Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu



Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu

Duminica, 28 octombrie a.c., a fost sfintit paraclisul Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti. Slujba de sfintire a fost oficiata de P.S. Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopei Bucurestilor, inconjurat de un sobor de preoti.

Demersurile pentru construirea acestui lacas de cult s-au conturat in primavara anului 1998, odata cu inceputul activitatii pastorale a preotului Tudor Peiu la Spitalul de Copii "Grigore Alexandresru", cu aprobarea directorului conf. dr. Coriolan Ulmeanu. Proiectul bisericii a fost rodul stradaniilor familiei ing. Mirai Zaharia impreuna cu arhitectii Ioana Draganescu si Liviu Stroie. In ziua de 22 aprilie 2000, a fost sfintit locul si s-a pus crucea de temelie cu binecuvantarea arhiereasca a P.S. Teodosie Snagoveanul, episcopul vicar de-atunci al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Constructia BISERICII "SFANTA TREIME" a demarat cu sprijinul financiar acordat de Secretariatul de Stat pentru Culte, al unor persoane particulare si juridice, precum si cu ajutorul venit din donatiile credinciosilor si ale personalului medical.

          Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu            Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu

In paralel cu demersurile pentru inaltarea bisericii a fost constituita si Fundatia "Daruind vei dobandi", membri fondatori fiind cadre medicale, avocati, profesori universitari, apropiati ai Bisericii. Apoi s-a trecut la munca "vazuta!" In primavara anului 2002 a fost amenajat si dotat Centrul pentru copii "Daruind vei dobandi", aflat la demisolul Bisericii, inaugurarea avand loc in data de 4 aprilie in prezenta P.F. Patriarh Teoctist. Centrul a beneficiat initial si de o finantare din partea Delegatiei Comisiei Europene. Fondurile respective au fost destinate achizitionarii de mobilier, carti, jocuri, rechizite, aparatura electronica si altele.

Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu

In anii urmatori au continuat lucrarile in interiorul bisericii si la exterior, acest asezamant de rugaciune si filantropie fiind gata de sfintire in 2007. Cu ocazia slujbei de tarnosire, de duminica trecuta, P.S. Episcop Varsanufie Prahoveanul sublinia:

"In aceasta zi, la Spitalul "Grigore Alexandrescu" s-a savarsit si slujba de tarnosire a acestei sfinte biserici atat de frumoase pe care parintele Tudorel Peiu, cu multa jertfa, ajutat de binecredinciosi, de medicii din acest spital, a ridicat-o in cativa ani si a impodobit-o atat de frumos cu pictura minunata si cu mozaic. Sfintirea s-a facut in aceasta zi in care Biserica pomeneste una dintre minunile savarsite de Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, aceasta minune a invierii unei fetite de 12 ani, a fiicei lui Iair. In acest spital in care patimesc si sunt adusi ca sa se tamaduiasca copii, de multe ori l-am gasit pe parintele Tudorel rugandu-se la capul lor sau savarsind Taina Sfantului Maslu sau inaltand rugaciuni, impreuna cu parintii lor, atunci atunci cand copiii sunt operati de catre medici pentru ca Dumnezeu sa se indure si sa-i tamaduiasca. Biserica aceasta, asa cum o vedeti, este de fapt o replica a Bisericii Domnesti din Curtea de Arges, adica o biserica ce are un stil pur romanesc.

           Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu           Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu

Trebuie sa stiti, iubiti frati si iubite surori, ca parintele impreuna cu studentii din ASCOR, in urma cu multi ani, au dorit ca sa ridice o biserica langa Facultatea de Drept pentru studentii care locuiesc in acele camine. Nu s-a putut atunci ca sa fie ridicata si nici acum, caci am intampinat pana in ziua de astazi multa impotrivire pentru ridicarea unei biserici langa Facultatea de Drept. Asemenea Domnului Hristos care n-a gasit in oras loc sa se nasca ci intr-o pestera in afara orasului, biserica s-a ridicat in curtea acestui spital ca sa fie mijloc de mangaiere pentru parinti si pentru copii deopotriva. Biserica aceasta este una dintre multele biserici pe care le-au construit preotii care-si desfasoara activitatea misionara si pastorala in spitalele din Bucuresti. Asa a randuit bunul Dumnezeu, ca sa nu existe spital in Bucuresti fara un preot care sa se ingrijeasca de nevoile sufletesti ale celor care sufera in aceste locuri. Il felicitam pe parintele Tudorel si pe toti cei care l-au ajutat, pe directorii spitalului care au aratat osardie si ei in ridicarea acestui sfant lacas si pe toti medicii care, de cate ori luau salariul, veneau si daruiau o parte din banii lor pentru biserica."

Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu

Cu ocazia tarnosirii, Biserica "Sfanta Treime" de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" a primit ca al doilea hram ziua de pomenire a Sfintilor Martiri Brancoveni. Biserica este foarte frumos pictata, in spirit ortodox neobizantin, autorii acestei lucrari remarcabile fiind pictorii Ioan si Camelia Popa.

Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu

Parintele Tudor Peiu care slujeste la acest paraclis a atras pe langa bisericuta din spital foarte multe familii tinere, ceea ce a dus practic la constituirea unei mici parohii:

"Ne indreptam, in primul rand, cu gandul spre multumirea pe care o aducem Mantuitorului Hristos. De fapt, revenim cu o slujire aici in spital. Pana in 1948 a existat un paraclis dar acesta n-a mai putut fi recuperat si asa s-a inaltat bisericuta din curtea spitalului, intr-un spital in care am atras si lucrarea Sfintei Treimi, lucrarea Maicii Domnului. Am atras prin rugaciunile noastre, cu putina ravna dar cu mult dar de la Dumnezeu, pe copii. Copiii veniti astazi aici la slujire sunt impreuna cu parintii lor. Poate ca unii dintre ei au fost tamaduiti in acest spital si au revenit. Aici vin copii din toata tara pentru a se insanatosi. Avem, nu o spun ca lauda ci ca multumire adusa lui Dumnezeu, cateva sute de copii pe care i-am botezat fiindca erau pe moarte. Suferinta copiilor este o suferinta senina, pentru ca pe chipul unui copil curat, lipsit de pacate, nu s-a intiparit acea suferinta fizica. El sufera mai degraba in interior. Suferinta lui nu se vede in exterior, mai degraba se vede durerea parintilor. Noi nadajduim ca aceasta biserica va alina suferintele, va aduce intarire, inviere, de ce nu? Nu e cazul sa spun eu dar, de multe ori, copii in coma si-au revenit. Noi credem ca puterea a fost a lui Hristos pentru ca explicatie medicala nu exista."

Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu

La demisolul bisericii din incinta Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti se afla Centrul pentru copii "DARUIND VEI DOBANDI", infiintat de fundatia cu acelasi nume din initiativa parintelui Tudor Peiu. Centrul reprezinta locul in care copiii internati beneficiaza de programe complementare tratamentului medical, prin activitati diverse: scoala, desen, pictura, cantec, jocuri de logica si perspicacitate, vizionarea filmelor educative, desene animate sau discutii pacient-medic pe tematica medico-sanitara. Cei care ii supravegheaza si ii coordoneaza pe copii sunt voluntari: medici, profesori, psihologi, studeni la teologie, arhitectura si medicina.

"Fundatia "DARUIND VEI DOBANDI" este o alcatuire a noastra pentru ca n-am avut posibilitatea sa lucram aici ca persoana juridica. Dupa cum se stie, preotii de spital sunt in spitale dar lacasurile de cult ca acesta nu au un statut juridic. Este un gol pe care Biserica noastra Ortodoxa Romana va trebui ca sa-l acopere pentru a se face randuita si activitatea noastra in societate. Cu toate acestea, noi prin Fundatia "DARUIND VEI DOBANDI" am ridicat aceasta bisericuta, prin mila nenumaratilor oameni din toata tara. La acest demisol am inceput in urma cu cinci ani o lucrare pentru educarea copiilor. Vrem sa revenim cu aceasta lucrare de educare a copiilor in Duhul lui Hristos. Acest spatiu, destinat imbunatatirii starii sufletesti si trupesti a copiilor internati la spital nu ar fi aratat asa cum arata astazi daca Dumnezeu nu ne-ar fi inspirat si nu ne-ar fi ajutat in aceasta lucrare, daca cei care conduc aceasta institutie de ocrotire a sanatatii nu ar fi fost de acord cu acest proiect. Am fost si suntem sprijiniti de medici si de alte persoane care lucreaza in Spital sau in afara lui", mai spune parintele Tudor Peiu.

Adresa fundatiei este:

Fundatia "Daruind vei dobandi"

Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu":

Bucuresti, B-dul Iancu de Hunedoara 30-32, sector 1,

parintele Tudor Peiu

e-mail: bisericaga@yahoo.com


Dorina Zdroba si Miruna Bacali

31 Octombrie 2007

Vizualizari: 7506

Voteaza:

Sfintirea paraclisului de la Spitalul Grigore Alexandrescu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE