Rugaciuni catre Maica Domnului

Rugaciuni catre Maica Domnului Mareste imaginea.

Maica Domnului este prezenta in toate rugaciunile si slujbele din cultul crestin-ortodox. In mod culminant ea este prezenta in Sfanta Liturghie, incepand de la randuiala Proscomidiei, in care mirida ce o semnifica este asezata de-a dreapta Mielului dumnezeiesc, Fiul sau, si pana la sfarsitul sfintei slujbe, avand un moment inchinat cinstirii ei, la Axion, indata dupa Jertfa cea fara de sange.

Rugaciunile inchinate Maicii Domnului au aparut dupa secolul al V-lea, mai precis dupa Sinodul al III-lea ecumenic de la Efes (431), cand s-a combatut erezia nestoriana, care afirma ca Fecioara Maria nu este Nascatoare de Dumnezeu (theotokos), ci numai Nascatoare de Hristos sau Nascatoare de om (antropothokos). Dupa acest sinod, cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat rapid, inmultindu-se rugaciunile catre ea.

Rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat"

Rugaciunea "Cuvine-se cu adevarat" este cea mai cunoscuta si folosita de credinciosi. Potrivit cercetarilor, a aparut mai intai a doua parte a ei "Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim". Aceste cuvinte i-au fost atribuite lui Cosma de Maiuma, traitor in veacul al VIII-lea, fratele vitreg al Sfantului Ioan Damaschin. Prima parte a acestei rugaciuni a luat nastere in chip minunat. Cu veacuri in urma, intr-una din chiliile schitului Protaton, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", din Sfantul Munte Athos, un ucenic a primit binecuvantarea staretului ramana singur sa se roage, in timp ce staretul urma sa mearga la o priveghere la Protaton.

Dupa plecarea staretului, un calugar a batut la usa chiliei acestuia si l-a intrebat daca poate fi gazduit peste noapte. A fost primit cu bucurie. Impreuna s-au trezit pentru savarsirea Utreniei. Dupa ce s-a rostit Psalmul 50 si s-a ajuns la cantarea Imnului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, rostit in fata sfintei sale icoane, „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim“, calugarul strain a adaugat la cantarea cunoscuta o alta fraza: "Cuvine-se cu adevarat sa te fericim, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata, si Maica Dumnezeului nostru". Ucenicului i-a placut tare mult cantarea cea nou, motiv pentru care l-a rugat pe calugarul strain sa i-o scrie. Monahul strain a luat o bucata de marmura si a scris pe ea cu degetul noile cuvinte, spunand: "De acum inainte intreaga Biserica Ortodoxa sa-i cante Maicii Domnului precum cantam si noi in ceruri. Eu sunt Arhanghelul Gavriil!". Apoi s-a facut nevazut.

Paraclisul Maicii Domnului

Paraclisul Maicii Domnului se savarseste de catre preot in biserica, insa poate fi citit si de catre credinciosi, in cadrul rugaciunii individuale. Insasi Traditia Bisericii ne indeamana sa-l citim, dupa cum aflam din Ceaslov, "la intristarea sufletului si la vreme de nevoie”. Din acest motiv, slujba Paraclisului mai este numita si "canon de mangaiere”. Exista numeroase Paraclise inchinate Maicii Domnului, dar dintre acestea, cele mai vechi, si totodata cele mai cunoscute, sunt Paraclisul Mic - primul din Ceaslov - si Paraclisul Mare - cel de la sfarsitul Psaltirii.

Prohodul Maicii Domnului

Prohodul Maicii Domnului este o rugaciune cantata prin care noi cerem ajutor de la Fecioara Maria si dam marturie ca ea este Maica Vietii. Prohodul a fost tradus pentru prima oara in limba romana de protopsaltul Ionita Pralea in anul 1810. Prohodul Maicii Domnului se canta in seara de 14 spre 15 august, in jurul epitafului sau icoanei Maicii Domnului.

Acatistul Buneivestiri, cel mai vechi acatist inchinat Fecioarei Maria

Slujba Imnului Acatist este oficiata in fiecare an, vineri seara, in saptamana a V a din Postul Sfintelor Pasti. Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626.

Rugaciune catre Maica Domnului inainte de primirea Trupului si Sangelui Domnului

Pentru multimea pacatelor mele, alerg la tine, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, mantuire trebuindu-mi. Cerceteaza neputinciosul meu suflet si te roaga Fiului tau si Dumnezeului nostru sa-mi daruiasca iertare de pacatele pe care le-am savarsit, ceea ce esti una binecuvantata.

Rugaciune de multumire catre Maica Domnului, care se rosteste dupa Sfanta Impartasanie

Preasfanta Stapana, Nascatoare de Dumnezeu, care esti lumina intunecatului meu suflet, nadejdea, acoperamantul, scaparea, mangaierea si bucuria mea, iti multumesc tie ca m-ai invrednicit pe mine, nevrednicul, a fi partas preacuratului Trup si scumpului Sange al Fiului tau. Ci tu, care ai nascut Lumina cea adevarata, lumineaza-mi ochii cei intelegatori ai inimii. Tu, care ai nascut Izvorul nemuririi, inviaza-ma pe mine, cel omorat de pacate.

Maica milostivului Dumnezeu, ceea ce esti insati iubitoare de milostivire, miluieste-ma si da umilinta si zdrobire inimii mele, smerenie gandurilor mele si scapare din robia cugetarilor desarte. Si ma invredniceste ca, pana la sfarsitul vietii, fara de osanda sa primesc sfintirea preacuratelor Taine, spre tamaduirea sufletului si a trupului. Si-mi da, Stapana, lacrimi de pocainta si de marturisire, ca sa te laud si sa te slavesc pe tine in toate zilele vietii mele, ca binecuvintata si preaslavita esti in veci. Amin.
Rugaciune catre Maica Domnului ca sa fim feriti de moarte naprasnica

Preasfanta Doamna, Stapana, Fecioara de Dumnezeu Nascatoare, primeste nevrednica mea rugaciune si ma pazeste de moartea naprasnica si-mi daruieste pocainta inaintea sfarsitului vietii mele pamantesti, ca bine sa fie primit sufletul meu, acolo unde dreptii se odihnesc. Amin.

Rugaciune pe care o putem rosti zilnic, impreuna cu cele de dimneata si seara

Usa milostivirii deschide-ne-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, ca sa nu pierim noi, cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne izbavim prin tine din nevoi, ca tu esti izbavire neamului crestinesc.  De aceea, noi, dupa Dumnezeu, la tine alergam si catre tine strigam, iarasi si iarasi: Preasfinta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi.

Rugaciune catre Maica Domnului a Sfantului Efrem Sirul

Preasfanta Stapana, Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce singura esti preacurata, si cu sufletul, si cu trupul, ceea ce singura esti mai presus de toata curatia si intreaga intelepciune si fecioria, ceea ce singura te-ai facut lacas pentru tot darul Preasfintului Duh, incat chiar puterile cele nemateriale si ingeresti cu neasemanare le covarsesti prin curatia si sfintenia sufletului si a trupului, cauta spre mine, cel pangarit, necurat si intinat in suflet si in trup cu intinaciunea impatimirii si a vietuirii intru dezmierdari. Curateste-mi mintea cea patimasa si o spala. Indrepteaza-mi gandurile cele ratacite si orbite. Indrepteaza-mi si povatuieste-mi simtirile. Indeparteaza de la mine obiceiul cel rau si urat care ma asupreste, al necuratelor pareri nesocotite si al patimilor. Opreste-ma de la pacatul cu fapta si daruieste trezie si dreapta socotinta intunecatei si ticaloasei mele minti, spre indreptarea greselilor si caderilor mele, ca eu, de intunericul pacatului izbavindu-ma, sa ma invrednicesc a te slavi si a te lauda cu indrazneala pe tine, cea singura adevarata Maica a adevaratei Lumini, a lui Hristos, Dumnezeul nostru. Ca tu singura impreuna cu Dansul si prin Dinsul esti binecuvantata si preaslavita de toata zidirea vazuta si nevazuta, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciuni catre Maica Domnului a Sfantul Nicolae Velimirovici

Valuri de patimi ma impresoara; mare necaz si stramtorare imi umplu sufletul o, Intru-tot Sfanta Maica, linisteste sufletul meu cu pacea Fiului tau si alunga deznadejdea si intristarea sufletului meu cu harul Sau. Potoleste furtuna pacatelor mele care ma frig precum un vierme in foc si stinge-i flacarile. Umple-mi inima de bucurie, Preacurata Maica, si imprastie ceata nelegiuirilor mele de la fata mea, caci acestea ma impresoara si ma tulbura. Lumineaza-ma cu lumina Fiului tau. Sufletul meu se simte sfarsit; totul imi este greu, chiar si rugaciunea. Iata-ma, rece ca piatra. Buzele mele soptesc o rugaciune, dar inima mea nu tresalta. Necazurile m-au impresurat de pretutindenea. Topeste gheata din jurul sufletului meu si incalzeste-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o incredere in apararea venita de la oameni, ci ingenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfanta Maica si Fecioara. Nu ma alunga de la fata ta, ci primeste rugaciunea robului tau. Tristetea m-a cuprins. Nu mai pot rabda navalirile diavolilor. Nu am nici o aparare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit in lupta aceasta si nu am alta mangaiere decat in tine, Preasfanta Maica.
O, nadejdea si apararea tututror credinciosilor, nu trece cu vederea rugaciunea mea. Amin.

Rugaciune catre Maica Domnului

O, Preacurata Maica a Domnului, a puterilor de sus, imparateasa cerului si a pamantului, atotputernica aparatoare si tarie a noastra, primeste aceasta cantare de lauda si de multumire de la noi, nevrednicii robii tai. Inalta rugaciunile noastre la tronul lui Dumnezeu si Fiul tau, ca sa fie milostiv nedreptatilor noastre. Sa adauge harul Sau tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tau si cu credinta si cu dragoste se inchina facatoarei de minuni icoanei tale. Ca nu suntem vrednici sa fim miluiti de Dansul si pentru aceasta nazuim la tine, ca esti acoperitoarea noastra si grabnica ajutatoare.

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugam tie; ocroteste-ne pe noi cu atotputernicul tau Acoperamant si cere de la Dumnezeu Fiul tau sa dea pastoritilor nostri sfintenie, ca sa privegheze si sa ocarmuiasca sufletele noastre; ocarmuitorilor de orase, intelepciune si putere; judecatorilor, dreptate si necautare la fata; invatatorilor, minte si smerita intelepciune; asupritilor, rabdare; asupritorilor, frica de Dumnezeu; celor mahniti, rabdare si bucurie duhovniceasca; neinfranatilor, infranare; si noua, tuturor, duhul intelepciunii si al cucerniciei, duhul milostivirii si al blandetii, duhul curatiei si al dreptatii. Asa, Doamna preasfanta, milostiveste-te asupra noastra si asupra neputinciosului tau popor.

Pe cei rataciti povatuieste-i pe calea cea buna, pe cei batrani ii sprijineste, pe prunci ii pazeste si pe noi, pe toti, ne apara si ne ocroteste cu milostivirea ta. Pe toti, scoate-ne din adancul pacatului si ne lumineaza ochii inimii noastre spre cautarea mantuirii. Milostiva fii noua aici, in aceasta viata, iar la infricosatoarea judecata sa te rogi pentru noi catre Fiul tau si Dumnezeul nostru. Ca tu, Doamna, esti slava celor ceresti si nadejdea pamantenilor. Tu esti, dupa Dumnezeu, nadejdea si aparatoarea noastra, a tuturor celor ce ne rugam tie cu credinta. Deci ne rugam tie, Atotputernica ajutatoarea noastra, si tie ne predam pe noi insine, unul pe altul si toata viata noastra, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Imparateasa mea cea preabuna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti si acoperitoarea celor necajiti, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajuta-mi ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain; necazul meu il stii, deci dezleaga-l precum voiesti, ca n-am alt ajutor afara de tine, nici alta mangaiere buna, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca sa ma pazesti si sa ma acoperi, in vecii vecilor. Amin.

Preacurata Doamna Stapana, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste cinstite daruri, care se cuvin numai tie, de la noi nevrednicii robii tai, Ceea ce esti aleasa din toate neamurile si te-ai aratat mai inalta decat toate fapturile ceresti si pamantesti. Caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor si prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu si ne-am invrednicit de Sfantul Trup si de Preacuratul Lui Sange. Pentru aceasta fericita esti in neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decat heruvimii si mai cinstita decat serafimii. Si acum, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, intru tot laudata, nu inceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de sfatul celui inselator si de toata primejdia, si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea inveninata a diavolului; ci pana in sfarsit cu rugaciunile tale pazeste-ne pe noi neosanditi. Ca prin paza si cu ajutorul tau fiind mantuiti, slava, lauda, multumita si inchinaciune, pentru toate sa inaltam, Unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

Sursa: CrestinOrtodox.ro

12 August 2015

Vizualizari: 8006

Voteaza:

Rugaciuni catre Maica Domnului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE