Inceputul vietii umane

Inceputul vietii umane Mareste imaginea.


Inceputul vietii umane


Raspunsurile variate propuse la aceasta problema indelung discutata exprima adesea atitudinea corespunzatoare ordinii de zi politice sau sociale si, deasemenea, cunostintele culturale despre dezvoltarea embrionara. Sugestiile se refera, pe rand, la momentul in care mama simte pentru intaia oara copilul miscandu-se in pantecele ei; la momentul in care fetusul poate supravietui in afara uterului (de obicei dupa 24 de saptamani); la momentul nasterii, cand copilul incepe sa respire singur, sau la o perioada de cateva zile dupa nastere, dupa ce nou nascutul si a demonstrat dreptul la viata (aceasta insemnand, printre altele, absenta oricarei boli sau dereglari psiho-somatice).Cu cat marim distanta intre "inceputul vietii umane" si momentul fertilizarii, cu atat se dilata si deschiderea pentru avorturi,  infanticid si experimente embrionare.

 

 

Pe de alta parte, Biserica a afirmat din totdeauna ca viata umana incepe odata cu conceptia, care face frontiera comuna cu fertilizarea. Cu mult timp inainte ca medicii specialisti sa descopere celulele embrionare si cromozomii, scriitorii crestini condamnau avortul in orice stadiual sarcinii, pe temeiul ca fetusul"format sau  neformat" este intru totul om si poarta in el "chipul lui Dumnezeu". Problema  este ridicata astazi din nou dintr-o perspectiva diferita, care incearca sa fundamenteze reflectia teologica pe datele biologice. Urmandu-i pe embriologii britanici, cativa moralisti crestini au facut o distinctie intre embrion si asa numitul"pre-embrion". Acesta din urma e descris  ca o  masa de celule nediferentiate, de la zigotul unicelular si pana la dezvoltarea "primei trasaturi" sau a primului "ax" al trupului in timpul saptamanii a treia de sarcina. In acest punct, dupa implantarea in peretele uterului, el sufera o transformare radicala numita "singularizare" si se poate spune astfel ca poseda suflet omenesc sau individualitate umana. Potrivit acestei scheme,"conceptia" nu trebuie inteleasa ca un moment (de exemplu la incheierea fertilizarii), ci ca un  proces.

 

 Trecerea de la "pre-embrion" la "embrion", adica de la existenta potentiala la cea actuala, are loc doar la finalizarea acestui proces. Se afirma totusi ca viata umana "incepe cu conceptia". Dar definitia"conceptiei" este modificata pe baza recentelor descoperiri din cadrul embriologiei, ea cuprinzand si "singularizarea"prin implantarea conceptus-ului (produsului conceptiei) in membrana uterina, lucru care se intampla la  aproximativ doua saptamani dupa fertilizare. Cu alte cuvinte, conceptia si fertilizarea numai sunt  intelese ca fiind simultane. Fertilizarea  marcheaza inceputul procesului conceptiei, proces care dureaza 12-14 zile. Abia la sfarsitul acestei perioade se poate vorbi despre o  noua "viata umana" si despre existeata unui "suflet omenesc" unic.

 

Cercetarile si discutiile pe aceasta tema au fost rodul unei preocupari pastorale reale. In confuzia morala cauzata de proliferareaavorturilor legale in S.U.A.  si in alte tari dezvoltate, data fiind sensibilitatea la traumele produse de violuri si incesturi, multi teologi cauta sincer un mijloc care sa permita victimelor violentei sexuale sa puna capat unei sarcini nedorite intr-un mod "licit", care sa fie conform invataturii morale traditionale a Bisericii. Daca distinctia intre pre-embrion si embrion este legitima, atunci intreruperea unei sarcini inainte de implantare, adica inainte de finalizarea procesului conceptiei si de insufletire, nu va fi considerat "avort" in acceptia traditionala a termenului, cum este  definit de catre diferitele Biserici. Mai mult, distinctia medicala si morala intre pre-embrion si embrion implica faptul ca primul reprezinta mai degraba viata umana potentiala, decat cea actuala si este, in acest fel, mai putin indreptatit sa beneficieze de drepturile si protectia sociala acordate individualitatilor umane sau "persoanelor". O consecinta majora a acceptarii acestei distinctii consta in eliminarea obiectiilor morale privind proceduri ca fertilizarea in vitro sau cercetarile si experimentele pe embrion in scopuri terapeutice.

 

Daca astfel de preocupari pastorale si terapeutice sunt laudabile si sincere, ele presupun totusi o perspectiva stiintifica a dezvoltarii embrionului, care este departe de a fi unanim acceptata de catre specialistii in domeniu; deasemenea, ei se opresc asupra problemei teologice a insufletirii si a calitatii de persoana ce deriva de aici, care ridica serioase obiectii din perspectiva ortodoxa. Vom incerca in acest capitol sa schitam argumentul formulat de catre trei dintre cei mai mari eticieni romano-catolici care au abordat acest subiect si vom arata de ce credem ca punctul lor de vedere ar trebui schimbat, datorita recentelor cercetari embriologice. In concluzie vom evalua implicatiile teologice ale pozitiilor lor, din perspectiva ortodoxa.

 

Shannon, Wolter si McCormick despre "pre-embrion"

 

Pe baza ultimelor descoperiri in domeniul embriologiei, putem schita urmatoarele stadii in dezvoltarea "pre-embrionului":

 

Multe celule din corpul omenesc sunt celule "somatice", fiecare continand in nucleul sau 46 de cromozomi. Sperma masculina si ovulul feminin sunt celule embrionare sau "gameti", fiecare cu cate 23 de cromozomi. Unirea acestor gameti intr-o singura celula zigot (intr-un zigot unicelular), care contine 46 de cromozomi dispusi in 23 de perechi, se petrece prin procesul fertilizarii. Fertilizarea are loc la capatul trompei uterine, langa ovare. Sperma depozitata in traiectul reproductiv feminin are nevoie de aproximativ 7 ore pana ce enzimele sale penetreaza peretele exterior al ovulului. Vor mai trece apoi trei orepana ce sperma isi va face "calatoria" spre locul unde va avea loc fertilizarea. Dintre milioanele de spermatozoizi, unul singur va penetra zona de protectie (zona pellucida) a ovulului si isi va face loc prin citoplasma pentru a se uni cu nucleul haploid (care contine un singur set de cromozomine pereche).

 

Acesta va produce ceea ce se numeste "singamie": unirea a doi gameti in vederea formarii unei individualitati unice din punct de vedere genetic. Nucleul diploid rezultat contine acum un aranjament unic al materialului genetic (ADN), care determina sexul conceptus-ului si creeaza conditiile pentru mitoza : divizarea celulelor individuale (blastomeri). Procesul incepe cu o celula dubla, o celula tripla a-cronica, apoi o celula cvadrupla, dupa care progreseaza prin multiplide 2 (8, 16, 32, etc.), pana cand embrionul se implanteaza in membrana uterina, spre finalul saptamanii a doua de sarcina.

 

Timpul desfasurarii acestui proces este bine determinat: aproximativ sapte ore de la relatia intima la fecundare, inca trei ore pana ce sperma va ajunge la ovul si inca douasprezece pentru penetrare. Fuziunea celor doua celule, singamia, mai dureaza inca o zi. Prin urmare, intregul proces ce duce la fertilizare dureaza intre 36-48 de ore. In ziua a patra, embrionul numara circa 16 celule si este localizat langa intrarea uterului. Stadiul "blastula" este atins atunci cand celulele care se divizeaza (continuu) formeaza o sfera sau un disc, al carui invelis exterior (trofoblast) va da nastere structurilor nutritive, inclusiv placentei, in timp ce masa interna (embrioblast) constituie embrionul insusi. In acest moment, zona pellucida se rupe, iar embrionul se "cuibareste", se ataseaza de peretele uterului.

 

In timpul acestei perioade de 10-12 zile, anterioara implantarii, are loc fenomenul impropriu numit "pierdere". Se estimeaza ca intre jumatate si 2/3 din ovulele fertilizate sunt date afara din uter. Ele nu reusesc sa se implanteze si sunt avortate (fara ca mama sa stie), dintr-o multime de motive, Cuma fi dezechilibre chimice in sistemul reproductiv sau gene cu defecte purtate de embrion. Daca embrionul se implanteaza cu succes, el sufera o restructura renumita "gastrulatie" sau "organogeneza", rearanjarea celulelor in ectoderm, endoderm si mezoder embrionar. Odata cu aceasta se contureaza si trasatura primitiva, care duce la dezvoltarea initiala a sistemului nervos al ebrionului. La sfarsitul saptamanii a opta, sistemul nervos este pe deplin alcatuit, iar copilul in crestere, numit acum fat (fetus), se poate misca si simte durerea.

 

Apeland la noile descoperiri din domeniul embriologiei, Thomas Shannon si Allan Wolter afirma alaturi de alti embriologi si de unii teologi, ca trebuie facuta o distinctie clara intre pre-embrion si embrionul propriu-zis. Pre-embrionul, sustin ei, este compus dintr-o masa de celule nediferentiate (blastomeri), fiecare dintre acestea posedand toti potenta. Asemenea hologramei, fiecare blastomer este inzestrat cu aceeasi informatie genetica pe care o poseda intregul. Aceasta inseamna ca de la zigot la formarea primei trasaturi, fiecare celula amorulei are capacitatea de a se dezvolta singura intr-o individualitate umana. Totusi, este o capacitate "potentiala", atata timp cat conceptus-ul trebuie sa primeasca informatie genetica aditionala de la mama dupa implantare, pentru a ajunge la "singularizare" si a se dezvolta intr-un embrion adevarat. Acest lucru este evidentiat de faptul ca pre-embrionul se poate imparti in doua entitati identice din punct de vedere genetic (dand nastere la doi gemeni), apoi, in cazuri rare, cele doua se pot reuni pentru a produce o individualitate unica. Se mai afirma ca aceasta capacitate de impartire si reunire persista pana la "gastrulatie" numita si "restrictie", atunci cand incepe diferentierea celulelor, iar tot ipotenta se pierde. Cu alte cuvinte, zigotul nu poate deveni un embrion uman pana ce nu primeste informatie genetica suplimentara de la gazda materna si nu de la gameti. Altfel se poate transforma intr-o "mola hidatidiforma" canceroasa, compusa din tesut placentar.

 

Prin urmare, afirma aceiasi moralisti, este impropriu sa se vorbeasca despre existenta embrionului inainte de implantare. De-a lungul primelor doua saptamani, in timp ce se finalizeaza procesul conceptiei, conceptus-ul trebuie numit "pre-embrion", ceea ce nu implica o "individualitate ontologica" sau, afortiori, calitatea de persoana. Aceasta indicatie, alaturi de fenomenul "risipirii"(wastage), i-a condus la concluzia ca pre-embrionul nu poseda "suflet "imaterial si rational. Mergand mai departe , ei sustin teoria "insufletirii mediate" si nu a celei "imediate", afirmand ca insufletirea nu poate avea loc inaintea "singularizarii" si a rearanjamentului structurii celulare necesare aparitiei embrionului.Pre-embrionul devine astfel, prin definitie, un candidat pentru avortul licit din punct de vedere moral si pentru experimentele stiintifice (desi Shannon si Wolter nu merg atat de departe in mod explicit). O abordare la fel de atenta si informata stiintific o face Richard Mc Cormick in articolul sau "Cine sau ce estepre-embrionul?" El afirma ca termenul"pre-embrion" a fost adoptat de catre Societatea Americana pentru Fertilitate si de catre British Voluntary Licensing Authority, "intrucat primele stadii de dezvoltare a mamiferelor implica in primul rand stabilirea trofoblastului non-embrionic si nu formarea embrionului". Vom vedea ca aceasta problema este pusa la indoiala de recentele cercetari embriologice.

 

Articolul lui McCormick prezinta diferite opinii romano-catolice care presupun ca inceputul individualitatii umane coincide cu inceputul calitatii de persoana a omului. El vrea sa demonstreze, asemenea lui Shannon si Wolter, ca individualitatea umana nu este determinata de fertilizare, ci de intregul proces care duce la singularizare si la formarea primei trasaturi (dupa care formarea gemenilor nu mai e posibila). El face in acest sens o distinctie importanta intre"individualitatea genetica" si "individualitatea de dezvoltare". Prima exista intr-adevar de la fertilizare, dar aceasta nu inseamna ca conceptus-ul a primit calitatea de persoana sau ca poate fi considerat "o persoana umana insufletita", deoarece trebuie sa existe o anumita stabilitate biologica in organism inainte de a fi posibila calitatea de persoana. Aceasta stabilitate nu apare inainte de stadiul organizarii embrionare primare, adica inainte de aparitia primei trasaturi. Desi concluzia este ca pre-embrionul trebuie tratat ca o persoana, intrucat el este intr-un sens "persoana in devenire", el mentine totusi termenul "pre-embrion" datorita tot ipotentei sale caracteristice si a capacitatii de a se diviza in doua partie glale (de a da nastere unor gemeni). Prin urmare, pre-embrionul nu este un"cine", ci este un "ce", care e unic din punct de vedere genetic si are"posibilitatea de a deveni adult". Dar aceasta potentialitate se poate realiza numai prin dobandirea "individualitatii de dezvoltare", dupa aparitia primei trasaturi. El conchide ca pre-embrionul trebuie tratat ca o persoana, dar numai intrucat are un "potential intrinsec" de a deveni persoana si intrucat intreaga problema e inconjurata de "multe incertitudini", incheie el.

 

McCormick nu exclude nici experimentele non-terapeutice, intrucat pentru el pre-embrionul nu poate fi considerat o persoana umana insufletita in realitate.Totusi, el ar aproba cercetarile pre-embrionare numai atunci cand criteriile pentru aceste cercetari sunt stabilite la nivel national. Desi nu abordeaza problema avorturilor pre-implantatorii, opinia sa duce la acceptarea avorturilor din punct de vedere moral, in cazul sarcinilor cauzate de abuzuri sexuale.

 

Jerome Lejeune si "cutia de concentrare"

 

Cum vom aprecia aceste argumente in favoarea distinctiei intre pre-embrion si embrion, sau intre individualitatea genetica si cea de dezvoltare? Problema se reduce practic la acuratetea evidentei stiintifice care sustine "tot ipotenta" blastomerilor si la afirmatia lui McCormick ca "primele stadii ale dezvoltarii mamiferelor implica, in primul rand, stabilirea trofoblastului non-embrionic si nu formarea embrionului". Desi au fost aduse marturii solide in favoarea ambelor idei, alte studii recente duc la concluzii diferite.

 

Totusi, inainte de a nota aceste consideratii, este nevoie sa accentuam faptul ca stiinta embriologiei se afla intr-o stare de flux. Mai ales in S.U.A.  si in Franta, dezbaterea se concentreaza acum asupra unor probleme precum rolul citoplasmei in transmiterea informatiei genetice catre ovululul proaspat fertilizat, dar parerile specialistilor asupra acestui subiect nu au ajuns inca la un consens. Evidenta care incepe sa se impuna tinde totusi sa sprijine teoria ca viata umana (existenta individuala si,prin urmare, cea personala) incepe nu odata cu implantarea, ci odata cu finalizarea   fertilizarii si cu singamia sau, in cele din urma, cu stadiul bi-celular al mitozei. Pentru a intelege aceasta problema, vom reaminti un caz recent care a atras atentia in mass-media, intrucat a adus disciplina secreta a embriologiei in sfera legii civile.

 

In aprilie 1989, New York Times relata despre divortul in curs dintre Mary Sue Devis si Jr. Lewis Davis, din Maryville, Tennessee. Ceea ce facea din aceasta intamplare un fapt unic si un caz celebru pe plan international era faptul ca cei doi apelasera la fertilizarea in vitro, care a produs un total de 9 embrioni. Doi dintre acestia au fost transferati in uterul doamnei Davis, dar nu au reusit sa se implanteze. Ceilalti 7 au fost inghetati pentru o intrebuintare ulterioara. In timpul divortului, doamna Davis a cerut custodie, fie pentru a primi embrionii chiar ea, fie pentru a-i dona cuiva. Domnul Davis a afirmat, pe de-o parte, ca nu poate fi obligat sa-si asume responsabilitatea de parinte dupa divort si, prin urmare, a cerut si el custodie pentru a distruge embrionii, ca o parte a proprietatii comune a cuplului. Pe langa problema conservarii criogenice si posibilitatea ca embrionii sa moara in cutia de concentrare, datorita intarzierilor sistemului juridic, adevarata problema morala se reduce la un fapt esential: embrionii erau persoane umane cu "drepturi" vrednice de protectia legii, sau erau o simpla proprietate comuna care trebuia impartita intre cele doua parti si folosita in consecinta ? Decizia a fost, in cele din urma, luata la recurs. Dl. Davis a primit custodia si embrionii au fost, probabil, distrusi.

Unul din martorii apararii (ai mamei) a fost eminentul genetician francez Dr. Jérôme Lejeune, care isi casigase recunoasterea mondiala pentru descoperirea trisomiei, cauza sindromului Down. Marturia lui Lejeune este reprodusa in cartea saThe Concentration Can, When Does Human Life Begin? Desi Lejeune, decedat intre timp, a fost criticat pentru perspectiva sa "integrista" si pentru apararea inflacarata a invataturii romano-catolice despre avort, marturia sa se bazeaza pe cercetari facute in Anglia, Franta si S.U.A. care au fost acceptate de comunitatea stiintifica internationala. Expunem pe scurt, in cele ce urmeaza, argumentarea sa.

La sfarsitul anilor’80, cercetarile geneticianului britanic Alec Jeffreys au confirmat unicitatea genetica a fiecarui ovul uman fertilizat, stabilind prin experiment stiintific ca zigotul unicelular se caracterizeaza prin "individualitate genetica". Alte cercetari intreprinse de grupuri ale Universitatilor Cambridge si Duke au aratat ca procesul chimic numit "metilare" determina informatia care va fi transmisa de anumite segmente de ADN in timpul fertilizarii. S-a crezut mult timp despre cromozomii gametilor materni  si corespondentiilor masculini, care se unesc pentru a crea cele 23 de perechi de cromozomi ai nucleului diploid,ca sunt identici.

 

 Descoperirea metilarii a infirmat acest lucru, aratand ca fiecare cromozom masculin si fiecare cromozom feminin aduce zigotului o informatie unica. Adaugarea de metil (CH3) peste baza citozina aADN-ului are un efect de intrerupere sau de suprimare a activitatii genetice specifice astfel incat, cu fiecare divizare succesiva, celulele devin tot mai diferentiate. In exprimarea lui Lejeune, "oul fertilizat este cea mai diferentiata celula de subsoare".El contine toata informatia necesara pentru a produce o fiinta umana vie."Expresia primara" a vietii umane deriva din alinierea unica a materialului cromozomic in nucleul acestei celule originare. Atunci cand fertilizarea e incheiata, acea expresie incepe sa dirijeze functionarea celulara.

 

Afirmatia este adevarata in ciuda faptului ca ARN-ul matern, derivat din citoplasma ovulului, dirijeaza dezvoltarea zigotului pana la mitoza, cand genomul embrionic este activat. Acest prim proces de dezvoltare are loc odata cu singamia. Individualizarea ce rezulta, unica din punct de vedere genetic, e formata din interactiunea nucleului si a citoplasmei, care continua chiar dupa ce genele embrionului sunt "activate". Totusi, "expresia primara" care ar putea fi identificata cu"sufletul", trebuie sa fie prezenta de la singamie, pentru a crea conditiile necesare interactiunii si pentru a dirija cresterea zigotului. Pe parcurs, in timp ce zigotul unicelular sufera mitoza, anumite portiuni din informatia sa genetica sunt "dezactivate" de metilare. Astfel, diferentierea poate avea loc, permitand dezvoltarea organismului de-a lungul perioadei pre-implantarii.

 

Daca Lejeune are dreptate, diferentierea celulara este "programata" sau "inscrisa" in conceptus de la inceputul existentei sale. Prin diferentierea initiala, informatia genetica este transmisa de la prima celula la a doua. Lejeune vorbeste despre un stadiu ipotetic tri-celular al mitozei si afirma ca individualizarea are loc la acest nivel. Faptul e confirmat (fie la stadiul tri-celular, fie la cel tetra-celular) prin aceea ca, dincolo de acest punct, este imposibil sa se creeze o himera (o fiinta care rezulta din amestecarea materialului neasemanator genetic,precum anomalia oaie-tap numita "geep"). Pe masura ce continua diviziunea celulara, o alta informatie este "dezactivata" si are loc o diferentiere si mai pronuntata. Aceasta inseamna ca diferentierea celulara incepe nu cu implantarea, ci cu "singularizarea", abia la sfarsitul primelor doua saptamani ale sarcinii. Ea incepe cu zigotul unicelular, atunci cand o "expresie primara" dirijeaza un proces continuu care, in conditii normale, va duce la nasterea unui copil. Prin urmare, in viziunea lui Lejeune, este gresit sa se vorbeasca de "pre-embrion "ca o" masa nediferentiata de celule". Diferentierea, care implica existenta individuala, se petrece odata cu incheierea fertilizarii. Deci fertilizarea si conceptia trebuie recunoscute ca fiind simultane.

 

Pe de alta parte, chiar expresia "pre-embrion" se arata ca fiind una gresita, care trebuie abandonata. Daca fertilizarea si conceptia sunt simultane, atunci distinctia intre "individualitate genetica" si "individualitate de dezvoltare"numai poate exista. Fertilizarea marcheaza in mod obisnuit inceputul unui proces continuu, neintrerupt, care implica "individuazarea"progresiva prin diferentiere si specificitate, de la stadiul bi si tri-celular al dezvoltarii embrionului. Viata umana incepe deci, mai degraba cu fertilizarea, atunci cand intregul "cod" sau "program" inscris in zigot incepe sa dirijeze diviziunea celulara si schimbul de informatie genetica.

 

O evaluare ortodoxa

 

Problema esentiala ridicata de aceasta dezbatere se refera la"individualizare",procesul in urma caruia individualitatea de dezvoltare si cea ontologica - deci un individ uman distinct, sau o"persoana"-se poate spune ca exista.In aceasta privinta embriologii si eticienii sunt impartiti astazi in doua tabere. Pentru unii, toti potenta si lipsa aparenta a diferentierii intre blastomeri sau primele celule embrionare (alaturi de procentajul mare de ovule fertilizate respinse) sunt marturii ale "insufletirii intarziate" si a legitimitatii caracterizarii conceptus-ului pre-implantat ca un"pre-embrion". Pentru altii, individualitatea genetica (care exista fara discutie de la singamie) si continuitatea dezvoltarii de la fertilizare la implantare si mai departe, sunt argumente puternice in favoarea "insufletirii imediate". Aceasta inseamna ca de la fertilizare, embrionul este o individualitate umana, care poate fi numita "persoana", cu drepturi de protectie deplina din partea legii.

 

Dilemele etice ridicate de aceasta dezbatere sunt multiple. Daca insufletirea sau identitatea individuala apare odata cu trasatura primara la implantare, atunci s-ar putea vorbi de mai multe niveluri de protectie acordata conceptus-ului. Cei care accepta acest punct de vedere vor fi de acord ca "pre-embrionul", ca individualitate umana potentiala, are dreptul la respect si protectie impotriva manipularii hazardate. Ei vor accepta totusi experimentele pe embrion in vederea obtinerii unor rezultate care sa imbunatateasca tehnicile pentru proceduri ca schimbarea genelor, reproducerea asistata prin FIV(fertilizarea in vitro) sau contraceptia. Deasemenea, ei vor socoti drept morala intreruperea sarcinilor rezultate din viol sau incest si poate chiar vor sustine avorturile "selective".

 

Daca este definitiv dovedit faptul ca diferentierea celulara incepe de la fertilizare, adica faptul ca insufletirea are loc odata cu singamia, atunci, pentru multi eticieni, "fereastra" de doua saptamani, pretinsa de Shannon, Wolter s.a. dispare. Tot ipotenta ar aparea ea insasi ca o himera: un concept hibrid nascut din interese si dintr-o stiinta defectuoasa. Fertilizarea in vitro si experimentele pe embrion ar insemna manipulare care violeaza drepturile individului la protectie. Indiferent de modul in care a fost conceput embrionul, a pune capat intentionat unei sarcini, in orice moment al ei, inseamna  un act ilicit de avort, intrucat el distruge o persoana umana in curs de dezvoltare.

 

Care este opinia Ortodoxiei fata  de aceasta problema? Antropologia Bisericii, fundamentata pe un principiu dublu al "sacralitatii si sfinteniei vietii", cheama la recunoasterea calitatii de persoana a omului din "momentulconceptiei". In timp ce embriologia moderna a demonstrat ambiguitatea inerenta acestei expresii, respingerea ortodoxa a avortului in orice stadiu ("indiferent ca fetusul este format sau neformat", in limbajul Sfantului Vasile), se aliniaza cu perspectiva mai conservatoare a Bisericii Romano-Catolice care sustine insufletirea imediata.

Opiniile celor doua Biserici se despart in privinta doctrinei catolice despre "insufletire", mai ales asa cum a fost exprimata ea in termeni aristotelici si tomisti. Expresii precum "insufletire", "infuzia unui suflet imaterial rational", sau"un principiu al unei individualitati materiale sau principiu al sinelui" sunt dualiste in viziunea ortodoxa, fiind o mostenire origenista. Din perspectivapatristica rasariteana, sufletul sau nephesh-ul este chiar calitatea de persoana a individului (Facerea 1,26-27; 2,7). Prin urmare, este mai potrivit a spune: "Sunt un suflet" decat "Am un suflet". De aceea, lunga controversa legata de insufletirea imediata sau mediata (intarziata), isi are obarsia intr-o antropologie defectuoasa, care crede ca trupul material este animat de un suflet rational creat separat de el si infuzat in el la fertilizare, la implantare sau la un alt stadiu al dezvoltarii sale.

 

Sustinatorii teoriei insufletirii intarziate argumenteaza de regula cu doua acte biologice: multiplicarea monozigotica si "risipa" respingerea ovulelor fertilizate inaintea implantarii). Anthony Fisher a discutat ambele probleme in articolul sau Individuo genesis si a adus argumente ce sunt compatibile cu punctul de vedere ortodox. In timp ce problema "risipei" poate fi rezolvata doar prin ideea de teodicee, cu privire la multiplicarea monozigotica (twinning), noi putem afirma urmatoarele: Este un lucru stabilit faptul ca blastomerii au o anumita toti potenta pana la gastrulatie si la atingerea singularizarii. Una sau mai multe celule ale morulei pot fi separate de masa principala si, intrucat grupul separat contine toata informatia genetica a zigotului originar, el se poate dezvolta intr-un "geaman identic". De fapt gemenii, posedand material genetic similar, nu sunt deloc "identici" in sensul strict al cuvantului, asa cum orice parinte al unor gemeni stie. Daca fiecare se dezvolta dintr-un genom comun, ei sunt-in virtutea metilarii si a actiunii citoplasmei oocite(ARNmatern)-diferentiati genetic, de vreme ce blastomerii insisi sunt diferentiati de la stadiul bi-celular al mitozei, cand incepe expresia genomica.

 

Prin urmare, celulele pre-implantatorii se pot desparti in gemeni. Problema spinoasa a existentei unui suflet sau a doua suflete se rezolva daca privim fiecare entitate ca "fiind" un suflet si nu ca "avand" un suflet, pentru ca prin"suflet" intelegem puterea daruita de Dumnezeu sau dynamis (formula primara a lui Lejeune) care actualizeaza existenta umana personala. In cazurile de reunire, identitatea personala nu mai este exprimata de doua existente individuale, ci de una singura. Gemenii "identici" nu sunt deci fiinte identice. Identitatea lor este genetica, dar este limitata de metilare, astfel incat fiecare se dezvolta intr-o persoana unica si distincta.

Fenomenul toti potentei, limitat cum este, nu se prezinta deci ca un impediment in calea ideii ca embrionul pre-implantatoriu trebuie privit ca o fiinta umana personala. Daca formarea primei trasaturi marcheaza sfarsitul toti potentei si a posibilitatii de a produce gemeni, diferentierea celulara incepe nu in acest moment, ci aproape imediat dupa fertilizare, la stadiul bi-celular al divizarii.

 

O asemenea diferentiere prematura pare sa puna in discutie ideea lui McCormick potrivit careia "stadiile primare" ale dezvoltarii mamiferelor implica in primul rand stabilirea trofoblastului non-embrionic si nu formarea embrionului. In acest stadiu, trofoblastul este un element si o conditie vitala in dezvoltarea embrionica, la fel cum sunt "organele vitale" care se dezvolta ulterior. Acest lucru este adevarat in ciuda faptului ca placenta este inlaturata la nastere. Dintii de lapte, parul si fiecare celula somatica a fiecarui organ inlaturat la un anumit punct al dezvoltarii umane, sunt inlocuite de altele. Nu se poate spune atunci ca organizarea si cresterea trofoblastului in stadiul pre-implantatoriu exclude ideea ca embrionul este o viata umana individuala,pentru ca, desi trofoblastul constituie manifestarea vizibila a acestei noi vieti, "programul" (sau "formula primara") care va determina dezvoltarea sa ulterioara in organe vitale este deja activ, asteptand sa ia expresie la momentul potrivit in ciclul vietii. In conditii normale, exista o continuitate in dezvoltarea umana, de la formarea zigotului la implantare, apoi la formarea sistemului nervos, pana la nastere. Singurul moment in cadrul acestui continuum in care se poate spune ca incepe viata umana nu este altul decat chiar inceputul sau.

 

Acest tip de gandire ridica intrebari esentiale privind moralitatea unor proceduri ca FIV si avortul terapeutic sau la cerere. Oricat de dorita ar fi acea "fereastra" de doua saptamani pentru a facilita reproducerea, pentru a pune capat sarcinilor tragice si nedorite sau pentru a permite experimentele pe embrion, descoperirile recente in embriologie si genetica arata ca o astfel de fereastra nu exista. Daca intr-adevar diferentierea celulara incepe in stadiul bi-celular, atunci numirea formei embrionare primare de viata ca "pre-embrion" este in cel mai bun caz amagitoare. Aceasta diferentiere, sugerata clar de fenomenul metilarii, de imposibilitatea crearii de himere la stadiul tetra-celularal divizarii, confirma parerea traditionala a Bisericii ca viata umana incepe cu fertilizarea si singamia ce-i urmeaza.

 

Totusi, chiar daca embriologii ar demonstra in cele din urma ca o asemenea diferentiere nu exista - ca metilarea nu se aplica la oameni si ca pre-embrionul este o "masa de celule nediferentiate-aceasta nu ar schimba convingerea Bisericii Ortodoxe ca viata umana incepe cu conceptia, adica odata cu fertilizarea.Principiul vietii sau "formula primara" care produce o dezvoltare continua, ajungand in mod normal la nasterea unui copil, este prezent de la primul stadiu. Prin urmare, nu se poate face nici o afirmatie rezonabila privind moralitatea avortului, a reproducerii asistate si a experimentelor embrionare, fara sa se tina cont de acest adevar esential.

 

John Breck

 

 

 

 

24 Iulie 2012

Vizualizari: 8815

Voteaza:

Inceputul vietii umane 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE