala in Brahman, fiind vehicolul care transporta organele psihice.

Trupul este lacasul duhului vietii (prana), capul fiind acoperisul sub care toate madularele sunt legate de prana (rasuflare), ca stalp de sprijin, si de mancare. Urmand descrierilor din Brihadaranyaka Upanishad si Chandogya Upanishad, trupul este adesea considerat ca o "cetate a lui Brahman (brahmapuram), in care se salasluieste ca intr-o casa floarea de lotus a inimii, iar flacarile pranei (respiratiei) sunt strajeri in timpul somnului. Aceasta cetate are unsprezece sau noua porti, una din aceste porti este un orificiu imaginar prin care Brahman intra si se salasluieste in trup si prin care sufletele emancipate realizeaza unirea suprema cu Brahman. Acest orificiu se afla in crestetul capului. Scrierile upanishadice de mai tarziu descriu trupul in nuante mai pesimiste si negative: "Cum putem avea placere in acest trup rau mirositor si inconsistent, format din oase, piele, tendoane, maduva, carne, samanta, sange, mucoasa, lacrimi, fecale, urina, fiere si flegma?".

Partea corpului uman, care se bucura de mai mare atentie in ochii ganditorilor anonimi care au formulat textele upanishadice, este inima si aceasta pe motiv ca ea este "locasul suflurilor vitale". In inima isi au originea ochiul, urechea, vorbirea si manas (mintea, ratiunea). Inima si nu capul este, de altfel, considerata ca fiind centrul vietii constiente. In timpul somnului toate organele sufletului se retrag in inima; acelasi lucru se intampla si la moarte. In alte cuvinte, inima este lacasul empiric al sufletului si, prin urmare, al lui Brahman: "aici in inima este o cavitate, inauntrul ei locuieste El, Domnul universului, Conducatorul universului si Regele universului". Adeseori inima este asemuita cu o cupa de floare de lotus care atarna sau cu o floare de banana. Chandogya Upanishad relateaza ca in aceasta cupa de floare de lotus se afla cerul si pamantul, soarele, luna si stelele "insesi luminile universului stralucesc aici", spune Mundaka Upanishad, devenind astfel "un puternic sprijin al acestui univers".

Adevaratele puteri demonice care subjuga pe om sunt foamea si setea, caci acestea, prin procesul natural inerent, incarcereaza pe om in contextul unui ciclu care ingreuiaza stradaniile sale de realizare a emanciparii finale.

Potrivit doctrinei despre transmigrare, sufletul nu ia fiinta la nastere pentru prima data, ci se reintoarce din luna, unde a primit rasplata faptelor savarsite intr-o viata anterioara. Drumul pe care sufletul il parcurge la nastere este urmatorul: de pe luna el trece in eter, apoi in vant, din vant in fum, ceata, nori, ploaie, plante, seminte si in trupul mamei, prin legatura dintre sot si sotie. De aici reiese si datoria religioasa de a naste copii. Nasterea de copii este prezentata ca una din datoriile fundamentale ale fiecarui om, pe langa studiul Vedelor si invatarea lor. Acelasi text upanishadic da urmatorul sfat pentru cei care au terminat perioada de instruire in stiinta Vedelor: "Dupa ce ai aratat fata de invatator darurile afectiunii ai grija ca firul rasei tale sa nu fie intrerupt". Prin nasterea de fii se da posibilitatea de revenire in aceasta lume si, prin urmare, inca o ocazie in plus de a ajunge la emancipare si eliberare finala din lantul reintruparilor.

Literatura ascetica nu este, insa, cu totul favorabila acestei indatoriri, ajungand pana la totala ei respingere din cadrul indatoririlor religioase si de casta. In general, aceasta literatura se bazeaza pe textul din Brihadaranyaka Upanishad 3.5.1, in care se spune ca brahmanii care au ajuns la cunoasterea lui Atman se feresc atat de dorinta de a avea copii, de a poseda avutii, cat si de lume. Intr-un alt text, aceeasi scriere spune: "Aceasta stiau stramosii nostri cand au incetat sa mai doreasca urmasi si au spus: ce nevoie avem noi de urmasi, noi cei al caror suflet este universul!". Aceasta atitudine nu a fost, insa, generalizata in sanul comunitatii hinduse, avand chiar o audienta mai redusa.

Am spus ca pe langa trupul fizic, ganditorii hindusi au conceput notiunea de trup imaterial, care insoteste sufletul in ratacirile sale din existenta in existenta, pana la eliberarea finala. In upanishade gasim doar vagi referiri la acest trup imaterial, considerat ca "temelie a faptelor" (kiarma-asraya) cu alte cuvinte, calificarea morala care conditioneaza viata viitoare.

Intreaga conceptie despre trupul imaterial a fost formulata mai ales de sistemul de gandire vedantin. Potrivit acestui sistem, trupul imaterial se naste din upadhis (conditii), fiind structura ontologica formata ca urmare a ignorantei primordiale ce sta la baza ciclului intruparilor si a faptelor savarsite in nenumaratele vieti anterioare. El consta din simturile trupului (dehendriyas), care sunt perceptive (tmddhindriyas) si active (karmendriyas) si ale mintii (manas): intelectul (buddhi), senzatia (vedana), care implica la randul lor visayas sau obiectele care sunt necesare activitatii intelectului si senzatiei. In timpul vietii pamantesti, fizice, acest trup este dependent de suflul vital sau rasuflarea vitala (mukhya prana) si alte cinci pranas speciale. Dupa sistemul Sankhya, trupul launtric sau imaterial este invizibil si este format din 18 elemente.

Ca si in cazul altor sisteme religioase si filozofice, intalnim in hinduism acelasi presupus paralelism intre microcosm si macrocosm. Astfel, dupa cum universul consta din pamant, apa, caldura, aer, eter si Brahman, care este nemanifest, tot asa si Purusa sau omul este constituit din sase elemente: forma este pamantul; secretiile lichide sunt apa; caldura animala este caldura; respiratia vitala este aerul; spatiile goale sunt eterul; iar eul launtric este Brahman. Sufletul (atman) sau eul este o particica din Brahman sau Principium Aeternitatis.

Pe langa aceste doua forme ale trupului, mai exista o a treia, numita karana-sarira sau trupul cauzal. Aceasta forma trupeasca intra in actiune atunci cand atat trupul material cat si cel imaterial inceteaza sa functioneze temporar. Despre natura acestei forme trupesti nu se dau detalii. Stim doar ca din ea apar celelalte doua forme trupesti, care, apoi, se dizolva tot in karana-sarira.

Sistemul vedantin considera karana-sarira ca apartinand unei ordini informe universale. Atunci cand aceasta forma trupeasca actioneaza, omul nu se mai gaseste pe taramul existentei empirice individuale, ci pe taramul Fiintei supreme. Starea in care acest trup actioneaza depaseste granitele cunoasterii empirice. Asupra acestei teme vom reveni atunci cand ne vom ocupa de cele patru stari ale sufletului (atman) in trup.

Trupul in Budism

Pentru budisti, trupul, ca manifestare fiintiala, nu este nimic altceva decat lacasul raului. De aceea, se impune cu urgenta eliberarea din orice forma de viata materiala prezenta sau viitoare. Eliberarea este cea mai mare dintre binecuvantari, binele suprem si scopul cel mai sublim.

Trupul este considerat ca fiind "un lucru necurat si murdar", asemenea unei "rani", care, insa, trebuie nascut datorita functionalitatii si caracterului sau. Fata de el nu trebuie sa existe nici un fel de atasament. De fapt, el este nascut doar "de dragul dreptatii". Trupul este "pielea veche si uzata a sarpelui" o "gramada imbracata si acoperita cu rani.. risipita.. plina de boli.. un munte de coruptie cara se dezintegreaza". Toate pasiunile rele purced din trup. Nu exista alta durere sau suferinta mai mare decat trupul; foamea este cea mai rea dintre plagi, iar trupul cea mai mare suferinta.

Aceasta conceptie negativista si dezgustatoare (nibbada) fata de trup sta la baza parasirii caminului si adoptarii vietii monahale (pabbajja). Insusi Buda porneste in cautarea nemuririi meditand asupra aspectelor negative ale existentei in trup a omului, cum sunt: batranetea cu slabiciunile ei, boala si moartea. Potrivit invataturii budiste, lucrul cel mai potrivit pentru realizarea emanciparii este insusi trupul uman, fie viu sau mort. Vijava Sutta este o reflectie asupra nevredniciei trupului uman. Este suficient sa vezi trupul asa cum este el in realitate, pentru a realiza Nirvana.

Se spune ca inteleptul Nobil Yasa si-a parasit casa deoarece a vazut femeile muziciene dormind: "aveai impresia, a spus el, ca te afli intr-un cimitir". Concentrarea meditativa si exercitiul mintal centrat in jurul unei astfel de descrieri este considerat adeseori ca metoda adecvata a meditatiei. Ideea "unui cadavru mancat de viermi" si altele asemanatoare trebuie avute intotdeauna in minte si mai ales atunci cand se iveste o ocazie buna pentru meditatie.

Trupul este lacasul tuturor suferintelor: "Iar acum, o bhikkus, acesta este adevarul nobil privind suferinta: nasterea este insotita de durere, degradarea este dureroasa, boala este dureroasa, moartea este dureroasa. Unirea cu cele neplacute este dureroasa; dureroasa este si separarea de cele placute; iar orice dorinta care ramane nesatisfacuta, aceea si ea este dureroasa". De asemenea, trupul mai este considerat si ca o permanentizare a suferintei si aceasta pe motiv ca reprezinta nu numai sfera in care suferinta se face palpabila, dar este, vorbind la modul subiectiv, cel care da mastere suferintei. Caci potrivit invataturii lui Buda, suferinta este dorinta; dorinta, sub orice forma s-ar manifesta, isi are in mod ultim sediul sau originea in trup: "Buda a spus: Pasiunea si ura isi au originea in acest (trup); dezgustul, incantarea si oroarea se trag din acest trup; din acelasi trup se mai ridica indoielile care supara mintea, dupa cum copiii supara o vaca". "Pentru cel care avaritia dupa nume si forma a disparut in intregime, o Brahmana, pentru el nu mai exista prin care ar putea sa cada in puterea mortii".

Din punct de vedere obiectiv, suferinta se afla in intrupare, in materie si, prin urmare, trupul este considerat ca ceva ce trebuie desconsiderat. Pentru acest motiv eliberarea completa de suferinta este posibila numai printr-o emancipare si detasare deplina de trup si de materie, fapt care se poate realiza prin distrugerea elementelor existentei (upadhi). Prin urmare, summum bonum sau scopul suprem al tuturor straduintelor umane este eliberarea din orice forma de existenta empirica.

"Vazand cum oamenii sufera in trupul lor, astfel a spus Bhagavat, o, Pingiya, va trebui sa fii atent si sa lasi in urma trupul tau, ca niciodata sa nu mai poti exista".

Desi in structura fundamentala a doctrinei sale Buda insista o atitudine negativista fata de trup, sustinand ideea unei evadari din existenta trupeasca, el indeamna totusi la grija fata de trup prin formarea unor obiceiuri de slujire a eului adevarat. Astfel, el interzice sinuciderea, sustine moderatia in alimentatie, interzice bauturile alcoolice etc. In acelasi timp, Buda accentueaza asupra autocontrolului prin "nimicirea padurii de placeri". Omul nu trebuie sa fie rob placerilor trupesti si sa nu devina lenes, caci lenevia este suferinta si durere. Stradania spre cele bune este "cararea nemuririi".

Dar nici fata de celelalte creaturi omul nu trebuie sa adopte o atitudine distructiva si de agresivitate. In om nu trebuie sa existe nici macar dorinta de a face rau. Orice relatie, fie ea intre oameni sau cu lumea inconjuratoare, trebuie sa fie guvernata de marea lege a iubirii.

Exista in Sulta Nipata o enumerare a lucrurilor si faptelor ce intineaza trupul, enumerare care ar putea fi comparata cu textul din Matei 15, 11; 17-20. Astfel, nu mancarea de carne este cea care intineaza, ci distrugerea fiintelor vii, furtul, falsitatea, adulterul, placerea sexuala neinfranata, nemilostivirea, prietenia cu cei nedrepti etc.

Trupul in Iudaism

La baza conceptiei biblice despre crearea omului sta, asa cum am vazut, credinta ca el a fost creat de Dumnezeu din "tarana", dupa care acelasi Dumnezeu creator a suflat asupra sa "duh de viata" (Geneza II, 7). Trupul si sufletul sau duhul de viata sunt elementele esentiale care stau la baza conceptiei despre om in Vechiul Testament si in traditia iudaica de mai tarziu. Omul este o unitate fiintiala care rezulta din unirea dintre trup si suflet. El nu are trup si nu are suflet, ci este in acelasi timp trup si suflet. Trupul si sufletul constituie in unirea lor entitatea fiintiala oare este omul "Trupul omului a fost facut din lut, in timp ce suflarea lui Dumnezeu a fost principiul de viata din el; insa omul in sine insusi a fost produsul singular al acestor doi factori".

Unitatea dintre trup si suflet este ilustrata indeobste de faimoasa parabola a orbului si ologului: "Un rege avea o gradina frumoasa in care cresteau smochini ce dadeau roade timpurii. El a pus doi paznici sa o pazeasca, unul olog si altul orb. Ologul a zis catre orb: vad cateva smochine minunate, urca-ma pe umerii tai si vom putea culege smochinele si sa le mancam. Dupa un oarecare timp a venit si stapanul si a cerut smochine, dar nu mai erau. Ologul a spus stapanului ca nu poate sa umble, iar orbul ca nu poate sa vada. Atunci stapanul a urcat pe olog pe umerii celui orb si i-a judecat impreuna. La fel Dumnezeu va duce sufletul si-l va face sa se salasluiasca in trup (dupa moarte) si va judeca impreuna atat trupul cat si sufletul".

Reprezentarea unitara a persoanei umane are profunde implicatii privind viata eshatologica. Faptul ca omul este descris ca "o persoana vie" (Geneza 2, 7), o fiinta care traieste si nu este considerat ca suma a doua entitati, ci unitate oare se exprima pe doua planuri fiintiale, spiritual si pamantesc, implica ideea necesitatii participarii intregii persoane umane la viata vesnica. Deci nu numai partea spirituala va participa, va fi partasa la nemurire, ci si cea trupeasca care, prin conjugare cu "suflarea divina", primeste si ea de la creare dimensiunea vietii vesnice.

Aceasta conceptie privind unitatea fiintiala dintre trup si suflet este prezenta si in gandirea iudaica de mai tarziu in contextul invataturii privind invierea cea de apoi si nemurirea.

Este interesant de observat ca in limba ebraica nu exista un cuvant anume pentru trup separat de suflet. Acest lucru se datoreaza conceptiei iudaice despre persoana "mana psihofizica ca unitate indestructibila. Atunci cand se fac referiri la natura fizica a omului este intrebuintat termenul "basair" - "carne", "trup viu" (Geneza 2, 23, 24) si ca atare simbolizeaza slabiciunea, caracterul trecator al fiintei umane (Isaia 40, 6). Acelasi cuvant este folosit si cu semnificatia de "trup" cum ai fi de exemplu in Exod 30, 32; Numeri 8, 7; I Imparati 21, 27; II Imparati 4, 34; 6, 30; Iov 4, 15; Proverbe 14, 30; Ecelesiast 2, 3.

La inceput conceptia rabinica considera trupul ca o masa (golem) informa, asexual sau mai degraba bisexual. Diferentierea dintre sexe se face doar mai tarziu. Atunci cand Dumnezeu a creat trupul uman, El a luat lut din toate cele patru colturi ale Pamantului. Acest act este considerat ca exprimind ideea prezentei intregii lumi fizice in unitatea naturii umane.

Intrucat trupul este considerat ca parte constitutiva a omului, una din indatoririle rsligioase fata de el este aceea de a-l hrani, adapa si imbraca. Curatenia trupeasca face parte din "Legea sfinteniei", in care stat prescrise ablutiunile rituale si restrictiile la mitica. De altfel, intreaga Lege a Vechilului Testament cuprinde un numar de prescriptii care sintetizeaza atitudinea fata de trup. Acest lucru este vizibil mai ales in ritualurile de purificare menite sa dea trupului un statut fizic adecvat dar spre deosebire de ritualurile de purificare din alte religii, ritualurile iudaice se rezuma doar la simpla curatenie a trupului. Scopul lor prim este inltr-adevar curatenia trupeasca, dar prin aceasta curatenie insul uman este pus intr-o legatura speciala fata de poporul ales si mai presus de toate fata de Yahve. Un exemple elocvent in acest sens este ritualul circumciderii. Prin savarsirea actului de circuimcidere, lasand la o parte aspectul higienic al acestuia, avem in fata noastra un act de marturisire a faptului ca persoana in cauza apartine de acum inainte poporului ales, obligandu-se sa pastreze legamantul cu Yahve. Astfel, indeplinind indatoririle prescrise fata de trup, printr-o rationalizare a vietii pe baza unor inalte principii morale si a unor ritualuri de purificare, omul savarseste un act placut lui Dumnezeu si astfel se apropie din ce in ce mai mult de El.

Trupul in Crestinism

In crestinism conceptia despre trup primeste o noua dimensiune ca rezultat al viziunii crestine despre locul omului in univers si starea eshatologica a acestuia. Potrivit invataturii crestine, dimensiunea fizica a fiintei umane, adica trupul, este opera sau lucrarea mainilor lui Dumnezeu (Geneza II, 7). Dumnezeu creeaza trupul omului dupa ce universul material a fost terminat, deoarece "nu era potrivit ca acela care avea sa fie stapin sa vie inaintea lucrurilor ce aveau sa-i fie supuse, ci numai dupa pregatirea domeniului asupra caruia avea sa fie stapan, era potrivit sa apara si stapanul". Nemesius din Emesa accentua ca numai in cadrul naturii materiale omul isi poate realiza vocatia sa de cuceritor si stapan.

In pofida statutului sau existential prioritar, axiologic vorbind trupul nu are valoare prioritara fata de suflet si nici nu ii este superior (Cartea intelepciunii XV, 10, 1). Faptul ca a fost creat mai intai arata mai degraba distinctia neta care exista intre cele doua parti componente ale fiintei umane. Fiind modelat din "tarana pamantului" (Geneza II, 7), trupul uneste in sine elementele componente ale universului, devenind astfel un microcosmos.

In ceea ce priveste crearea trupului, intalnim o interventie directa si extraordinara a lui Dumnezeu, care il modeleaza ca pe o statuie neinsufletita, pentru ca apoi prin suflul Sau sa-i daruiasca viata. Crearea trupului uman devine, astfel, rezultatul lucrarii pozitive a puterii divine.

In cartile Vechiului Testament trupul este prezentat ca lacas al sufletului (Cartea intelepciunii VII, 20), omul avand datoria de a-l ingriji ca atare (Ecclesiast VI, 26; Iudit X, 3), caci "sanatatea trupului este mai buna decat bogatia" (Ecclesiast XXX, 15, 16).

In Noul Testament Mantuitorul isi compara trupul cu un templu (Ioan 19-21). El este supus mortii (Matei XXVII, 58, 59; Marcu XV, 43; Luca XXIII, 52; Ioan XIX, 38), dar inviaza a treia zi (Luca XXIV, 3, 23; Ioan XX, 12).

Ideea ca trupul este lacas al sufletului este pastrata si in Noul Testament. Sfintii Apostoli Petru si Pavel isi compara trupurile cu un "cort pamantesc" (I Cor. V, 1, 4, 6; II Petru I, 13, 14). Trupul nu traieste decat prin suflet (Iacov II, 26). El este denaturat si degradat de pacat, ceea ce supara si pe Dumnezeu (Rom. I, 24; VIII, 10; I Cor. VI, 16; Iacob III, 6).

In drama mantuirii trupul joca un rol efectiv. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a fost rastignit cu trupul pe cruce pentru pacatele oamenilor, "impreuna cu El (Hristos) a fost rastignit si omul nostru pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea sa, in asa fel incat sa nu mai fim robi pacatului" (Romani VI, 6). Prin eliberare de pacat, am fost eliberati si de servitutea mortii (Romani VIII, 23), caci "daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Iisus din morti va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi" (Romani VIII, 11; Cf. Faptele Apostolilor II, 24; I Corinteni IV, 14; Efeseni II, 5). Astfel, "trupul starii noastre smerite "va fi facut" asemenea trupului slavei sale" (Filipeni III, 21).

Viata omului se desfasoara in trup. Atat timp cat omul se afla in trup, el are viata pe pamant (Cf. II Corinteni V, 6, 8, 9; Evrei XIII, 3). Fiind purtatorul vietii omenesti, trupul este organul de actiune. Sufletul lucreaza prin madularele din care este compus, madulare care formeaza un tot unitar (Cf. Romani XII, 4; I Corinteni XII, 12-26). In miscarea sa trupul nu trebuie lasat la voia intamplarii, deoarece nu se poate impotrivi singur pacatului; nu se conformeaza voii de sine lui Dumnezeu. Daca vom vietui potrivit trupului vom muri, iar daca ucidem cu Duhul faptele trupului, vom fi vii (Cf. Romani VIII, 13).

Trupul este organul prin care se manifesta conduita noastra morala. Apostolul neamurilor ne indeamna sa aducem trupurile noastre ca pe o jertfa vie, sfanta si placuta lui Dumnezeu (Cf. Romani XII, 1), caci la judecata vom fi judecati dupa faptele pe care le vom savarsi in trup (II Corinteni V, 10). Atunci cand va avea loc invierea universala a mortilor, cand vor invia dreptii si pacatosii (Faptele Apostolilor XXIV, 15); acestia vor invia cu trupurile lor in care au trait pe pamant. Dupa cum Iisus Hristos, care este prototipul invierii noastre, a inviat cu acelasi trup cu care a murit, tot asa se va intampla si cu noi ceilalti. Dar trupul care va invia nu va mai fi supus stricaciunii. El nu va mai fi nimicit de boli sau moarte, ci va fi preamarit, asa cum a fost preamarit si trupul Domnului dupa inviere (Filipeni III, 21).

Prin inviere si trupurile noastre vor participa la nemurire (Luca XX, 26), deoarece puterea mortii va fi definitiv zdrobita odata cu invierea generala (I Corinteni XV, 26). Caci dupa cum omul activeaza pe pamant cu trup si suflet, tot asa se cuvine sa fie rasplatit in intreaga sa fiintialitate, in trup si suflet.

Prin urmare, in crestinism trupul este recunoscut ca parte integranta sau componenta esentiala a personalitatii umane complete. In plinatatea fiintei sale omul nu este conceput ca fiinta pur spirituala, ci ca spirit intrupat. Aceasta doctrina este prezenta in Sfanta Scriptura si in traditia Bisericii. In lumea empirica trupul isi are dreptul si obligatiile sale. Instinctele sale naturale nu trebuie considerate ca si cum ar fi fost implantate in om pentru a fi suprimate, ci ca avand un loc bine stabilit in procesul de implinire legitima a scopului pentru care omul a fost creat. In nimicnicia sa pamanteasca trupul este totusi sacru, caci in perspectiva mantuirii si a vietii vesnice si trupul are locul sau promis.

Totusi, nu trebuie sa se uite ca trupul sau natura fizica a omului este partea inferioara a personalitatii sale, caci trupul este supus tendintelor rele si, prin urmare, are nevoie sa fie supus in permanenta vietii superioare a spiritului, prin care intra in relatie constienta cu Dumnezeu. Putand inclina usor spre rau cand e lasat necarmuit este nevoie ca el sa fie pazit si ferit de rele, iar instinctele indrumate spre finalizari morale. Trupul se afla intr-un proces continuu de sfintire. Opera de sfintire trupeasca a inceput, iar ziua mantuirii trupesti se afla in viitor.

Trupul in Islam

Islamul afirma si el existenta concomitenta a trupului si sufletului. Dupa Coran, omul, sau mai precis trupul omului, a fost creat de catre Allah din lut sau sange inchegat, sau chiag de sange:
"Iar noi l-am facut pe om din lut; l-am modelat din lut; iar dupa ce l-am facut, i-am suflat duhul meu; cadeti inaintea lui si va inchinati!". "Citeste! in numele Domnului Tau, ceare, a facut pe om din sange inchegat"

"O, oamenilor, daca aveti indoieli ciu privire la inviere, Noi suntem cel care v-a creat din tarana; apoi dintr-o picatura; apoi dintr-un cheag de sange; apoi dintr-o bucata de carne, forma si informa, ca sa dovedim puterea noastra. Noi facem un sex sau altul, cand dorim sa se salasluiasca in pantece pana la timpul cuvenit si apoi facem ca sa va nasteti copii; apoi va lasam sa cresteti; iar unul din voi moare, iar altul traieste pana la neplacuta batranete, ca sa nu mai stie nimic din cate a stiut. Si tu ai vazut pamantul uscat si gol; insa, cand trimitem ploaie, el se misca si se umfla si lasa sa creasca tot felul de plante vesele".

Actul crearii trupului precede conceperea sufletului. Lutul sau sangele inchegat sunt materiile prime pe care Allah le foloseste. Versetul 22, 5, pe care l-am citat mai sus, arata stransa legatura fiintiala care exista intre Dumnezeu si om. Aceasta legatura fiintiala este vizibila in dependenta omului de Dumnezeu. Dumnezeu nu este numai creatorul ab initio al omului, caci chiar si dupa creatie El este cel care se ingrijeste de ciclul nasterilor, de dezvoltarea dupa trup a omului. Cu alte cuvinte, de concepere in pantecele mamei si pana la batranetea care precede moartea si chiar poarte, omul se afla in grija lui Allah.

In preocuparile Coranului timpul omenesc ocupa un loc secundar, desi este considerat lacas al sufletului. In general, trupul nu este considerat o inchisoare a sufletului. Chiar in sufism, miscare ascetica musulmana, nu trupul este cel care reprezinta o piedica in calea unirii cu Allah, ci nais - eul uman, principiul individual. Cat priveste igiena si curatia tropului, legile prescrise de Coran sunt aproape identice cu cele din iudaism, ele fiind impuse si de mediul cultural, dar mai ales de cel fizic in care traiau arabii si evreii.

Postul este un mijloc de penitenta, disciplina si fapte bune si nu de mortificare "a trupului, in general, practicile ascetice indreptate impotriva tnupului nu au fost acceptate in islam. De notat, insa, ca probabil sub influenta orientala si in mod sigur sub influenta practicilor ascetice crestine, a fost adoptata in sufiam mortificarea trupului. Aceasta mortificare a trupului era considerata ca un mijloc de a transceade lumea empirica si de a te apropia de Dumnezeu.

Coranul nu spune explicit daca trupurile vor invia sau nu, sau daca la inviere ele vor pastra forma lor pamanteasca, in orice caz, exista si o participare trupeasca in viata de dupa moarte si aceasta pentru faptul ca atat pedepsele iadului pregatite pentru necredinciosi, cat si placerile raiului sunt descrise ca placeri fizice.

In gandirea teologilor si filozofilor musulmani trupul este considerat ca fiind format din cele patru elemente fundamentale ale naturii: apa, aer, foc si pamant. In trup exista o ordine naturala bine stabilita: toate organele, membrele trupului sunt guvernate de inima si nu de minte. Intre facultatile sufletului si trup exista o stransa coeziune. Cu exceptia ratiunii intuitive, toate celelalte activitati sunt tutelate de inima.

Al Kindi sustine ca intre pamant si cer se afla omul, caci el este natura (materie) si spirit. El imbratiseaza intr-un mod unitar cele doua lumi.

Remus Rus

20 Iulie 2012

Vizualizari: 5067

Voteaza:

Trupul in marile religii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE