Un lucru este sigur: daca romanii au acum un sfant al lor, veghetor si ajutator, il au datorita constiintei duhovnicesti si stradaniei lucratoare ale crestinilor de la Dunarea de Jos. Sfantul Apostol Andrei este, de cativa ani, protectorul ceresc si vesnic rugatorul  intregii Romanii. De la aducerea cinstitelor sale moaste, de acum 7 ani, galatenii si brailenii - prin reprezentantii lor ecleziali - au reusit prin a impune realitatea andreiana ca model de sfintenie si antecedent duhovnicesc. Cel care a increstinat pamantul romanesc, acum 2000 de ani, a devenit mijlocitorul ceresc, unanim acceptat, al intregii suflari crestine dintre Dunare, Carpati si Marea Neagra. Iar ziua de 17 octombrie (marcata si in calendarul crestin ortodox) este ziua in care moastele marelui Apostol au poposit la Galati, venind din Grecia.

Astfel, dumnezeiescul pescar de oameni se reintorcea, dupa doua milenii, printre urmasii celor carora le-a vestit Evanghelia lui Hristos.

 

Luna recoltei duhovnicesti

17 octombrie. Primele semne ale toamnei s-au asternut peste tinuturile dunarene. Oameni infofoliti, cozi pe 2-3 randuri, mormane de flori atinse de Brumarel, blitz-uri, sutane preotesti. In fata superbei catedrale din Galati a fost scoasa racla cu moastele Sfantului Andrei, ocrotitorul orasului si al intregii Romanii. In marea biserica, lume cat cuprinde, copii de scoala, preoti, studenti, marimi locale. Imediat ne-am gandit si la cei 12.000 de crestini din eparhie care poarta numele de Andrei, sau derivate ale acestuia. Suntem convinsi ca si ei, pe unde vor fi fost, se rugau si sarbatoreau evenimentul: fie la biserica nou ridicata in Combinatul Sidex, fie la vreo manastire, fie in incinta Seminarului care poarta numele Sfantului. Liturghia se apropia de sfarsit, dupa ce inca un tanar a primit - in acesta sfanta zi - darul preotiei. Episcopul Casian al Dunarii de Jos, radios ca intotdeauna, a tinut un cuvant prin care a marcat intreita sarbatoare la care am fost invitati sa asistam: 7 ani de la trecerea prin Galati a capului „celui intai chemat“, 3 ani de la venirea - printre crestinii de aici - a braului Maicii Domnului (una dintre cele mai pretioase relicve ale crestinatatii) si un an de la poposirea moastelor Sfantului Ioan Cassian. Acest sfant, originar din partile Dobrogei, ucenic al dumnezeiescului Ioan Gura de Aur, Patriarhul Constantinopolului, a fost unul dintre principalii intemeietori ai monahismului in Europa Occidentala, in veacul al 5-lea. Asadar, regalul duhovnicesc, oferit galatenilor, a reunit amintirea celor 3 evenimente la care cu greu cineva s-ar fi gandit ca ar putea avea sansa contemporaneitatii, intr-un termen atat de scurt. Dar milele Domnului si lucrarea tainica a sfintilor rastoarna orice prognostic omenesc, si ceea ce parea imposibil devine deodata realitate. In acest context liturgic, exclamatia episcopului de la Dunarea de Jos a creat rumoare printre cei prezenti: „Cine, repet, cine mai doreste astazi sa devina sfant? Pe cati dintre d-voastra i-a mai auzit duhovnicul spunand: «Parinte, eu vreau sa devin sfant.? Acesta este idealul meu!». Trebuie sa incercam sa devenim cu totii sfinti, sa ne sfintim viata si pe cei din jur. Modele avem, au fost si sunt printre voi. Sfintenia este singurul lucru care conteaza!“.

 

Un curcubeu in 3 culori

Dupa 1989, Galatiul era - duhovniceste vorbind - un loc cu probleme. „Orasul rosu“, citadela siderurgiei comuniste, parea o mare necunoscuta celor care urmau sa reaprinda in inimile majoritatii populatiei flacara credintei. Nod al intereselor politice, economice si sociale, orasul dunarean a fost „curtat“ de toate categoriile de emisari ai neo-libertatii din Romania celor ani. Ademeniri capitaliste, ispite confesionale, nostalgii ale trecutului politic, capcane ale lacomiei omenesti, toate parea ca isi dadeau mana aici. Ierarhia si clerul ortodox aveau o singura sansa: aceea de a demonstra adevarul de credinta prin fapte. Mai exact, construind. Incepand cu biserica inimii, apoi cu cele de zid. Si, in final, restaurand raporturile firesti dintre oameni si, implicit, ale acestora cu Dumnezeul parintilor lor. Pacea sociala si impacarea duhovniceasca au inceput sa dea roade. Iar ca semnul legamantului sa fie mereu prezent, pe cerul vrajbei stinse de-acum s-a aratat curcubeul. In trei culori, insa: una a barbii carunte a Apostolului de aici, vremelnic uitat. Alta - un manunchi - venita din racla cu braul Maicii Domnului. Cea de a treia: sobra, monahala, carturareasca, a Sfantului Ioan Cassian. Toate cele 3 culori le-au amintit oamenilor ca realitatea Cerului exista, ca minunile pot fi la tot pasul si ca cineva se roaga pururi pentru ei. Acolo sus, in slava sfinteniei greu dobandite, sau aici, pe pamantul tarziu, tomnatic, al oamenilor.

                                                                                                Nicolae FILIP
                                                                                 Lumea credintei, anul I, nr. 4

.