Tehnica si viata spirituala

In contactul frecvent cu materia si masina, sufletul omului s-a deformat prin contagiune. Activand aproape numai in domeniul materiei, cu scopul de a o stapani si a acumula cat mai multe valori materiale, sufletul omului modern a suferit o degradare pana la nivelul materiei.

Omul a fost contagiat de caracterul ei inert si marginit in spatiu si timp; materia i-a inabusit libertatea, paralizandu-i vointa, frangandu-i elanurile, taindu-i aripile idealului, robindu-l.

Contactul cu masina a avut, de asemeni, repercusiuni nebanuite asupra omului modern. Rapiditatea, regularitatea si perfectiunea automata si statica a masinii, ca si avantajele ei - economia de timp, energie si bani - au favorizat cresterea ambitiei si lacomiei omului pana la exasperare, increderea nemasurata in puterile proprii, iluzia atotputerniciei lui virtuale; masina a devenit acum un alt tiran, caruia trebuie sa i se inchine. in acelasi timp, valorile umane au decazut sub nivelul materiei si masinii; pentru placeri si interese materiale omul de azi e in stare sa sacrifice chiar viata semenilor sai, iar cine poseda si manuieste o masina, oricat ar fi de inapoiat, poate intrece si reduce la sclavie pe cel mai mare geniu daca acesta este lipsit de ea.

Primejdia vine de acolo ca folosesc masinile nu cei care le inventeaza, care probabil ca nu le-ar da o destinatie atat de funesta, ci tocmai cei cu instinctele primare mai puternice, oameni capabili doar sa le manuiasca. indeobste, inventatorii au si o inima generoasa, pe langa o minte geniala. Este cazul lui Nobel, care, vazand toate ororile pe care le comiteau oamenii cu dinamita inventata de el si neizbutind sa-i anihileze efectele printr-o contradinamita, si-a pus capat zilelor.

Gestul disperat al lui Nobel dovedeste ca o fapta, din moment ce a fost savarsita, iese de sub puterea de stapanire a Autorului ei, producand efecte multiple, variate si iremediabile, fara vointa si peste vointa lui. Asistam la o rasturnare de valori in dauna valorilor morale si in avantajul celor materiale.

Regularitatea mecanica a masinii a imprimat in activitatea bmului un caracter si un ritm automat, care-i ucide spontaneitatea si-i rapeste initiativa. Nevoit sa execute stereotip aceeasi miscare toata viata, ce-i mai lipseste lucratorului din fabrica pentru ca sa devina si el, cu vremea, un automat ambulant, un om-robot? In virtutea inertiei, automatismul se va prelungi, fireste, si in restul vietii si activitatii sale, in orele libere, prin obisnuinta devenindu-i o a doua natura. Nemaiavand cum sa scape de plictiseala, va cauta destinderea in senzualitate.

Acest automatism favorizeaza, e adevarat, dispozitii pentru disciplina si organizare perfecta, dar o disciplina si organizare automata, care, nefiind izvorate din libertatea omului, sfarsesc prin a-l tiraniza.

Tarile cu industrie dezvoltata cunosc binefacerile, dar si neajunsurile acestui fel de disciplina. In asemenea conditii nici de o libertate rudimentara, caracterizata prin oarecare spontaneitate, nu poate fi vorba. De aici vine acel caracter de artificialitate din viata de azi, asemanatoare cu aceea a fiarelor salbatice smulse din mediul lor firesc si fortate sa traiasca in custile unor menajerii.

Telegrafia fara fir si radioul mijlocesc omului comunicarea rapida la distante mari cu economie de timp, energie si bani. Trebuie sa recunoastem ca un program executat la radio, cu aceleasi productii ascultate de cat mai multi oameni, inlesneste unificarea convingerilor; aceeasi melodie ascultata produce un unison afectiv, care face mai usoara unitatea in opinii; se da, apoi, posibilitatea ca un numar cat mai mare sa se impartaseasca lesne din bunuri culturale bine selectionate.

Cinematograful, de asemeni, ofera omului posibilitatea de a se instrui asupra atator lucruri pe care cu anevoie ar putea sa le cunoasca singur si altfel. Exista totusi si aici anumite riscuri, care nu pot fi neglijate. Acel unison afectiv si acea unitate de convingeri pot dauna personalitatii prin aceea ca reduce cu vremea pe oameni la un fel de uniformitate, la standardizare. Preferintele si aptitudinile individuale sunt sufocate.

Sporirea si perfectionarea mijloacelor de informatie rapida a dus la un fel de delir al informatiilor. Apoi, cunoscand tot ceea ce se petrece pe glob, fara sa vrei participi efectiv la suferinta altora, suferi mai mult sau cazi intr-un fel de nepasare fata de suferintele altora. Pe langa acestea, multimea si succesiunea rapida a informatiilor atat de variate si senzationale neurastenizeaza.

Viteza locomotiei a dus la un fel de delir al vitezei, care face ca omul de azi sa zdrobeasca pietonii numai pentru a ajunge cu un minut mai repede la tinta, in contrast cu pretentiile modeste si calmul omului de altadata, care se multumea si cu postalionul.

Sensibilitatea omului de azi este alterata, este intoxicata prin energie, graba, dimensiune si senzatii tari. De aceea, pentru ca aceasta sensibilitate slabita sa mai poata vibra, are nevoie de excitante brutale. Cititorul asiduu al ziarelor de azi este ca un morfinoman, care, obisnuit cu acest narcotic, ii simte intr-una nevoia. S-a obisnuit intr-atat cu otrava stirilor senzationale, incat le asteapta in fiecare zi ca pe o distractie, cu o nerabdare pervertita si se simte nemultumit cand nu le are.

Astfel, nenorocirile si razboaiele de aiurea mai mult il amuza, ca niste competitii sportive, decat sa-l indurereze. Asa se explica de ce, atunci cand ele s-au sfarsit, cititorul incearca parca un sentiment de parere de rau ca a incetat o sursa care sa-i potoleasca setea de senzational.

Masinismul aduce, apoi, o uniformitate in productie, care loveste simtul artistic si tinde, prin avantajul ieftinitatii, sa inlocuiasca artele si pe artisti: cinematograful lasa goale salile de teatru, iar radio-ul Opera si salile de concert.

Masinismului i se mai pot aduce si reprosurile pe care le semnaleaza filosoful Henri Bergson: de a fi incurajat nevoi artificiale, de a fi impins la lux, de a fi favorizat orasele in paguba satelor, de a fi sapat prapastia dintre lucrator si patron, capital si munca.

Excesul de organizare si mecanizare duce la birocratism, in care omul nu conteaza decat ca o piesa in functiune, si la taylorism, acea diviziune excesiva a muncii, pana la punctul de identificare completa a persoanei umane cu marunta si neinsemnata functie pe care o exercita automat intr-o fabrica.

Regimul tehnicii mecanice produce in sfera vietii individuale si sociale un fenomen de depersonalizare si nivelare, pana la crearea unui tip standard, cu posibilitatea de a se reproduce in serii, ca articolele de fabricatie mecanica. intr-adevar, "civilizatia tehnica, prin insusi principiul sau, este impersonalista", cum foarte bine afirma ganditorul rus Nico-lae Berdiaev6; impersonalismul este chiar conditia ei fireasca si necesara. Dar persoana este opusa masinii prin acel ceva care face din fiecare chipul lui Dumnezeu in om, un centru autonom de energie, simtire si gandire, o fiinta libera.

De aceea omul se simte sufocat in aceasta "atmosfera electrizata si radioactiva", in aceasta "realitate rece si metalica". Tehnicizarea distruge frumusetea vechii culturi, constand din viata individuala si originala a omului. Acum totul devine uniform si colectiv; este "era productiei in serie".

In latura sociala, comunismul, asa cum s-a realizat in Rusia, este regimul politic cel mai adecvat civilizatiei tehnice. Este organizarea statului in chipul masinii, conditionata de depersonalizarea si standardizarea cat mai deplina a omului, in acest caz, personalitatea devine incomoda. Este statolatria moderna, rodul firesc al tipului de cultura pe care-l avem.

Metoda de educatie cea mai potrivita cu mentalitatea tehnica a vremii noastre este dresajul, bazat pe presiune si automatism si vizand sadirea "unei morale facuta din habitudini impersonale". Este metoda de educatie a moralei statice, corespunzatoare "societatii inchise", pe care o cerceteaza Henri Bergson8, si care se deosebeste de metoda mistica, bazata pe o aspiratie morala si tinzand la imitarea unei persoane ajunse pe culmile desavarsirii.

Ritmul accelerat al miscarii mecanice a imprimat si vietii umane un caracter de viteza, care se traduce prin ancorarea omului in prezent si imediat, in hic et nune. Este ceea ce Berdiaev ar numi actualism.

Pe omul de azi, framantat de multiplicitatea si varietatea crescanda a nevoilor create de tehnica, nu-l mai poate interesa decat prezentul; de altfel, asaltat cum este de atatea preocupari imediate, nu mai are timp sa mediteze sub specie aeternitatis. Trecutul si viitorul nu-l mai preocupa; de aici decurge detasarea lui de orice traditie si nepasarea fata de problemele vietii viitoare si, in genere, fata de problemele vietii morale si religioase.

Aceleasi pricini au contribuit la accentuarea pragmatismului si activismului, cu repercusiuni adanci si importante in sufletul omului modem. Omul de azi reprezinta in aceasta privinta pe Marta din Evanghelie, care pacatuia prin exagerata ei harnicie in cele ale gospodariei materiale in dauna preocuparilor spirituale.

Intr-adevar, ceea ce i se poate reprosa omului de azi nu este, hotarat, lenea, ci tocmai absorbirea lui totala in actiune pentru actiune, fara finalitate morala si religioasa. Dar activismul si pragmatismul sunt atitudini primejdioase nu numai prin faptul ca acapareaza toata energia, framantarea si aspiratiile omului, nelasand ragaz si pentru cele sufletesti, dar favorizeaza, prin satisfactia produsa de reusita unei actiuni, iluzia primejdioasa ca se intrebuinteaza bine viata si serveste ca un narcotic soporifer pentru constiinta morala si religioasa.

Activismul in morala, sub numele istoric de pelagianism, a fost osandit de Biserica crestina, dupa care faptele omului, chiar cand sunt bune, daca nu sunt unite cu rugaciunea smerita prin care se implora harul divin, nu sunt mantuitoare; ele ar conduce la ideea gresita ca omul s-ar putea mantui prin eforturi proprii, fara ajutorul divin si, prin aceasta, ar fi o reeditare a pacatului luciferic si adamic. Orgoliul care insoteste in chip firesc aceste fapte a indreptatit pe Fericitul Augustin sa considere virtutile pagane drept vitia splendida.

Este important, de asemeni, a semnala o noua deformare operata in organismul psihic al omului modern, din pricina regimului tehnic. Caracterul rece si metalic al civilizatiei tehnice a innabusit in sufletul omului afectivitatea. "Elementul psiho-emotional este refulat" in civilizatia contemporana, cum afirma Berdiaev.

Keyserling constata acelasi lucru si cere restaurarea lui. Marcel Proust si Andre Gide reprezinta in literatura moderna tipul omului in care elementul emotional a fost inabusit de elementul intelectual si senzual. Inteligenta si senzualitatea omului s-au dezvoltat in paguba sentimentului.

Senzualismul, cantat astazi pe toate tonurile de literatii reprezentativi ai vremii si explicat stiintific de Sigmund Freud si scoala psihanalitica intemeiata de el, este un defect caracteristic culturii modeme. Hedonismul erotic a inundat toate domeniile, direct sau sub forme refulate de slaba cenzura pe care o mai exercita vechile principii, socotite si ele prejudecati perimate. Asa incat pare sa aiba dreptate H. Bergson cand afirma: "Toute notre civilisation est aphrodisiaqueun."

Astazi totul contribuie la propagarea desfraului. El isi are institutii si profesionisti, care-l intretin si cultiva ca pe una din cele mai rentabile meserii. Urmarile sunt dezastruoase: natalitatea a scazut, maladiile s-au intins si agravat; peste tot, acel taedium vitae pecetluieste si stigmatizeaza pacatul desfranarii.

Tot de acolo vine si acel sentiment de degradare a omului in raportul lui cu natura materiala, pe care ar trebui s-o domine. Iar odata cu pudoarea a disparut unul din elementele fundamentale ale moralitatii in natura umana; a disparut acea reactie impotriva "tendintei uzurpatoare a vietii inferioare, care cauta sa transforme fiinta rationala in instrumentul sau pasiv sau intr-un apendice inutil al unei dezvoltari fizice oarbe". Este usor de inteles ca aceasta noua idolatrie a izgonit cultul moralei si al religiei ca pe niste obstacole in calea placerii, care trebuiau ocolite sau distruse.

Tehnica face din om un cosmiurg si un titan. Titanismul modern a cladit insa cultura moderna fara Dumnezeu si impotriva lui Dumnezeu, ca odinioara Turnul Babei, care se va prabusi in nefiinta, pentru ca ii lipseste cimentul moralitatii si credintei religioase. Razboiul infernal de astazi este tocmai procesul de diso-lutie a acestei cladiri uriase, dar inconsistente, care este cultura moderna.

Oswald Spengler socoteste lipsa completa de religiozitate a veacului nostru ca un semn sigur al declinului culturii faustice moderne. Dupa acest ganditor, o cultura este prin natura ei, religioasa, iar civilizatiile sunt prin esenta lor religioase.

Notam ca, dupa Spengler, civilizatia este cultura in decadenta, iar epoca de azi nu-i decat o epoca de civilizatie. Preocuparile de capetenie ale omului civilizat din marile orase se reduc, dupa Spengler, la grija de hrana si sport si la probleme privind igiena, carora, intr-o epoca de cultura adevarata, religiile nu le dadeau nici o atentie.

Interesanta si justa ni se pare, de asemeni, critica pe care o face Oswald Spengler civilizatiei de astazi din punct de vedere moral. Viata omului modern de la sfarsitul unei culturi ca a noastra este deformata de tirania intelectului negator si distructiv. "Omul subordoneaza totul intereselor practice si banale"; traieste acum intr-o "perspectiva de broasca", cu orizont inchis si josnic, spre deosebire de omul culturilor in faza lor de inflorire, care cunostea "perspectiva de pasare a vietii".

Morala tragica a unei atitudini serioase fata de problemele grave ale existentei este acum inlocuita cu o morala plebee, care evita aceste probleme sau ajunge la solutii de compromis. Morala plebee este o "morala dialectica"; principiile si normele morale, in loc de a fi "traite instinctiv", sunt "discutate critic".

Morala nu mai este o chestiune practica, ci o "problema teoretica", pentru ca "valorile ei nu mai fac parte integranta din viata". Morala comunista, ultima si cea mai tipica productie a culturii moderne, nu este o morala tragica si eroica, ci plebee si decadenta.

Adaugam la aceste reflexii alti factori care au contribuit la schimbarea sufletului omenesc, schimbare care a ajuns adesea pana la schimonosire, pana la o mutilare monstruoasa a omului. Astfel, aglomerarile de populatii din marile orase, citadinismul, au facut din om un anonim si un izolat. Frecventa relatiilor sociale n-a adus si o intensificare si o trainicie a lor, pentru ca aceste raporturi sunt intamplatoare sau interesate, as putea spune, cu caracter pur comercial.

Exodul satelor spre orase a detasat pe om de contactul firesc si durabil cu societatea satului si cu natura, aruncandu-l intr-o viata gregara si artificiala. Fara nici o radacina sociala si morala in mediul urban, omul de astazi traieste la oras o viata de permanent vizitator sau de musafir nepoftit. Totul contribuie la dezumanizarea si descrestinarea lui.

Excesul diviziunii muncii l-a instrainat de centrul vietii si l-a automatizat. Automatismul preocuparilor profesionale se prelungeste, in virtutea inertiei, si in viata de toate zilele printr-un fel de conformism social, asemanator cu cel observat in societatile himenopterelor.

Actiunea personala se reduce adesea la o simpla reactie la impresiile momentului; legile superioare nu-l mai calauzesc. Omul modern a devenit un blazat, pe care nimic nu-l mai intereseaza, nimic nu-l mai impresioneaza. Placerea si folosul sunt singurele valori care-l atrag si-l preocupa. Graba si neodihna omului modern nu sunt decat o neincetata si infrigurata alergare dupa senzatii si util.

O privire in jurul nostru ne descopera numai fiinte grabite, alergand ca sub presiunea unei obsesii dupa senzatii si bogatie, sau fiinte cu fete obosite de neinfranare, plimbandu-si alene privirile patimase peste tot ceea ce le-ar putea procura alte senzatii, din ce in ce mai noi si mai tari.

Aceasta blazare ascunde o indiferenta care, la randul ei, tradeaza un imens pustiu launtric. "Omul ar trebui sa fie masura pentru tot. De fapt, el e un strain in lumea pe care a creat-o", cum spune Alexis Carrel. Ce sunt toate acestea decat semne marcand un pesimism total fata de viata?

Criza culturii actuale s-a resimtit uneori si mai acut in sufletul omului modern printr-un fel de zapaceala, zadarnicie, dezamagire si disperare, care-l chinuie si care nu sunt decat repercusiunile firesti si logice ale haosului si idolatriei culturii.

Valorile inferioare pe care le-a idolatrizat nu-i satisfac exigentele fundamentale ale fiintei sale; o agitatie continua si o nemultumire constanta marcheaza intensitatea crizei sale interioare. Fara indoiala ca regimul tehnic constituie "o noua categorie a fiintei", suprapusa celei cunoscute, ceea ce impune o revizuire radicala a atitudinii omului fata de aceasta lume noua.

Psihologia poporului american ilustreaza de minune afirmatiile noastre. Sufletul acestui popor, in care tehnica a cunoscut cea mai mare dezvoltare si raspandire, s-a modelat in mare parte dupa regimul tehnicii. Observatiile facute de Andre Siegfried ni se par interesante.

Astfel, ceea ce frapeaza in primul rand este infatisarea comuna a americanilor: ei au aceeasi maniera de a se imbraca, de a umbla, de a asculta, de a manca, de a vorbi etc; se observa o aceeasi structura, nu numai materiala, dar si sociala si morala; au aceleasi reactii spontane; sunt cuprinsi de un fel de trepidatie interioara; au un temperament individual domol fata de ritmul social atat de rapid.

Conducatorii au trasaturi active, initiativa si eficacitate in munca. Americanul are o incredere nemarginita in "om", adica in omul american; el are "simtul protestant al datoriei sociale", civismul si gustul de a moraliza, trasatura puritanismului si care coincide cu constiinta superioritatii lui.

Asupra ierarhiei valorilor, americanii au o conceptie proprie, in motivele sale, poporul american este poate cel mai idealist dintre popoare, dar in ierarhia valorilor este aproape cel mai materialist; "este un apostol care vorbeste in dolari despre valorile spirituale".

Americanul masoara sentimentul religios dupa bugetul bisericilor, iar cultura dupa numarul scolilor. De aici si metoda statistica atat de folosita in America. Asupra omului, americanul de azi are o conceptie optimista: el crede ca raiul poate fi realizat pe pamant. Demnitatea lui consta in nivelul de viata pe care-l traieste. Americanul de rand este "pasnic si conformist"; el este "o pasta excelenta pentru productia si organizarea civilizatiei in masa".

Psihologia poporului american prezinta multe trasaturi imprimate de regimul industrial al vietii. Daca mai raman neatinse multe valori, aceasta se datoreaza elementelor religioase, morale si politice superioare, adanc implantate in sufletul americanilor, care au atenuat intrucatva din violenta cu care tehnica materiala ataca si schimba sufletul omului.

Nicaieri insa masina n-a fost idolatrizata mai mult ca in Rusia sovietica, unde se observa un adevarat fanatism tehni-co-mecanic si un nestapanit furor mechanicus. Acolo mai cu seama deci vom constata toate dezastrele pe care le poate produce masinismul, cu deosebire cand este fondat pe o conceptie pur materialista si antireligioasa, cum este conceptia bolsevista.

In aceeasi ordine de idei, mentionam constatarea ca tehnica razboiului a realizat un progres imens, iar in fata ei omul a ramas fara nici o aparare: forta lui biologica si de rezistenta, in loc sa sporeasca si ea cu vremea, a decazut mai mult ca altadata, din pricina bolilor, intensitatii vietii moderne etc.

Asa incat nicaieri punctul nevralgic al crizei nu este mai acut ca in razboiul groaznic care ameninta cu distrugerea radicala a vietii si a tuturor bunurilor. Razboiul de astazi reprezinta cel mai crud faliment al culturii moderne. Tehnica s-a dovedit a fi cel mai mare dusman al omului. "Razboiul este legat de caracterul industrial al civilizatiei noastre", spune cu mare dreptate Bergson.

De altfel, este o greseala de a se vedea in razboi singurul rau veritabil. in realitate, el nu este decat o consecinta a pacatului. Cauzele si motivele profunde ale tuturor razboaielor sunt, in fond, de ordin moral. De aceea, are dreptate filozoful rus Vladimir Soloviev cand afirma: "pacea exterioara nu-i in mod necesar un adevarat bine in ea insasi, ci ea nu devine un bine decat in legatura cu o regenerare launtrica a omenirii".

Fara a face apologia razboiului, socotim ca intr-o omenire pacatoasa razboiul nu numai ca este inevitabil si firesc, dar moralmente este preferabil unei vieti prospere si pasnice, dar plina de coruptie, intrucat, potrivit cuvintelor Fericitului Augustin, "sunt autem mala sine dolore pejora".

Pacatosul care nu sufera este ca un bolnav a carui boala, daca nu-i produce dureri, nu stie ca este bolnav si, prin urmare, nu ia nici o masura de Vindecare. Razboiul ar fi deci un.semnal de alarma, pe care economia acestei lumi il face sa sune pentru a arata gravitatea primejdiei pe care o prezinta pacatul, cand prin el insusi nu este in stare sa alarmeze constiintele laxe ale lumii de azi.

Transformarea mediului datorita stiintelor mecanice, fizice si chimice, care au cunoscut un progres imens, a impus prefaceri revolutionare in viata noastra. Alexis Carrel, marele savant si autorul renumitei carti Omul, fiinta necunoscuta, semnaleaza si explica cateva din aceste schimbari.

Carrel observa ca, din pricina industrializarii maxime a muncii, oamenii sunt siliti sa traiasca in spatiile restranse si artificiale ale uzinelor, birourilor, magazinelor, bancilor etc. Prin aceasta, singuratatea a devenit o "pedeapsa" sau "un lux rar"; cinematografele, cluburile, bodegile, spectacolele sportive au obisnuit lumea sa traiasca laolalta.

Confortul a redus simtitor neajunsurile intemperiilor, dar in acelasi timp a micsorat puterea de rezistenta si de vitalitate a organismului. Universul nostru s-a marit uimitor prin descoperirile fizicii si ale astro-fizicii, dar acest lucru ne-a prilejuit faurirea iluziei atotstiintei noastre. Ratiunea a spulberat credinta religioasa si a acordat omului o libertate absoluta, manifestata in primul rand prin dezrobirea de superstitii, dar si prin nesocotirea tuturor principiilor morale si religioase.

Viata gregara a inmultit prilejurile de viata desfranata. Orice disciplina este suprimata in numele libertatii sau al unei pseudo-stiinte igienice. Sportul a facut pe oameni mai dezvoltati, mai frumosi si mai musculosi, dar nu si mai rezistenti. Secolul nostru se poate lauda ca a diminuat ravagiile facute de bolile infec-tioase, dar bolile mintale si dezechilibrul nervos au sporit si s-au agravat.

In domeniul vietii practice omul modern este foarte activ, dar ignorant si viclean. Nivelul inteligentei a scazut, ca si nivelul moral. Transformarile mediului sunt daunatoare, pentru ca au fost facute fara o cunoastere a naturii umane. Civilizatia nu ni se potriveste, pentru ca nu este creata pentru nevoile noastre, ci este rezultatul intamplator al capriciului, descoperirilor stiintifice, poftelor, iluziilor, teoriilor si dorintelor oamenilor.

Dezvoltarea stiintei s-a facut fara nici un plan. "N-a fost nicidecum inspirata de dorinta de a imbunatati starea fiintelor umane". Indeobste, "descoperirile sunt facute fara nici o prevedere a consecintelor lor. Dar tocmai aceste consecinte au format civilizatia noastra". "Nimeni nu s-a intrebat cum vor suporta fiintele umane accelerarea enorma a ritmului vietii".

In organizarea muncii industriale nu s-a ocupat nimeni de influenta uzinei asupra organismului psihofizic al lucrataorilor, ci industria moderna se intemeiaza exclusiv pe principiul randamentului maxim cu un minimum de cheltuieli, spre o cat mai rapida imbogatire a unora.

In construirea marilor orase, cu ingramadiri enorme de oameni in spatii inchise, nu s-a tinut seama catusi de putin de nevoile adevarate ale locuitorilor. Ziarele satisfac numai interesele producatorilor, nu si pe ale cititorilor; altfel, nu s-ar face reclama pentru valori inferioare in dauna celor superioare. Deci, exista numai interese materiale sau ignoranta a fiintei umane.

Toti isi fac despre om o imagine incompleta sau monstruoasa. "E evident deci - conchide Alexis Carrel - ca mediul cu care am izbutit sa ne inconjuram multumita stiintei nu ne convine, fiindca a fost construit la intamplare, fara cunostinte suficiente despre natura fiintelor umane si fara consideratie pentru ele."

"Marele progres castigat de stiintele lucrurilor neinsufletite fata de stiintele fiintelor vii e deci unul din evenimentele cele mai tragice din istoria omenirii. Mediul construit de inteligenta si inventiile noastre nu este nici pe masura staturii si nici pe a formei noastre. Nu ni se potriveste. in cadrul lui ne simtim nenorociti. Degeneram si moral, si mintal. Tocmai grupele si natiunile in care civilizatia noastra industriala a atins apogeul sunt cele care slabesc cel mai mult. Tocmai la ele intoarcerea la barbarie se face mai repede. Raman fara aparare in fata mediului potrivnic pe care stiinta li l-a adus".

Solutia pe care o propune Alexis Carrel pentru a iesi din aceasta criza a culturii consta in scuturarea de "tehnologia oarba" si in recapatarea personalitatii pierdute, care se pot realiza printr-o "cunoastere mult mai adanca de noi insine". Observatiile lui Alexis Carrel sunt foarte juste. Ceea ce le lipseste este primatul factorului moral lipsa, care este, dupa noi, adevarata pricina a tragediei pe care o traieste omul modern.

In cultura moderna se petrece un fapt ciudat: intentiile si dorintele omului, care formeaza motorul activitatii culturale si care vizeaza stapanirea deplina a materiei si a lumii, deci supravalorizarea omului, produc tocmai efectul contrar - devalorizarea omului. Din stapan al materiei, cum a fost destinat de Creator si cum doreste sa fie, omul a devenit robul materiei. Masinile fabricate si montate de om au atins proportii colosale fata de fortele omului. insusirile morale, singurele care pot asigura stapanirea acestor forte imense, lipsindu-i, omul suporta pasiv si neputincios forta materiei, intoarsa impotriva autorului ei.

Acest fenomen al devalorizarii omului, care merge pana la strivirea lui sub presiunea valorilor create de el, se explica numai prin faptul ca in cultura moderna s-a realizat numai perfectionarea materiei, nu si perfectionarea morala a omului. Dar perfectionarea morala a omului este nu numai cea mai importanta realizare culturala, dar si conditia indispensabila a culturii adevarate.

Conceptiile de viata pe care omul modern le-a faurit sau adoptat nu sunt decat o acomodare mintala la acest gen de viata, traita numai in preajma materiei, incercari de legitimare a unui gen de viata de mai inainte acceptat. Materialismul, naturalismul, utilitarismul, hedonismul, pragmatismul etc. n-au numarat niciodata mai multi si mai zelosi aderenti ca astazi.

Cultura moderna inregistreaza, fara indoiala, o oarecare dezvoltare si in domeniul vietii spirituale. Dar, intrucat aceasta spiritualitate este antropocentrica si idolatra, constituie mai degraba o paguba, decat un folos.

Partea de spiritualitate pe care o cuprind toate sistemele sociologiste, psihologiste, umaniste etc. favorizeaza iluzia primejdioasa - care cu anevoie poate fi evitata sau inlaturata - ca reprezinta, fiecare, singura si adevarata cheie de intelegere a lumii si a vietii. E tocmai iluzia pe care si-o facea un parizian despre francmasonerie, cand, pentru a-l atrage, i se prezentasera ca program al organizatiei numai preceptele morale acceptabile pentru orice constiinta crestina.

In realitate, acestea nu tradau nimic din structura oculta si scopurile esentiale ale miscarii, ci erau doar "momeala" pentru a capta prozeliti. Or, nici o eroare nu prinde mai repede si nu produce mai grave ravagii ca aceea care se mascheaza sub aparenta adevarului. Astfel, in viata morala n-avem de infruntat diavolul "la o tranta dreapta", ci actiunea lui oculta, piezisa, ispitele lui, care nu sunt decat curse intinse si momeli mestesugite, fagaduinte de bunuri, aparente stralucitoare si seducatoare.

Impotriva unui rau care s-ar infatisa in toata realitatea lui nuda, negativa, urata si primejdioasa oricine s-ar impotrivi cu toate fortele de care dispune. Doar pestele nu se arunca niciodata sa inghita undita, ci momeala, si abia dupa ce a inghitit-o isi da seama ca totodata a inghitit si carligul, care-l face prizonier.

Toti cei care alearga spre rau ca spre bine sufera fara sa-si dea seama cea mai cruda amagire, care nu pare sa fie numai de ordin mintal, deoarece glasul constiintei morale poate ca inca nu a amutit, ci de ordin mult mai profund si, prin aceasta, mai greu de biruit. Este mai curand o forta patimasa din adancuri, care-i impinge spre rau si care, apoi, dintr-o nevoie de echilibru psihic, determina faurirea unei logici adecvate in sprijinul ei, un fel de " logica a sentimentelor", de care vorbeste psihologul Th. Ribot.

Aceasta constatare este perfect valabila in toate domeniile. Astfel, oricat de paradoxal s-ar parea, Biserica trebuie sa fie mai precauta fata de curentele ce-si zic spiritualiste decat chiar fata de cele pur materialiste. Explicatia este urmatoarea: pe cand ultimele isi resping aderentii chiar de la prima aparitie prin caracterul lor neted negativ, primele ii pot amagi prin partea de spiritualitate pe care o cuprind sau o afiseaza.

Dar spiritualul nu-i totuna cu moralul si religiosul. Exista o spiritualitate atee si imorala, ca aceea a ingerilor rai, care se opune binelui si lui Dumnezeu. Idolatriile nu sunt de altfel decat acumulari de forte spirituale centrate in jurul unei valori inferioare. Este aici cazul sa amintim proverbul: "Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur!".

Continuand adancirea si analiza acestei probleme, ajungem la stabilirea unui criteriu si mai cuprinzator si mai sigur dupa care sa judecam calitatea unei doctrine. Astfel, o doctrina care pretinde a fi un sistem explicativ al universului sau o metoda de mantuire si care ne cere, in acelasi timp, adeziunea noastra intreaga nu trebuie socotita falsa numai atunci cand cuprinde exclusiv erori. De altfel, nici o doctrina n-ar putea fi construita si n-ar putea subzista fara cateva adevaruri elementare.

Daca, prin absurd, ar putea exista, o atare doctrina ar fi ca o cladire inconsistenta, construita din material prost si pe baza de calcule arhitectonice gresite, care s-ar prabusi la cele mai slabe miscari seismice. Dar subrezenia unei conceptii nu sta numai in faptul de a cuprinde numai erori, ci si in acela de a contine, alaturi de cateva adevaruri, si o suma de erori. Asa, de pilda, spiritismul admite, ca si crestinismul, realitatea si superioritatea spiritului, nemurirea etc; totusi, metempsihoza, preexistenta sufletului si atatea alte afirmatii aberante si lipsa celorlalte adevaruri esentiale pentru mantuire il aseaza in randul conceptiilor neintemeiate.

Ceva mai mult. Nu-i de ajuns nici ca o doctrina sa cuprinda numai adevaruri pentru a putea fi decretata, prin aceasta, drept adevarata. Poate fi falsa si pentru ca nu cuprinde toate adevarurile pe care ar trebui sa le cuprinda. Cineva trebuie socotit mincinos nu numai cand n-a marturisit adevarul, ci si atunci cand n-a spus tot adevarul, asa cum suna, de altfel, si forma juramantului.

Este cazul unor secte care admit unele elemente din crestinism, dar carora le lipsesc altele esentiale, ca Sfintele Taine, ierarhia bisericeasca etc. Conchidem ca o doctrina asupra mantuirii sau asupra altor probleme nu merita adeziunea noastra intreaga in urmatoarele trei cazuri: mai intai, cand contine numai erori, lucru care este aproape imposibil; apoi, cand nu cuprinde numai adevaruri, ci si erori si lipsuri, fie vadite, fie ascunse in dosul adevarurilor, pe care dinadins le afiseaza; in sfarsit, cand doctrina in cauza, desi contine numai adevaruri, nu le cuprinde pe toate acelea de care avem nevoie si totusi are pretentii de exclusivitate.

Intrucat religia crestina ortodoxa cuprinde, credem noi, nu numai adevaruri, ci toate adevarurile necesare pentru mantuirea noastra, merita singura adeziunea noastra intreaga si exclusiva. Cat despre celelalte sisteme filosofice, stiintifice sau de alta natura, nu au dreptul la acceptarea noastra deplina decat in masura in care isi limiteaza pretentia la rezolvarea unor probleme partiale si intrucat nu angajeaza problema mantuirii.

Radacinile morale si religioase din sufletul omului neputand fi extirpate, cultura de azi le-a deviat directia si finalitatea proprie, punandu-le sa slujeasca valorilor si idealurilor inferioare. Au fost daramate altarele lui Dumnezeu pentru a se cladi temple artei, umanitatii, stiintei, tehnicii, economicului. Locul virtutilor crestine a fost ocupat de virtuti noi, ca forta fizica, onoarea, nobletea luxului si a banului, ambitia vitezei si a tuturor recordurilor, abilitatea prin care sa se parvina fara drept etc.

Nici nu ne gandim sa contestam valorilor si virtutilor de mai sus drepturile legitime la pretuirea noastra. Arta, stiinta, tehnica, economicul, realizarile in directia asistentei sociale, ca si forta fizica, onoarea, etc. sunt desigur valori si virtuti care nu numai ca sunt legitime, dar constituie obligatii morale importante. Ceea ce respingem insa este idolatrizarea lor, adica substituirea lor valorilor morale si religioase, care trebuie sa primeze.

In Sfanta Evanghelie exista un episod foarte instructiv in aceasta privinta. Atunci cand Maria, sora lui Lazar, a spalat picioarele Mantuitorului cu mir de nard, spargand un vas de mult pret, Iuda ii reproseaza ca a risipit zadarnic bunuri care ar fi putut fi daruite saracilor. Mantuitorul il intampina cu raspunsul: "pe saraci pururea ii aveti cu voi!". Coroborand acest raspuns cu principiul gradat al iubirii, dupa care pe Dumnezeu trebuie sa-L iubim mai mult decat pe noi insine, pe cand pe aproapele ca pe noi insine, ajungem la incheierea ca ceea ce Iisus a vrut sa spuna lui Iuda este ca in ierarhia valorilor trebuie sa pastram intotdeauna locul de frunte valorii religioase, dupa care urmeaza valoarea morala.

Dar acest principiu n-a fost respectat in cultura moderna si de aceea sub fardul culturii de azi ranjeste hidoasa figura crispata a unei lumi corupte si nenorocite, dupa cum sub masca unei politeti binevoitoare se ascunde o inima nepasatoare sau inveninata de ura.

Cultura moderna este animata de un dinamism neobisnuit. Dar, intrucat acest dinamism nu se supune nici unei discipline si nici unui ideal superior, nu aduce nici un folos. Dimpotriva, pagubeste prin faptul ca "insufla un duh de ne-stabilitate tuturor formelor de viata", cum spune dl. N. Crainic. Iar un minim de stabilitate este indispensabil pentru cel care vrea sa traiasca viata in intensitate.

Epoca medievala era prielnica acestui gen de viata, pentru ca era oranduita ierarhic in forme definitive. Aceasta stabilitate nu atragea spiritul ca sa se piarda in nemarginirea spatiului. "Viata moderna, parasind dimensiunile intensitatii spirituale, s-a lasat furata de iluzia nemarginirii in spatiu".

Aceasta pierdere a spiritului in lumea din afara se vadeste si prin caracterul a-vital al preocuparilor filosofice, ele devenind "un joc gratuit al ratiunii", fara nici o aderenta la viata, cu care sta in dezacord complet. Astfel, filosofia a parasit problema ei centrala si vitala, de a gasi esenta lucrurilor, si zaboveste prea mult asupra metodei.

Caracterul esential al culturii moderne este antropocentrismul ateu si anarhic, care a dat nastere unui negativism general. Dl. Crainic semnaleaza acest negativism asa cum se manifesta in diferite curente din arta moderna: naturalismul, care taie lucrurilor legaturile cu transcendentul; impresionismul, care ignora contururile naturale ale obiectului si reduce pe omul atat de complex si bogat la un simplu element de-abia perceptibil si, in fine. cubismul, ultima faza a decadentei in cultura moderna, in care ,.figura omeneasca distrusa de impresionism apare refacuta dupa modelul metalic al masinii".

Cubismul pare sa fie deci curentul artistic care reprezinta in chipul cel mai fidel mentalitatea mecanica a culturii moderne. Omul este redus astfel la cateva dimensiuni geometrice simple, care-l apropie pana la identificare de mecanismul static si grosolan al masinii.

Toate aceste curente nu sunt decat o monstruoasa " caricaturizare" a vietii, valorilor si realitatii in genere. "Negativismul e - spune dl. Crainic - spiritul demonizat al culturii modeme si el nu poate lucra decat caricaturizand arhetipul frumusetii, al binelui si al adevarului, impotriva caruia se gaseste in stare de revolta".

Dintre toate, cea mai "demonica caricaturizare" este "aceea de a prezenta pe om, din faptura a lui Dumnezeu, fiu natural al maimutei, pentru a justifica toate formele ateismului si ale decadentei spirituale".

Alaturi de darwinism, freudismul se aplica sa ne demonstreze ca viata umana se reduce la cele mai inferioare instincte, coborand cele mai inalte si nobile manifestari superioare la nivelul vietii instinctuale. Prin urmare, cultura moderna nu este, in mare parte, decat o caricaturizare a naturii, a omului si a vietii.

Constantin C. Pavel

• Interes sufletesc
  Publicat in : Religie
• Despre riscul de a merge la biserica
  Publicat in : Religie
• Cine cugeta, creierul sau sufletul omului?
  Publicat in : Religie
• Cand se retrag dusmanii din sufletul omului
  Publicat in : Pilda zilei