In biserica Cuvioasei Parascheva, din centrul Niculitelului, sunt patru racle asemanatoare cu cele de la Manastirea Cocosu, avand particele din moastele sfintilor mucenici. Raclele sunt asezate intr-un baldachin din lemn sculptat. Am crezut ca vor fi putini cei care vor veni aici. Dar n-a fost asa. Am ramas placut impresionata cand am vazut cum se umple biserica, la miez de noapte, pana afara in curte.

Asteptam venirea preotilor de la Bazilica. Sfanta Liturghie a inceput. Era greu de crezut ca ce auzeam erau vocile unor credinciosi veniti din toate colturile tarii, invatati cu cantarile din locurile de unde vin. Toata suflarea din biserica canta perfect sincronizat cu strana. Cei de la strana cantau cum rar ti-e dat sa auzi. Rasuna biserica de glasurile unor oameni necunoscuti intre ei dar care se bucurau ca erau impreuna la acea dumnezeiasca slujba si se rugau impreuna. Toata slujba a fost perfecta. Pluteam, eram o mare de suflete cu voci care se rugau si cantau. Si inca o placuta surpriza a urmat.

La ora 2.30, in linistea noptii am ascultat aceasta minunata predica:

„In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh

Iubiti credinciosi, timpul este destul de inaintat, tarziu. Sunteti obositi si dumneavoastra si noi. Dar frumusetea acestei seri, a slujbei, si bucuria pe care ne-ati provocat-o dumneavoastra prin cantarile cu care ati insotit strana, ne-a determinat ca sa va mai retinem cateva minute pentru a va spune si noi cateva vorbe despre aceasta mare sarbatoare care este in localitatea noastra, si in Biserica Ortodoxa, pentru ca astazi sunt doua sarbatori, sunt trei sarbatori de fapt. Afara de Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, iata praznuim pe cei patru martiri care s-au descoperit la Niculitel: Zotic, Atal, Camasie si Filip. Si Biserica Ortodoxa praznuieste astazi Sinodul I sau pe Sfintii Parinti, cei 318 Sfinti Parinti de la Niceea, care a avut loc la anul 325 dupa Hristos.

Idealul sau telul fiecarui om care a auzit de Hristos, care a auzit de Dumnezeu si care vrea sa urmeze lui Dumnezeu, este mantuirea sufletului. Aceasta este si aceasta trebuie sa fie pentru fiecare om rostul de a trai pe acest pamant. Sa ne mantuim. Sfintii parinti si biserica noastra ortodoxa arata ca mantuirea se obtine dupa o grea si anevoioasa cale in aceasta viata. Si de aceea au dat fel de fel de indemnuri si de povete oamenilor: cum sa faca, ce sa faca si cat sa faca pentru a se putea mantui. Ce este mantuirea? Mantuirea este dobandirea vietii vesnice sau dobandirea salasluirii in sanul lui Avraam sau unirea cu Mantuitorul Iisus Hristos in Viata vesnica. Aceasta este mantuirea. Deci, spuneam ca Sfintii Parinti au dat diferite cai, diferite povete. Dar trei sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca orice crestin pentru a se putea bucura la sfarsitul vietii de mantuirea sufletului sau. Prima conditie este pastrarea dreptei credinte. Dreapta credinta. Stiti cum se mai traduce, in termeni religiosi, dreapta credinta? Este o carte in care s-a scris. Se cheama Camasa lui Hristos. Dreapta credinta sau credinta adevarata este reprezentata in iconografie de camasa, Camasa lui Hristos. Deci, sa ne straduim, iubiti credinciosi, sa pastram camasa lui Hristos nezdrantuita, nerupta. Pentru ca oricine care nu pastreaza dreapta credinta rupe, sfasie Camasa lui Hristos. O mica istorioara povesteste ca, intr-una din zile, un copil  intrand in sfanta biserica, cum este si la noi acum cazul, aici usile fiind deschise, prin dvera, pe dedesubt, a vazut ca in Sfantul Altar era un tanar. Si l-a intrebat copilul:

- Cine esti tu? De ce stai in Sfantul Altar?

Si tanarul i-a raspuns:

- Eu sunt Iisus Hristos.

Si, L-a mai intrebat copilul:

- Dar de ce ai hainele asa de zdrantuite?, pentru ca era asemenea unui cersetor. Si a raspuns:

- Arie, cu nebunia lui, Mi le-a sfasiat.

Deci, iata iubiti credinciosi, ce inseamna dreapta credinta. Sfasiem din Camasa lui Hristos.

A doua conditie pe care trebuie s-o indeplineasca oamenii in aceasta viata, este dobandirea Harului Duhului Sfant. Deci, dobandirea Harului Duhului Sfant. Cum se face aceasta? Foarte simplu, ne invata Biserica. Cele sapte Taine pe care le are Biserica, toate se lucreaza in folosul omului si toate au ca scop dobandirea sau daruirea de catre Duhul Sfant, de catre Dumnezeu, a Harului Duhului Sfant. Deci prin cele sapte Taine, dobandim Duhul Sfant, Harul Duhului Sfant, care este lucrator in noi. Si a treia conditie pentru mantuirea sufletelor noastre este pastrarea poruncilor date de Dumnezeu in Legea Veche, cele zece porunci si cea de-a unsprezecea porunca pe care a dat-o Mantuitorul  Iisus Hristos oamenilor, inainte de Inaltarea Sa la Cer, cand le-a spus: „Porunca noua dau voua; Sa va iubiti unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii.”

Mai este inca o cale de mantuire dar aceea este doar pentru anumite categorii de oameni care vor asa cum ii zice Mantuitorul tanarului bogat, care se lauda  ca din tineretile sale a pazit toate poruncile. V-aduceti aminte de aceasta pericopa evanghelica, cand Mantuitorul ii zice: „Inca una iti mai lipseste: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in Cer. Dupa aceea vino si urmeaza Mie.”

Aceasta, deci, este o cale paralela cu cealalta pe care am descris-o mai inainte. Aceasta este a calugarilor, a maicilor, a celor care sunt alesi din pantecele maicii lor sau a altor oameni care vor cu toata fiinta lor, cu toata puterea lor, cu toata virtutea lor sa urmeze lui Hristos. Sa ne intoarcem noi la calea aceasta pe care Dumnezeu  a dat-o noua, oamenilor neputinciosi si pacatosi. Ne-a dat-o noua celor care traim in lume si care avem televizorul, si ne atrage spre el. Avem dansul, si ne atrage spre el. Avem pacatul la orice pas, si ne atrage spre el. Noi cei neputinciosi si pacatosi sa ne intoarcem deci la aceasta cale a celor trei conditii, adica: a dreptei credinte, a dobandirii Harului Duhului Sfant, prin cele sapte Taine, si a  pastrarii poruncilor.” Si predica continua.

Am ajuns la rugaciunile finale. Slujba s-a incheiat si am ramas sa ne miruim. Pelerinii care au vrut sa se odihneasca au fost gazduiti fie de catre localnicii din Niculitel, fie la Manastirea Cocosu. Noi ne-am grabit sa ajungem la Bazilica.

Este ora 4. Acum urmeaza cea mai grea etapa a privegherii. Intram in Bazilica. Suntem in locul unde mucenicii nostri au stat nestiuti de nimeni, priveghind si rugandu-se in taina in acest colt de tara, ca niste strajeri in apararea  dreptei credinte. Ne gasim un loc pe latura dinspre nord si ne asezam. Credinciosii pe care i-am gasit aici, citesc pe rand una sau mai multe catisme. Imi scot psaltirea si vreau sa urmaresc ce se citeste. De-abia acum, stand jos, imi dau seama cata oboseala am acumulat. Ma straduiesc, cu toate puterile care mi-au mai ramas sa nu ma las biruita de aceasta neputinta. E liniste. Nu se aude decat vocea celui care citeste psalmii. Bine ca nu este frig. Ma gandesc ca mi-ar fi mai usor sa citesc si eu cu voce tare. Dar, sunt destui din cei pe care i-am gasit aici, care vor sa citeasca. Respect ordinea pe care am gasit-o. Imi este mult mai greu sa stau. Stau si ascult. Imi sprijin capul in maini si fac apel la memorie.

Dar. cele mai grele ore au trecut. Este ora 6.30. Una din credincioasele cunoscute imi propune sa merg la o casa din apropiere, ca sa ma pregatesc pentru ziua care incepe. Sunt primita cu bunavointa. Gata, am reusit sa depasesc cu bine aceasta grea incercare. Slava lui Dumnezeu pentru toate! Ma intorc la Bazilica si imi gasesc un loc, in exterior, langa peretele dinspre sud. Privesc spre colinele din fata, la negura care le invaluie. Cerul este innorat si s-a facut racoare. De n-ar ploua. Au venit multi credinciosi si le-ar fi greu sa participe la slujbe, chiar si adapostiti sub umbrele. Dupa slujba Sfantului Maslu ne pregatim pentru Sfanta Liturghie. I.P.S. Teodosie cu soborul de preoti si diaconi ajung cu greu la podium. Aproape sunt purtati pe brate. Multi credinciosi se imbulzesc pentru a primi binecuvantare. Incepe Sfanta Liturghie. Si, minunea de la cealalta  Sfanta Liturghie, de la miezul noptii, se repeta. Cu adevarat aici este un loc binecuvantat. Pe cei de la strana i-am mai auzit si in Postul Pastelui, intr-un concert sustinut la Sala Radio. Toata elita Arhiepiscopiei Tomisului a venit sa slujeasca in sobor la acest hram. I-am vazut de nenumarate ori participand si la alte hramuri in tara, unde sunt invitati sa slujeasca. 

Dar, timpul ne obliga sa ne intoarcem in prezent. Trebuie sa plecam. Mai sunt inca doua manastiri la care trebuie sa poposim: Manastirea Saon si Manastirea Celic Dere. Se spune ca Manastirea Cocosu, Cripta de la Niculitel, Manastirea Saon si Manastirea Celic Dere formeaza o cruce perfecta. Una din laturi am parcurs-o deja - mergand de la Niculitel la Manastirea Cocosu - chiar si spiritual, urcand de la pamant la Cer, prin procesiunea pe care am facut-o cu sfintele moaste, si prin frumusetea rugaciunilor rostite la toate slujbele care au fost. Acum ne-a mai ramas de parcurs cealalta latura, incepand cu Manastirea Saon spre Manastirea Celic Dere. Vom finaliza acest drum in forma de cruce, cruce orientata la fel ca cea de la raspantia de drumuri de la mormantul celor patru mucenici. Si, asa cum si Domnul nostru Iisus Hristos s-a rugat neincetat, recitand psalmi chiar si atunci cand era rastignit pe Cruce, sa purcedem la acest drum intonand si noi versetul Psalmului 62:

„Si intru acoperamantul aripilor Tale ma voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine si pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.”

 

.