Retete cu Legume-verdeturi

Retete cu Legume-verdeturi Mareste imaginea.

Verdeţurile şi legumele sunt tot aşa de importante ca şi cerealele şi proteicele.

42. Piure de ridiche rasă cu pesmet de pâine pustnicească, sau grâu măcinat

Ridiche rasă (cât crezi că poţi mânca) şi câteva linguri de pesmet de pâine pustnicească, sau grâu măcinat, şi amestecate bine cu ingredientele (sâmburi de nucă, ceapă sau praz, sau usturoi, cu 2-3 măsline, cu puţină varză murată, sau castraveţi muraţi), ce se lasă la „dospit"’ mai multe ore, ca să se neutralizeze „tăria-usturimea” ridichei, pe care majoritatea bolnavilor nu o suportă. Cei slabi digestiv pot face din aceasta, după dospire, o supă, mai adăugându-se eventual puţină varză murată, sau castraveţi muraţi, care, şi mai mult, se strecoară de partea grosieră. Se mai îngroaşă eventual cu pesmet de pâine pustnicească, sau puţin miez de pâine obişnuită (pentru cei nu prea grav bolnavi).

43. Piure de sfeclă roşie rasă

Aceleaşi ingrediente (sâmburi de nucă, ceapă sau praz, sau usturoi, cu 2-3 măsline, cu puţină varză murată, sau castraveţi muraţi etc.), dar în loc de amidon de cartofi se pun câteva linguri de grâu măcinat şi sfeclă roşie rasă (cât crezi că poţi mânca). Se lasă la dospit mai mult timp, ca să se neutralizeze tăria sfeclei. Se mănâncă direct, sau pentru cei slabi digestiv se suge şi se aruncă partea grosieră, sau se face supă ca la reţeta precedentă şi se strecoară.

44. Piure de gulie rasă, de morcov ras, piure de napi, păstârnac raşi, ţelină rasă, piure de urzici crude (zdrobite rapid cu puţină pâine pustnicească pentru a nu se oxida- înnegri), piure de salată verde, piure de spanac, de dovleac, de varză murată, de castraveţi muraţi. La fel.

Nu uitaţi zilnic sacroterapia, mobiloterapia şi psihoterapia; medicina completă este preocupată de DIVIN. Suflet şi corp. Vezi indicaţiile respective anteriore. Fiinţa noastră creată este „PECETE de CHIP DIVIN” şi persoana respectivă creată, care la rândul ei este ca suflet şi corp. Baz

44. Piure de gulie rasă, de morcov ras, piure de napi, păstârnac raşi, ţelină rasă, piure de urzici crude (zdrobite rapid cu puţină pâine pustnicească pentru a nu se oxida- înnegri), piure de salată verde, piure de spanac, de dovleac, de varză murată, de castraveţi muraţi.

Zilnic, dimineaţa după toaletă şi toate celelalte, mestecaţi puţină pâine pustnicească ca pe o bomboană, ca să faceţi „ obişnuirea Chiar dacă vi se pare fără gust, nu renunţaţi, cu timpul veţi descoperi cât de plăcută este. La fel, în altă zi, mestecaţi puţine boabe proteice dospite (soia în special). Astfel, dobândiţi şi „ toleranţa” lor. Trebuie incet-încet să ajungeţi la hrana naturală. Idealul este ca dimineaţa să mâncaţi o porţie zdravănă de pâine pustnicească sau de boabe proteice dospite, cu fructe de sezon.

45. Lapte de seminţe uleioase

Se răşnesc cât mai fin seminţele de floarea soarelui, de dovleac, nuci sau alune, înmuiate şi dospite înainte, vezi reţeta 36 (doar câte un sortiment), şi se pun într-un pahar cu apă şi se bate lichidul bine, până se face ca laptele. Se separă partea lăptoasă, care se bea încet.

46. Unt de seminţe uleioase

Seminţele pregătite ca mai sus se fac ca o pastă cât mai groasă, ffecându-se bine, adăugându-se puţin praz, usturoi, câteva măsline, o verdeaţă uscată sau proaspătă, puţină varză murată, sau castraveţi muraţi, sau ciuperci la sare şi murate. Toate bine amestecate, să fie ca un unt, ce se poate folosi la sosuri, ciorbe, sau direct pe pâine.
Viu şi omorât. DUMNEZEU a creat doar ce este viu. Păcatul a „adăugat” anormalitatea neviului, a morţii. De aceea, primul fapt al sănătăţii noastre este legătura cu VIUL. In Rai se mânca tară să se omoare, doar partea Vie, care, miraculos, se detaşa de cea interioară, fără a rupe sau distruge, ca o „dăruire fără consumare”. De aici se zice pentru că, de fapt, noi nu asimilăm din mâncare decât această „parte VIE”; restul o prefacem în reziduuri intestinale, pe care le aruncăm. Hrana este, deci, o „memorie” a VIULUI.

Cum să mâncăm fără să „ omorâm ”? Se consemnează ştiinţific că prin omorâre se secretă o „toxină" ce nu dispare, cimentând totul cu aceasta. Daţi mare importanţă acestui fapt, de a nu „omorî” alimentele. In primul rând, de la „recoltare”, legumele nu le rupeţi, ci luaţi în aşa fel ca planta respectivă să-şi poată menţine viaţa, să crească din nou. Tot ce creşte pe câmp fără cultivare, de nu i se scoate rădăcina, se reface, deci se poate folosi partea aeriană. Dacă se foloseşte şi rădăcina, atenţie, se smulge planta cu totul şi se taie un centimetru de rădăcină cu partea aeriană (care se foloseşte doar după ce a început să se usuce, să „ adoarmă ” ea de la sine) şi se foloseşte doar partea rămasă. Morcovii, cartofii şi toate rădăcinoasele, nu le mâncaţi decât după ce le separaţi deci „un centimetru” din partea unde se uneşte cu partea frunzelor (care, dacă se recultivă, se regenerează).

La praz, ceapă şi cele ce au „mustăţi”, separaţi-le cu un centimetru de materie respectivă şi doar după o uscare le puteţi folosi şi pe acestea; „mustăţile-rădăcinile” sunt foarte hrănitoare, dar nu imediat, că altfel se omoară, cu secretarea „toxinei morţii”. Hreanul şi toate rădăcinoasele au viul în partea de unire dintre rădăcină şi frunze, care nu se consumă decât după uscare. Salata verde, spanacul nu se rup, ci se folosesc doar luând frunzele de pe lateral (nu inima, că nu mai creşte), iar dacă se ia toată planta, se scoate direct cu rădăcină şi se separă partea aeriană cu un centimetru de rădăcină şi apoi se „tund” frunzele mai sus puţin de rădăcină (şi aşa se pot mânca şi frunzele, iar ce a rămas să se usuce, sau se aruncă).

Noi consemnăm că este o nenorocire folosirea seminţelor şi frunzelor direct din „încolţire şi creştere tânără”, că prin rupere şi preparare se secretă tocmai „toxina omorârii” (încât degeaba au aşa-zisele enzime şi vitamine, că sunt cu memoriile morţii, nu ale Viului). Orice substanţă, oricât de valoroasă ar fi, dacă are „toxina morţii”, se „negativizează”.

Prin „încolţire”, ca şi prin frunzele foarte tinere, se îmbogăţeşte într-adevăr „vitalitatea”, dar trebuie făcut ceva care să nu le negativizeze cu toxina morţii. Se pot folosi acestea, doar după o „re-uscare”, ca să „adoarmă”. Mai mult, prin încolţire, masa celulară este pentru propria regenerare, nu pentru „dăruire”, încât digestia noastră trebuie să facă un efort înzecit pentru a-i forţa asimilarea. Verdeţurile foarte tinere-crude nu le folosiţi imediat, (aşa-zis proaspete), ci după o scurtă uscare, ca să se oprească procesul creşterii proprii (şi aşa devin digestibile). Orice aliment „matur” are toate elementele” spre ..dăruire” (ce sunt, astfel, uşor digerabile şi asimilabile). De aceea, în specificul Medicinii noastre Isihaste, indicăm cu insistenţă „metoda punerii la dospit”, „fără încolţire” (mărunţindu-se alimentul şi cu puţină apă se lasă la dospit cam 10 ore, timp în care se face o prefacere spre Dăruire-asimilare). Orice aliment „cedează” greu să fie consumat, dar prin „dospire-uşoară autofermentare” se face o „deschidere şi o cedare”. Folosirea de condimente tari şi aciduri mai mult le „închistează”; de aceea, alimentele ce au nevoie de „aciduri şi condimente” să fie „dospite-autoacidificate” prin procesul propriu.

Deci două fapte de mare importanţă: ne-omorârea şi autoacidifierea-dospirea-activarea în sine. Atenţie, să nu fie lăsate alimentele să fermenteze mult, că devin acide.

„Uşoara dospire” este un echilibru între acid şi alcalin, ce dă digestiei tocmai flexibilitatea de a-şi regla după specificitate aciditatea şi alcalinitatea.

Nu „omorî” nici moral, că se face o declanşare de „autotoxicitate”, foarte vătămătoare. Multe boli se declanşează după un aşa-zis „şoc moral”, tocmai prin propria „autotoxină a morţii”. Orice păcat produce în noi o „mâhnire de moarte”, ce secretă otrava morţii, de unde suportul multor boli.

A mânca direct „proaspăt” are valoare doar dacă se are în vedere „ne-omorârea”. Este bine să vă obişnuiţi şi cu „gustul direct” al fiecărui aliment, dar multe, fiind „intolerante”, au nevoie de „dospire”. Fructele au capacitatea de asimilare directă, de asemenea verdeţurile-condimente aeriene (dar în cantitate mică).

Atenţie la acest „fond de auto-toxicitate", pe care medicina îi consideră „fond psihic”, dar care are şi o prelungire fiziologică fizico-chimică. A nu ţine supărare, a nu duşmăni, a avea credinţă în Binele DIVIN, a ierta, a nu mai face fapte ce vatămă pe alţii, etc. nu sunt simple „formule” psiho-terapeutice, ci reale „dezintoxicări”, atât sufleteşti, cât şi biologice.

Fiert, semifiert, nefiert. Omul, după căderea din Rai, are o condiţie mai mult „energetică şi corporală”, de unde specificul Omului de „mâncăcios”. Omul a căzut în păcat prin „modalitatea mâncării ” (din pomul morţii). îngerii au căzut prin modalitatea spirituală şi au devenit „întunecaţi”. Noi, ca Medicină de orientare Creştină, considerăm „originea memoriilor boli” (păcatului) „ în mâncare ”.

Mâncarea aşa-zisă „vie-naturală-biologică” şi cea „moartă- nebiologică” sunt două componente ale noastre după păcatul adamic. In Rai se zice că se „mânca fără a se omorî”, iar noi, după păcat, „mâncăm omorând”. De aici sunt două posibilităţi de mâncare, doar „părţile exterioare”, ce nu omoară planta sau alimentul respectiv, sau consumând-omorând tot alimentul. Orice aliment, însă, nu „eliberează hrană” nici prin „omorâre”, încât este nevoie de o „forţare”. Se zice că „focul” este o astfel de „ siluire-posedare”, de aceea alimentele devin mai „consumabile” prin fierbere la foc. Dar acest „exces” de consum produce un alt efect nociv, o dată şterge aproape complet „memorialul primordial al Viului” şi încă o dată „adaugă” un „memorial de distrugere-consum”, care, cu timpul, se răsfrânge ca „autodistrugere ” (de unde boala şi moartea)”.

De aici dietoterapia, ca „regăsirea” memorialului primordial şi atenuarea „memorialului distructiv”. Noi indicăm o dietoterapie printr-o „trecere", uşoară şi progresivă, de la alimentaţia fiartă la cea semi-fiartă, până Ia cea ne-fiartă. Pentru boli grave, care necesită ceva special, trebuie „sărit” direct la cea nefiartă, chiar dacă este o „siluire”.

Trebuie o obişnuire de a trece astfel şi spre o mâncare cât mai naturală, fără prefaceri ce vor deveni distructive.

Incepeţi cu jumătate-iumătate, apoi opriţi doar la prânz un aliment fiert, dimineaţa şi seara nefiert, ca să ajungeţi ca jumătate din zilele săptămânii să mâncaţi nefiert.

Postul religios Creştin Ortodox mai păstrează acest memorial al mâncării doar cu legume şi fructe de trei ori pe săptămână (luni, miercuri şi vineri şi anumite perioade mai lungi, ca cele patru posturi anuale).

Noi consumăm mai multe „energii mecanice-moarte”, de aceea trebuie să redeşteptăm în noi şi un „memorial” de „energii vii”. Noi evidenţiem trei modalităţi de „rememorare a viului” nostru, ca:

- VIUL de CHIP DIVIN, prin CHIPUL RITUALULUI SACRU religios {hrana cerească), ca sacroterapie;

- Viul sufletesc fiinţial propriu, prin chipul autoconştiinţei personale a sănătăţii şi binelui (hrana spirituală), ca psihoterapie;

- viul biologic corporal, prin chipul „disciplinei-legilor materiale” (hrana trupească), ca dietoterapie.

Mai consemnăm şi mobiloterapia, ca facilizarea între psihoterapie şi dietoterapie.

Nu vă complicaţi cu prea multe reţete sofisticate şi nici cu sortimente exotice şi rare, costisitoare. Noi suntem obişnuiţi cu cele de baştină. Varza, boabele leguminoase uzuale, verdeţurile cele mai la îndemână, etc. Astfel, noi vom reduce la minimul necesar gama reţetelor. Dacă se mănâncă des un anume sortiment, acesta devine mai asimilabil şi mai hrănitor, că se stabileşte un „relaţional reciproc”, cu un „memorial de comunicare ”.

Cele trei sortimente majore, proteice, glucidice şi verdeţuri, să nu se amestece, şi să se mănânce doar câte unul pe săturate (la câte o masă, sau câteva zile la rând). De aceea, meniurile noastre vor fi „săptămânale”, cu câte două zile pentru câte un sortiment, iar duminica la preferinţă (două zile doar verdeţuri, două zile doar proteice şi două zile doar amidonoase - glucidice). Fructele sunt în afară, folosindu-se zilnic, cu selectarea celor acre pentru dimineaţa şi a celor mai dulci pentru seara. Pot fi şi cu alternanţa pe mesele zilnice, la prânz un sortiment şi seara altul.

La prepararea sortimentelor respective, atenţie, lăsaţi-le „gustul” lor natural şi nu puneţi condimentele (ceapa, verdeaţa, murăturile, etc.) decât după dospire şi separat, ca o minimă salată.

Să fie deodată sacroterapie, psihoterapie, mobiloterapie şi dietoterapie, în legătură, orice „gol” de una producând deficienţa celorlalte. Reţetele noastre vor fi în trei forme: pentru cei care vor să ducă o viaţă sănătoasă, cu prevenirea bolii, care deci nu necesită o dietoterapie intensivă şi selectivă, care pot mânca obişnuit şi câte o mâncare preparată-fiartă; pentru cei care mai pot folosi şi câte o alimentaţie „semipreparată - semifiartă” în boli cronice şi nu prea grave; pentru cei cu boli grave ce necesită o selecţie strictă, care trebuie să treacă pe o alimentaţie complet nefiartă şi naturală.

E bine să fie nişte meniuri fixe şi în selectare pe boli „de informaţie-mentale”, de mobilitate-circulaţie şi de acumulare- depunere. Atenţie, mâncaţi întâi ceva natural şi nefiert, ca să treziţi „memorialul pur" de hrănire şi apoi mâncaţi alimentul mai tare şi apoi ciorba şi, la sfârşit, puţine seminţe neprăjite, sau o bucăţică foarte mică de ceva tot natural, ca să „sfârşească digestia” cu un „ informaţional viu”.

Dulciurile. Atenţie, la copii, tineri şi necăsătoriţi, că sunt foarte explozive; trebuie să fie folosite în cantităţi mici şi des, cu pauze. Preparate cât mai naturale şi niciodată direct cele trecute prin foc... Sedentarii, cei imobilizaţi, intelectualii, folosiţi puţine dulciuri, dar să fie celelalte alimente cu partea glucidică bogată, care se digeră încet, ce nu necesită pericolul unor dereglări. Unii simt nevoia să folosească dulciurile ca „bomboane”... să folosiţi semipreparate dulci, cât mai naturale. Dulciurile se mănâncă doar singure şi pe stomacul gol; nu dimineaţa, ci spre seară, când sucurile digestive sunt mai alcaline. Dulciurile sunt un energetic direct, de aceea te fac neliniştit şi agitat. Folosiţi dulciuri când faceţi un efort, iar în rest evitaţi-le. Pentru cei grav bolnavi, care nu mai pot mânca decât foarte puţin, dulciurile mai sunt o sursă de hrănire, dar atenţie, să fie naturale şi să se folosească în cantităţi mici şi cu pauze (mai ales din Fructe, care se rad şi se „sug”, ca pe un suc, aruncând partea grosieră). Mierea, cel mai valoros „dulce”, să fie în cantitate mică, cât o boabă de porumb o dată, din oră în oră (pentru cei foarte slabi).

Proteinele. Atenţie, de asemenea, pentru tineri şi necăsătoriţi, că sunt, la fel, explozive. Selectaţi Proteinele esenţiale vegetale şi animale. Nu amestecaţi la aceiaşi masă dulciurile cu proteinele, că sunt net contrare, cu efecte toxice şi explozive foarte distructive... o nenorocire a aşa-zisei „arte culinare”. Să se consume dimineaţa şi până la prânz, când sucurile digestive sunt mai tari şi mai acide.

Verdeţurile, de asemenea, să nu fie amestecate, consideraţi-le tot aşa de hrănitoare şi valoroase ca proteinele şi amidonoasele - glucidele. Faceţi din verdeţuri o masă-meniu pe săturate (doar un sortiment). Doar frunzele verzi-condimente (pătrunjel, mărar, leuştean, etc.) se pot folosi la orice preparat.

Ieromonah Ghelasie

Cumpara cartea "Retetele medicinei isihaste pentru cei grav bolnavi"

 

15 Mai 2017

Vizualizari: 6452

Voteaza:

Retete cu Legume-verdeturi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE