Teologia ortodoxa si fizica moderna

Multi au deplans faptul ca in general teologii nu stiu prea multe despre stiinta desi aceasta impreuna cu tehnologia controleaza lumea in care traim azi. Potrivit Pr. John Meyendorff, teologii nu s-au ocupat de problemele stiintelor naturale pentru ca le este mai usor sa adreseze problemele asa numitor "stiinte sociale". Cu obisnuita-i iscusinta, IPS Puhalo procedeaza exact invers. Sfintia sa nici macar nu dezbate stiintele sociale, nu pentru ca ar fi influentate profund de filosofie ci pentru ca sunt victimele "gandirii aride si a modei" si sunt "excesiv doctrinare" si prin urmare nu sunt stiinte autentice. Pentru IPS Puhalo, dialogul cu stiintele naturale este mult mai roditor. Stiinta este metoda cea mai adecvata pentru intelegerea lumii naturale. Ea aduce foloase importante, iar una din ele, aceea de a demasca superstitiile, cred ca este in deplin acord cu crestinismul. Posibilitatea stiintei de a demistifica lumea naturala este un dar minunat. Ne elibereaza pentru a putea observa si intelege adevarata minune a creatiei fara a proiecta neintrerupt in lumea naturala temerile si dorintele la care nu am gasit raspuns.

IPS Puhalo alege fizica moderna ca partener in dialogul cu teologia ortodoxa mai ales pentru ca simte ca aceasta se bucura de cea mai multa atentie dintre toate stiintele pure de azi (adica cele care nu au drept scop primordial aplicatiile tehnologice). In plus, aceasta merita atentie pentru ca (impreuna cu biologia) ii determina adesea pe crestinii intoleranti sa "nu mai incerce sa apara in centrul atentiei". Din punctul sau de vedere, atat teologia ortodoxa cat si fizica moderna pot fi considerate drept procese practice asemanatoare. Chiar si asa, ele nu trebuiesc privite ca fiind strans legate intre ele pentru ca opereaza cu niveluri diferite de cunoastere. Distinctia pe care o face Vladimir Lossky in privinta cunoasterii intre gnosis si epistome ar putea fi de folos aici pentru a intelege aceste "niveluri" diferite. Gnosis se refera la cunoasterea divina in vreme ce epistome desemneaza cunoasterea materiala. Teologia reprezinta un urcus catre Adevar la care numai Dumnezeu ne poate ajuta, in vreme ce fizica moderna ofera o imagine a realitatii fizice la care se ajunge doar prin observatie si experiment. In primul caz, procesul existential al purificarii, iluminarii si indumnezeirii este o necesitate, in vreme ce in al doilea caz, metoda stiintifica este cea care asigura informatii verosimile fara ca vreo forma de manipulare sa-i puna in pericol temelia.

Desi aceasta distinctie este perfect credibila, este surprinzator locul pe care IPS Puhalo il cedeaza in fizica moderna in favoarea experientei noetice, adica cunoasterea care nu se dobandeste doar cu ajutorul ratiunii dar si prin theoria. La fel cum theoria in teologie inseamna mai mult decat cunoastere cu ajutorul simturilor, tot asa in fizica moderna nu se poate observa totul la nivelul extrasenzorial.

Experienta noetica face parte dintr-o alta dimensiune, nu dintr-un alt univers. Experientele noetice pe care le pot trai cei care se nevoiesc pot implica lumina necreata (a iluminarii si indumnezeirii) dar acele experiente sunt psihosomatice, traite de persoana in totalitatea ei, intre limitele universului creat, univers care va fi transfigurat si nu distrus. Cele doua tipuri de theoria fac referire la descoperirea dogmei iar "cel mai obisnuit tip este propriu proceselor fizicii moderne". In context ortodox, theoria presupune lucrarea harului dumnezeiesc. In fizica, procesul este experimental iar theoria este contemplarea patrunzatoare a rezultatelor experimentelor. Experimentele urmeaza regulile cuanticii si teoriei relativitatii. In ortodoxie, procesul este experimental. Iar indreptarul acestui proces este Scriptura si Sfanta Traditie.

In ortodoxie, a existat intotdeauna o distinctie intre kerygma si dogma. In vreme ce kerygma inseamna propo-vaduirea cuvantului lui Dumnezeu in general sau marturisirea credintei, dogma implica o "cunoastere" empirica a lui Dumnezeu, prin experienta, un simplu "suport" al experientei si prin urmare "nu exista o corespondenta exacta intre fiecare invatatura teologica si realitatea duhovniceasca". Acest aspect paradoxal ajuta sa pastram o perspectiva potrivita cu ajutorul limbajului metaforic si alegoric si sa nu spunem mai mult decat se cuvine. In acelasi fel, in domeniul fizicii extrasenzoriale (studiul relatiilor principale din cadrul realitatii concrete) ceea ce se dezvaluie sunt niste modele ale realitatii. Nu conteaza atat observarea

fenomenelor fizice de la nivelul extrasenzorial cat incercarea de a descrie interactiunea dintre fenomenele unde observatia devine imposibila. La acest nivel, fizicianul nu poate fi un observator si trebuie sa se implice in cadrul procesului in cauza. De asemenea, datorita principiului lui Bohr despre complementaritate si principiului incertitudinii al lui Heisenberg, la nivelul sub-atomic nu se poate determina cu exactitate daca materia se va transforma in energie sau energia in materie. Chiar si atunci cand fizicianul intelege ceea ce se intampla, el nu poate explica acest lucru. In acest caz, realitatea poate fi prezentata cu ajutorul formulelor matematice mai degraba decat prin intermediul metaforei si alegoriei.

Nu putem vorbi de o teologie sau de o fizica autentica fara implicarea crestinului sau a fizicianului. Dar atunci cand aceasta implicare se realizeaza, apare si o anumita tensiune, asa cum observa IPS Puhalo: "In fizica, exista o anumita tensiune intre realitatea senzoriala si cea extrasenzoriala, intre creat si necreat, intre experienta noetica si cea senzoriala din cadrul teologiei. Universul creat pe care il experiem noi este o realitate senzoriala iar noi o vedem si ne miscam intr-insa. Cu toate acestea, lumea senzoriala este compusa din elemente extra-senzoriale. Or, cand ne imaginam sau interpretam lucrurile cu ochii mintii la scara cuantica [adica extrasenzorial], distorsionam si chiar falsificam realitatea. Exact acelasi lucru se intampla atunci cand contemplam lumea necreata cu ajutorul termenilor lumii senzoriale, care este singurul mod in care putem gandi sau interpreta verbal." Aceasta tensiune explica de ce Heisenberg ne-a avertizat ca in domeniul fizicii extrasenzoriale nu era posibila corelarea simbolurilor matematice cu limbajul. Cam in acelasi fel, este o misiune dificila a "teologhisi" despre Dumnezeu cu ajutorul limbajului si prin urmare cand trebuie sa recurgem la uzul limbajului, suntem limitati de teologia ortodoxa apofatica sau negativa. Datorita acestui lucru, nu putem imagina si nici descrie natura (esenta) lui Dumnezeu. In chip surprinzator, Niels Bohr a spus ceva asemanator cu privire la fizica: "E un lucru gresit sa presupunem ca rolul fizicii este acela de a gasi esenta naturii. Fizica se preocupa doar cu ceea ce putem intelege despre natura."

Dupa ce am observat asemanarile dintre "tehnica" teologiei ortodoxe si fizica moderna care a scapat de constrangerile premiselor filosofice ale fizicii clasice, IPS Puhalo se intreaba in cele din urma daca cele doua s-ar putea intersecta vreodata. Intrebarea este evidenta atata vreme cat sfintia sa crede ca fizica contemporana "este o prelungire captivanta si fascinanta a cunoasterii noastre care nu ar putea decat sa valideze invataturile principale ale ortodoxiei". Desi IPS Puhalo nu a pretins niciodata ca fizica ar putea sa ofere o "dovada concreta a existentei lui Dumnezeu", faptul ca foloseste un pasaj din Epistola catre romani a Sf. Pavel implica ca fizica ar putea dezvalui ceva cu privire la atributele (energiile) divine, chiar daca in chip indirect. In fragmentul cu pricina (Romani 1:20), Sf. Pavel

ne marturiseste ca "cele nevazute ale lumii se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi". Desi IPS Puhalo ramane ferm convins ca lumea creata nu-L poate descoperi pe Creator, totusi crede ca poate da marturie lui Dumnezeu de vreme ce El a creat-o. Prin urmare, se pare ca energiile creatoare si proniatoare ale lui Dumnezeu ar putea fi legate de originea universului (asa numita teorie "big bang") si cu evolutia acestuia fara sfarsit prin schimbul de materie si energie (principiul complementaritatii). Fara indoiala, ar fi un lucru problematic sa mai facem afirmatii dincolo de aceste energii sau atribute.

In teologia ortodoxa, asa cum marturiseste Crezul niceo-constantinopolitan, Hristos este "Cel prin care toate s-au facut" IPS Puhalo accentueaza cum intelegerea lui Hristos drept intelepciunea si Puterea lui Dumnezeu care creeaza si sustine toata creatia difera de viziunea lui Toma d'Aquino. In cadrul scolasticii, Dumnezeu Tatal, Cauza prima, este Cel care creeaza si conduce universul cu ajutorul unor cauze secundare. Si pentru ca natura-energia lui Dumnezeu trebuie sa ramana act pur, aceste cauze secundare nu sunt necreate ci energii create. In contradictie, dintr-o perspectiva ortodoxa, de vreme ce Hristos ca Logos este intelepciunea si Puterea lui Dumnezeu, toate energiile dumnezeiesti necreate, care sustin creatia se manifesta si prin El, potrivit Sf. Maxim Marturisitorul acestea sunt loghiile sau planurile dumnezeiesti pentru toate cele create. Cand orice lucru creat isi implineste propriul logos, atunci este in comuniune cu Dumnezeu. In privinta omului, planul dumnezeiesc este evident: acela de a deveni asemeni Logosului intrupat, Iisus Hristos. Dar cum poate si restul creatiei sa-si atinga logosul ei? Doar cu ajutorul omului, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Aceasta esie misiunea principala a omului, potrivit IPS Puhalo, mai ales ca intreaga creatie a avut de suferit de pe urma caderii omului.

O astfel de concluzie preface invinuirea de egocentrism in asa numitul "principiu antropic" (credinta ca prezenta omului in univers este cel mai important lucru). Cu alte cuvinte, nu atat faptul ca traim intr-un univers armonios si bine organizat constituie "o dovada" a existentei lui Dumnezeu si a omului drept culmea creatiei, ci faptul ca traim intr-un univers haotic la neoranduirea caruia a contribuit insusi omul. Asa cum proclama Sf. Pavel in Epistola catre Romani (Romani 8:20-23): "Caci faptura a fost supusa desertaciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nadejde. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum. Pentru ca si faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa se bucure de marirea fiilor lui Dumnezeu."

Apostolul Pavel ne spune ca si universul se afla intr-o stare cazuta impreuna cu omul. Prin urmare, daca privim universul in imensitatea sa, nu e nici o surpriza sa aflam despre principiul incertitudinii al lui Heisenberg, despre principiile hamiltoniene si a haosului care se risipeste [aici insemnand neoranduiala haosului] sau ca universul sufera de prea multa entropie [risipirea ordinii]. Gaurile negre, orbitele entropice ale galaxiilor eliptice etc. sunt intru totul in acord cu Scriptura. Cercul imaginar concentric al "ordinii desavarsite" se datoreaza interesului manifestat fata de Platon si Aristotel (si alti filosofi eleni). In plus, daca asa cum sugereaza (fizicianul) Subha Mangalampalli, entropia este aspiratia universului catre libertate, atunci ea este o aspiratie egoista, pentru ca entropia este tendinta catre tot mai putina ordine. Pentru mine, entropia este dovada unui univers care are nevoie de mantuire.

In teoria non-locaiizarii din fizica moderna, IPS Puhalo gaseste o explicatie pentru decaderea universului in stricaciune. Potrivit acesteia, orice se intampla intr-o parte a universului cauzeaza neaparat un efect in toate celelalte parti ale sale. Propria noastra cadere si-a lasat amprenta asupra lumii din jurul nostru si acest lucru la randul sau influenteaza universul. Aceasta se intampla pentru ca "partile" care alcatuiesc elementele universului nostru nu pot fi nici izolate si nici independente in actiunile lor. Prin urmare, actiunile oamenilor sunt strans legate de destinul universului, la fel cum particulele atomice sau subatomice actioneaza ca parte a unui intreg si nu in mod independent. Deci, la fel cum universul a cazut impreuna cu omul, tot asa va fi transformat datorita acestuia. A doua persoana a Sfintei Treimi "prin Care toate s-au facut" ca Dumnezeu-om va implini principiul antropic in chip pozitiv. Acest lucru a fost deja inceput, mai intai prin intrupare, apoi prin inviere si se va consuma prin a doua venire a lui Hristos. Datorita acestui fapt, El este Mantuitorul universului nostru schimbator. Si la fel cum universul a avut un inceput, tot asa va avea un sfarsit, nu in anihilare ci prin transfigurare.

Andrew Sopko

• Noua orientare cosmologica impusa de teoria relativitatii generalizate si de fizica cuantica
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Echivalenta masei si energiei. Teoria relativitatii.
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Cosmologia teleologica si teoriile morfologice
  Publicat in : Sanatate si stiinta