Jurnal de pelerinaj: Rostov

Jurnal de pelerinaj: Rostov Mareste imaginea.

Jurnal de pelerinaj: Rostov
Sfantul Dimitrie de Rostov si Sfantul Avramie


Triada Sfintilor Dimitrie

Triada Sfintilor Dimitrie, sarbatorita in trei zile succesive ale lunii octombrie – 26 octombrie / Sf Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, 27 octombrie / Sf Dimitrie Basarabov - se incheie in data de 28 octombrie cu praznuirea Sf Dimitrie Mitropolitul Rostovului ( 1629-1709), luminator si bland ierarh al Rusiei veacului al XVII-lea, autor al Vietilor Sfintilor, a doua letopisete, a unei carti inchinata Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu numita “Lâna rourata” (baza a Psaltirii Maicii Domnului – mult raspandita in spatiul ortodox slav) - si a multor altor carti folositoare sufletului. Sf Ignatie Briancianinov subliniaza importanta scrierilor Sf Dimitrie al Rostovului, asezand opera acestuia alaturi de cea a Sf Tihon de Zadonsk: “ Sf Dimitrie al Rostovului si Sf Tihon din Zadonsk au lucrat la cugetarea celor dumnezeiesti… Cugetarea sau gandurile cuvioase ale Sfintilor Dimitrie si Tihon sunt marturie a sporirii lor duhovnicesti. Cel ce vrea sa se indeletniceasca in cugetare, sa citeasca scrierile acestor Sfinti. “


Iar in ziua imediat urmatoare – 29 octombrie – in calendarul nostru este sarbatorit Cuviosul Avramie noul factor de minuni, arhimandrit al Rostovului cel care a trait la inceputul erei crestine in Rusia, intre anii 1073-1077. Sf Avramie, tuns in monahism in Manastirea Valaam, s-a invrednicit de aratarea Sf Ioan Teologul, care i-a dat lui un toiag zicandu-i: “ Sa te duci la Rostov si sa sfarami cu toiagul acesta pe idolul Veles si sa zici asa: In numele Domnului nostru Iisus Hristos iti porunceste tie Ioan Teologul ca sa te sfarami! “ Intorcandu-se fericitul Avramie la Rostov, a indeplinit porunca, idolul indata s-a spart si pe acel loc a zidit o biserica in numele Sf Ioan Teologul, in jurul careia mai apoi s-a format o manastire a carei staret a fost numit Sf Avramie. Manastirea Sf Avraamie este cea mai veche manastire din Rusia ( sec al XI-lea).


Cetatea Rostovului

Rostov Velikii ( Rostov cel Mare), asezat pe malul lacului Nero, este unul dintre cele mai vechi orase–cetati ale Rusiei centrale, prima atestare documentara fiind intr-o cronica din anul 862. Trupe din Rostov au participat la atacul asupra Constantinopole-lui in anul 907. Crestinismul a “intrat” in Rostov in anul 989, prin botezul in masa al locuitorilor in lacul Nero, la doar un an dupa ce acelasi lucru se intamplase in Vladimir – cetate vecina, considerata a fi locul in care s-au botezat primii rusi, dupa increstinarea Imparatului lor Vladimir, cel intocmai cu Apostolii (care avea sa pecetluiasca aceasta venire la Domnul prin casatoria sa cu Ana, sora imparatului bizantin Vasile al II-lea). Renuntarea la credinta pagana, la inchinarea zeilor nordici nu a fost usoara, dar convertirea la crestinism a poporului rus nu a ramas un act formal, superficial, slavii intorcandu-se cu tot patetismul sufletului lor spre adevaratul Dumnezeu, caruia aveau sa-I inalte nenumarate biserici, catedrale si manastiri, mai ales pe locurile in care odinioara se aflau templele pagane. Asa se face ca intreaga Rusie centrala – spatiu intens populat, la intersectie de mari drumuri comerciale intre Marea Baltica ( Europa) si Marea Carspica ( Asia Centrala si Orientul Apropiat) – este si acum plin de monumente crestine; Siuzdalul – din imediata apropiere a Rostovului, cuprinde in prezent pe o suprafata de doar 9 kmp aproape 300 de monumente, dintre care 4 sunt cuprinse in patrimonial UNESCO.

De altfel, aceasta zona a Rusiei centrale este denumita turistic “Inelul de aur al Rusiei”, vechi drum cu cetati si orase de 800-1.000 de ani, incarcate de istorie si care pastreaza multe unicate de arhitectura specific ruseasca, cu cetati si manastiri impresionante. Fac parte din Inelul de Aur: Moscova, Serghiev Posad, Rostov, Jaroslavl, Kostroma, Siuzdal, Vladimir, Nijnii Nogorod.

In secolul al XII-lea, Rostovul devenise egal in importanta si marime cu Kievul, cetatea de scaun a imparatilor rusi si locul din care a pornit increstinarea acestui popor, prin actiunea Sfintei Imparatese Olga - botezata la Constantinopol in anul 955 – si a carei lucrare a fost desavarsita de catre nepotului sau, imparatul Vladimir cel intocmai cu Apostolii. In anul 1988 Biserica Ortodoxa Rusa a sarbatorit cu mare fast un mileniu de crestinism.

Din grandoarea epocilor trecute, astazi Rostovul a ramas un orasel provincial cu 34.000 locuitori ( 2002), cu aparenta saracacioasa, dar care impresioneaza prin cetatea kremlinului sau, situat central - constructie cu 11 turnuri, cu ziduri de 2 m grosime si 10-12 m inaltime, ridicat in anii 1631-1633; astazi este doar muzeu, incluzand turnul cu celebrele clopote de Rostov. Impresionante sunt prin dimensiunea lor Manastirea Sf Avramie ( sec XI) precum si Manastirea Sf Ep. Iacob si a Sf Dimitrie de Rostov. (manastire ridicata in 1389) Ambele manastiri sunt situate chiar pe malul lacului Nero, la o oarecare distanta una fata de celalata.

Manastirea Spaso-Iakovlevsky Dimitriev Monastir

Prima data cand am fost in Rostov, in octombrie 2005, nu stiam nimic despre grandoarea apusa a acestei cetati si, in ziua mohorata de toamna tarzie, tot ceea ce am remarcat au fost noroaiele si saracia lucie a asa-ziselor gospodarii, ca de sat. Veneam dinspre nord, dinspre Iaroslav, si prima manastire care ne-a iesit in drum, pe stanga, la marginea orasului Rostov, am gandit ca este manastirea Sfantului Dimitrie, pe care noi o cautam. Neavand pe cine sa intrebam, unul dintre calugarii cu care eram in grup s-a incumetat sa infrunte noroaiele drumului desfundat, a inconjurat cladirile paraginite si pustii si a constatat ca e cazul sa plecam, nu era chiar nimeni acolo. Abia in 2006, ajungand cu un alt grup la acest lacas, am vazut ca incepuse renovarea, manastirea fusese intre timp redata cultului si devenise manastire de maici, si astfel am aflat noi ca atunci cand lucrarile se vor termina, Sf Avramie se va intoarce la casa sa; pentru ca aici ne aflam in prima manastire a Rusiei, ridicata la indemnul direct al Sf Ioan Teologul. Dar la cat de adanci sunt ranile zidurilor, la cat de multe fonduri sunt necesare si la cat de putine vietuitoare are acum manastirea, restaurarea a durat mult timp…Sf Ioan Teologul si Sf Avramie insa au vegheat, iar in binecuvantatul an 2014 am aflat ca deja moastele Sf Avramie au fost duse la manastirea sa – prima manastire deschisa in intreaga Rusie!


Dar revenim cu istorisirea in anul 2005: in Rostov, pe drum intreband, am avut chiar surpriza sa gasim locuitori care … nu stiau de manastirea Sf Dimitrie, pentru care noi venisem de la mii de kilometri distanta! Perioada sovietica de putina vreme apusa inca mai traieste in oameni, ateismul este inca generalizat pe alocuri in popor. In centrul orasului, Kremlinul impunator, cu turlele sale renovate si tarabele cu suveniruri, ne-a facut sa coboram din masina. Dar aici este muzeu, cu taxa de intrare. Am gasit un crestin care s-a oferit sa ne conduca spre Manastirea Sf Dimitrie de Rostov, aflata in cealalta parte a oraselului. In rusa, manastirea se numeste Spaso-Iakovlevsky Dimitriev Monastir, adica manastirea Sf Iacov si a Sf Dimitrie, asa ca orice intrebare directa legata de Sf Dimitrie de Rostov poate sa faca dificila gasirea “pe teren” a sfintelor sale moaste.

Am ajuns, in sfarsit, la una dintre cele mai frumoase si impunatoare complexe monahale ale Rusiei centrale, manastire care dateaza din sec XIV si care de la inceput a avut un caracter aparte, deosebindu-se de alte manastiri prin aceea ca a fost fondata si condusa numai de catre mitropoliti, episcopi si arhiepiscopi, iar in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea a intrat sub directa autoritate a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Patronii spirituali ai acestei manastiri sunt doi sfinti ai Rostovului, Sf Mitropolit Iacob si Sf Mitropolit Dimitrie. Desi manastirea acesta a fost cea mai onorata, respectata si cea mai bogata din intreaga Mitropolie a Iaroslavului si Rostovului, principala sa bogatie o reprezinta in fapt moastele Sf. Dimitrie de Rostov. Manastirea Spaso-Iakovlevsky Dimitriev a fost de asemenea un centru spiritual proeminent al Rusiei centrale, membrii ai aristocratiei ruse si ai clerului, ca si membri ai familiei tarilor vizitand mereu manastirea si participand aici la serviciul religios.

Decazuta in perioada comunista, manastirea a fost redata cultului in anul 1991, ca manastire de calugari, in prezent vietuind aici 15 monahi, pastoriti de Arhimandritul Chiril. Manastirea adaposteste un seminar si un centru misionar.

Pelerinul ajuns aici este intai impresionat de frumusetea cladirilor catedralelor inconjurate de ziduri inalte, cu turnuri, care nu lasa sa se vada apa lacului Nero din imediata vecinatate. Doar daca urci scara vreunui turn ti se deschide o priveliste lacustra linistitoare, apa cat vezi cu ochii, dincolo de zidurile masive de piatra, te gandesti ca monahii pescari gasesc aici hrana din belsug, de la Domnul.

Catedralele absolut impresionante inchinate Zamislirii Sf Ana ( sec. XVII, cu splendide fresce interioare), catedrala Sf Dimitrie ( sec XVIII, donatie a contelui Seremetiev) sau Biserica Sf Iacob ( construita in sec XIX ca donatie a contesei A.A. Orlova Cesmenskaia) asteapta tacute reinvierea vietii monahale de odinioara. Vazand saracia lucie si nevoile imense de lucru ale asezamantului in care vietuiesc doar cativa calugari, pelerinii au lasat aici cateva ajutoare ( pãturi, haine, alimente) care au fost atat de bine si cu atata demnitate primite, incat ne-a miscat inima. Gestul de jertfa crestina si-a gasit aici implinirea pe masura dorintei arzatoare de a ajuta – asa cum nu in tot spatiul slav se intampla.

Sfantul Dimitrie si Sfantul Avramie de Rostov

In data de 1 martie 1702, in Duminica a doua a marelui Post, nou-numitul Mitropolit al Rostovului, Dimitrie, a sosit in Rostov si a intrat in manastirea Sf Iacob, in soborniceasca biserica a Zamislirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. A facut obisnuita rugaciune, dupa care a insemnat cu unghia un loc in partea dreapta a bisericii, spunand catre cei care venisera cu dansul: “Iata odihna mea! Aici ma voi salaslui in veacul veacului!”. Conform proorociei sale din momentul primei intrari in Rostov ca mitropolit, dupa aproape 7 ani de buna pastorire, Sf Dimitrie avea sa se sfarseasca aici si sa fie ingopat exact in locul indicat de el. Si acum, sfintele sale moaste se afla spre inchinare exact in acelasi loc.


Sf Dimitrie al Rostovului s-a savarsit din aceasta viata la data de 28 octombrie 1709 ( prima sa data de praznuire), iar dupa 42 de ani, in anul 1751, cand mesterii au inceput repararea pardoselii bisericii, au aflat sfintele sale moaste intregi si nestricate, iar vesmintele sale arhieresti foarte putin atinse de stricaciune ( aflarea sfintelor moaste a Sf Dimitrie, la 21 septembrie, a doua data de praznuire).

Conform dorintei sale, in sicriu au fost asezate cartile scrise de el pe intreg parcursul vietii.

In biserica se afla si icoana Maicii Domnului de la Vatoped, icoana facatoare de minuni pe care Sf Dimitrie o avea in chilie si la care se ruga.


Pana in anul 2012, in partea stanga a bisericii erau asezate spre inchinare sfintele moaste ale Sf Avramie, noul factor de minuni, ctitorul celeilalte manastiri din Rostov, intaia ca datare ( sec XI). La prima mea vizita acolo, in anul 2005, desi nu am stiut cine este Sf Avramie, m-am simtit in mod neasteptat atat de bine langa sfintele sale moaste, incat am avut impresia ca revin la cineva foarte drag, pe care il lasasem acasa. Cald protector, cald sentiment de apropiere in duh!


Sunt in spatiul rus trei sfinti aproape necunoscuti noua romanilor, dar in prezenta carora sufletul meu a rezonat aparte, primind multa mangaiere, un semntiment usor ca simtire, dar dificil de cercetat. Am observat ca fiecare pelerine a primit cel putin cate un asemenea dar la un loc sau altul de inchinare, la moastele unui sfant sau in apropierea unei icoane facatoare de minuni. In aceasta consta sentimentul ca ortodoxia reprezinta o legatura vie, directa si personala intre fiecare dintre noi si lumea nevazuta a sfintilor lui Dumnezeu. Niciodata, plecand de acasa in pelerinaj, nu poti nici macar sa banuesti in ce loc, sau care sfant, sau care icoana te va apropia de Dumnezeu si te va face sa simti ca rugaciunea ta a urcat spre Cer si e primita! Pentru mine, prezenta in apropierea icoanei sau a sfintelor moaste ale Sf Avramie de Rostov, despre care abia am reusit sa gasesc cateva referiri biografice, face sa-mi cante sufletul.

Bucuria mea este ca cei doi sfinti ai Rostovului, cu moaste aflate in aceeasi biserica si cu date successive de praznuire ( 28 si 29 octombrie!) au fost primitori si darnici cu noi romanii, particele din sfintele lor moaste fiind daruite si afladu-se acum spre inchinare in cateva locuri binecuvantate din Romania: la Manastirea Marcus de langa Brasov ( 18 km), la manastirea Apa din Maramures, la biserica turistilor din centrul statiunii Covasna si de curand, la biserica Mihai Voda din Bucuresti.

Fie ca sfintele moaste ale Sf Dimitrie al Rostovului si ale Sf Avramie al Rostovului, din care izvorasc multe faceri de minuni celor care alearga la ele cu credinta – dupa cum spune cronicarul “ prin ele se izgonesc diavolii din oameni, mutii graiesc, orbii vad, schiopii, slabanogii si cei cuprinsi de alte boli grele si nevindecate se vindeca” cu darul lui Dumnezeu, sa ne ajute si noua, celor ce facem rugaciune spre sfintii Domnului. Iar catre Sf Dimitrie al Rostovului, scriitorul Vietilor Sfintilor sa ne rugam cu neindoita credinta ca Domnul sa ne inscrie si pe noi in Cartea Vietii, alaturi de alesii Sai din veac.

Maria Chirculescu
www.miriamturism.ro

Pe aceeaşi temă

28 Octombrie 2014

Vizualizari: 4452

Voteaza:

Jurnal de pelerinaj: Rostov 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE