Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Mareste imaginea.

Preasfanta Stapana, Imparateasa cerului si a pamantului, Maica lui Dumnezeu si Maica duhovni-ceasca a noastra, a pacatosilor, aparatoare, acoperamant, ajutor, nadejde si scapare a celor ce alearga la tine. Intru tine indraznim, intru tine ne laudam si catre tine este toata nadejdea noastra. La tine scapam si pe tine te chemam din tot sufletul si din toata inima, mijloceste preabinecuvantata si prealaudata, catre iubitorul de oameni, Fiul tau si Dumnezeul nostru, si roaga-L sa treaca cu vederea multele si nenumaratele noastre pacate.

Marturisim ca am pacatuit cu totii, am calcat legea lui Dumnezeu, am nedreptatit, nimic nu am facut precum ni s-a poruncit noua si nimic bun in noi nu este. Am pacatuit, calcand dumnezeiestile porunci ale Domnului si desconsiderand dumnezeiestile asezaminte. Am pacatuit si pentru aceasta dupa dreptate suntem pedepsiti. Este aprinsa in flacari intreaga lume, nu doar ca in Sodoma si Gomora, ci dintr-o latura in alta a pamantului si in aceste infricosatoare flacari, pe care le-au aprins pe de o parte multele noastre pacate, pe de alta parte mania lui Dumnezeu si nevoia dreptatii sale, in aceste flacari ard orase si sate, barbati si femei, batrani, tineri si copii. Ard si bogatii, si saracii, si cei mici, si cei mari… O, blestematule pacat, cate rele aduci in lume si noi nefericitii nu vrem sa te lasam pentru ca ne-am obisnuit cu tine. Iar in aceasta vrednica de plans stare in care ne gasim, doar o singura nadejde ne-a ramas, o singura mangaiere si un singur ajutor. Tu, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, tu si numai tu, ca Maica a Ziditorului tuturor, poti sa ne ajuti si sa ne izbavesti din aceste multe primejdii si ispite care ne-au impresurat.

Are dreptate Fiul tau si Dumnezeul nostru sa ne strice pe toti, caci cu totii am pacatuit si am calcat legea Sa. Dar, Maica a milostivirii, a milei si iubirii de oameni, daca exista oameni care te hulesc – pe tine, pe Fiul tau si pe Dumnezeul nostru -, exista insa si oameni, putini intre cei alesi, care isi pleaca evlavios genunchii sufletului si ai trupului si te roaga si te slavesc, te cinstesc si se inchina tie si Fiului tau si Dumnezeului nostru.

Iar noi, pacatosii care am venit astazi in aceasta sfanta biserica a ta, plecandu-ne genunchii sufletului si ai trupului, te rugam din tot sufletul si din toata inima noastra, pentru marea si nemasurata ta dragoste, pentru mijlocirile si compatimirea, pentru milostivirea si iubirea de oameni pe care le ai, stapana preasfanta, catre noi si catre intregul neam omenesc, pentru cei putini alesi, pentru pruncii cei fara de rautate, milostiveste-te spre noi si mijloceste catre Unul Nascut Fiul Tau si Dumnezeul nostru, sa inceteze mania Sa, urgia Sa, si sa ne elibereze pe noi dintre vrajmasii cei vazuti si cei nevazuti, sa dea pace si unire poporului nostru, pace intregii lumi, luminare intru toate oamenilor, ca toti sa fie o singura turma si un singur pastor. Şi dintr-o gura si o inima sa slaveasca preacinstitul si de mare cuviinta nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si sa te laude si sa te mareasca pe tine, preabinecuvantata si preaslavita Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, acoperamantul, ajutorul si mantuirea neamului nostru. Amin.

Fericitul Filotei Zervakos
 

Pe aceeaşi temă

06 Mai 2016

Vizualizari: 4700

Voteaza:

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE