Lupta dintre nutriţie şi genetică se aseamănă foarte mult cu disputa veche dintre hrană şi caracteristici. „Natura” noastră iniţială de la naştere - genele - predetermină de ce boli vom avea parte mai târziu în viaţă? Sau sunt sănătatea şi bolile produse ale alimentelor pe care le consumăm sau ale toxinelor la care suntem expuşi - nutriţia noastră? Diferite forme ale acestei dispute au fost milenare, cel puţin de când Aristotel a caracterizat mintea umană ca fiind „tabula rasa”, o tăbliţă goală ce trebuie umplută prin îndrumare şi experienţă, în opoziţie cu viziunea predominantă care afirma că oamenii erau născuţi cu o „natură esenţială” fixă.
Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că nici nutriţia, nici caracteristicile nu lucrează singure în determinarea bolilor pe care le dezvoltăm, dacă o facem. Ambele contribuie. Disputa se centrează asupra a cât de mult contribuie liecare dintre ele. Dar este aproape imposibilă asocierea unor cifre semnificative pentru contribuţiile relative ale genelor şi stilului de viaţă, sau contribuţiei specifice a nutriţiei.
Această incertitudine a devenit clară pentru mine acum mai mulţi ani când, între anii 1980 şi 1982, am fost membru într-un comitet de 13 experţi al Academiei Naţionale de Ştiinţe (National Academy of Sciences), care pregătea un raport special asupra alimentaţiei, nutriţiei şi cancerului, primul raport oficial rezonabil de acest tip. Printre alte obiective, am fost însărcinaţi cu estimarea proporţiei cancerelor cauzate de alimentaţie, comparativ cu cele cauzate de altceva, inclusiv de genetică, toxine din mediul înconjurător şi stil de viaţă şi, prin acest proces, puteam sugera în ce măsură cancerul putea fi prevenit prin hrana pe care o consumăm.
Estimarea proporţiei cancerelor care puteau fi prevenite prin alimentaţie era de un interes considerabil pentru aceia dintre noi care lucrau la proiect, fiindcă, aşa cum fusese anunţat în media cu circa un an înainte, un raport dezvoltat pentru Office of Technology Assessment of the U.S. Congress (care în prezent nu mai există) de către doi oameni de ştiinţă foarte distinşi de la Universitatea din Oxford, Sir Richard Doll şi Sir Richard Peto, afirmase că 35% din toate cancerele puteau fi prevenite prin alimentaţie. Această estimaţie surprinzător de înaltă a devenit rapid un aspect încărcat politic, în special deoarece era superioară celei de 30% dată de o prevenţie a aceleiaşi boli prin excluderea fumatului. Majoritatea oamenilor nu aveau idee că alimentaţia poate fi atât de importantă.
Sarcina comitetului nostru de a crea un estimator specific pentru cancerele care se puteau preveni prin alimentaţie s-a dovedit imposibilă. Am fost împuternicit cu scrierea unei prime schiţe a acestei evaluări de risc şi am observat repede că exerciţiul avea puţin sens sau deloc. Orice estimator al proporţiei cancerelor evitabile prin alimentaţie, bazat pe un singur număr, era probabil să comunice mai multă certitudine decât ar fi meritat. Ne-am confruntat şi cu dilema modului de sumarizare al efectelor combinate ale factorilor diverşi care afectau riscul de cancer. Cum ar fi trebuit să procedăm, de exemplu, dacă absenţa fumatului putea preveni 90% din cancerele pulmonare (cea mai bună aproximaţie curentă), alimentaţia potrivită putea preveni 30% (există asemenea dovezi), iar evitarea poluării din aer putea preveni 15%? Adunam aceste cifre şi concluzionam că 135% din cancerele de plămâni puteau fi prevenite?
Devenind conştient de aceste dificultăţi oarecum contrastante (supraprecizia şi însumarea nepotrivită a riscului), comitetul nostru a refuzat să includă un capitol care ar fi oferit estimări precise ale reducerii riscului de cancer datorată unei alimentaţii sănătoase. Ştiam şi că raportul anterior pregătit pentru Office of Technology Assessment nu fixase un număr exact pentru cancerele evitabile prin dietă; procentul de 35% precizat de media era rezultatul unei relatări neglijente. De fapt, autorii raportului cercetaseră comunităţi relevante din punct de vedere al alimentaţiei şi sănătăţii şi găsiseră că estimările se încadrau într-un interval larg, de la 10% până la 70%. Cifra aparent finită de 35% nu era concluzivă. Era sugerată ca un punct de mijloc rezonabil, fiindcă un interval de 10-70% ar fi pus publicul în confuzie şi ar fi descurajat luarea în serios a alimentaţiei asupra dezvoltării cancerului. Este un interval generos, în cadrul căruia pot apărea prejudecăţi personale.
Sunt convins că decizia comitetului de a nu merge pe acel drum de estimare a mărimii unui astfel de risc incognoscibil a fost corectă. Chiar şi astăzi, autorii afirmă în mod incorect, cu mult prea multă asigurare, că o treime din toate cancerele sunt evitabile prin mijloace dietetice, pe baza raportului aceluia de la Universitatea Oxford. Cifrele exacte sunt deseori supra-interpretate, în special de către aceia cu o ordine de zi personală sau profesională. Iar decenii mai târziu, comunităţile de cercetare asupra sănătăţii şi alimentaţiei încă nu se pot hotărî asupra unui număr precis.
Problema este că riscul nu se prezintă de fapt sub forma unei realităţi obiective. Se modifică constant, pe baza a cât cunoaştem. De exemplu, postul de televiziune care televizează meciurile de baseball ale echipei Washington Nationals obişnuia să prezinte o statistică a ceea ce ei numeau „şanse de câştig”. Dacă echipa în cauză conducea cu 5-2 la sfârşitul celei de-a patra reprize, şansa lor la câştigarea jocului putea fi de 79%. Dar dacă oponenţii înscriau un „run” la începutul celei de-a cincea reprize, acea şansă putea scădea la 65%. Un „grand slam” al celor de la Nationals în cea de-a opta repriză ar fi crescut acea cotă din nou, poate până la 97%. Dar un raliu eroic la începutul celei de-a noua ar fi putut anula acel avans şi schimba încă o dată cotele. Problema este desigur că şansele de câştig nu pot fi fixate permanent. Fiecare aruncare, fiecare lovitură a bâtei de baseball, fiecare schimbare în nebulozitate sau scădere a umidităţii relative ar putea teoretic afecta scorul final. Depinzând de ceea ce ar alege să includă sau să ignore statisticianul care a programat algoritmul, cifrele s-ar putea modifica de multe ori în fiecare secundă.
La fel ca un parior care caută o cuantificare precisă a riscului pentru a stabili cotele rezultatului pentru un meci de baseball, persoanele cărora le pasă de propria sănătate şi de cea a celor iubiţi caută de asemenea o reasigurare din partea unui procentaj specific. Vor să ştie cu un anumit interval de încredere cum să rămână sănătoşi şi să evite bolile cronice. Dar de fapt ei nu au nevoie de cifre înşelător de „precise” care nu prezic nimic în orice instanţă specifică. Mesajul important de reţinut din raportul nostru nu era cât de multe dintre bolile canceroase au fost evitabile prin alimentaţie, ci faptul că alimentaţia a fost un factor predominant.
Ce putem face, atunci, dacă nu putem considera un estimator specific sau un interval larg de estimatori posibili? Inventăm ceva? Eu sunt convins că majoritatea oamenilor cred doar ceea ce vor să creadă în legătură cu cauzele şi prevenţia cancerului, în funcţie de direcţia în care pendula caracteristici/ hrană bate în mintea lor. In absenţa unui răspuns de încredere pentru întrebarea relativă la prevenţia acestei boli, ei cad din nou în mentalitatea părtinitoare personală.
dr. T. Colin CAMPBELL
dr. Howard Jacobson
Fragment din "Integral, regandind stiinta nutritiei"; Editura Adevar Divin
Cumpara cartea "Integral, regandind stiinta nutritiei"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.