Respectul fata de fiinta umana

Respectul fata de fiinta umana Mareste imaginea.

Respectul fata de fiinta umana

Originea si perspectiva vietii si fiintei omului descopera caracterul lui sacru. Iar recunoasterea caracterului sacru al omului constituie premisa respectarii vietii si fiintei lui. Desconsiderarea omului, dominanta in zilele noastre, este direct legata de desconsiderarea obarsiei existentei lui, care este Dumnezeu, si a perspectivei lui, care este partasia de viata vesnica.

Respectul fata de om se arata intai de toate ca respect fata de viata lui. Iar acest respect se manifesta in mod pozitiv si negativ. Se manifesta prin masurile si actiunile care ocrotesc si apara viata umana, sau preintampina eventuala amenintare sau distrugere a ei. Omul are innascut respectul fata de viata. Actioneaza spontan pentru ocrotirea si apararea ei. Atacarea sau distrugerea ei intentionata dovedeste alienare sau pervertire. Dar, deoarece insusirile acestea caracterizeaza omul cazut, atacarea si distrugerea vietii sunt permanent prezente in istoria umana.

In epoca noastra amenintarile impotriva vietii umane s-au inmultit si s-au intensificat. Fenomenul acesta a provocat sensibilitati care erau neobisnuite in trecut. Trebuie, insa, notat ca mobilizarile si reactiile care au loc pentru ocrotirea vietii nu se intemeiaza de regula pe viziunea integrala asupra acesteia. Chiar si asa-zisa "calitate a vietii" este inteleasa miopie si independent de natura spirituala si perspectiva omului. Dar aceasta viziune asupra vietii nu este crestina, nici umana. Crestinul, dar si orice om, poate fi pus vreodata in situatia de a-si jertfi viata pentru credinta sau pentru onoarea lui. Aceasta inseamna ca valoarea lui nu se reduce la prezenta lui biologica. Se gaseste in calitatea lui de persoana, care transcende orice concept natural sau biologic.

Conform cu invatatura crestina, valoarea omului sta in aceea ca este creat "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu, fapt pe care se intemeiaza si pozitia lui stapanitoare inlauntrul lumii. Omul nu este robul lumii, ci stapanul ei. Iar aceasta stapanie este darul lui Dumnezeu. Adevaratul respect fata de om se manifesta prin recunoasterea absolutei lui valori inlauntrul lumii. Omul este raspunzator inaintea lui Dumnezeu de modul in care traieste si se comporta. Pe aceasta baza, de altfel, este asezata si grija pentru animale, plante si mediul inconjurator neinsufletit. Cand adevarul acesta este dat uitarii, sunt cultivate situatii contradictorii, care oscileaza de la antropocentrismul trufas pana la naturalism.

In acest cadru apare si fenomenul interesului exagerat pentru animale, cu paralela desconsiderare a omului. De altfel desconsiderarea aceasta se manifesta in multe feluri si se realizeaza pe multe planuri. Cel mai adesea nu se intoarce asupra insesi vietii lui, ci asupra demnitatii si onoarei lui. Fenomenele acestea nu apar pentru prima data astazi. Totdeauna au existat cazuri de desconsiderare a omului si de jignire a onoarei si demnitatii lui. Insa, prin mijloacele actuale, toate au capatat noi dimensiuni, necunoscute in trecut. Iar aceste dimensiuni ale desconsiderarii nu se refera doar la amploarea ei, ci si la profunzimea ei.

Citirea codului genetic al omului creeaza posibilitatea interventiei directe si modificarii lui. Astfel, pe langa informarea directionata si diferitele metode fizico-chimice prin care se incearca influentarea, precum si constrangerea personalitatii umane, exista si amenintarea directei determinari biologice a ei. Folosirea acestor metode in scopuri terapeutice nu atenueaza catusi de putin caracterul critic al gravei amenintari pe care o comporta fata de om. Deja, pentru prima data, se proiecteaza interventia in codul genetic al omului, ceea ce poate duce la recombinarea materialului genetic si la transformarea naturii lui. Omul devine obiectul experientei si prelucrarii. in felul acesta obiectualizarea lui atinge punctul culminant si este promovata totala lui subordonare fata de mijloacele stiintei si tehnologiei.

O problema extrem de acuta, cu uriase proportii morale si sociale, o creeaza avorturile. Caracterul acut al problemei se datoreaza faptului ca hotararea intreruperii sarcinii se ia de obicei in pripa, iresponsabilitatii cu care se face intreruperea de sarcina si superficialitatii care duce la aprobarea ei morala - sau chiar juridica - de catre diversi factori ai vietii sociale si politice. Aprobarea aceasta se face de regula in numele libertatii si al drepturilor omului. Avorturile, precum se stie, au fost legalizate in multe tari ale lumii, dar si in Grecia in 1986, in ciuda extrem de intenselor si variatelor impotriviri care au fost manifestate. Se apreciaza ca in tara noastra (Grecia) se fac anual aproximativ doua sute cincizeci de mii de avorturi, iar in Statele Unite ale Americii un milion sase sute de mii.

Parerea care este sustinuta adesea, cum ca femeia are dreptul de-a hotari ea insasi asupra trupului ei si asupra embrionului din pantecele ei, este inacceptabila nu doar din punct de vedere moral, dar si din punct de vedere logic. Si intai de toate trebuie notat ca embrionul nu provine doar de la femeie, ci si de la barbatul care a contribuit la aparitia lui. Mai mult, embrionul nu apartine nici femeii si nici barbatului care au contribuit la crearea lui, ci constituie o fiinta vie distincta. Fiintei acesteia i se face evident o nedreptate cand este ucisa de proprii parinti, in special de catre mama care provizoriu o poarta. in fine, nu este logic sa fie numit „drept al omului" ceva ce implica privarea de viata a fiintei umane care deja a inceput sa se formeze. Neputinta embrionului de-a se apara pe el insusi nu da nimanui dreptul uciderii lui, ci dimpotriva, impune ocrotirea lui.

Legatura biologica aparte dintre mama si embrion poate crea uneori anumite probleme hotaratoare asupra vietii ei. In anumite cazuri extreme se poate intampla ca mentinerea vietii embrionului sa constituie un pericol de moarte pentru viata mamei. Cazurile acestea nu pot fi, desigur, ignorate. Dar, iarasi, nu se poate da o regula general valabila. Doar responsabila abordare a cazului de catre mama, tata, oamenii de stiinta si parintii duhovnicesti poate aduce o oarecare iesire din impas. De altfel nu doar in timpul sarcinii, ci si totdeauna mentinerea vietii copilului poate implica un pericol de moarte pentru mama sau tata. Dar aceasta nu justifica parasirea sau omorarea copilului.

In fine, diversele ratiuni sociale, economice, psihologice sau de alta natura, care sunt invocate in favoarea intreruperii sarcinii, oricat de serioase ar fi, nu pot fi considerate suficiente. Sunt cuprinse aici si ratiunile preventive care apar prin aplicarea controlului prenatal. Constatarea vreunei boli sau a vreunui sindrom la embrionul aflat in pantecele mamei nu indreptateste intreruperea sarcinii. Intreruperea aceasta este intrerupere a vietii lui; este ucidere a embrionului (embrioctonie). De altminteri Biserica a considerat dintru inceput cazurile de avort sau intrerupere a sarcinii cazuri de omor, iar colaborarea la avort sau la intreruperea sarcinii colaborare la omor. Omul nu devine om dupa un anumit moment al dezvoltarii lui corporale, ci este om in fiecare etapa a vietii lui, incepand cu momentul conceptiei lui. Desigur, embrionul nu este om desavarsit. Dar aceasta se poate spune si despre pruncul nou-nascut sau chiar si despre copilul mic. Diversele delimitari temporale care se fac in aprecierea caracterului legal al avorturilor sunt arbitrare si nu au o provenienta buna. Pentru Biserica omul se incadreaza in perspectiva vesniciei din momentul zamislirii lui. Constituie o fiinta irepetabila si nepretuita, care este chemata sa se asemene Facatorului ei. De aceea si asa-zisul "avort terapeutic", adica avortarea embrionilor nesanatosi, dar si distrugerea embrionilor in cazul aplicarii fecundarii artificiale, se considera inacceptabile din punct de vedere moral.

Desconsiderarea demnitatii umane, care incepe prin distrugerea si comercializarea vietii nenascute, in laboratoarele stiintifice si in trupul matern, deschide si drumul altor forme de ucidere. Cand Dumnezeu si ordinea naturala sunt inlocuite de om si bunul plac omenesc, toate acestea - daca nu sunt inevitabile - devin logice si permise. Oamenii nenascuti nu se pot organiza spre a-si sustine drepturile. Acelasi lucru, de altfel, este valabil intr-o anumita masura si pentru cei oprimati sau cei slabi, care sunt supusi atacurilor ucigase ale celor puternici. Dar acestea nu dau dreptul parintilor trupesti sau celor puternici sa procedeze la distrugerea, comercializarea sau maltratarea lor.

Alta forma de violare a vietii umane o constituie pedeapsa cu moartea, care este impusa in cazul formelor grave de fapte criminale. In epoca noastra se inmultesc neincetat apelurile pentru desfiintarea ei. In paralel, insa, exista si multi sustinatori ai ei, in special acolo unde sau atunci cand se semnaleaza exacerbarea violentei si crimei. Justificarea pedepsei cu moartea se face de regula prin invocarea dreptului statului sau al societatii de-a se autoproteja. In realitate, desigur, calaul nu este societatea, ci statul care se presupune ca exprima interesele societatii.

Pedeapsa cu moartea este, in ultima analiza, un act barbar, inuman si anticrestin. Constituie o forma de razbunare si il priveaza pe om de dreptul inalienabil la viata. Impunerea acestei pedepse nu mai permite nici o gradare dupa caz si nici o corectare in cazul constatarii erorii judiciare. Mai mult, nu se dovedeste ca actioneaza represiv. Uciderea omului nu constituie in realitate o pedeapsa corectiva, ci o eliminare josnica. Conform cu invatatura crestina, viata pamanteasca a omului constituie prilej de pocainta si desavarsire. Prin intreruperea ei, insa, inceteaza orice posibilitate in aceasta directie. Nimeni nu poate prevedea evolutia viitoare a vietii oricarui criminal sau dispozitia lui de a se pocai. Istoria prezinta adesea surprize. Statul nu are putere absoluta asupra omului. Pe de alta parte, statul poate sa gaseasca in cadrul structurilor lui cauze care favorizeaza crima si sa le imputineze sau sa le elimine. Prevenirea crimei este cea mai corecta combatere a ei. De altfel pedepsele aspre, dupa cum se dovedeste de catre exemplele cotidiene, nu desfiinteaza crimele. Indeosebi pedeapsa cu moartea, "crima legala", incurajeaza sporirea crimelor si decaderea moravurilor.

Dar si simpla indiferenta fata de om se poate dovedi, mai ales astazi, criminala. Multimea accidentelor rutiere, care zilnic fac sa dispara atatea vieti omenesti, constituie de cele mai multe ori ucideri sau sinucideri involuntare, din neglijenta, care ar putea fi evitate intr-o anumita masura printr-un mai mare interes si mai profund respect fata de om. Indiferenta cetatenilor sau chiar a statului insusi fata de indeplinirea prevederilor legate de buna circulatie a vehiculelor, precum si iresponsabilitatea in tinerea normelor de circulatie pe drumurile publice, constituie grave greseli morale, care nu pot fi tratate cu indulgenta.

Mai uzuala este insa atacarea sanatatii sau a integritatii omului, fara totala lui eliminare biologica. Acest fapt nu se intampla doar prin accidentele rutiere sau poluarea mediului, ci si in multe alte moduri, intre care se numara lacomia pantecelui si voluptatea, devenite cronice in actualele societati de consum. Sfantul Apostol Pavel vede in lacomia pantecelui o forma de idolatrie, iar scriitorii asceti o semnaleaza ca patima de capatai. Pe de alta parte, consumul excesiv de bauturi alcoolice provoaca stari maladive temporare sau cronice, care vatama sanatatea sau chiar cauzeaza, moartea, precum se intampla in cazul drogurilor, despre care se va vorbi mai tarziu. Un serios atac impotriva sanatatii are loc prin consumarea de alimente ce dauneaza sanatatii sau de medicamente promovate din ratiuni economice. Cazurile de acest fel se inmultesc neincetat in societate, creand daune uriase, de regula cu consecinte indelungate. In sfarsit, urmari extrem de grave asupra sanatatii si integritatii omului o are folosirea actualelor arsenale de razboi, care, pe langa imediatele efecte ucigase si pe langa celelalte efecte distructive ale lor, creeaza si nestinse focare de poluare.

Endemica a ajuns in epoca noastra si atacarea onoarei si demnitatii omului, de regula fara directa amenintare a existentei lui biologice sau a sanatatii lui. Aici se pot mentiona regimurile si sistemele sociale nelibere, mijloacele inumane de instruire si corectie, dar si pregatirile sistematice si complexe ce se fac in vederea exploatarii, denaturarii si pervertirii morale a oamenilor, indeosebi a tinerilor. Prin mijloacele de informare colectiva - si mai ales prin radio, televiziune si internet - se intreprinde sistematic denaturarea omului. Sunt incitate instinctele inferioare, sunt facilitate abaterile de la normalitate si este alimentata imaginatia bolnavicioasa. Lumea fictiva pe care ne-o pune in fata televizorul exercita o puternica influenta in viata cotidiana. in acest proces se incadreaza si promovarea mesajelor subconstiente sau lozincilor "Noii ere" sau "Noii epoci" (New Age), precum si raspandirea magiei. Astfel "noua putere a industriilor mondiale de productie de iluzii" creeaza situatii ce scapa controlului. Toate acestea sunt deosebit de propice pentru cultivarea violentei, crimei, desfranarii, precum si pentru mai generala exploatare a indivizilor, indeosebi a minorilor.

In sfarsit, modul in care se realizeaza informarea societatii, criteriile care directioneaza optiunile acestei informari, dar si prezentarea mijloacelor ei ca "mijloace de informare in masa (mass-media)" servesc unei vadite deprecieri a persoanei umane si atacului impotriva societatii. Poate ca redenumirea acestor mijloace ca "mijloace de informare colectiva" poate constitui un prilej pentru schimbarea mentalitatii si a criteriilor informarii societatii, care are directa influenta asupra caracterului ei moral.

Georgios Mantzaridis

23 Iulie 2012

Vizualizari: 16069

Voteaza:

Respectul fata de fiinta umana 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE