Cum declanseaza glutenul mecanismul care conduce la ingrasare, prediabet, diabet si alte boli

Cum declanseaza glutenul mecanismul care conduce la ingrasare, prediabet, diabet si alte boli Mareste imaginea.

Dieta fără gluten este la mare modă în zilele noastre. Există cărţi şi site-uri de Internet, restaurante care oferă meniuri fără gluten şi sute de produse de acest tip recent apărute în magazine. Este oare aceasta o modă trecătoare, sau o reacţie la o problemă reală a oamenilor?

Din păcate, tot mai multe boli cronice sunt cauzate de cel mai iubit aliment dintre toate, pâinea, ca să nu mai vorbim de faina ascunsă practic în orice, de la supe la votcă, dressing-urile pentru salate, rujuri şi adezivi. Iţi voi explica imediat cum s-a ajuns ca sensibilitatea la gluten şi boala celiacă să afecteze cel puţin 20 de milioane de americani. Din păcate, 99% dintre cei care au probleme cu glutenul sau cu grâul nu sunt diagnosticaţi la ora actuală.

Sensibilitatea la gluten, boala celiacă şi diabezitatea
La ora actuală se ştie că glutenul, o proteină aflată în grâu, orz, ovăz, secară şi spelta (o varietate de grâu) declanşează obezitatea şi diabetul la pacienţii care au o sensibilitate la gluten ce poate merge până la boala celiacă, o afecţiune autoimună care declanşează o inflamare a întregului corp.

98% dintre oamenii care suferă de boala celiacă au o predispoziţie genetică în această direcţie (specifică unei treimi din populaţie). Deşi genele oamenilor nu s-au modificat, în ultimii 50 de ani am asistat la o creştere dramatică a incidenţei bolii celiace, în mare măsură ca urmare a factorilor de mediu, mai exact, hibridizării grâului cultivat în Statele Unite, care a schimbat calitatea şi tipul proteinelor şi amidonului din grâu, creând un conţinut mult mai ridicat de gluten. Cu alte cuvinte, pâinea noastră nu mai este ce a fost odată, devenind mai degrabă un fel de Franken-pâine, un produs secundar al agriculturii industrializate „superbogat în amidon şi gluten". La acest factor se adaugă şi deteriorarea intestinelor noastre din cauza celorlalte elemente ale dietei, a toxinelor din mediu, a stilului de viaţă şi a folosirii excesive a antibioticelor, medicamentelor pentru blocarea acizilor şi antiinflamatorii, care au generat „furtuna perfectă" a intoleranţei la gluten.

In cadrul unui studiu care a comparat mostrele de sânge prelevate în urmă cu 50 de ani de la 10.000 de tineri recruţi pentru Forţele Aeriene cu mostrele prelevate de la 10.000 de pacienţi din zilele noastre, cercetătorii au constatat cu uimire că incidenţa bolii celiace a crescut cu 400% în ultimii 50 de ani, şi vorbim aici doar de boala propriu-zisă (nu de sensibilitatea care o anticipează, şi care este mult mai frecvent întâlnită), care afectează 1% dintre americani, adică circa trei milioane de oameni.

Glutenul şi inflamarea intestinelor
Glutenul generează inflamaţii inclusiv printr-o reacţie autoimună redusă. Cu alte cuvinte, sistemul imunitar creează un anumit număr de anticorpi la gluten, chiar dacă boala celiacă nu este încă instalată. 7% din populaţie (21 de milioane de americani) prezintă astfel de anticorpi anti-gliadină. Aceştia au fost descoperiţi inclusiv la 18% dintre autişti şi la 20% dintre schizofrenici.

Intr-un studiu major publicat în Journal of the American Medical Association, cercetătorii au demonstrat că sensibilitatea la gluten amplifică riscul de moarte cu 3575%, îndeosebi prin riscul de boală cardiovasculară şi de cancer. Exclusiv urmare a acestui mecanism, peste 20 de milioane de americani riscă să se îmbolnăvească de inimă, de obezitate, de cancer, sau să moară.

Riscul devine maxim atunci când glutenul distruge mucoasele intestinale. Toţi microbii şi particulele de alimente parţial digerate din interiorul intestinelor trec astfel de bariera acestora şi sunt atacate de sistemul imunitar, din care 60% este situat chiar sub suprafaţa stratului de celule care căptuşesc intestinele. Sistemul imunitar atacă aceste proteine pe care nu le recunoaşte, fapt care generează o inflamaţie sistemică.

Există dovezi ştiinţifice de dată recentă care atestă că reacţiile adverse ale sistemului imunitar la gluten se pot datora unor probleme din cu totul alte părţi ale sistemului imunitar decât cele implicate în boala celiacă. Marea majoritate a medicilor refuză să diagnosticheze o sensibilitate la gluten în cazul oamenilor care nu suferă direct de boala celiacă, dar noile cercetări arată că greşesc. Boala celiacă nu apare decât atunci când organismul creează anticorpi împotriva grâului (imunitate adaptivă), dar există şi o sensibilitate diferită la gluten, generată de un sistem imunitar activat la modul general (imunitate inerentă). Cu alte cuvinte, oamenii pot fi sensibili la gluten chiar dacă nu suferă de boala celiacă şi nu au anticorpi pentru gluten, prezentând în schimb inflamaţii şi numeroase alte simptome.

Prea multe produse fără gluten: o altă cauză a îngrâşârii
In încercarea de a mânca sănătos, un număr din ce în ce mai mare de oameni consumă alimente fără gluten, dar şi fără vreo valoare nutriţională, cum ar fi fursecurile, prăjiturile şi alimentele procesate. Faptul că un aliment nu conţine gluten nu înseamnă automat că este şi sănătos. Fursecurile şi dulciurile fără gluten continuă să fie fursecuri şi dulciuri! Singurele produse fără gluten care merită să fie consumate sunt legumele, fructele, leguminoasele boabe, nucile, seminţele şi proteinele de origine animală cu conţinut redus de grăsime.

Cum poate fi diagnosticată sensibilitatea la gluten?
In trecut, medicii nu diagnosticau boala celiacă decât în urma unei biopsii intestinale cu rezultat pozitiv. Dr. Alessio Fasano de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Maryland sugerează însă o modalitate mai exhaustivă de diagnosticare a bolii celiace şi a intoleranţei sau sensibilităţii la gluten. El declară că oricare patru din următorii cinci factori permit acest diagnostic. Sunt de acord cu el în ceea ce priveşte boala celiacă instalată, dar consider că oricare din aceşti cinci factori în sine merită scoaterea experimentală din dietă a glutenului, timp de şase săptămâni.

Cred de asemenea că dacă prezinţi trei din următoarele cinci criterii, ar trebui să eviţi glutenul pentru tot restul vieţii tale.

1. Prezinţi simptome ale bolii celiace (orice afecţiune digestivă, alergie alimentară, boală autoimună sau boală inflamatoare, inclusiv diabezitatea).
2. Te simţi mai bine atunci când nu consumi gluten.
3. Ai un nivel ridicat al anticorpilor la gluten (anti-gliadină [AGA] sau anticorpi pentru transglutaminaza ţesuturilor [TTG]).
4. Ai o biopsie pozitivă a intestinului subţire.
5. Ai genele care te predispun la o sensibilitate la gluten (HLA DQ2/8).

DR. MARK HYMAN

Fragment din "Solutia pentru glicemie", Editura Adevar Divin

Cumpara cartea "Solutia pentru glicemie"


 

31 Martie 2017

Vizualizari: 1489

Voteaza:

Cum declanseaza glutenul mecanismul care conduce la ingrasare, prediabet, diabet si alte boli 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE