Bioetica, familia si morala crestina

 

Lumea creata a fost dintotdeauna o realitate care, pe de o parte a fascinat omul, pe de alta parte l-a provocat sa o cerceteze, sa o exploreze. Pe masura ce fragmente ale ei erau cunoscute si explicate, natura devenea "o carte" deschisa pentru om. Ea a fost definita si redefinita pe masura ce era cunoscuta.

 

Stiinta, dupa cum cunoastem, a facut salturi uluitoare in ultima suta de ani. Descoperirile si inventiile stiintifice au creat conceptii noi, puncte de vedere noi si abordari noi a ceea ce numim "lume", "natura" sau "fire a lucrurilor". Daca pana nu demult natura inconjuratoare era vazuta ca o realitate data, mai mult sau mai putin favorabila omului, dar acceptata ca atare, in urma saltului urias favorizat de dezvoltarea stiintei si a tehnologiei natura insasi a fost supusa unor interpretari si reinterpretari care au schimbat conceptul de "natura", de "fire". Natura inconjuratoare, firea lucrurilor dar chiar si firea sa, nu mai sunt pentru omul de stiinta o carte deschisa in care poate sa descifreze o serie de taine, ci una in interiorul careia poate interveni, una care poate fi rescrisa. Natura, in buna parte, si in mod progresiv, a ajuns sub puterea omului. Conceptele de "viata" si de "natura", de multe ori, sunt definite in laboratoare de cercetari de oameni hiperspecializati intr-un anumit domeniu de cercetare, si nu de cei care au sansa intelegerii ansamblului, sansa intelegerii holistice a lucrurilor, intelegere care nu poate accepta performante, "impliniri" si avantaje unilaterale, care realizeaza ca progresele tehnico-stiintifice nu sunt sinonime cu fericirea omului ca om, fiinta relationala. Definirea lumii de oameni unilateral formati aduce si o anumita atitudine specifica fata de ceea ce s-a definit unilateral.

Progresul, de orice natura ar fi el, nu-si gaseste justificarea decat daca este in slujba omului, nu a unui anumit om sau grup de oameni. Nimeni nu poate nega ceea ce au insemnat pentru viata concreta a omului obisnuit progresele stiintifice si tehnice. Dar, tot atat de adevarate sunt si riscurile pe care le poate aduce un anumit progres. Este suficient sa amintim de progresele in materie de energie atomica spre a lamuri, atat consecintele benefice, cat si de cele malefice ale acestei energii. O asemenea situatie ne face sa intelegem foarte bine ca stiinta fara constiinta poate fi catastrofala.

 

Ca si in fizica, in biologie si medicina s-au facut progrese uluitoare in secolul nostru, mai ales dupa ce genetica a oferit posibilitati si sanse noi celor responsabili de studiul vietii. De la demonstratia lui O. T. Avery si a colaboratorilor sai (1944), prin care s-a constatat ca acidul dezoxiribonucleic de la un tip de pneumococi este capabil sa produca modificari ereditare la un alt tip de pneumococi si din momentul adoptarii transfectiei ca metoda de baza in genetica, s-a deschis larg drumul unor performante nebanuite in privinta formelor de viata, dar totodata a aparut si riscul ca viata sa poata fi distrusa nu numai din afara (cum s-a facut cu energia atomica), ci si din interiorul ei, incepand cu "primele caramizi" care constituie edificiul sau.

 

Nu pot fi invinuite stiintele medicale si biologice pentru faptul ca, alaturi de marile lor realizari, anumite descoperiri (ale lor) pun in pericol viata insasi, ci faptul ca aceste descoperiri nu sunt puse in discutie in contexte mai largi, interdisciplinar, evaluate si din perspectiva vietii umane, inteleasa in intreaga ei complexitate nu numai sub aspect biologic. Spunem toate acestea pentru ca, un punct de veder tehnic pot fi realizate foarte multe, dar nu toate realizarile posibile din punct de vedere tehnic, ingineresc, sunt si utile pentru ceea ce reprezinta viata umana. Nu toate descoperirile si inventiile tehnice pot fi, cu adevarat, bune. Sfantul Apostol Pavel spunea in acest sens: "Toate-mi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos, toate imi sunt ingaduite, dar nu trebuie sa ma las biruit de nimic" (I Cor. 6, 12). Viata este bunul cel mai de pret, sanatatea fizica este un bine elementar, fundamental, dar ea poate avea un sens pentru om, il poate face fericit, numai daca este insotita de anumite valori, de anumite impliniri (pe plan sufeltesc sau social), de anumite armonii, relatii si intelegeri cu cei din jur, care inseamna mai mult decat simpla supravietuire si vegetarea lipsita de durerea fizica. "Atunci cand vorbim de om si de existenta umana, viata, sanatatea, fericirea, nu se pot reduce numai la coordonatele biologice". Ea presupune stari de constiinta si perspective pe care nu le poate satisface si implini o existenta pur si simplu biologica.

 

Prin urmare, experimentele, descoperirile, realizarile, performantele biomedicale care vizeaza viata biologica a omului, trebuie privite in si din perspectiva valorilor specific umane, in si din perspectiva vocatiei omului in lume. Or, a privi lucrurile in felul acesta inseamna a evalua si dintr-o perspectiva etica toate performantele stiintifice care privesc viata umana. In anii '60 presa a prezentat opiniei publice o serie de cazuri scandaloase cum ar fi: injectarea de celule cancerigene persoanelor in varsta, inocularea de hepatita virala copiilor nascuti cu handicapuri grave, refuzul tratarii negrilor bolnavi de sifilis, cercetari pe fiinte umane fara ca acestea sa-si dea consimtamantul, sterilizarea femeilor si barbatilor din lumea a treia sau a handicapatilor, interventia pe embrion etc. Toate acestea au creat curente de opinie care au dus la hotarari privind existenta unui control serios asupra activitatilor savantilor si a oamenilor de stiinta. In felul acesta a aparut bioetica. Este o disciplina care nu se limiteaza doar la teoretizarea pe marginea fundamentelor vietii, ci urmareste si impune oamenilor de stiinta norme precisa privind comportamentul lor fata de ceea ce numim viata.

 

"Bioetica", cuvant de origine greceasca, nu este alt termen pe care lumea moderna l-ar da deontolgiei si eticii medicale, ci denumeste disciplina care preia o serie de elemente si de principii din biologie si medicina, din deontologia medicala, dar si din alte discipline si domenii de activitate (cum ar fi: filosofia, sociologia, psihologia, dreptul). Elementele preluate sunt normative, si pe baza lor, se clarifica deciziile si alegerile, posibile din punct de vedere tehnic, in biologie, genetica si medicina, in general, alegeri apreciate in practica medicala pentru performantele lor concrete. In masura in care in bioetica au loc si elemente religioase, responsabilitatea savantului si a tehnicianului este cu atat mai mare, cu cat el realizeaza ca printr-un anumit act, el ar putea afecta chemarea profetica si sensul omului creat dupa chipul lui Dumnezeu si chemat la asemanarea cu El. De retinut ca, bioetica nu a aparut insa din necesitati religioase, chiar dimpotriva. Bioetica abordeaza realitatea vietii nereligios, in sensul ca nu porneste mai intai de la date religioase, nu-si argumenteaza afirmatiile pornind de la credinta (dar nici nu o exclude), ci de la discursul rational general uman si uneori (din nefericire) de la interesele unei anumite societati concrete. Societatea moderna secularizata a receptat-o la scara larga tocmai pentru ca se arata a fi separata de morala religioasa.

 

Intr-o societate dominata de o etica utilitarista, sau in alta care a adoptat ca politica de stat etica procedurala, bioetica va fi la randul ei profund influentata 3, de unde riscul ca normele impuse de bioetica sa fie mai degraba contextuale, afectand insa omul a carui structura specifica nu este conjuncturala, ci genreal-valabila (el ramane om in orice context socio-cultural ar fi pus). Fundamentandu-se pe acest adevar, morala crestina poate introduce in cadrul normelor bioeticii elemente care sa extinda aria valabilitatii acestei etici si sa-i dea autoritate.

 

Bioetica este o abordare interdisciplinara. Necesitatea ei s-a pus in cazurile in care diagnosticarea anumitor maladii si hotararile privind tratamentul acestora nu mai puteau fi luate de medic sau pacient, ci in echipa (in care medici, psihologi, biologi, asistenti sociali isi au contribuita lor). Bioetica nu tine cont de ceea ce a fost asimilat in trecut decat daca raspunsuri existente deja pentru anumite probleme sunt adecvate orientarii prin excelenta prospective actiunilor prezente. Ba, mai mult, ea tine seama de dialogul interpersonal dintre medic si pacient, dar si de structurile sociale, de normele juridice si valorice valabile intr-o anumita societate. In concluziile ei, bioetica este, pe de o parte, o analiza riguroasa care se desfasoara dupa un plan bine pus la punct, pe de alta parte, ea cauta coerenta intre cazurile concrete, aspiratiile viitoare (ale omului de stiinta sau ale pacientului) si principiile fundamentale universal-valabile in orice societate, anume: respectul pentru viata, si respectul pentru libertatea autodeterminarii fiecarei persoane umane.

 

Principiile acestea nu exclud principiile care stau la baza constituirii si dainuirii diverselor societati, nici normele si poruncile concrete, cum ar fi: porunca de a nu ucide, porunca iubirii aproapelui, fapta cu dublu efect, principiul totalitatii, nici anumite reguli care vin pe linia traditiei hipocratice, cum ar fi binefacerea celui in suferinta, bunavointa fata de cel in suferinta si confidentialitatea privind maladia acestuia si nici unele principii specifice anumitor societati, cum ar fi: principiul utilitarist, principiul universalitatii (formulat de Kant prin imperativul categoric), principiul dreptatii si al egalitatii (potrivit caruia bolnavii trebuie tratati in mod egal, indiferent de varsta, sex, conditie sociala, religie, nationalitate etc.) precum si legislatia specifica fiecarei tari. Principiile si normele acestea, fiind influentate de duhul crestin, bioetica insasi va beneficia in calitatea propriilor decizii.

 

Obiectul bioeticii il constituie viata cu toate actiunile menite sa o promoveze, sa o modifice si chiar sa o distruga. In mod mai concret, putem spune ca bioetica se ocupa cu urmatoarele teme: eutanasia si insistenta terapeutica, reanimarea, adevarul spus bolnavilor si dreptul la moarte; avortul, eutanasia foetala, diagnosticul prenatal, consilierea genetica; sterilizarea handicapatilor si eugenia; experientele pe embrionul uman si pe om; inseminarea artificala, fecundarea artificiala, bancile de sperma, fecundarea in vitro; manipularea genetica; sinuciderea; transplantul de organe; transsexualismul; cresterea demografica si controlul ei; armele biologice si chimice, precum si cele privind distrugerea in masa; tortura, pedeapsa cu moartea, poluarea etc.

 

Bioetica nu se preocupa doar de prescrierea regulilor deontologice dupa care se aduc la realizare corect obiectivele de mai sus, ci bazandu-se pe principiile puse la dispozitie de alte discipline, de traditia culturala si de contextul socio-cultural, ea a devenit o disciplina normativa, in sensul ca se pronunta asupra calitatii obiectivelor ei, a eficientei si perspectivelor lor pentru viata si promovarea acesteia. Din nefericire, ea nu apeleaza in mod direct la concursul pe care morala crestina i l-ar putea da in fundamentarea normelor prescrise omului de stiinta si a principiilor de care trebuie sa tina cont performantele acestuia in materie de viata. Or, omul de stiinta nu scapa preocuparilor lui Dumnezeu, deci nici moralei crestine care, la randul ei, se intereseaza de toate temele care constituie obiectul bioeticii, pronuntandu-se asupra lor, pe baza dreptei judecati, a revelatiei divine si a invataturii Bisericii.

 

Temele de bioetica ce privesc viata cuplului familial vizeaza trei aspecte: planingul familial (controlul nasterilor, eventual reducerea acestora); fertilizarea cuplurilor sterile si sanatatea fatului. Datorita noilor descoperiri stiintifice, noilor performante ale ingineriei genetice, datorita unei noi abordari a nasterii, din punct de vedere intelectual si moral aspectele bioetice care se refera la viata, in plin proces de creatie in interiorul familiei, se pun intr-o noua perspectiva. Dar, aceasta noua perspectiva obliga morala crestina sa se pronunte intr-un limbaj adecvat asupra unor situatii deja cunoscute (cum ar fi cea generata de avort) sau asupra altora create de dezvoltarea geneticii si a ingineriei genetice contemporane (cum ar fi: inseminarea artificala, transsexualitatea, clonarea etc.). Vom prezenta punctul nostru de vedere privind cele trei teme din preocuparea bioeticii, care privesc cuplul uman.

 

1. Controlul si limitarea nasterilor

Nimeni nu poate nega faptul ca in lumea contemporana, cel putin in cea care se considera "civilizata", se pune foarte serios problema planingului familial. Cuplurile care declara ca nu si-au pus aceasta problema sunt ori iresponsabile, ori ipocrite. A gandi la numarul copiilor pe care poti sa-i nasti, sa-i educi si sa-i faci oameni este o realitate a cupluluifamilial. Si este deja un control, un planing. Ca din acest moment cuplurile iau sau nu masuri pentru limitarea nasterilor, este altceva. Absolutizezi biologicul si lasi in grija lui Dumnezeu ceea ce urmeaza este un aspect al lucrurilor, limitezi forta biologicului (constient ca sexualitatea omului este a unei fiinte personale care se manifesta si altfel decat biologic), fara sa excluzi lucrarea lui Dumnezeu este un alt aspect al vietii cuplului. Si aceasta, cu atat mai mult, cu cat, pentru un asemenea cuplu sunt si alte valori, cel putin tot atat de importante ca si nasterea si cresterea copiilor, care trebuie cultivate si carora poti sau trebuie sa-ti dedici viata, lucru ce nu poate fi facut daca toate celelalte activitati umane vor fi subordonate biologicului, sentimentului, pasionalului.

 

Nasterea, cresterea si educarea copiilor nu reprezinta un simplu proces mecanic sau biologic, ci si un act ontologic: este actul unei vointe procreatoare, care cel putin in mod implicit va fi implinit de mama, de parinti, dar si de comunitatea umana. Aceasta are responsabilitatea ei nu numai in ce priveste grija fata de copiii existenti, ci si fata de decizia parintilor de a avea sau nu copii. Determinanta ramane, desigur, hotararea sotilor. Cuplul familial, in care domneste iubirea autentica, nu poate ramane neroditor. Roadele sunt insa diverse, nu neaparat biologice. Finalitatea casatoriei se gaseste in implinirea celor doi soti printr-o iubire jertfelnica, ce-i poate conduce la cunoasterea lui Dumnezeu si la desavarsire. Daca intre roadele vietii de familie se va numara si nasterea de prunci, aceasta trebuie primita ca un dar si ca o binecuvantarea a lui Dumnezeu.

Controlul nasterilor, se opune acestui dar? Este o problema delicata la care Biserica nu a dat un raspuns clar. Abstinenta (care fara indoiala, este una din formele de control al nasterilor) este recomandata de Biserica, ba mai mult, este socotita chiar virtute, si pe drept cuvant. Opunandu-se altor forme de control al nasterilor, crestinismul a adoptat porunca "Sa nu ucizi!" a Decalogului. Poruncile au o valoare normativa pentru viata umana, in caz contrar prin nerespectarea lor se ajunge la disoluita societatii. Conformarea vietii potrivit acestora adica poruncilor, este realizata in numar restrans, mai ales in veacul nostru, acestia fiind numiti pe drept cuvant eroi. Crestinismul cultiva, de altfel, eroismul moral: el recomanda calea cea stramta (Matei 7, 13) si luarea imparatiei lui Dumnezeu cu staruinta (sau cu asalt) (Matei 11, 12), dar nu toti oamenii sunt eroi, mai ales in fata biologicului. Morala crestina nu trebuie inteleasa ca o culegere de invataturi abstracte aplicate unor realitati anonime sau neutre. Ea are un caracter istoric. Ea se adreseaza persoanelor si relatiilor interpersonale, care definesc si fundamenteaza rolul omului in lume si fata de lume.

 

In faptul creatiei, Dumnezeu a poruncit omului: "Cresteti, umpleti pamantul si-l stapaniti!" (Gen. 1, 28). Porunca organizarii si stapanirii lumii nu se potriveste cu o morala care absolutizeaza capriciile propriei biologii. Sfantul Vasile cel Mare intelegea deja in secolul al IV-lea ca porunca stapanirii pamantului se referea si la stapanirea pamantului propriului nostru trup prin fapte bune , de unde putem extinde ideea, la stapanirea propriei noastre biologii. Si este posibil acesta, cu siguranta, cand "dominam" propria biologie, nu suprimand-o, ci modeland-o, inaltand-o la dimensiunea persaonei care cauta iubirea curata in care termenul de comparatie si modelul de urmat este Dumnezeu insusi. Aceasta este iubirea care nu provoaca nici un fel de violenta, nici macar propriei biologii. Dimpotriva, biologicul din om isi gaseste implinirea si chiar motivatia de a exista omeneste.

 

a) Cea mai cunoscuta metoda in vederea limitarii nasterilor este avortul. Cunoscut inca de pe vremea sumerinilor, cu exceptia greco-romanilor, avortul a fost, peste tot, interzis. Continuand traditia ebraica, la randul lui, crestinismul, prin operele Sfintilor Parinti si disciplina canonica, a interzis si sanctionat avortul provocat. In secolul al II-lea, Didahia celor 12 Apostoli spunea: "sa nu faci otravuri, sa nu ucizi copil in pantece, nici pe cel nascut sa nu-l ucizi" (II, 13). Canonul 91 al Sinodului Trulan considera avortul provocat omucidere ("Pe cele care din doctorii lepadatoare de fat si pe cele care primesc otravuri omoratoare de prunci, le supunem pedepsei ucigasului").

 

Parintii Sinodului Trulan (692) mergeau pe linia traditionala a Bisericii, sesizand gravitatea actului prin care se provoca, in mod voit, avortul. Ca avortul sa fie omucidere, trebuie ca cel avortat sa fie persoana. Persoana poate fi definita din punct de vedere cultural, filosofic si psihologic. Din punct de vedere cultural este greu sa se defineasca ce este persoana, stiut fiind ca in contextul pluricultural in care traim sunt culturi in care femeia nu este considerata persoana (ceea ce nu inseamna ca ea ar fi mai putin om). Pe de alta parte, in tarile anglo-saxone, unde s-a impus o etica utilitarista si procedurala, autoritatea publica, prin vointa majoritatii este cea care stabileste statutul fiecarei persoane, cu atat mai mult embrionului. Deci, in functie de hotararile majoritatii, fiinta umana individuala poate sa-si faca sau nu procese de constiinta. Nu se poate ajunge nici pe linie de metafizica la o conceptie unitara privind definirea persoanei, datorita diversitatii de credinte si opinii. De aceea, se prefera definitia psihologica. In general, din punct de vedere psihologic, persoana este fiinta individuala constienta de sine si capabila da autodeterminare. Persoana este identica cu fiinta umana, adica structura somatica inzestrata cu suflet rational si liber. Cand se poate vorbi, insa, de insufletirea fatului spre a deveni: fiinta individuala, libera, rationala si libera?

Crestinismul si-a pus de la inceputurile sale aceasta problema, renuntand la teoria traducianista si oprindu-se la cea creationista, potrivit careia Dumnezeu creeaza in mod special sufletul si-l uneste cu trupul in momentul zamislirii, si al individuatiei tardive, dupa care Dumnezeu pune suflet in fatul constituit prin zamislire, atunci cand structura material-biologica este capabila sa primeasca elementul spiritual. Aceste teroii isi au argumentele lor, valabile si azi. Biserica nu s-a pronuntat prin dogma in privinta vreuneia dintre ele. Viata si aparitia ei constituie o taina pe care Biserica o primeste si o respecta ca atare. Daca credinta nu are elemente suficiente ca sa se pronunte categoric in aceasta privinta, de altfel nu este obiectul ei, biologia ofera o serie de elemente care ar putea clarifica si fundamenta o atitudine morala fata de ceea ce noi numim fat. Prin urmare, fecundarea se produce in trompe. Oul format prin unirea ovului cu spermatozoidul se divide in 2-4-8 etc. celule si incep migrarea spre uter. Migrarea dureaza 6 zile. In perioada de pana la a 27-a zi a ciclului, oul se gaseste in starea de blastula, constituita din cca. 100-200 de celule. Este starea de totipotenta (acum orice celula recoltata din blastula se poate inmulti formand o blastula identica cu materialul genetic din care a fost recoltata sau doua blastule pot fuziona formand una singura). In jurul celei de a 22-a zi oul este gata pentru nidare (fixarea de peretele din spatele uterului). In acelasi timp are loc impartirea celulelor in doua parti care vor da, pe de o parte trofoblastul, placenta si anexele ei, iar pe de alta parte embrionul propriu-zis. Cu nidarea, inceteaza totipotenta blastulei si incepe diferentierea histologica (specializare functiilor celulare). Acest mod de evolutie genetica, l-a facut pe J. L. Malherbe (directorul Institutului de studii de bioetica al Universitatii din Louvain) sa spuna urmatoarele:

1) "De la fecundare la individualizare, embrionul va fi viata organica, apartinand speciei umane, dar nu o persoana individuala; 2) pornind de la primul inceput al individualizarii, embrionul ca atare va fi o persoana potentiala".
Chiar daca, in comparatie cu mama care-l poarta in trupul ei, copilul nu este o fiinta rationala, el face insa dovada ca el detine un anumit program care-i da specificitatea si identitatea cu sine insusi, in ciuda faptului ca, din punct de vedere chimic, elementele care constituie pruncul nou-nascut pot fi cu totul altele fata de cele care, cu noua luni mai devreme, constituisera embrionul.

Chiar daca, din punct de vedere al definirii persoanei, embrionul nu poate intruni toate notele caracteristice, pentru a-si sustine punctul sau de vedere, morala crestina evalueaza embrionul nu numai din punct de vedere filosofic, psihologic si functional (unde nici filosofia, nici psihologia nu se pot pronunta in mod exhaustiv), ci fundamentandu-se inainte de toate pe conceptul de natura umana. Nu stim cand pune Dumnezeu sufletul in embrion. Stim cand acesta primeste specificitate si ca este detinatorul unui program in functie de care se dezvolta. Programul si momentul nidarii ar putea fi indicii in sensul momentului insufletirii fatului? S-ar putea. Nu ne putem pronunta insa noi in acest sens. De remarcat este insa faptul ca atat inainte, cat si dupa nidare, embrionul este de natura umana. "Embrionul, ca atare, are parte de aceasta natura. El nu se face embrion uman, el apare ca embrion uman, in acelasi fel in care ghinda nu este stejar, ci devine stejar (in conditii adecvate n.n.). Transcendenta sa (fundamentul ultim al drepturilor sale), nu este primita de embrion din partea cuiva; el o poseda totala, sau in potenta, prin sine, prin existenta sa personala, din momentul aparitiei sale" 10. Acesta este motivul pentru care nu se poate dispune de embrion dupa bunul plac al fiecarei persoane sau chiar al unei anumite comunitati mai mari sau mai mici, fie ea chiar a oamenilor de stiinta. Embrionul nu trebuie sa fie nici vandut, nici cedat, nici obiect de experienta, de manipulare sau suprimabil fara ca persoanele capabile de acesta sa nu-si asume cu seriozitate responsabilitatea morala, si nu numai.

Cu toate acestea, exista avorturi. Nimeni nu le poate nega existenta. Ele ridica serioase probleme celui care este sensibil din punct de vedere moral, dar si preotului duhovnic. Avoturile sunt o suferinta care loveste viata mamei si care creeaza suficiente probleme de ordin pastoral. Biserica a instituit chiar rugaciun pentru femeia "care a lepadat". Exista insa avorturile medicale pentru care omul este responsabil in parte, sau, deloc, si avorturile spontane, pentru care omul nu are nici o responsabilitate. Pentru avortul spontan, precizam ca, in mod natural, in cadrul procesului de reproducere, in primele luni ale vietii foetale, au loc avortari spontane ale multor ovule fertilizate. Geneticienii considera ca acestea sunt chiar benefice pentru sanatatea femeii. Trupul ei elimina spontan embrionii care nu sunt valabili. "Prin urmare, mecanismele pur naturale ale reproducerii sunt organizate in asa maniera, incat eliminarea embrioanalelor neviabile este una din functiile lor si nu putem considera ca in asemenea cazuri ar fi vorba de fiinte umane" 11, chiar daca este vorba de o materie produsa in trupul omenesc. In mod spontan sunt avortati uneori embrionii care au murit in pantecele mamei, alteori este nevoie de interventia medicului. Doctorul Paul Chuchard, profesor la Ecole des Hautes Etudes din Paris, spunea urmatoarele despre embrionii care comportau malformatii congenitale grave:

"Un ou, spunea el, nu este omenesc decat daca, in aptitudinile sale genetice el ar putea sa conduca la dezvoltarea creierului. Un embrion nu este omenesc decat daca el are un creier, chiar daca acesta prezinta anumite insuficiente… Daca, din punct de vedere genetic, embrionii s-ar prezenta cu anormalitati foarte mari din momentul zamislirii, putem spune ca ei nu au fost niciodata fiinte umane. Daca este vorba de o afectiune tarzie care a impiedicat cresterea creierului, putem spune ca din acel moment, ca persoana umana, embrionul este mort" 12. Asemenea embrioni vor fi eliminati prin avorturile volunare, nu spre a face cuiva placere, ci pentru ca ei vor fi incompatibili sa mai stabileasca relatii personale cu lumea oamenilor. Aceasta ne face sa intelegem ca, pe parcursul celor noua luni de viata intrauterina embrionul poate suferi accidente care vor putea sa-l desfigureze in asa masura, incat sa nu mai fie din nefericire embrion uman (deci o persoana in potenta), ci o masa de carne cu forma umana uneori care se va inscrie pe linia altor forme de "risipire" a structurilor somatice de provenienta omeneasca, risipire care are insa drept scop viata insasi 13. Viata este o minune realizata cu pretul unui mare consum de energie si cu sacrificii, pe care le face si ea insasi, datorita principiilor care o guverneaza.

Cauzele care pot afecta atat de profund viata fatului, incat sa fie scos din trupul mamei pentru ca a murit sau pentru ca a fost desfigurat incat nu va mai putea fi vreodata om, sunt multiple. Intre acestea, unele nu sunt imputabile parintilor (virozele din primele luni de sarcina, bolile transmise genetic sau produse prin accedente genetice, prin repartizarea inegala a cromozomilor etc.), altele insa (cum ar fi consumul drogurilor, alcoolismul, tabacismul, contractarea bolilor venerice, contractarea virusului HIV etc.) sunt imputabile ambilor parinti sau, cel putin mamei.

Ca mijloc de reglare voluntara si premeditata a nasterilor, avortul poate fi socotit infanticid si va ramane, din punct de vedere al moralei crestine, un pacat greu.

Alte metode in vederea controlului nasterii ar mai putea fi urmatoarele:
b) Metoda interogarii - consta in "interogarea" trupului femeii cu privire la statutul ei fiziologic. Dintre procedee, cel mai frecvent este procedeul simto-termic care combina observarea temperaturii mucozitatii vaginale. Eficacitatea acestei metode este foarte mare cand relatiile intime au loc in perioadele agenezice.

c) Metoda intreruperii - consta in intreruperea unui obiect intre gameti pentru a evita intalnirea lor. Obstacolele pot fi mecanice (prezervativul) si chimice (spumele spermicide).

d) Metoda interferentei (pilula) - consta in modificarea procesului fiziologic al organismului de producere a gametilor. Administrarea unei medicatii speciale inhiba producerea ovulelor sau a spermatozoizilor (in cazul in care fac tratamentul si barbatii).

e) Metoda intreruperii actioneaza cu ajutorul unui obiect sau a unui medicament intreruperea dezvoltarii oului. Metoda aceasta intrerupe procesul de migrare a oului endometru, impiedicand nidarea. Se realizeaza mecanic, prin punerea steriletului intrauterin sau medicamentos (pilula de a doua zi).

Controlul nasterilor este o realitate, atat din punct de vedere social, cat si biologic (autoreglarea nasterilor este un sistem inscris chiar in mecanismele biologice). Teologul romano-catolic Jacques-Marie Pohier spunea cu multi ani in urma ca: "a pune problema contraceptiei si a avortului uitand ca auto-reglarea reproducerii este o functie tot atat de necesara, tot atat de omeneasca si tot atat de "sacra" ca si reproducerea si ca viata insasi, si ca un respect pentru viata care nu ar respecta aceasta functie ar fi un respect orb pentru viata. Oricat de esentiale ar fi valorile individului si ale speciei… nu am putea concepe ca ele conduc la neglijarea altor valori si a altor functii care sunt tot atat de absolute… A gandi ca trebuie lasata specia umana sa se reproduca cat mai mult posibil si ca datoria parintilor si a societatii consta in incercarea de a face tot posibilul pentru produsele unei reproduceri lasata la voia intamplarii, nu poate fi, deci, maniera cea mai crestina de a respecta viata, reproducerea, fiintele umane si inmultirea lor".

Este un punct de vedere responsabil care arata ca, in fata fenomenului controlului nasterilor morala crestina nu pate tacea, mai les ca el exista ca fenomen biologic si social (societatea producandu-l si abia, dupa aceea, recurgand la principiile moralei crestine). Ca fenomen biologic si ca problema pusa teoretic, controlul nasterilor nu este pacat. Cat priveste metodele de realizare a controlului nasterilor (cu exceptia controlului natural si a cazurilor exceptionale - de avort medical) apar serioase probleme, atat de ordin biologic, cat si de ordin social si, mai ales, de constiinta. Morala crestina nu poate sa taca in aceasta privinta.

La prima vedere, metodele de prevenire si control al nasterilor par egale, si aceasta, pentru ca finalitatea lor este aceeasi prin intreruperea procesului de nastere a unei fiinte umane sau prin impiedicarea zamislirii. Toate insa isi au neajunsurile lor, pentru ca chiar din faza de intentie ele pun in discutie o realitate  care se inscrie in numele celor despre care Dumnezeu a spus ca sunt bune foarte. Chiar daca esti colaborator al lui Dumnezeu in lume, nu ai dreptul sa distrugi ceea ce se dezvolta in mod normal, sanatos si voit de Dumnezeu. Avortul ramane un pacat foarte greu de vreme ce el este o interventie brutala de suprimare a unei fiinte fara aparare, care in potenta este un semn al tau. Avortul este justificat numai cand, prin testele specialistilor, se constata ca embrionul este mort sau ca evolutia lui organica a luat o turnura incurabila care va exclude orice posibilitate ca el sa fie cu adevarat om: fiinta rationala, libera si capabila de relatie constienta cu altii.

Metoda interpunerii mecanice ramane o simpla dezgustatoare masturbare, in care femeia, de fapt, nu primeste ceea ce trebuie sa primeasca: structura chimica spermatica ce ii va asigura echilibrul hormonal, care este mult mai mult si mult mai important decat "juisarea" erotica. Folosirea spumelor spermicide au neajunsul ca (fiind in general bazice sau acide), pot crea leziuni pe peretii uterului femeii cu consecinte neprevazute mai tarziu. Pilulele anticonceptionale, toate, au consecinte secundare, previzibile mai curand sau mai tarziu datorita faptului ca, in mod sistematic, ele modifica, falisficand, de fapt, metabolismul femeii. Multe dintre ele (daca nu toate) sunt cancerigene. Stiut fiind ca celulele canceroase nu sunt produsul vreunui virus sau vreunui microb, ci al unor modificari produse la nivel de celula, probabilitatea cancerului creste atunci cand metabolsimul femeii este intr-un continuu proces de modificare fortata. Pe de alta parte, utilizrea contraceptivului oral, suspendand procesul procreator, elibereaza femeia de anumite griji referitoare la sexualitatea ei, favorizand aspectul de "bun etoric", in detrimentul chemarii ei mama. Contraceptivele orale, nu de putine ori, provoaca pentru totdeauna sterilitatea femeii sau in cazul sarcinii, un organism profund afectat din punct de vedere metabolic, poate favoriza afectiuni genetice ale fatului. Steriletul (ca si avortul) afecteaza deopotriva demnitatea si taina femeii. Dincolo de toate tainele trupului omenesc, femeia are parte de una metafizica, dar nu chiar religioasa, aceea care o aseamana cu "apele primordiale" peste care se misca Duhul lui Dumnezeu dandu-le capacitatea de a da din ele viata.

Biserica Ortodoxa nu s-a pronuntat oficial asupra metodelor de contraceptie si planing familial. A lasat sa fie rezolvata pe plan pastoral, in relatia dintre credincios si preotul duhovnic. Normativ ramane sfatul Sfantului Pavel: abstinenta de comun acord pentru o vreme (I Cor. 7, 5) si ceea ce spunea Sfantul Vasile cel Mare: stapanirea pamantului timpului nostru, adica, disciplinarea afectivitatii si corporeitatii noastre. Abstinenta temporara de la relatiile trupesti nu inseamna renuntare la alte dovezi de dragoste si de pretuire a tovarasului de viata, care, de foarte multe ori, pot fi mai tandre, mai profunde, mai delicate si mai durabile, chiar sublime, in comparatie cu cele procurate prin relatiile trupesti. In abstinenta periodica, sotii afirma autonomia persoanei fata de automatismele firii. Aceasta metoda de planing familial este acceptata de cea mai mare parte a moralistilor crestini, stiut fiind ca uciderea (orice motive s-ar invoca pentru justificarea ei) ramane ucidere, si ca Dumnezeu insusi a pus in natura o ordine in care exista perioade de fertilitate si perioade de nefertilitate. "Problema controlului nasterilor si a formelor sale acceptabile nu poate fi rezolvata decat de fiecare cuplu crestin in parte. Sotii nu pot lua o decizie dreapta decat daca accepta angajarea lor crestina cu ce mai mare seriozitate, daca cred in putrarea de grija a lui Dumnezeu, daca evita sa fie foarte nelinistiti cu privire la siguranta lor materiala, daca iau in considerare faptul ca pruncii sunt o mare bucurie si un dar al lui Dumnezeu, daca iubirea lor nu este egoista si interesata, daca-si aduc aminte ca iubirea redusa la placerea sexuala nu este iubire adevarata". In acest sens este nevoie de o buna consiliere duhovniceasca si o receptare pe masura.

2. Bioetica si sanatatea fatului

Stiintele medicale au ajuns de asemenea performante, incat, nu numai ca urmaresc evolutia fatului de la conceperea sa, dar, prin proceduri speciale (de ex. amniocenteza), pot fi depistate anumite malformatii ale fatului, ba mai mult, si predispozitiile pentru anumite maladii ale viitorului om. Ingineria genetica produce insulina, diverse vaccinuri, interferon si hormoni de crestere, detecteaza diverse boli (cum ar fi sindromul Down's, sindromul Lash-Nyan etc.) si corecteaza efectele genetice in uter inainte ca debilitatea sa atinga creierul. Acest gen de interventii, avand o finalitate buna, este binevenit. Ele se inscriu pe lina tuturor formelor de tratament la care omul este supus de-a lungul vietii spre a-si intretine sanatatea, chiar daca sunt interventii din afara. Ele nu profaneaza fatul, asa cum cred unii. "Cautarea masurilor terapeutice in vederea corectarii defectelor genetice in celulele somatice este laudabila si va trebui continuata. Acolo unde demnitatea si integritatea subectului uman sau animal este deplin respectata, o asemenea cercetare va trebui incurajata", spune profesorul Jon Breck la New York.

Exista posibilitatea interventiei pe celulele germinale. Lucrul acesta s-a facut la plante si animale. S-au creat exemplare cu performante comerciale si curiozitati estetice. In lumea occidentala, in anii '80 a fost un enorm scandal din cauza consumarii carnii de animale a caror crestere a fost stimulata cu hormoni. Obezitatea si alte maladii si-au facut aparitia datorita alimentelor consumate. Interventia genetica la animale nu ramane fara consecinte, cel putin in parte, si pentru oameni.

Pentru ca posibilitatea exista, exista si riscul interventiei pe celulele germinative umane. Pentru a se crea oameni mai potriviti pentru anumite conditii de viata sau care sa corespunda unor exigente conjuncturale, s-ar putea internveni in genomul uman, deschizandu-se drumul unor urmari nebanuite. Nu exista o anumita instanta care sa hotarasca unde si cand sa intervina. Bioetica sugereaza instantelor politice sa se pronunte. In societatile in care nu domina morala crestina, ci etica utilitarista sau procedurala, riscurile folosirii ingineriei genetice nu numai in scopuri terapeutice, ci si eugenice, sunt mari.

Intr-o lume marcata de curiozitate si de mirajul noului, al insolitului si al divertismentului, morala crestina trebuie sa sensibilizeze autoritatile competente ca utilizarea fara responsabilitate a tehnicilor de manipulare genetica se va dovedi catastrofala pentru ca rezultatele interventiilor pe celulele germinale sunt imprevizibile, intrucat apar de-a lungul a mai multor generatii. In multe cazuri performantele ingineriei genetice nu probeaza neaparat succesul medicinii, ci neaga adevarata intentie a ei, aceea de a nu vatama, ci de a vindeca. Nu avem dreptul sa transmitem generatiilor viitoare consecintele neasteptate ale unor taine dezastruoase. Viata este un dar la lui Dumnezeu, afectat de pacat, supus imbunatatirii dar fara a fi expus unor primejdii nebanuite. In minea savantului nu exista vreo linie de demarcatie intre terapeutic si eugenic atunci cand obiectivul este performanta stiintifica. Aceasta linie o poate stabili numai o constiinta iluminata de har. Or, aici revine responsabilitatea Bisericilor.

3. Tehnici de inmultire cu orice pret

La polul opus al limitarilor nasterilor sta vointa expresa a unor cupluri de a avea copii cu orice pret. Desavarsirea sotilor in iubire "presupune procreerea". Imposibilitatea procreerii nu trebuie inteleasa drept pedeapsa a lui Dumnezeu sau boala. Sterilitatea in urma metodelor anticonceptionale, uneori nu poate fi socotita neaparat pedeapsa (ca imputatie externa), ci consecinta fireasca a pacatului. De cele mai multe ori, sterilitatea trebuie inteleasa ca un semn din partea lui Dumnezeu ca respectivului cuplu, din ratiuni neintelese de noi, nu-i era necesara nasterea de prunci. Un mare rol are aici duhovnicul (la care, din nefericire, se apeleaza din ce in ce mai rar). Medicina a pus la dispozitie insa si mijloacele exceptionale de fertilizare a cuplurilor si este gata sa puna in practica inmultirea "in serie" prin clonare.

a) Multe din formele de sterilitate sunt tratate medicamentos. De peste 20 de ani in lume (de curand si in Romania) se practica cu succes fecundarea in vitro. Aceasta metoda de fertilizare se foloseste in cazul in care femeia sufera de obturatie tubulara (atunci cand trompele, care trebuie sa asigure migrarea zigotului spre a se fixa pe peretele din spatele uterului, sunt sectionate sau astupate). Ovulul este prelevat la iesirea din ovar, este fecundat intr-o eprubeta si minusculul embrion este implantat in uterul femeii care a furnizat ovulul. Daca implantarea reuseste, sarcina se va desfasura normal. Operatia nu este insa simpla; uneori este nevoie de mai multe interventii chirurgicale pentru prelevarea ovulelor; spre a nu se repeta anestezierile generale, se prevaleaza mai multe ovule, se fecundeaza, iar zigotii vor fi congelati; zigotii cei mai bine formati, vor fi plantati mai intai, actiunea se va repeta pana la reusita. In acest caz apar o serie de probleme de ordin moral, si anume: zigotii sunt deja fiinte vii, ce se va intampla cu cei ramasi? In situatia in care recolta masculina este de la alt barbat decat de la sot, copilul care se va naste risca sa nu-si cunoasca niciodata tatal, desi este un drept al sau.

O alta cale prin care cuplurile fara copii rezolva dorinta lor arzatoare de a avea copii este folosirea "mamei de imprumut". Rolul acesteia consta in donarea sau vinderea ovulelor unei femei sterile, purtarea in pantece a ovulelor fertilizate ale altor femei spre a da nastere copiilor, purtarea in pantece a embrioanelor ale caror ovul si sperma au fost date de persoane anonime. Si in aceasta situatie apar probleme de ordin moral pentru ca "chiar daca donatorul ramane sau nu un anonim, o a treia persoana intra in interiorul cuplului familial care, prin natura lui, este unirea dintre un barbat si o femeie". In situatia utilizarii unei asemenea metode pentru a avea copii, multe probleme apar dupa nasterea copilului. O femeie care nu a fost dispusa sa faca sacrificiul de a naste un copil, e posibil sa nu-l faca nici pe acela de a-l educa. In America, spre exemplu, sunt femei bogate care platesc "mame" care se ofera sa le poarte in pantece copiii. Uneori, mamele de imprumut se leaga atat de mult de "copiii" celorlalte, incat refuza sa le restituie copilul incredintat in primele luni de viata. In aceste situatii copilul apare ca o fiinta de care se servesc cei maturi ca de orice bun si nu ca o persoana care n-a venit pe lume de dragul unora sau al altora. Copilul nu stie care este adevarata lui mama. Fiinta umana este biorelationala. Din momentul in care s-a intrerupt relatia creata intre prunc si mama care l-a purtat in pantece, apar serioase probleme pentru el, dar si pentru mama de imprumut (daca e o femeie cu mintea intreaga). Cuplurile sterile trebuie sa inteleaga faptul ca nasterea de prunci este un dar, nu ceva care lui i se cuvine in mod obligatoriu.

b) O primejdie pentru specia umana cu care se confrunta bioetica este intentia unor savanti de a trece la clonarea unor fiinte umane pentru reproducerea de copii indentice dupa un anumit tip de om. Metoda consta in prelevarea unui ovul din care se scoate nucleul, in locul caruia se introduce nucleul unei celule embrionare din faza de blastocit. Apoi, ovulul in care s-a facut transferul de nucleu se va introduce intr-o "mama purtatoare". Se va realiza in felul acesta o copie fidela a pruncului nascut pe cale naturala. Clonarea se anunta ca una din cele mai primejdioase "performante" ale geneticii. Bioeticienii au reactionat. Americanii au interzis incercarea de clonare a fiintelor umane. In 12 ianuarie 1998 s-a semnat la Paris de catre 19 state un document prin care se interzice clonarea fiintelor umane. Este o primejdie care afecteaza profund morala familiei si morala crestina in general, cu urmari nebanuite pentru societate.

Transsexualitatea este o alta performanta a medicinei. La dorinta parintilor, geneticienii au azi posibilitati sa intervina pe fat si sa-i schimbe sexul. Este, desigur, o performanta, dar ea ridica serioase probleme de ordin moral din cel putin doua motive: dorintele copiilor nu coincid totdeauna cu cele ale parintilor, prin urmare, nimeni nu va putea sa prevada reactia unui copil ajuns la maturitate, cand va afla ca, din punct de vedere sexual, el trebuia sa fie altceva decat este; pe de alta parte, reusita operatiei presupune mai multe experiente (care, desigur, se vor face pe fiinta vie, nu teoretic). Prin urmare, mama va fi supusa mai multor operatii, mai multi embrioni sanatosi vor fi distrusi, iar cei pe care s-a reusit transsexuarea, risca sa ramana cu malformatii sau deficiente diverse tocmai datorita interventiei pe ei.

c) Transeexualitatea poate fi realizata prin operatii, la cerere, si persoanelor mature. De obicei sunt supusi unor asemenea operatii, la cerere, si persoanelor mature. De obicei sunt supusi unor asemenea operatii hermafroditii (care sunt foarte rari), unii bolnavi psihic (dupa ce medicii psihiatri dau garantii ca pe cale medicala pacientul nu va scapa de obsesia ca el trebuia altfel sexuat decat este) si prostituatii(-le). Operatia aceasta este, desigur, o performanta chirurgicala (cum s-a dovedit si la noi in urma cu doi ani), dar din punct de vedere moral, ea nu este valida. Si aceasta, din mai multe motive, intre care am putea enumera: bolnavul psihic, de fapt, nu este vindecat prin "schimbarea sexului"; daca ar fi vorba de o reala schimbare de sex, barbatul devenit femeie, ar putea naste, ceea ce este imposibil, pentru ca din punct de vedere cromozomial, sexul nu a fost schimbat. Au fost schimbate numai configuratiile anatomice ale organelor genitale spre a semana cu ale celuilalt sex, in realitate persoana care s-a supus opereatiei este o femeie falsa si un barbat fals. In fapt, schimbarea de sex nu face altceva decat sa fabrice material erotic celor interesati. Din punct de vedere moral ea nu-si are nici o motivatie, este, mai degraba un abuz al stiintei fara contiinta.

In cele de mai sus am legat problemele ridicate de performantele medicale de familie pentru ca in familie, in interiorul cuplurilor umane se plamadeste viata, material de cercetare pentru omul de stiinta. Parintii, genitorii (in orice situatie s-ar gasi) au cel putin aceleasi obligatii morale fata de rodul trupurilor lor ca si oamenii de stiinta. Responsabilitatea fiecarui om in parte fata de rodul trupului sau creste, cu atat mai mult, cu cat intre interventiile genetice terapeutice, eugenice, manipulatorii si de inovatii nu exista granite din punct de vedere stiintific. Exista, insa, posibilitati pentru producerea lor. Daca nu are convingeri morale sau religioase, omul de stiinta are, deci, posibilitati, curiozitati si imaginatie.

Pericolul posibilitatilor si imaginatiilor acestuia este real. Fara o evaluare etica a posibilitatiii performantelor genetice, specia umana va putea sa fie afectata negativ, cu urmari neprevazute, pentru totdeauna. Si aceasta, in numele unei libertati rau intelese. In faptul creatiei, omul a primit puterea de a stapani peste lume, puterea autocreatiei ("Cresteti si va inmultiti!"), a libertatii si a autorealizarii. Omul a primit puterea peste lumea creata, insa spre a o apara, nu spre a o distruge. Cele trei puteri primite in calitate de chip al lui Dumnezeu trebuie exercitate in limitele sale de fiinta creata, impreuna-creata, cu celelalte fiinte, de Dumnezeu. Cele trei puteri i-au fost date omului spre desavarsire, nu spre pierzare. Omul are posibilitatea creatiei (in limitele date), nu are dreptul sa se considere un fel de Dumnezeu pentru aproapele, dispunand de viata sau moartea acestuia. Viata ramane un dar si un drept al lui Dumnezeu. O familie educata din punct de vedere crestin va fi atenta cu fructul iubirii care o constituie familie si nu altceva. Aici morala crestina are cuvant greu de spus geneticianului si bioeticii. Viata este o realitate care trebuie evaluata cu aspect, nu numai cu curiozitate. Nu putem socoti omul un numar sau o realitate materiala, intre celelalte, la indemana si dispozitia savantului apartinand unei lumi secularizate. Prin urmare, inainte ca savantul sa-si exercite posibilitatea si responsabilitatea fata de rodul trupurilor omenesti, aceasta revine inainte de toate familiei, cu atat mai mult cand ea se defineste drept familie crestina.

De aceea morala crestina se opune oricarei forme de avort provocat. Pentru crestinism, omul este om din momentul zamislirii sale. Tocmai pentru acest motiv, in calendarul bisericesc zilele zamislirii unor mari personalitati din istoria sfanta sunt zile de sarbatoare. Ca in mod spontan, natura elimina ovulele, spermatozoizii si zigotii neviabili este o realitate benefica pentru viata ca atare. De ce n-ar fi unul din simptomele naturii facuta neperformanta prin pacat? Nu avem dreptul sa-i marim numarul suferintelor ei.

Cat priveste inmultirea cu orice pret, folosindu-se inseminarile artificiale, nu se justifica moral. Dorinta arzatoare de a avea si a creste copii trebuie educata si evanghelizata spre a deveni act generos prin dragostea care ar putea fi atrasa fata de copiii deja existenti. Inseminarea artificiala se face cu costuri mari. Acestea ar putea fi puse in slujba iubirii crestine, decat in interesul unor dorinte egoiste de a fi cu orice pret mama in sensul strict biologic al cuvantului. Dreptul de a procrea nu este nelimitat. Copilul trebuie sa fie zamislit in cele mai firesti conditii si sa se nasca in cele mai bune conditii, incat sa se poata integra in societate. Este de dorit ca "parintii" si chiar medicul sa-si ordoneze atitudinea si comportamentul moral mai mult spre copilul care s-ar putea naste decat spre dorinta si cererea parintilor.

Interventiile pe fat pot fi legitimate moral, daca nu comporta nici un risc pentru fat. Cele mai mici riscuri care ar putea fi ingaduite pot duce la urmari nebanuite. Interventiile pe fat nemotivate terapeutic sunt violari nepermise ale unei ordini constituie deja. Ingineria genetica are tot dreptul sa normalizeze esecurile unei naturi in suferinta, nu are insa dreptul sa modifice ceea ce in natura este deja o realitate normala, performanta.

Pr. Prof. Dr. Vasile Raduca

• Consideratii ortodoxe despre bioetica in contextul actual
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Piste false in bioetica moderna
  Publicat in : Morala
• Bioetica - etica traita
  Publicat in : Morala