CHILI - remediul picant

CHILI - remediul picant Mareste imaginea.

Este puţin ironic faptul că cel mai picant condiment din lume este numit chili. De fapt, există o dezbatere aprinsă legată de ortografia sa corectă: chile, chili sau chilii? (şi de ce nu, chilly?)

Profesioniştii preferă termenul spaniol chile, nu cel englezesc chili sau cel mexican chilii. Nu contează însă cum îl scriem, atât timp cât ştim ce înseamnă: picant, mergând de la pişcător până la a-ţi lua gura foc.

Ingredientul principal din chili care dă gustul picant este capsaicina, un alcaloid concentrat mai ales în interiorul seminţelor şi membranei ardeiului. Cu cât capsaicina este mai concentrată, cu atât mai intens este gustul iute al condimentului. Dacă un condiment nu este iute, înseamnă că nu conţine capsaicina, iar dacă nu conţine capsaicina, inseamnă că nu este chili.

Capsaicina este indestructibilă. Nici frigul, nici căldura şi nici apa nu îi pot stinge focul. De altfel, acesta este atât de aprig încât poate arde o gamă întreagă de boli. Cu cât chili-ul este mai picant, cu atât mai terapeutic este el. Nu trebuie să te temi însă, căci nu trebuie să ai o mare toleranţă la durere pentru a beneficia de beneficiile sale: toate tipurile de chili au proprietăţi vindecătoare.

Capsaicina vindecătoare din chili este dublată de o mare bogăţie de vitamine antioxidante. Un ardei chili conţine de nouă ori mai multă vitamina A decât unul verde şi de două ori mai multă vitamina C decât o portocală. De asemenea, este foarte bogat în minerale, inclusiv în potasiu şi magneziu.

In ultimii 20 de ani au fost publicate mii de studii ştiinţifice care descriu beneficiile medicinale ale ardeiului chili. Iată ce spun cele mai „fierbinţi" studii.

Un analgezic dovedit
Atunci când muşti dintr-un ardei chili, capsaicina declanşează producerea unui neurotransmiţător numit substanţa P, care îi spune creierului să transmită durerea de-a lungul fibrelor nervoase. Capsaicina creează o toleranţă la substanţa P. Pe măsură ce mănânci mai mulţi ardei iuţi (chili), capsaicina declanşează din ce în ce mai puţină substanţă P. (Simultan, ea declanşează eliberarea de somatostatină, un hormon care răcoreşte inflamaţia.) Aşa se explică de ce marii amatori de chili pot suporta sosuri atât de picante încât l-ar lăsa pe un neofit în agonie. In realitate, papilele gustative se desensibilizează în timp la arsura picantă.

Oamenii care au dureri mari produc foarte multă substanţă P, iar capsaicina generează acelaşi efect, Atunci când fricţionezi o cremă cu capsaicina pe un loc dureros, simţi imediat senzaţia de arsură - sensibilitate cauzată de substanţa P. Totuşi, folosirea repetată a cremei, de regulă într-un interval de timp de trei zile, reduce şi sfârşeşte prin a bloca substanţa P, amorţind durerea şi declanşând secreţia de somatostatină, care induce procesul de vindecare.

Studiile arată că alifiile cu capsaicina (care sunt aprobate de FDA) pot avea un efect anestezic dramatic şi durabil asupra unei game largi de condiţii dureroase. Majoritatea studiilor arată că alifia cu capsaicina le alină durerile la 75% din cei care o folosesc, inclusiv celor cu dureri extreme. Zostrix-ul, spre exemplu, este o cremă cu capsaicina aprobată de FDA pentru cele mai insuportabile dureri, cum ar fi cele asociate cu mastectomia (extirparea chirurgicală a sânilor) sau cu amputaţia.

Singurul dezavantaj al alifiei cu capsaicina este fierbinţeala iniţială, care poate cauza înroşirea şi iritarea pielii la unii oameni. Cu toate acestea, un studiu publicat în Archives of Internai Medicine a arătat că alifiile cu cap. saicina s-au dovedit a fi tratamentul preferat de cei 100 de pacienţi vârstnici cu dureri osteoartritice severe de genunchi care au participat la studiu.

Iată câteva din bolile în care alifiile cu capsaicina se dovedesc extrem de eficiente:

Artrită. Capsaicina nu numai că le uşurează durerile celor care suferă de osteoartrită. Studiile arată că ea amplifică de asemenea nivelul fluidului sinoviol cate lubrifiază încheieturile şi împiedică distrugerea cartilajelor. In acest fel, această substanţă reduce durerile şi amplifică flexibilitatea.

Intr-un studiu realizat de cercetătorii de la Facultatea de Medicină din Miami, participanţilor suferinzi de osteoartrită genunchiului li s-a dat  fie o soluţie de 0,025% de capsaicina, fie o cremă obişnuită (un placebo) cu care să se ungă la picior de patru ori pe zi. Cei care au folosit capsaicina au experimentat o reducere considerabilă a durerilor într-un interval de două luni. După trei luni, 81% dintre ei au raportat mai puţine simptome artritice, inclusiv o rigiditate de dimineaţă mai redusă. Din cealaltă grupă, numai 54% au afirmat că se simt mai bine. Studiul a fost publicat în revista ştiinţifică Seminars in Arthritis ana Rheumatism.

Dureri ale nervilor. Un studiu realizat la Universitatea din San Francisco, California, a constatat că alifia cu capsaicină într-o doză concentrată reduce semnificativ durerile cronice. Şapte pacienţi din zece au declarat că starea lor s-a îmbunătăţit cu cel puţin 50%.

Un studiu care a inclus 200 de pacienţi cu leziuni nervoase, publicat în revista ştiinţifică British Journal of Clinical Pharmacology, a arătat că alifia cu capsaicina „a redus semnificativ" durerile acute şi senzaţiile de înţepături şi amorţeală.

Nevralgia post-herpetică (PHN). Zona zoster este o urticarie caracterizată prin băşici, ce apare de regulă la mijlocul vieţii sau la bătrâneţe, fiind declanşată de acelaşi virus care cauzează varicela la copii. Odată reactivat la adulţi, virusul deteriorează nervii şi dă naştere unei condiţii incredibil de dureroase ce poate dura săptămâni (uneori chiar ani), numită nevralgie post-herpetică (PHN). FDA a aprobat un plasture cu prescripţie medicală ce conţine capsaicina pură concentrată (sintetică), numită Qutenza, pentru uşurarea durerilor produse de PHN.

Neuropatie diabetică. Intr-unul din studiile realizate, cercetătorii au administrat aleatoriu fie o cremă cu capsaicină, fie un placebo, pentru a trata 250 de oameni cu o neuropatie diabetică dureroasă, o complicaţie comună a diabetului care afectează nervii, de toulte ori la picioare şi la tălpi. Pacienţii care au folosit crema cu capsaicina au constatat o reducere a durerilor cu 70%.

«Cu excepţia arsurii iniţiale, care este trecătoare, capsaicina oferă mai multe avantaje în raport cu analgezicele luate oral" au scris cercetătorii în publicaţia ştiinţifică Archives of Internai Medicine. Printre aceste avantaje se numără: faptul că substanţa este sigură, are mai puţine efecte secundare şi interacţionează într-o mai mică măsură cu alte medicamente.

Dureri de ceafă. Medicii de la Centrul Medical Walter Reed Army din Washington D.C. au tratat 23 de pacienţi cu dureri cronice de ceafă cu o cremă cu capsaicina în concentraţie de 0,025%, de patru ori pe zi. După o lună, medicii le-au pus pacienţi-lor mai multe întrebări, printre care: „Dacă durerea ar reveni şi ai avea de ales, ai opta din nou pentru folosirea acestei creme?" 75% dintre pacienţi au răspuns afirmativ. Studiul a fost publicat în revista de specialitate American Journal ofPhysical Medicine & Rehabilitation.

Dureri de cap. Capsaicina luată nazal a redus în mare măsură simptomele a 52 de oameni care sufereau de dureri de cap laterale. Cercetătorii (care şi-au publicat studiul în publicaţia Pain) au constatat că durerea de cap a 70% dintre pacienţi s-a redus atunci când acestora le-a fost administrată capsaicina pe nara corespondentă durerii de cap.

Arderea grăsimii
Capsaicina ridică temperatura corpului, amplifică transpiraţia şi stimulează rata metabolismului, efect care a ajutat foarte mulţi oameni să scape de surplusul de greutate şi care i-a împiedicat pe alţii să îl depună. Consumul de ardei iuţi (chili) reduce greutatea corporală în mai multe feluri:

Amplifică metabolismul. Mai multe studii arată că consumul de chili amplifică rata de ardere a caloriilor. Efectul poate dura de la 20 de minute la şase ore.

Reduce apetitul. Un studiu realizat de cercetătorii olandezi a arătat că oamenii care au luat un supliment cu capsaicină înainte de mese au mâncat mai puţine grăsimi, şi implicit mai puţine calorii. Descoperirea a fost publicată în revista de specialitate International Journal of Obesity.

Un alt studiu, publicat în British Journal ofNutrition, a arătat că cei care consumă chili la micul dejun au o senzaţie mai redusă de foame şi mănâncă mai puţin la prânz, iar cei care consumă chili la începutul cinei mănâncă mai puţine calorii şi grăsimi până la sfârşitul mesei.

Amplifică arderea grăsimilor in timpul exerciţiilor fizice. Luarea unui supliment cu capsaicină înainte cu o oră de exerciţiile aerobice amplifică arderea grăsimii. Cel puţin aceasta a fost concluzia unui studiu japonez publicat în revista de specialitate Journal of Nutriţional Science and Vitaminology. Dizolvă celulele grase. Studiile realizate pe animale au arătat că consumul de chili reduce numărul de celule grase şi împiedică formarea altora noi, chiar şi la animalele hrănite cu o dietă bogată în grăsimi.

Previne complicaţiile obezităţii. Cercetătorii au constatat că suplimentele cu capsaicină reduc rezistenţa la insulina şi previn depunerea de grăsimi în jurul ficatului la amandouă din condiţiile prediabetice comune la americanii care consumă dietă bogată în grăsimi şi în zahăr.

Un condiment care încălzeşte inima
Studiile realizate pe populaţie în întreaga lume au arătat că naţiunile care consumă chili au o rată mai mică a bolii cardiovasculare decât cele care nu consumă chili. Studiile au arătat că consumul de chili poate avea următoarele efecte:

Previne cheagurile de sânge. Când oamenii de ştiinţă au analizat fişele medicale din ţările mari consumatoare de chili, ei au constatat o incidenţă mai redusă a emboliilor, adică a cheagurilor periculoase de sânge care pot bloca arterele, conducând la atacuri de cord şi cerebrale. Studiile arată că substanţa numită capsaicină operează ca un medicament anticoagulant, ajutând organismul să dizolve fibrina din care se formează, cheagurile de sânge.

Imbunătăţeşte colesterolul. Cercetătorii australieni au constatat că adulţii sănătoşi care consumă zilnic 30 de grame de chili au o rezistenţă mai mare la oxidarea grăsimilor din sânge care îngroaşă pereţii arteriali. Studiul a fost publicat în revista de specialitate British Journal of Nutrition. Un alt studiu, publicat în Phytotherapy Research: a constatat că suplimentele cu capsalicină reduc colesterolul periculosşi îl amplifică pe cel protector potrivit experimentelor realizate pe animale.

Reduce rata pulsului. Oamenii sănătoşi care consumă 30 g de chili pe zi timp de o lună au o rată a pulsului inimii în stare de repaus mai mică (indiciu al unei inimi mai puternice şi mai sănătoase) decât cei care nu consumă chili. Aceasta a fost concluzia unui studiu publicat în revista de specialitate European Journal of Clinical Nutrition. In plus, participanţii la studiu s-au descurcat mai bine la un test de stres care măsoară funcţia muşchiului cardiac.

Previne aritmiile. Studiile pe animale au arătat că suplimentele cu capsaicină reduc tahicardia şi fibrilaţia ventriculară, două tipuri grave de bătăi neregulate ale inimii, care pun în pericol viaţa. Potrivit studiilor publicate în revista de specialitate Journal of Pharmacology, capsaicina acţionează ca un blocant de calciu, medicamentul cu prescripţie medicală folosit pentru tratarea acestor condiţii.

Reduce pagubele după un atac de cord. Intr-un experiment realizat pe animale, cercetătorii au constatat că suplimentele cu capsaicina reduc pagubele produse inimii de atacul de cord. Cercetătorii, care şi-au publicat studiul în revista de specialitate Circulation, cred că suplimentele cu capsaicina au protejat inima prin stimularea nervilor din şira spinării. La rândul lor, aceştia au activat nervii orientaţi către supravieţuire din muşchiul cardiac.

Capsaicina şi prevenirea cancerului
Zeci de studii, inclusiv cele realizate la laboratorul meu din cadrul Centrului de Studiere a Cancerului M.D. Anderson, au arătat că substanţa numită capsaicina ucide celulele tumorale din culturile de celule animale şi umane. Studiile mai vechi referitoare la chili şi la cancer au produs rezultate antagoniste, unele sugerând că consumul de chili produce anumite tipuri de cancer, printre care cel la colon. Există însă dovezi potrivit cărora capsaicina comercială folosită în trecut la aceste studii ar fi fost contaminată cu impurităţi potenţial carcinogene. Studiile cele mai recente folosesc capsaicina pură.

Un alt conflict a apărut atunci când cercetătorii de la Universitatea din Utah au descoperit o corelaţie între consumul de chili şi incidenţa mare a cancerului la stomac în rândul americanilor de origine mexicană şi a populaţiei cajun şi creolă din Statele Unite Această corelaţie nu a fost stabilită însă şi în cazul celorlalte populaţii care consumă chili, ceea ce mă face să cred (pe mine şi pe mulţi alţi oameni de ştiinţă) că riscul de cancer în cazul populaţiilor analizate de cercetătorii din Utah este amplificat de alţi factori. De altfel, aşa cum vei afla în continuare, chili-ul are un efect mai degrabă benefic asupra stomacului.

Adevărul este că în ultimul deceniu, aproape 100 de teste în eprubetă şi studii pe animale au descoperit o corelaţie puternică între consumul de chili şi prevenirea cancerului, inclusiv al celui la sân, la esofag, la stomac, la ficat, la prostată, la creier şi al leucemiei. Cele mai promiţătoare studii de până în prezent sunt cele referitoare la cancerul la prostată.

Cancerul la prostată. Cercetătorii de la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles au constatat că substanţa numită capsaicina ucide 80% din celulele canceroase la animalele de laborator cărora le-a fost indus un cancer la prostată prin mijloace medicale. Tuntorile rămase au avut cam o cincime din cele ale şoarecilor netrataţi cu capsaicina.

Chili-ul este bun pentru stomac
Ardeii chili au o reputaţie proastă, dar falsă, de a crea acelaşi foc în stomac ca şi în gură. Studiile au arătat însă contrariul: chili-ul nu provoacă nici ulcer, nici hemoroizi. Iată câteva din concluziile specialiştilor:

Ulcer. Surpriză! Chili-ul nu numai că nu produce ulcere, dar chiar le previne.

„Investigaţiile realizate în anii din urmă au arătat că chili-ul şi capsaicina [ingredientul său activ] nu produc ulcere la stomac, ci le previn sau le vindecă", au raportat cercetătorii în publicaţia ştiinţifică Criticai Reviews in Food Science and Nutrition. „Capsaicina nu stimulează, ci inhibă secreţia de acid stomacal; în plus, ea stimulează sărurile metalelor alcaline, secreţia de mucoase şi îndeosebi fluxul de sânge la nivelul mucoaselor gastrice, care ajută la prevenirea şi la vindecarea ulcerelor."

Oamenii care nu suferă de ulcer consumă de 2,6 ori mai mult chili decât cei care suferă, au remarcat cercetătorii malaezieni în publicaţia ştiinţifică Digestive Diseases and Sciences.

Bharat B. Aggarwal

Articol preluat din cartea "Mirodenii vindecătoare", Editura Adevar divin

Cumpara cartea "Mirodenii vindecătoare"

 

25 Octombrie 2016

Vizualizari: 1204

Voteaza:

CHILI - remediul picant 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

chili tratament cu chili

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE