Rugaciune catre Sfantul Arsenie

Rugaciune catre Sfantul Arsenie Mareste imaginea.

O, sfinţite cap, îngere pământesc, omule ceresc, agonisitorule al liniştirii, iubitorule al tăcerii, cuvioase şi de Dumnezeu purtătorule părinte al nostru Arsenie! La tine cădem şi ne rugăm: roagă-te Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne dăruiască nouă, păcătoşilor şi nevrednicilor robilor Săi, toate darurile Sale cele de bun folos spre mântuirea sufletului: credinţă dreaptă, nădejde bună, dragoste nefăţarnică, bună cinstire nestrămutată, filosofie următoare lui Dumnezeu şi toată virtutea cea poruncită de către Dânsul în Sfânta Evanghelie, ca să fim următori ai vieţii tale bineplăcute lui Dumnezeu şi împreună cu tine să ne învrednicim a primi mântuirea veşnică şi a moşteni împărăţia cerească. Aşa, bineplăcutule al lui Dumnezeu! Nu ne trece cu vederea, ci ajută-ne nouă cu cereasca ta mijlocire a săvârşi cu bună credinţă vieţuirea vremelnică, a primi sfârşit bun, în pace şi neruşinat şi a ne învrednici de fericirea Raiului, ca să preaslăvim iubirea de oameni şi îndurările lui Dumnezeu, Celui în Treime slăvit şi închinat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, precum şi sfânta ta mijlocire, în vecii vecilor. Amin.

 

23 Mai 2016

Vizualizari: 77

Voteaza:

Rugaciune catre Sfantul Arsenie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE