Adormirea Maicii Domnului - Sfantul Maxim Marturisitorul

Adormirea Maicii Domnului - Sfantul Maxim Marturisitorul Mareste imaginea.

Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnica; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu. Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i vestească slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire. Arhanghelul a venit deci şi a întins ramura de palmier care era semnul biruinţei. Ca în ziua în care ieşiseră cu ramuri de palmier în întâmpinarea Fiului său, biruitorul morţii şi nimicitorul iadului, tot aşa arhanghelul i-a întins Sfintei Fecioare această ramură, semn al biruinţei asupra pătimirilor şi sărăciei morţii, şi a spus: „Fiul şi Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! De aceea m-a trimis să-ţi vestesc din nou ţie, cea binecuvântată între femei! Şi aşa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, tot aşa vei bucura oştirile cereşti prin urcarea ta, tu cea binecuvântată, care ai făcut să strălucească încă şi mai mult sufletele sfinţilor. Bucură-te! aşa cum ţi-am strigat odinioară, căci numele plin de har îl ai ca o cinste veşnică. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine! Rugăciunile şi cererile tale urcă la Fiul tău în ceruri şi potrivit cererii tale îţi porunceşte să laşi aceasta lume şi să urci în sălaşele cereşti, şi să fi alături de El în viaţa veşnică şi fără sfârşit!" Când Sfânta Născătoare de Dumnezeu Măria a auzit aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat îngerului răspunsul ei dintâi: „Iată roaba ta! fie mie şi acum după cuvântul tău!" Şi îngerul a plecat.

Atunci Preabinecuvântata şi slăvită Născătoare de Dumnezeu Măria s-a ridicat, şi plină de bucurie s-a dus în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului în linişte şi în lucrarea harului mulţumirea şi cererile ei pentru sine şi Pentru lumea întreagă. Urcându-se în munte, şi-a înălţat mâinile şi şi-a închinat rugăciunile şi mulţumirile lui Hristos, Fiul său. Atunci s-a întâmplat minune mare, pe care au Ştiut-o cei ce s-au învrednicit de o astfel de cunoştinţă, şi acest lucru a ajuns prin ei până la noi. în timp ce se ruga şi îşi aducea cererea ei Domnului într-o închinare, toţi pomii ce se aflau acolo s-au închinat până la pământ cinstind-o [cf. îs 55,12]. Când şi-a sfârşit rugăciunea şi mulţumirea, plină de Domnul, s-a întors în Sion şi de îndată Domnul l-a trimis pe Ioan Evanghelistul şi Teologul pe un nor, căci Sfânta Fecioară dorea să-l vadă, întrucât Domnul îi dăduse porunca înfierii. Cea binecuvântată între femei l-a văzut şi s-a bucurat încă şi mai mult, şi a poruncit rugăciunea. Şi sfânta împărăteasă s-a rugat, iar după rugăciune l-a înştiinţat pe Ioan şi pe celelalte fecioare ce se aflau acolo, prin vestea primită de la înger, cu privire la mutarea ei, şi le-a arătat ramura de palmier pe care i-o adusese îngerul. A poruncit să se gătească casa, să se aprindă candelele şi căţuia cu tămâie, căci ea şi-a împodobit casa ca pe o cămară de nuntă ca să-L primească pe Mirele Cel nemuritor, Fiul ei mult milostiv, pentru că îl aştepta cu o nădejde neclintită. Când acestea au fost săvârşite, ea a făcut cunoscut tovarăşelor şi cunoştinţelor ei taina mutării ei, iar ele s-au adunat la ea. Plângeau şi se tânguiau de despărţirea sa de ei, căci după Dumnezeu pe ea o aveau drept nădejde şi ajutor.

Or sora lor, împărăteasa şi Maica Domnului, îi mângâia pe unul câte unul şi pe toţi împreună, le-a dat o salutare mişcătoare şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii binecuvântaţi, şi nu faceţi din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleţi-vă de bucurie şi mai mare, căci aceasta vine pentru bucuria veşnică, şi harul şi mila Domnului să fie cu voi pururea!" Apoi a privit la Ioan Evanghelistul şi i-a spus să dea cele două veşminte ale ei celor două văduve care o slujeau. Ea le-a descoperit tainele sărăciei şi blândeţii ei, adevărate preînchipuiri. După aceasta, a rânduit şi a poruncit cum anume să fie îmbălsămat şi unde să fie păstrat trupul ei preasfânt şi preacurat. Şi aşa el a aşezat-o pe slăvită Maică a lui Hristos în sicriul ei, culcuşul care până atunci noapte de noapte fusese scăldat de lacrimile ochilor ei pentru dragostea Fiului său Hristos şi fusese luminat de rugăciunile şi cererile ei. Şi ea a cerut din nou să se aprindă sfeşnicele. Iar credincioşii strânşi acolo suspinau din nou încă şi mai mult pentru că au aflat de mutarea Sfintei Fecioare, Maica lor. Cădeau la picioarele ei şi o rugau să nu-i lase orfani, iar dacă pleca din această lume, să-i însoţească cu harul şi mijlocirile ei.

Atunci Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi-a deschis gura nestricăcioasă şi preacurată şi le-a spus: „Voia Fiului şi Dumnezeului meu să fie cu mine, El este Dumnezeul meu, şi îl slăvesc şi înalţ pe Dumnezeul părinţilor mei. El este Fiul meu născut din mine după trup, dar Tatăl Său e Dumnezeu, Ziditorul Maicii Sale. De aceea, doresc să mă duc la El, Cel ce dăruie tuturor fiinţă şi viaţă. Şi când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog şi să mijlocesc pentru voi şi pentru toţi creştinii şi pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivească de toţi credincioşii şi să-i întărească şi să-i ducă pe calea vieţii şi să-i întoarcă pe necredincioşi şi să facă din toţi o singură turmă a Bunului Păstor Care Şi-a dat sufletul Său pentru oile Sale şi le cunoaşte, şi ai Săi îl cunosc!" Pe când binecuvântata Maică a lui Hristos vorbea aşa şi-i binecuvânta, de îndată s-a auzit glasul unui tunet puternic şi un nor cu adiere paşnică. Şi iată că din norul strălucitor au căzut ca nişte picături de rouă înmiresmată sfinţii ucenici şi apostoli ai lui Hristos care fuseseră adunaţi de la marginile pământului în faţa casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu. Evanghelistul şi Teologul Ioan i-a primit şi i-a salutat în linişte şi i-a adus la sfânta şi fericita Fecioară. Nu erau numai Cei Doisprezece, ci şi mulţi alţii din numeroşii lor ucenici aleşi şi făcuţi vrednici de cinstea apos-toliei, cum ne spune marele Dionisie Areopagitul în Scri soarea sa către Timotei, că el însuşi Dionisie şi Timotei şi Ierotei şi alţi prieteni au venit acolo împreună cu apostolii la moartea împărătesei. Au intrat înaintea ei şi au salutat-o cu frică şi respect.

Iar Fericita şi Preasfânta i-a binecuvântat şi i-a înştiinţat de plecarea ei din această lume. Le-a povestit şi moartea ce îi fusese tâlcuită de către înger şi le-a arătat semnul morţii ei, ramura de palmier dată ei de căpetenia îngerilor, i-a mângâiat şi i-a binecuvântat. I-a întărit şi încurajat în săvârşirea bunei propovăduiri. I-a salutat pe Petru şi pe Pavel şi pe toţi ceilalţi şi le-a spus: „Bucuraţi-vă, copii, tovarăşi şi ucenici ai Fiului şi Dumnezeului meu. Fericiţi sunteţi voi care aţi fost socotiţi vrednici să fiţi ucenicii milostivului şi slăvitului Domn şi învăţător, şi El v-a încredinţat slujirea atâtor taine şi v-a ales pentru a avea părtăşie la prigoanele şi patima Sa, ca să vă învredniciţi să fiţi uniţi cu slava şi împărăţia Lui, după cum v-a făgăduit şi v-a poruncit însuşi Domnul slavei!" Le-a rostit apoi o binecuvântare şi o învăţătură pe măsura slavei ei şi poruncind rânduiala îmbălsămării şi îngropării sale, şi-a ridicat mâinile şi a început să mulţumească Domnului şi să spună:

„Te binecuvântez, împărate şi Fiule Cel Unul al Tatălui Celui fără de început, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, care ai socotit bun să placi Tatălui printr-o nemăsurată iubire de oameni şi să Te întrupezi din mine, roaba Ta, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt!
Te binecuvântez pe Tine, Dătătorule a toată binecuvântarea, şi pe Tine Cel ce reverşi lumina!
Te binecuvântez pe Tine, Pricină a toată viaţa de bine şi pace, care ne-ai adus cunoaşterea Ta şi a Tatălui Tău Cel fără de început şi a Duhului Sfânt Celui împreună-veşnic şi de viaţă făcător!

Te binecuvântez pe Tine, Care ai binevoit să sălăşluieşti în pântecele meu mai înalt decât cuvântul!
Te binecuvântez pe Tine, Care ai iubit atât de mult firea omenească, încât ai îndurat pentru noi răstignirea şi moartea, iar prin învierea Ta ai înviat firea noastră din adâncurile iadului şi ai adus-o la cer şi ai slăvit-o cu o slavă neînchipuită!

Te binecuvântez şi laud cuvintele Tale, pe care ni le-ai dat cu adevărat, şi cred în împlinirea tuturor cuvintelor care ne-au fost spuse!".

Când Sfânta şi Preabinecuvântata Născătoare de Dumnezeu a tăcut după lauda şi rugăciunea ei, Sfinţii Apostoli au început să vorbească la porunca Duhului Sfânt şi au lăudat şi slăvit fiecare după puterea sa şi după cum îi dădea Duhul Sfânt. Au lăudat şi au înălţat nemăsurata bunătate a puterii dumnezeieşti şi prin teologia lor minunată au cântat corul slăvitei Maici a lui Hristos, cum spune Sfântul Dionisie, mai sus-pomenit, în capitolul în care arată care e puterea rugăciunii, şi teologia scrisă cu hotărâre de fericitul Ieroteis. Cuvântul său către Timotei pomeneşte în acest capitol adunarea Sfinţilor Apostoli la moartea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi cum prin porunca şi harul Duhului Sfânt fiecare a rostit elogiul şi lauda nemăsuratei puteri şi bunătăţi a lui Hristos Dumnezeul nostru, Care a socotit bun să vină pe pământ fără a se despărţi de sânul Tatălui Său şi să se întrupeze din Fecioara neprihănită; El, Care a plecat cerurile şi S-a pogorât, a găsit-o pe Sfânta şi Preavestita Măria supusă şi mai adâncă decât întreaga fire a oamenilor şi a binevoit să locuiască întru ea, şi din ea a îmbrăcat firea omenească şi S-a milostivit şi a mântuit firea oamenilor prin slăvită şi negrăita Sa pronie, har şi slavă, în bunătatea şi milostivirea Sa nemăsurate. Şi iată ce stă scris în cuvântul fericitului Dionisie: „îţi voi povesti apoi tot cuvântul teologiei pe care Sfinţii Apostoli şi căpeteniile preoţilor noştri l-au rostit, căci e mai presus de orice cuvânt, cum o ştii tu însuţi, frate Timotei. Şi tot ce a spus apoi marilor apostoli fericitul Ierotei, filozoful şi ucenicul marelui Pavel, Apostol prin harul Duhului Sfânt, lauda lui Hristos Dumnezeu, şi cântul şi slava Maicii Sale preacurate şi fericite, cum o ştiau apostolii şi teologii înşişi: Duhul Sfânt a deschis gura Sa ca să rostească asemenea cuvinte de preamărire". După aceasta, din nou, Sfânta Născătoare de Dumnezeu i-a binecuvântat şi inima sa s-a umplut de o mângâiere dumnezeiască.

Şi atunci s-a întâmplat, iată, măreaţa şi minunata venire a lui Hristos, Dumnezeul şi Fiul ei, şi împreună cu El au venit oştirile nenumărate ale îngerilor şi arhanghelilor şi alte oştiri ale serafimilor, heruvimilor, scaunelor; toţi stăteau cu frică înaintea Domnului, căci unde va fi împăratul acolo îl vor însoţi şi oştirile38. Sfânta Fecioară ştia toate acestea încă de la început şi aştepta cu nădejde tare. De aceea spunea: Cred că se vor împlini toate cuvintele spuse mie39. După care sfinţii apostoli au văzut limpede, şi fiecare a văzut slava după puterea lui. Şi venirea de acum a Domnului era mai măreaţă şi mai înfricoşătoare decât cea dintâi, căci S-a arătat mai strălucitor decât fulgerul şi decât Schimbarea la Faţă lucrată pe Tabor, deşi a fost mai puţin decât slava firii Lui, căci aceasta e nepătrunsa şi nevăzută. Atunci apostolii au tremurat şi au căzut la pământ ca nişte morţi [cf. Mt 17, 6]; iar Domnul le-a spus: Pace vouă! [In 20, 21], cum le-a spus odinioară când a intrat prin uşile încuiate, căci erau în aceeaşi casă a lui Ioan adunaţi tot acolo, atunci de frica iudeilor, iar acum pentru mutarea Maicii Domnului. Când apostolii au auzit glasul dulce şi dorit al Domnului, au fost învioraţi şi întăriţi la suflet şi la trup, şi au început să privească cu evlavie strălucirea slavei şi faţa Lui dumnezeiesc de frumoasă. Iar Preasfânta, Preacurata şi Preabinecuvântata Maică a lui Hristos s-a umplut de bucurie, şi faţa sa strălucea de strălucirea slavei dumnezeieşti40. Şi privea cu frică şi evlavie slava şi strălucirea ce scânteiau din împăratul şi Fiul ei Iisus Hristos, şi a slăvit încă şi mai mult Dumnezeirea Sa, rugându-se pentru apostoli şi pentru toţi cei ce se găseau acolo. A făcut mijlocire pentru toţi credincioşii oriunde erau ei, pentru lumea întreagă şi pentru tot sufletul care cheamă pe Domnul şi îşi aduce aminte de numele Maicii Sale, oriunde l-ar pomeni, a cerut ca acolo să se reverse binecuvântarea. Atunci, din nou, Sfânta Fecioară Măria a privit şi văzut slava Fiului ei pe care nici o limbă omenească n-o poate tâlcui.

Şi a spus: „Binecuvântează-mă, Doamne, cu dreapta Ta şi binecuvântează pe toţi cei ce Te slăvesc şi pomenesc Numele Tău şi îţi aduc toate rugăciunile şi cererile lor!" Atunci Domnul a întins dreapta Sa, a binecuvântat-o pe Maica Sa şi i-a zis: „Fericită să fii şi să se bucure inima ta, binecuvântată între femei, Mărie, căci tot harul şi tot darul ţi-a fost dat de către Tatăl Meu din ceruri şi, de aceea, tot sufletul ce va chema numele tău cu sfinţenie nu va fi lepădat, ci va afla milostivire şi mângâiere în această viaţă şi în veacul viitor. Iar tu, intră în sălaşurile cele veşnice cu pace, bucurie şi în comorile nesfârşite ale Tatălui Meu, ca să vezi slava Mea şi să te bucuri prin harul Duhului Sfânt!" Şi, de îndată, la porunca Domnului, îngerii au început să laude cu voce dulce, cu glas auzit şi dorit, iar sfinţii apostoli s-au închinat în Duhul Sfânt şi lăudau cu laudă îngerească. Şi aşa, Preasfânta Maică a Domnului şi-a încredinţat fericitul şi curatul ei suflet Domnului, împăratului şi Fiului ei, şi a adormit un somn dulce şi mult dorit. Aşa cum a ocolit durerile naşterii cu o naştere negrăită, tot aşa nici durerile morţii n-au atins-o în vremea morţii sale, căci împăratul şi Domnul firilor a fost şi atunci şi acum Strămutătorul firi lor. Mulţimile îngerilor şi-au întins mâinile lor nevăzute la trecerea sufletului ei sfânt. Casa şi împrejurimile s-au umplut cu o mireasmă negrăită. Iar deasupra trupului ei sfânt plutea o lumină nevăzută de ochi. Şi aşa, învăţătorul şi ucenicii, cerul şi pământul au condus-o pe Sfânta Fecioară învăţătorul şi Domnul milostiv şi slăvit a dus sfântul suflet ai Maicii Sale preacurate în ceruri, iar ucenicii au aşezat trupul ei neprihănit pe pământ ca să-l ungă cu miresme şi să-l ducă acolo unde voia ea, ca după puţină vreme să fie dus în rai sau în locul pe care l-ar voi Fiul şi Dumnezeu ei. Apostolii au scos sicriul pe care era culcat trupul cel mai desăvârşit decât bolta cerească al Sfintei Născătoare de Dumnezeu. L-au cinstit cu laude şi cântări, l-au sărutat cu frică şi cutremur, şi-au arătat nu numai credinţa şi dragostea lor, dar erau siguri că dobândesc har şi mare folos dacă fapta urma credinţei.

De îndată însă ce s-a auzit de moartea Sfintei împărătese, toţi bolnavii şi neputincioşii s-au strâns acolo. Atunci ochii orbilor s-au deschis, urechile surzilor s-au destupat, ologii s-au ridicat ca să meargă, demonii au fost alungaţi şi toată suferinţa şi boala s-au vindecat. Văzduhurile şi cerurile cerurilor se sfinţiseră prin înălţarea sufletului sfânt, iar pământul se făcuse cinstit cu sfinţire prin trupul ei neprihănit. Atunci apostolii l-au îndemnat pe fericitul Petru să rostească rugăciunea îmbălsămării. Petru i-a silit pe Pavel şi Ioan să se roage. Ei însă n-au ascultat, ci s-au închinat înaintea lui ca înaintea căpeteniei apostolilor. Fericitul Petru a ascultat cuvintelor lor cum se cuvenea în ceasul tainei, s-a rugat, după care au înfăşat în fâşii sfinte şi au uns trupul ce cuprinsese pe Cel Necuprins, pe împăratul şi Ziditorul celor văzute şi nevăzute, şi l-au aşezat pe sicriu. Şi iarăşi Petru a început o laudă şi toată mulţimea apostolilor a răspuns, şi puterile cerurile psalmodiau nevăzut împreună cu ei, iar din pricina lămpilor, sfeşnicelor şi căţuilor, aerul strălucea înmiresmat. După care sfinţii apostoli au ridicat pe umeri sicriul cinstit şi, la porunca Duhului Sfânt, au plecat în ţarina Gheţimanilor, cum le fusese poruncit dinainte de Sfânta Născătoare de Dumnezeu, iar îngerii mergeau înainte, străjuiau de jur-împrejur şi încheiau mersul picioarelor lor. Apostolii psalmodiau şi toţi credincioşii o conduceau cu credinţă, iar convoiul Fericitei şi Preamăritei era slăvit şi solemn. Toţi neputincioşii şi bolnavii erau vindecaţi, şi nu erau doar şaizeci de voinici, viteji falnici din Israel în jurul lecticii împăratului [Cânt 3, 7], cum spune Scriptura, ci în chip văzut numeroşii apostoli şi următorii lor şi toţi credincioşii, iar în chip nevăzut nenumăratele puteri ale îngerilor.

Atunci, potrivnicul şi vrăjmaşul adevărului n-a putut să nu-şi mai arate încă o dată neobrăzarea. A îmboldit din nou pe ticăloşii iudei la pizmă şi atac, căci atunci când au văzut slăvitul convoi al cinstitei Maici a lui Hristos şi numărul Sfinţilor Apostoli şi al credincioşilor care îl urmau, şi nenumăratele minuni ce aveau loc prin harul Sfintei împărătese, şi au auzit glasul laudelor dumnezeieşti de frumoase, atunci ticăloasa pizmă a năpădit poporul nechibzuit şi neînţelept, neamul care cugetă pierzania, la care nu este cunoştinţă [Dt 32, 6 şi 32, 28], ca odinioară când mulţimile copiilor nevinovaţi mergeau înaintea lui Hristos împăratul a toate cu ramuri definic şi spuneau: Osana, binecuvântat cel ce vine în numele Domnului, Dumnezeului Israel [Mt 21, 9 şi 16]. Atunci căpeteniile preoţilor necredincioşi şi cărturarii s-au înfuriat şi au pornit cu pizmă ticăloasă pe milostivul Dăruitor a toate ca să-L osândească la moarte şi încă la moarte pe cruce. Iar acum, văzând convoiul Maicii Sale slăvite şi neprihănite, ei s-au adunat la luptă ca să strice câmpia armonioasă şi împodobită a apos- tolilor şi credincioşilor, şi cu strigăte necuviincioase s-au pornit să împrăştie adunarea dumnezeiască.

Atunci unul dintre necredincioşi cu statura mai înaltă decât ceilalţi, ticălos şi neruşinat, a străbătut cu îndrăzneală poporul credincioşilor ce urma chivotul sfinţeniei. A ajuns la sfinţii apostoli ce purtau comoara cerească ce cuprinsese pe Cel Necuprins şi firea cea necuprinsă, şi-a întins mâinile sale necurate şi a apucat sicriul pe care odihnea trupul neprihănit al Preabinecuvântatei împără-tese, înaintea căruia tremurau chiar şi îngerii, şi chiar şi heruvimii îl priveau cu evlavie. Cutezătorul şi smintitul a apucat sicriul ca să-l arunce la pământ, o, suflet de fiară şi gând nesăbuit! Dar de îndată a văzut dreapta răsplătire a faptelor sale, căci în clipa în care mâinile sale atingeau sicriul sfânt, amândouă i-au fost tăiate de la coate fiindcă a îndrăznit să se apropie de ceea ce nu era vrednic să urmărească nici măcar cu ochii. Mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui şi el striga şi urla. Plâns şi deznădejde au căzut asupra lui ca şi asupra celorlalţi iudei ce se adunaseră împreună cu el, căci mâna îngerului mânios se pornise asupra lor cu furie şi indignare. Ei s-au tras înapoi şi au fost ruşinaţi, şi îngerul Domnului i-a urmărit. Această minune a avut loc pentru ruşinarea iudeilor şi a-i face să se teamă, dar pentru credincioşi a fost pricină de mândrie şi slavă. Iar cel care fusese cuprins de o nebunie extremă numărându-se împreună cu atacatorii şi hulitorii lui Dumnezeu, când a fost lovit după fapta sa, s-a ruşinat, a cugetat şi şi-a preschimbat dispreţul său în credinţă, iar pizma sa ticăloasă în frică şi zdrobire de inimă, iar mărturiile mincinoase şi hulele sale în căinţă şi în rugăciune. Nu mai avea mâini ca să le înalţe la rugăciune, ci cu lacrimi arzătoare şi cu glas îndurerat chema pe Fecioara sfântă şi cerea milostivirea ei.

Iar Cel care este pricina a toate este şi pricina oricărei bucurii, n-a socotit bun să aducă asupra celui vinovat suferinţe, dureri, lacrimi şi chinuri veşnice, ci doar o scurtă vătămare trupească. El îi vindecă pe cei răniţi fără vindecare în sufletul lor şi îi învredniceşte să se facă creştini şi să fie numiţi fii ai lui Dumnezeu prin harul botezului. El i-a vindecat cu milostivire rana mâinilor sale, căci iudeul pe drept lovit şi-a recunoscut greşeala, a început să se căiască şi să ceară cu lacrimi arzătoare şi a chemat cu durere numele lui Hristos şi al Sfintei Sale Maici Măria. Sfântul Apostol Petru a poruncit să se oprească sicriul sfânt şi ei au strigat chemând cu rugăciuni şi cereri pe Născătoarea de Dumnezeu, şi au adus înaintea ei pe vinovatul rănit, zdrobit de căinţă prin sângele vărsat şi udat cu lacrimile ochilor săi. Atunci, el a atins sfântul sicriu nu ca mai înainte, ci s-a rugat cu frică şi cutremur, şi fericitul Petru i-a aşezat mâinile tăiate la locul lor, şi de îndată, prin harul lui Hristos şi al Preasfintei Sale Maici, mâinile tăiate din cot s-au lipit din nou de trupul lor, şi nu numai că au pierit junghiurile durerii, dar chiar şi urma rănii nu s-a mai văzut. Din clipa aceea omul acela a crezut în Hristos, a fost botezat şi s-a alăturat numărului credincioşilor, şi slăvea pe Hristos şi pe Preasfânta şi Slăvită Sa Maică. Această minune, rana năprasnică şi tămăduirea ei numaidecât, a întărit pe mulţi din cei ce şovăiau în credinţă şi i-a întors la credinţă pe mulţi dintre iudei, iar ei au mărturisit pe Dumnezeu pe care-L răstigniseră, pe Domnul Iisus Hristos, şi au vestit-o pe Sfânta Sa Maică drept Născătoare de Dumnezeu.

Şi aşa, cu o slavă şi o laudă încă şi mai strălucitoare, apostolii au luat din nou pe umerii lor vrednici sicriul şi chivotul locuit de lumină şi slăvit al Sfintei împărătese, păzit prin porunca cerului şi a pământului, nevăzut împodobit de oştirile îngerilor şi arhanghelilor, şi de laudele şi cântările văzute şi recunoscute. Şi l-au adus la Gheţimani, şi au aşezat în mormânt trupul fără prihană, sfântul tron trupesc al lui Dumnezeu, Sfânta Sfintelor, izbăvirea firii noastre, taina înfricoşătoare ce mijloceşte unirea dintre Dumnezeu şi omenire, cetatea lui Dumnezeu cea slăvită din neam în neam, muntele în care i-a plăcut lui Dumnezeu să locuiască, în care s-au arătat venirile Dumnezeuh şi împăratului nostru care este întru sfinţi, uşa cea închisă prin care nimeni nu a trecut fără numai Domnul singuij păzind-o închisă: Fecioara cea singură printre maici, sirn gura fără prihană Născătoare de Dumnezeu. Nu este de mirare că Maica vieţii a fost pusă în mormânt, căci şi Fiul ei, Care e însăşi viaţa şi nemurirea, a suferit moartea trupească şi punerea în mormânt, dar prin moartea Sa a ni-j micit moartea şi a dăruit lumii viaţă. Nu se cuvine însă sa trecem sub tăcere felul în care a fost aşezat trupul Fecioarei cum l-au purtat în mormânt şi au aşezat sicriul încărcatj de comoară nepreţuită. Căci atunci când a trebuit să ridice trupul fericit din sicriu şi să-l aşeze în mormânt, toţi Sfinţii Apostoli şi ceilalţi care-1 însoţeau au fost înfricoşaţi şi n-au îndrăznit să atingă cu mâinile lor trupul sfânt cu totulj binecuvântat, căci vedeau lumina care-l acoperea şi harulj lui Dumnezeu ce era peste el.

Şi iarăşi, toţi apostolii i-au însărcinat pe Petru şi Pavel să pună în mormânt sfântul trup, căci Evanghelistul Ioan purta căţuia şi tămâia cu tămâie înmiresmată trupul sfânt al împărătesei, şi îl umplea de lacrimi. Atunci Petri: şi Pavel n-au atins sfântul trup cu mâinile lor, ci au luat fâşiile ce atârnau ici colo plini de evlavie şi hotărâre, şi aşa au ridicat fericitul trup din sicriu şi l-au aşezat în mormânt] apostolii vestiţi şi cu totul hotărâţi care slujiseră şi cinstiseră cum se cuvine şi cu vrednicie pe Fiul său şi în chil asemănător şi pe Preasfânta Maică, cinstită de îngeri şi de oameni, pe care toate neamurile o laudă şi o fericesc, cur a spus-o însăşi Fericita cu propria ei gură [cf. Lc 1, 48]. Şi când această sfântă şi Sfântă a Sfintelor, trupul preabine-cuvântatei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Măria a fostl pecetluit în mormânt, Sfinţii Apostoli au rămas acolo trei zile, ascultând frumoasa psalmodie a sfinţilor îngeri, psalmodie dulce şi dorită, pe care limba oamenilor nu o poate zugrăvi, precum spune prorocul David: Treceam cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu, în glas de bucurie şi de laudă şi în sunet de sărbătoare [Ps 41, 5], glasul Paştelui, căci acolo era cu adevărat acest loc, sălaşul Domnului, casa minunată a lui Dumnezeu, în care i-a plăcut să locuiască Domnului slavei, Dumnezeului şi împăratului păcii.

Iar martori vrednici de crezare şi nemincinoşi ne-au înştiinţat şi acest lucru, şi el este vrednic de crezare şi sigur, că din adunarea sfinţilor apostoli la moartea împărătesei unul dintre apostoli, prin voia proniei, n-a putut fi înştiinţat împreună cu ceilalţi. Şi sfinţii apostoli l-au aşteptat ca să dobândească şi el binecuvântarea prin întâlnirea cu trupul cel binecuvântat şi fericit. A treia zi însă a sosit şi apostolul acesta şi i-a găsit pe ceilalţi prieteni ai săi gata să cânte psalmi în faţa mormântului sfânt. A auzit şi el psalmodia dulce a îngerilor şi i-a rugat pe Sfinţii Apostoli să deschidă mormântul cinstit ca să vadă trupul slăvit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Fericiţii Apostoli au ascultat cererea fratelui lor şi prin porunca Duhului Sfânt au deschis mormântul cu frică. Iar când l-au deschis, n-au mai găsit trupul slăvit al sfintei Maici a lui Hristos, căci fusese mutat acolo unde voise Fiul şi Dumnezeul ei. Căci aşa cum Acesta S-a supus mormântului, când a suferit moartea în trup pentru mântuirea noastră şi a înviat a treia zi, tot aşa i-a plăcut să fie pus în mormânt şi trupul fără prihană al Preasfintei Maici şi ea să fie mutată în nestricăciunea cea veşnică după cum a voit, sau ca cele două materii să fie unite din nou una cu alta, căci aşa i-a plăcut Ziditorului a toate să cinstească pe Născătoarea Lui, după cum ştie El, singurul împărat al slavei şi Domn al vieţii şi aj morţii. Aşadar, mormântul a fost găsit gol. Fâşiile şi giulgiul în care au aşezat-o le-au aflat, dar trupul Fecioarei ni mai era, ci fusese înălţat la Fiul şi Dumnezeul ei, ca să vieţuiască împreună cu El şi să împărătească împreună cu El şî aşa a făcut să urce firea noastră în împărăţia cea veşnică nu numai prin Fiul său, ci şi prin Maica Sa.

Atunci, fericiţii apostoli s-au umplut de uimire şi] bucurie şi au ştiut că întârzierea unuia dintre apostoli s-a întâmplat prin voia proniei pentru descoperirea acesteij taine, ca să se deschidă pentru el mormântul şi aşa să vestească mutarea sfântului trup. Şi au lăudat pe Hristc Care a cinstit-o pe Preasfânta şi Preacurata Sa Maică, căci erau plini de lumina şi mireasma mormântului sfânt în care fusese aşezat trupul Sfintei Fecioare cel mai desăvârşit decât cerurile. Şi-n tot ţinutul Gheţimanilor s-a revărsafl strălucirea şi mireasma. Au închis deci din nou sfântul mod mânt, iar slăvită mutare a Sfintei Născătoare de Dumnezeu a fost propovăduită în lumea întreagă. S-a spus şi a ajuns până la urechile noastre cuvântul că apostolul care a venit a treia zi era Toma sosit din India, pentru că aşa cum odinioară învierea lui Hristos s-a făcut şi mai vrednică de crezare prin Toma, atunci când Domnul a intrat prin uşile încuiate în ziua a opta şi i-a arătat lui toate rănile şi coasta Sa sfântă, tot aşa şi acum datorită lui Toma să se cunoască mutarea trupului în chip nestricăcios fără prihană al Sfintei şi Pururea Slăvitei Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea-Fecioarei Măria. Atunci Sfinţii Apostoli, după rugăciune şi salutări întreolaltă, s-au împrăştiat iarăşi fiecare în ţara propovăduirii lui şi-i învăţau pe toţi păgânii în credinţa cea dreaptă după porunca şi cu ajutorul Domnului şi cu lucrarea minunilor. Astfel, deci, cerurile şi oştirile îngerilor s-au cutremurat prin urcuşul sufletului, iar mai apoi al trupului Preasfintei şi Fericitei Fecioare, iar pământul a fost sfinţit prin purtarea ei pe pământ şi prin punerea în mormânt şi prin sfintele veşminte ale trupului său. Toate văzduhurile şi toate făpturile au primit har prin vederea ei şi bunătatea ei nevăzută şi neîncetată, şi tot pământul şi toate cetăţile şi toate sufletele credincioşilor s-au umplut şi au sporit prin lucrarea neîncetată a minunilor ei şi prin vindecările şi bunătăţile nenumărate pe care Sfânta Maica lui Hristos le arată peste fiecare. Şi cine ar fi în stare să povestească ajutoarele ei şi grija ei pentru noi toţi sau ce limbă va rosti cum se cuvine mulţimea bunătăţilor sale?

Sfantul Maxim Marturisitorul

Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine, de Epifanie Monahul, Maxim Marturisitorul, Simeon Metafrasul; Editura Deisis

Cumpara cartea "Nasterea, Viata si Adormirea Maicii Domnului. Trei Vieti bizantine"

16 Iunie 2015

Vizualizari: 1026

Voteaza:

Adormirea Maicii Domnului - Sfantul Maxim Marturisitorul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE