Rugaciune pentru parintele duhovnicesc

Rugaciune pentru parintele duhovnicesc Mareste imaginea.

Rugăciune pentru părintele duhovnicesc către Domnul nostru Iisus Hristos

Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe părintele nostru (meu) duhovnicesc (N), dăruieşte-i mântuirea sufletului şi sănătatea trupului, ocroteşte-l cu rugăciunile sfinţilor îngeri, depărtează de la el pe oricine îi voieşte răul.

Doamne, nu-l osândi, nu-i cere răspuns pentru viaţa mea cea păcătoasă, înmulţeşte înlăuntrul lui darurile duhovniceşti, descoperă-i, Doamne, toate greşelile mele, umple-l de înţelepciune, rugăciune şi dragoste. Pentru sfintele lui rugăciuni, dăruieşte iertare păcatelor mele, îndreptarea vieţii, spor la toată fapta cea bună şi trimite-i milostivirile Tale cele bogate!

Invredniceşte-l, Doamne, în ziua aceasta (noaptea aceasta) fără de păcat să se păzească, biruieşte-i vrăjmaşii cei trupeşti şi cei fără de trup, izbăveşte-l de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, scoate-l de la omul cel viclean şi nedrept, păzeşte-i turma până la ultima lui suflare, pentru ca noi prin pocăinţă să ajungem la viaţa liniştită şi netulburată.

Doamne, pomeneşte-l, cercetează-l, întăreşte-l şi păzeşte-l întru mulţi, mulţi ani!

O, Preadulce Iisuse! Tu eşti atotsfânt, atotdrept, atotmilosârd! Sfinţeşte-l cu sfinţenia Ta pe părintele nostru (meu) duhovnicesc, îndreptează-l cu dreptatea ta, acoperă-l cu milosârdia Ta, tămăduieşte-l de boală.

Doamne, Tu ne-ai unit pe pământ, nu ne despărţi nici în împărăţia Ta cerească, şi cu sfintele lui rugăciuni iartă toate greşelile mele, iartă-i şi pe toţi fiii lui duhovniceşti, ca un bun şi de oameni iubitor. Amin.

In situaţii dificile, când suntem în pericol, este important să ne rugăm astfel şi vom primi degrabă ajutorul lui Dumnezeu: Doamne, ajută-mă cu sfintele rugăciuni ale părintelui meu duhovnicesc (N) (sau apără-mă, înţelepţeşte-mă, mântuieşte-mă etc).

Parintele Ambrozie
ÎNDRUMAR DE SPOVEDANIE, Editura Sophia

Cumpara cartea "ÎNDRUMAR DE SPOVEDANIE"

17 Martie 2016

Vizualizari: 369

Voteaza:

Rugaciune pentru parintele duhovnicesc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE