Provocari bioetice in noul mileniu

Provocari bioetice in noul mileniu Mareste imaginea.


Provocari bioetice in noul mileniu

Odata cu secventierea recenta a genomului uman, cu dezvoltarea tehnologiilor reproductive radical noi, inclusiv clonarea, si, de aici, cu posibilitatea de a modifica viata umana in insasi structura ei de baza - de a schimba firea umana -, noi, in calitate de crestini si partasi la firea omeneasca, suntem confruntati cu provocari morale care ne fascineaza si ne inspaimanta in acelasi timp. Nu este nici o exagerare sa afirmam ca am ajuns intr-un adevarat punct de cotitura in existenta umana, unul care va avea mai multe consecinte pe termen lung decat oricare dintre cele ce l-au precedat.

 

Din punct de vedere evolutionist, oamenii de stiinta prevad ca in schema de evolutie a lucrurilor, homo sa-piens - pe care Scriptura il identifica cu Adam, persoana umana creata dupa chipul lui Dumnezeu si chemata sa dobandeasca asemanarea cu Dumnezeu sau sfintenia - este pe cale de disparitie in momentul de fata, fiind destinat sa-i faca loc lui homo scientificus.

Acesta este "omul stiintific", noua creatura a noii ere, a carui existenta nu e doar mentinuta, ci si definita de tehnologie. Cand prin anii '60 termenul cy-borg (pentru organismul cibernetic) a intrat in uz, nimeni nu s-a asteptat ca in patru decenii va exista deja un om bionic. Cu toate acestea, aplicatiile stiintifice recente, de la stimulatoarele de ritm cardiac pana la microcipurile implantate in creier, au avut chiar acest rezultat: fiinte umane a caror activitate biologica normala este intensificata de magia tehnologica. Experimentele recente desfasurate pe sobolani si maimute au dovedit ca electronica si creierul pot in-teractiona intr-o asemenea maniera, incat activitatea unui animal sa fie directionata precis de electrozi implantati in centrul placerii din creier. Implanturile neuronale le-au permis deja pacientilor muti sa comunice prin calculator, si persoanelor surde sa auda.

Progrese asemanatoare in interconexiunea dintre creierul uman si dispozitivele electronice le vor permite celor paralizati sa-si poata folosi din nou membrele. Pentru unii, acest lucru reprezinta o implinire a promisiunii evanghelice ca mutii vor vorbi, orbii vor vedea, iar schiopii vor merge. Pentru altii insa linia de demarcatie dintre viata umana si cea artificiala este periculos de subtire. Desi implanturile neuronale le ofera unora sansa de a putea merge din nou, iar altora de a comunica sau de a pune in functiune membre controlate cu ajutorul gandului, aceasta tehnologie noua reprezinta si o potentiala amenintare la adresa autonomiei personale. Daca electronica ofera posibilitatea de a controla, ea o ofera si pe aceea de a fi controlati, si in acest caz intrebarea este de cine si in ce scop?

Mai radicale si cu un potential destabilizator mai mare sunt noile posibilitati de modificare a genelor in vitro, in intervalul de timp in care zigotul se dezvolta intr-un embrion uman. Pe de o parte, aceasta ar putea conduce la descoperirea unor remedii noi, extraordinare si binevenite pentru bolile si handicapurile cauzate de gene imperfecte. Pe de alta parte, aceste dezvoltari deschid drumul producerii "copiilor programati", copii ale caror trasaturi sunt selectate de parinti si a caror natura este modificata substantial in interesul noii eugenii.

Indiferent de exactitatea modelelor darwiniene sau ale altor evolutionisti (vezi, de pilda, "echilibrul punctual" al paleontologului Stephen Jay de la Harvard), fortele naturale din spatele acestor modele sunt inlocuite de ingeniozitatea umana. Ne recream dupa un chip care reflecta atat trufie, cat si deznadejde. Trufie, datorita convingerii noastre ca noi suntem stapani pe viata noastra, si nu Dumnezeu, si ca, prin urmare, suntem indreptatiti sa ne remodelam in functie de cele mai placute inchipuiri. Deznadejde, in masura in care cautarea unei sanatati perfecte, a unei vieti mai lungi, a unei puteri fizice mai mari si a unui nivel superior de inteligenta izvoraste din groaza chinuitoare de moarte si distrugere.

Aceasta preschimbare a omului, din fiinta creata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu intr-una fabricata dupa patimile si poftele sale, este mai curand revolutionara decat evolutionista. De la secventierea genelor pana la clonarea umana, primii ani ai acestui mileniu au fost marcati de cea mai rapida si potential periculoasa schimbare din istoria omenirii. Intrebarile si provocarile etice generate de aceasta transformare te intimideaza. Va fi homo scientificus o fiinta umana cu adevarat? Sau, asa cum s-a sugerat deja, trebuie sa vorbim, mai degraba, de res scientificus, omul metamorfozat intr-un lucru sau obiect sofisticat din punct de vedere tehnologic?

Amenintarea noilor boli

Provocarile bioetice majore cu care ne confruntam azi nu vin numai din partea omului. Nu rezulta toate din inventivitatea umana, care rataceste foarte usor de pe drumul cel drept. Unele dintre cele mai de temut provocari se refera la raspunsul nostru in fata izbucnirii unor boli noi, asupra carora nu avem aproape niciun fel de control. Dilema etica consta in atitudinea pe care o adoptam fata de aceste boli, in felul cum folosim resursele disponibile pentru a-i vindeca pe cei afectati de ele si, respectiv, pentru a le eradica unde este posibil.

Cel mai cunoscut este virusul imunodeficientei umane (HIV), care a provocat suferinta si moartea a milioane de oameni care s-au imbolnavit de SIDA. De vreme ce rata infectiei scade in tara noastra, este usor sa uitam ca Africa se confrunta cu o epidemie ingrozitoare de SIDA si ca Asia de Sud-Est inregistreaza o crestere inspaimantatoare a incidentei bolii. Unii crestini ortodocsi au ignorat cu usurinta tragedia, sub pretextul ca este provocata in principal de activitatea homosexuala, care ar fi putut fi evitata. Unii ortodocsi si multi alti crestini continua sa priveasca SIDA ca pe o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru ceea ce ei considera a fi perversiune sexuala.

In realitate, majoritatea cazurilor de infectie cu HIV din intreaga lume apar prin intermediul activitatii heterosexuale ca si pe alte cai, cum ar fi transfuziile de sange sau transmiterea de la mama infectata la copilul inca nenascut. Si trebuie sa subliniem cu si mai multa convingere ca Dumnezeu nu ne trimite drept pedeapsa o epidemie care loveste orbeste. Nici nu avem vreo indicatie clara ca in ochii Sai comportamentul homosexual este mai condamnabil decat multe dintre practicile heterosexuale universal acceptate sau chiar decat alte fapte pacatoase, cum sunt uciderea, furtul sau abuzul minorilor.

SIDA este o consecinta tragica a unei infectii virale, indiferent de mijlocul transmiterii. E necesar sa o percepem exact asa cum este si sa o combatem prin orice resurse adecvate disponibile. Trebuie sa reprezinte un motiv de ingrijorare pentru fiecare dintre noi, chiar si numai pentru faptul ca intr-o masura mai mare sau mai mica toti suntem amenintati de ea, o amenintare care va creste in viitorul apropiat.

Africa centrala este un incubator pentru boli incurabile de diferite tipuri, si, prin intermediul mijloacelor de transport moderne, raspandirea acestor maladii este inevitabila. Multe boli infectioase, ca de pilda stafi lococul, tuberculoza, si alte infectii bacteriale, si virusii, cum este HIV, prospera, in vreme ce alte afectiuni, desi considerate candva eradicate, revin si mai amenintatoare. Poate ca cel mai periculos virus - pentru ca este inalt patogen, incurabil si cunoaste o larga raspandire - este virusul Ebola. Acest agent infectios mortal provoaca o febra hemoragica, cu sangerare severa atat interna, cat si externa, si a decimat deja sate intregi in anumite zone din Africa. Nici acest virus nu tine cont de limitele geografice.

Una dintre cele mai curioase si potential mortale surse de imbolnavire, atat in cazul oamenilor, cat si al animalelor, o constituie prionul. Aceasta este o proteina infectioasa, care nu contine acid nucleic (ADN sau ARN). Desi se comporta ca un virus, nu este un virus; provoaca totusi simptome asemanatoare cu cele virale, inclusiv pierderea controlului motor, paralizie, dementa si, in cele din urma, moarte cerebrala. Autopsiile scot la lumina vacuole largi in cortex si cerebel ca urmare a modalitatii prionului de a distruge creierul.

La animale cauzeaza binecunoscuta boala a vacii nebune, al carei echivalent uman este maladia Creutzfeldt-Jakob, impreuna cu alte sindroame potential fatale, inclusiv IFF (insomnia fatala familiala). Indiferent daca sunt infectioase sau ereditare, sau ambele, bolile provocate de prion cunosc o raspandire crescanda si ameninta verigi foarte importante in lantul trofic, precum si fiinte umane in mod direct. (in franceza, termenul la plural, prions, este acelasi cu imperativul "sa ne rugam!". Rugaciunea ar putea sa fie singura si cea mai promitatoare nadejde impotriva acestor boli.)

In sfarsit, trebuie sa mentionam raspandirea din ce in ce mai larga pe care o cunoaste maladia cunoscuta sub numele Alzheimer, o boala degenerativa intalnita pretutindeni, care afecteaza sistemul nervos central. Aceasta bine-cunoscuta, desi putin inteleasa, afectiune este rezultatul modificarii unei proteine naturale, care devine toxica pentru creier. Simptomele ei ii afecteaza cu precadere pe cei varstnici si includ, in primul rand, pierderea memoriei, pierderea treptata a capacitatii de a vorbi, de a recunoaste si, prin urmare, a relatiei cu mediul inconjurator.

Este o boala teribila si inspaimantatoare, care evolueza intr-un mod implacabil si ridica intrebari morale serioase cu privire la ingrijirea cea mai potrivita a victimelor ei aflate in faza finala a bolii. Odata ce o persoana a pierdut in mod iremediabil contactul cu cei din jur si cu propriul sine, este oare de datoria noastra morala sa o mentinem intr-o stare de uitare cognitiva, mai ales atunci cand ea nu mai este capabila sa se hraneasca si sa mai aiba grija de ea insasi in general? Sau compasiunea ne obliga sa punem capat conditiei sale tragice prin eutanasie? Desi cei mai multi dintre noi pot avea certitudinea raspunsului la intrebare, cand e vorba de cazuri particulare, acesta nu este intotdeauna evident pentru echipa de medici sau pentru membrii familiei care trec prin durerea coplesitoare a pierderii treptate a unei persoane iubite, prin ceea ce e putin mai mult decat o moarte prelungita in viata.

 

Procrearea prin inginerie genetica

In introducere am aratat ca domeniul bioeticii acopera de regula probleme legate de inceputul si de sfarsitul vietii. In consecinta, manualele si culegerile de articole din acest domeniu tind sa se concentreze in primul rand asupra unor probleme ca statutul embrionului uman, avortul si formele de reproducere asistata. Ulterior ele se orienteaza catre capatul opus al gamei de probleme, pentru a aborda teme ca, de pilda, definirea mortii (daca ar trebui sa fie stabilita in raport cu absenta functiei cardio-respiratorii ori odata cu incetarea ireversibila a activitatii creierului in cortex, in emisferele cerebrale sau in trunchiul cerebral); eutanasia (relatia intre forma activa si pasiva si sinuciderea asistata medical); dezbaterea privind administrarea medicala de analgezice si metodele paleative de ingrijire medicala, inclusiv problema opririi sau a mentinerii nutritiei si hidratarii in cazul pacientilor muribunzi); impreuna cu alte probleme colaterale, cum sunt practicile de inmormantare si incinerarea.

Astazi insa altele sunt dilemele care acapareaza atentia presei si care au largit foarte mult gama de intrebari ce apar in rubricile acordate problemelor de bioetica. Printre acestea primeaza tratarea fiintei umane ca material pentru ingineria genetica. Incepand din anul 2001 (mai inainte de 11 septembrie), dilema esentiala era manipularea embrionului uman, accentul cazand in special pe recoltarea celulelor embrionare nediferentiate. Cercetarea celulelor embrionare nediferentiate (CCSE) a pregatit apoi terenul pentru preocuparea obsesiva a anului urmator: clonarea umana. Clonarea presupune reproducerea asexuata, prin introducerea nucleului unei celule somatice de la persoana care urmeaza sa fie clonata in ovulul anucleat al unui donator.

Cand procedeul-este incununat de succes, el are drept rezultat un embrion conti nand numarul obisnuit de cromozomi, adica patruzeci si sase, toti derivati din celula somatica originara. Tehnica, al carei produs initial a fost bine-cunoscuta oaie Dolly (moarta prematur), a fost ulterior imbunatatita si folosita pentru a produce cel putin un embrion uman, care a evoluat pana la stadiul de sase celule. Cercetatori din Coreea de Sud si Statele Unite ale Americii pana in Argentina si Italia se intrec in a perfectiona tehnica de clonare pentru a concepe embrioni in vitro in scopuri terapeutice. Reglementari recente privind CCSE in Coreea, Marea Britanie, Olanda si Statele Unite sunt pe punctul de a se conforma acestei viziuni.

Cu toate acestea, trebuie sa subliniem un lucru important. S-a facut o distinctie falsa intre clonarea in scopuri terapeutice si cea reproductiva. Toate tehnicile de clonare conduc, prin insasi natura lor, la reproducere, indiferent de perioada de viata de care se va bucura noua fiinta. Mii de embrioni umani sunt creati in prezent pentru a fi distrusi. Implicatiile morale sunt socante, si, cu toate acestea, putini reprezentanti ai guvernului sau ai Bisericii au luat atitudine impotriva acestei stari de lucruri. Cu totii am fost, se pare, ademeniti prin promisiuni desarte de remedii care vor rezulta din cercetarea celulelor stem si din clonare.

Faptul ca in numeroase cazuri celulele nediferentiate adulte s-au dovedit la fel de eficiente ca omoloagele lor embrionare nu a varsat prea multa cerneala. Si asta pentru ca in societatea noastra utilitarista nu avem curajul sa admitem ca obiectele acestei manipulari sunt, de fapt, vieti omenesti. Caci, in cazul acesta, ar trebui sa ridicam semne serioase de intrebare in legatura cu tot ceea ce se petrece, de la profitul companiilor farmaceutice pana la legitimitatea avorturilor la cerere.

Acestea sunt, pur si simplu, cele mai evidente si mai aprig dezbatute dileme morale ale zilelor noastre. Orice examinare a provocarilor bioetice trebuie, de asemenea, sa ia in considerare si alte framantari care ne insotesc de generatii. Printre acestea se numara destramarea nucleului familial si impactul acestui fenomen asupra tineretului; intensificarea violentei, in special a celei armate, in casele si in scolile noastre; un sistem economic care ii favorizeaza pe cei bogati si puternici in detrimentul celor saraci si nevolnici; rasismul in stare latenta, care impiedica progresul social si economic al unor segmente largi din populatie; identificarea democratiei din Statele Unite cu capitalismul, care ii determina pe americani sa pretuiasca mai mult competitia si cautarea profitului personal, decat dreptatea si binele comun; ultima, dar nu cea mai de pe urma problema, tine de comportamentul dependent, ale carui simptome - alcoolismul, obezitatea, falimentul bancar, fanatismul religios si abuzul sexual - reprezinta teme bioetice de prima importanta. Ele privesc comportamentul uman, au impact asupra cresterii si bunastarii persoanelor umane ne impun sa alegem cu mare grija in orice incercare de a ameliora efectele lor asupra vietii personale si sociale.

Cautarea sfinteniei

Enumerea catorva dintre suferintele lumii, chiar atunci cand sunt numite eufemistic "provocari etice", ne pot face foarte usor sa ne simtim coplesiti. Citim in ziare despre embrioni creati pentru a fi distrusi, despre avort prin metoda nasterii partiale, despre felul in care copiii nostri ucid sau sunt ucisi pe terenul de joaca, despre raspandirea gruparilor de crima organizata, despre atacuri teroriste care se petrec chiar in spatele casei noastre, probleme la care guvernul american a raspuns printr-un razboi sangeros, menit sa previna atacul inamic. Ne simtim neputinciosi in a stavili valul puternic de depravare morala ce ameninta sa duca cu sine cele mai pretuite valori sociale si culturale americane, inclusiv institutia casatoriei si libertatea de a te ruga in public.

Poate ca cea mai mare provocare morala si spirituala pentru crestinii ortodocsi nu vine atat din domeniul tehnologiei medicale, cat din ispita a ceea ce s-ar putea numi "apostazie usoara". Aceasta este tentatia insidioasa de a abandona - in numele crestinatatii - valorile si convingerile care confera vietilor noastre intelesul suprem, valori cum sunt dreptatea, adevarul, frumusetea si convingeri ca cele pastrate cu sfintenie in marturisirea de credinta a Bisericii. Este o ispita careia multe dintre bisericile crestine i-au cedat deja. Dar apostazia usoara ii ameninta in egala masura si pe ortodocsi. Este subtila si insidioasa, se ascunde sub paravanul "relevantei".

Avem cu adevarat nevoie in epoca postmoderna de Sfanta Traditie, de o liturghie elaborata sau chiar de Scriptura? (imi amintesc de prima mea seara la un seminar protestant, in 1960. Tanarul instructor care ne vorbea, insista in mod repetat: "Noi trebuie sa facem Evanghelia pe masura oamenilor nostri!" Nu ma puteam abtine atunci, ca si acum, sa nu ma intreb daca nu ar trebui mai degraba sa-i facem pe oameni pe masura Evangheliei.)

Adevarata provocare etica pentru noi, aceeasi pentru crestinii din toate timpurile, consta in a ne darui cautarii sfinteniei, incercarii de a ne desavarsi, asa cum Tatal nostru Cel din ceruri desavarsit este. Punctul fundamental in credinta crestina este convingerea ca persoana umana este chemata de Dumnezeu sa se schimbe, sa creasca, prin puterea Duhului Sfant, de la copilaria spirituala la maturitatea spirituala. Aceasta implica, mai presus de toate, o lupta impotriva a ceea ce Sfintii Parinti numesc patimi.

Ne referim aici la cele mai josnice inclinatii si ganduri ale noastre, care deschid o prapastie intre noi si Dumnezeu, intre noi si alte persoane. Patimile nu sunt pacatoase in si prin ele insele. Cu toate acestea, ele sunt rezultatul firii noastre corupte si de aceea indeamna la pacat. Scopul hranei este sa ne hraneasca. Patima, atunci cand este gresit directionata, transforma acest act firesc in lacomie, intruchipata de gestul lui Adam de a manca din pomul oprit. Rostul sexualitatii este procrearea, participarea - prin intermediul uniunii conjugale intime si fericite - la lucrarea lui Dumnezeu de creare a persoanelor umane dupa chipul si asemanarea Sa. Patima directionata gresit transforma sexualitatea intr-o tendinta egoista de satisfacere a poftei personale. Omul a fost creat cu o sete innascuta de Dumnezeu. Patima schimonoseste aceasta dorinta in idolatrie, o pofta insatiabila de a venera, sluji si manipula dumnezei fabricati de noi. Patima schimba indignarea dreapta in manie si osandire a celorlalti. Transforma dorinta de participare la slava lui Dumnezeu in iubirea de slava desarta, in nevoia de a-i multumi pe ceilalti si de a fi laudati de ei. Schimba setea de adevar si de dreptate in rabufniri de manie si pofta de razbunare.

Implinind poruncile lui Hristos, devenind partasi la ciclul slujbelor liturgice, dedicandu-se rugaciunii si lecturilor permanente din Sfanta Scriptura si unind marturisirea pacatelor cu dorinta arzatoare de iertare si de impacare, crestinii ortodocsi isi recunosc nevoia de schimbare profunda si fac pasi considerabili in scopul realizarii acestei schimbari. Tinta acestei miscari launtrice este, repet, sfintenia. Este cu neputinta sa urmarim acest tel fara puterea si harul lucrator al Sfantului Duh, Care este unicul izvor al sfintirii noastre, in masura in care ajungem la aceasta tinta si ii ingaduim Duhului sa lucreze acea transformare in noi, ne sfintim atat noi, cat si lumea din jurul nostru. Tocmai in acest adevar rezida fundamentul indispensabil pentru orice raspuns adecvat pe care l-am putea oferi chestiunilor bioetice critice si morale cu care ne confruntam in experienta de zi cu zi.

Cum ne angajam pe calea ce duce la sfintenie? Primul pas este sa o ravnim, sa il lasam pe Dumnezeu sa trezeasca in noi dorul de a ne impartasi din desavarsirea, slava si mila Sa iubitoare. In limbajul folosit de Sfintii Parinti, aceasta inseamna sa ne deschidem energiilor care patrund adancurile sufletului omenesc si provoaca in fiinta noastra o schimbare radicala, de care altminteri noi insine am fi complet incapabili. In privinta aceasta Luther avea dreptate: crestinul este rob, dar in acelasi timp este complet liber.

Suntem inrobiti patimilor noastre, inclinatiilor pacatoase ale mintii si ale inimii, care ne dau iluzia ca noi suntem centrul universului. Suntem inrobiti parutelor noastre nevoi si obiceiurilor inconstiente, prejudecatilor noastre si multumirii de sine. Lasati singuri, suntem robi in toate privintele si lipsiti de orice speranta. Dar, cu toate acestea, crestinul este si pe deplin liber. Am fost rascumparati de sub puterea stricacioasa a pacatului si a mortii, adusi de sub stapania Satanei sub cea a lui Hristos, si de aceea nu mai traim dupa trup, ci dupa duh, dupa Duhul lui Dumnezeu.

Numai Dumnezeu ne poate salva; nu ne putem salva singuri. Mantuirea, inclusiv darul sfinteniei, ne este oferita gratuit. "Sfintele sfintilor", rosteste preotul in timpul ridicarii painii euharistice inainte de frangere. Si poporul raspunde, "Unul Sfant, Unul Domn Ii-sus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu Tatal!" Ne impartasim de sfintenia lui Dumnezeu, si sfintenia Lui e cea care lucreaza pentru si in noi transfigurarea sufletului si a trupului, cunoscuta in traditia patristica sub numele de indumnezeire sau participare eterna la viata lui Dumnezeu insusi.

Totul este dar. Si totusi exista o sinergie importanta sau o conlucrare intre noi si Dumnezeu in opera de mantuire. In masura in care ne asumam sarcina in aceasta sinergie si ramanem credinciosi scopului ei ultim, suntem binecuvantati cu puterea harului lui Dumnezeu, Care ne innoieste pana in strafundurile fiintei noastre. Si pe masura ce crestem in directia sfinteniei lui Dumnezeu, ii vom influenta si pe semenii nostri, ba chiar structuri si institutii. Sfintenia este dy-namis sau putere. Este energie divina, care aduce cu sine schimbare in lumea din jurul nostru, asa cum lucreaza schimbarea si in noi.

Slujirea noastra preoteasca comuna

Pragmatic vorbind, este oare posibil ca noi, crestinii ortodocsi, sa schimbam cu adevarat in bine o lume incarcata de asemenea provocari etice teribile? Cum poate cautarea personala a sfinteniei sa exercite vreun impact asupra deciziilor si actiunilor celor aflati la putere, fie in guvern, in lumea corporatiilor sau in laborator? Nu este oare utopie sau nerozie curata sa credem ca ii putem influenta in vreun fel pe cei ce sunt manati de tentatia descoperirilor stiintifice, de promisiunea unui tratament eficient pentru boli ce pana nu demult erau socotite incurabile si, mai presus de toate, de promisiunea unor profituri practic nelimitate?

Ori de cate ori suntem confruntati cu provocari sau cu dileme care par coplesitoare sau fara iesire, este important sa ne aducem aminte de cuvintele rugaciunii de dimineata, atribuita calugarilor de la manastirea Optina: "invata-ma sa intampin tot ce mi se va intampla azi cu pace si cu convingerea tare ca in toate se face voia Ta". De-a lungul secolelor, nenumarati oameni au dat marturie, pe baza experientei personale, despre faptul ca toate sunt cu adevarat oranduite de Dumnezeu. Aceasta a fost convingerea care le-a permis unor oameni simpli si umili sa devina martiri curajosi, dintre care multi au suferit si au murit chiar in ultimii ani. Tot aceasta convingere a fost cea care i-a intarit in credinta pe oamenii ai caror prieteni, parinti si copii au fost ucisi in atacuri sinucigase cu bomba sau in masacre in curtea scolii. Dumnezeu poate lucra prin cea mai absurda tragedie si necrutatoare expresie a raului, daruind tuturor intamplarilor un sens. Acest adevar este aplicabil in aceeasi masura chestiunilor bioetice si oricaror crize personale care ne-ar putea coplesi.

Cum sa raspundem numeroaselor provocari etice care ne asalteaza astazi? Solutia este cat se poate de simpla: trebuie sa raspundem in calitatea noastra de preoti. Preotia nu este rezervata doar clerului; ea reprezinta un aspect fundamental al vocatiei noastre de crestini botezati. Prima epistola a lui Petru, care este foarte probabil o omilie baptismala, se refera la noi toti ca la o "preotie sfanta", chemata "sa aduca jertfe duhovnicesti, bineplacute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (2, 5). Ca "semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu", am fost chemati din intuneric la lumina pentru a vesti in lume faptele minunate de mantuire ale lui Dumnezeu (2, 9).

A condamna cu voce tare orice forma de pacat, inclusiv nimicirea nechibzuita a vietii umane nevinovate, reprezinta una dintre dimensiunile majore ale acestei slujiri. Un alt aspect la fel de important al preotiei universale este rugaciunea mijlocitoare. Prin mijlocirea noastra, noi aducem in lumina si milostivirea lui -Dumnezeu vietile tuturor celor care cad victima actelor distructive ale altor oameni, impreuna cu vinovatii insisi. Astfel, suntem chemati sa aducem ca prinos preotesc fiecare embrion ucis, fiecare fat avortat, fiecare copil care a fost supus violentei si altor forme de abuz. Slujirea noastra preoteasca presupune totodata si a-I incredinta lui Dumnezeu - insufletiti de compasiune si de grija neintrerupta - pe membrii cu dizabi-litati ai societatii noastre, pe care ii etichetam prea usor drept "handicapati" si ii marginalizam.

Acea slujire include o rugaciune fierbinte, care implora mila lui Dumnezeu, puterea si pacea asupra tuturor celor care au in grija persoane cu dizabilitati, bolnave sau aflate pe patul mortii, fie ca este vorba de membri ai familiei sau personal medical. Implica, de asemenea, rugaciune pentru autorii delictelor comise prin violenta, rugandu-L pe Dumnezeu sa le trezeasca constiinta, sa le inmoaie inimile si sa le vindece impulsurile distructive. Ne rugam atat pentru agresori, cat si pentru victimele agresiunii. Si nu conteaza daca sunt teroristi de pe strazile oraselor, daca comercializeaza pornografie infantila prin internet sau daca sunt practicanti ai avorturilor si eutanasiei in spitalele si clinicile noastre.

Acest tip de slujire preoteasca este responsabilitatea fiecarui crestin botezat, fara exceptie. Este o slujire prin care fiecare dintre noi ii poate aduce lui Dumnezeu atat pe cei care creeaza probleme etice, cat si pe cei care sufera de pe urma lor. Indiferent daca pe cei in cauza ii consideram vinovati sau nevinovati, pe toti ii aducem lui Dumnezeu, cerand iertarea si harul Sau vindecator. Intr-o maniera asemanatoare, fie ca bolile cu care ne confruntam sunt cauzate de neglijentele in privinta comportamentului sexual, de indiferenta umana sau de vreun flagel scapat de sub control, mijlocim inaintea lui Dumnezeu pentru cei suferinzi, cerand calauzirea Lui pentru o distribuire dreapta si potrivita a resurselor medicale. Si facem aceasta cu convingerea neclintita ca Dumnezeu Se va folosi de rugaciunile si de grija noastra pentru a implini ceea ce voia Lui crede de cuviinta pentru fiecare.

Sugestia ca cel mai potrivit raspuns pe care il putem da provocarilor bioetice sau altor provocari morale cu care ne confruntam astazi este rugaciunea ar putea sa para stupida si naiva. Dar, cu toate acestea, chiar daca am fi capabili sa influentam voturile in Congres, sa interzicem donarea umana sau sa oferim solutii alternative avorturilor si cererii de eutanasie, nu va exista un scop ultim al eforturilor noastre daca vom face totul spre slava lui Dumnezeu si spre implinirea planului Sau de mantuire a lumii.

"E-o lupta afara", insista Bob Dylan, "si vuieste". Acest conflict turbat este in esenta, asa cum arata si Sfantul Apostol Pavel, o lupta "impotriva incepatorii-lor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri" (Efes. 6, 12). Este un razboi profund duhovnicesc, pe care Biserica si membrii ei, sunt chemati sa-l poarte impotriva unei culturi caracterizate, pe buna dreptate, drept o cultura a mortii. Cand putem vorbi si faptui intr-o asemenea maniera incat sa impiedicam continuarea distrugerii vietii umane si sa aducem mangaiere si pace celor aflati in nevoie, atunci trebuie sa purcedem la aceasta cu toate resursele politice, economice si spirituale care ne stau la indemana.

Desi in multe domenii panta a devenit prea alunecoasa pentru a intoarce situatia de declin moral cu 180 de grade, totusi nu suntem fara speranta. Ne bizuim cu si mai multa incredere pe puterea si autoritatea lui Dumnezeu, Care a creat lumea si Si-a jertfit propria viata pentru mantuirea ei. Luam toate armele lui Dumnezeu, asa cum insista si Apostolul, "si facem in toata vremea, in Duhul, tot felul de rugaciuni si de cereri" (Efes. 6, 18), incredintati ca Dumnezeu ne asculta rugaciunile si le va raspunde dupa vrerea si planurile Sale.

Daca intentionam sa raspundem acestor provocari morale intr-un fel care sa concorde cu voia si planul lui Dumnezeu pentru noi si lumea in care traim, trebuie sa ne asumam aceste provocari cu gestul unui preot care le incredinteaza total in mainile lui Dumnezeu. Trebuie sa le privim in lumina Invierii lui Hristos - biruinta lui Hristos asupra pacatului, violentei, mortii si stricaciunii -, cu convingerea senina si nezdruncinata ca vointa lui Dumnezeu oranduieste cu adevarat toate lucrurile.

John si Lyn Breck

23 Iulie 2012

Vizualizari: 2871

Voteaza:

Provocari bioetice in noul mileniu 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • ioana haitchiPostat la 2010-09-11 05:36

    Am ajuns astazi sa "luptam" pe toate flancurile, inclusiv pe planul moral si spiritual. La ce ne foloseste? Care sunt rezultatele acestor lupte? A devenit biserica mai puternica? Am devenit noi mai credinciosi? S-a indreptat lumea noastra? Este astazi mai multa credinta in Dumnezeu? Este astazi valoarea morala mai importanta decat cea materiala? Iertat sa-mi fie, insa eu nu vad rezultate notabile. Ba din contra, lucrurile s-au agravat peste masura din cauza acestor lupte fara inceput si fara sfarsit care creaza conflicte interioare inter si intra umane. Oare de ce nu incetam cu aceste lupte oarbe si sa punem in locul lor iubire, adica sa ne folosim de FORTA FARA FORTA?

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE