Ganduri de intampinare a Dumnezeiestii Aratari la Iordan

Ganduri de intampinare a Dumnezeiestii Aratari la Iordan Mareste imaginea.

Taina pocaintei - Inceputul innoirii noastre, prin Har

In zilele acelea, a venit Ioan Botezatorul si propovaduia in pustia Iudeii, zicand: Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor. [1]

In aceste cuvinte simple se ascunde de fapt cheia pregatirii noastre, nu doar pentru a intampina Praznicul Dumnezeiestii Aratari sau al Bobotezei, cum il numim in popor, ci pentru a ne orienta viata noastra, atat de bantuita de furtuni si incercari, inspre perspectiva care duce in Imparatia cerurilor.

Intai de toate, e bine sa observam ca initiativa propovaduirii Sfantului Ioan nu este una omeneasca, ci una dumnezeiasca, autentic profetica, precum se intampla odinioara cu proorocii Vechiului Testament.

Ca, asa cum ne spune Evanghelia de la Luca[2]:

Fost-a cuvantul lui Dumnezeu catre – peste– Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie, si a venit el in toata imprejurimea Iordanului, propovaduind botezul pocaintei, spre – intru– iertarea (lasarea) pacatelor.

Aceasta ne arata continuarea lucrarii de mantuire a lui Dumnezeu Care, dupa intruparea si pogorarea Sa la noi, in mod discret, cunoscut fiind doar de cativa pastori din Betleem si de catre Magii din Rasarit, trimite cuvantul Sau peste cel care, inca de la nastere, a fost harazit sa devina proroc al Celui Preainalt pentru a merge inaintea fetei Domnului, ca sa gateasca Lui calea[3], poruncindu-i sa iasa din pustie si sa boteze cu botezul pocaintei pe cei ce vor auzi glasul propovaduirii lui. De aceea, propovaduirea Sfantului Ioan rasuna si pentru noi si se cuvine sa fie primita si de noi precum Glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Orice vale se va umple si orice munte si orice deal se va pleca; caile cele strambe se vor face drepte, si cele colturoase, drumuri netede, si toata faptura va vedea mantuirea lui Dumnezeu.[4]

Ce inseamna aceasta? In vechime, atunci cand imparatul, in calatoria sa, urma sa traverseze desertul (pustiul), trimitea un inainte-mergator care sa se asigure ca drumul este vizibil si practicabil, pentru a nu risca sa se rataceasca convoiul imparatesc, iar acolo unde vantul acoperise drumul si facuse dune sau gropi, trimisul imparatului se ingrijea, impreuna cu localnicii, sa se redreseze, pentru a se putea trece. Tot asa, venirea in lume a Imparatului Cerurilor, spre a redeschide omului – Adamului – cazut calea catre Imparatie, este precedata de un Inainte-mergator randuit sa-I pregateasca intrarea in pustiul sufletelor despartite de Dumnezeu si brazdat de dealuri si vai care ii facea pe oameni sa rataceasca de la calea adevarului.

Primul sens al lui pocaiti-va vizeaza, astfel, atragerea atentiei noastre dinspre propria viata inspre Imparatia cerurilor pe care majoritatea celor din vremea aceea, ca si a celor din zilele noastre, de altfel, nu o mai cautau si nu o mai aveau pe orizonturi.

Cu atat mai mult rasuna acest indemn, pentru noi cei inlauntrul carora s-a intemeiat Imparatia cerurilor, prin Botez si care, cateodata, nu mai avem nici cea mai mica grija sau simtire cu privire la acest mare Dar. Praznuirea care se apropie si toate citirile din Scriptura si cantarile care o pregatesc si o insotesc, nu au alt scop decat acela de a trezi si reinnoi in noi ceea ce deja este in lucrare, dar care uneori doar mai mocneste firav sau stagneaza sau chiar s-a oprit in evolutie – Mantuirea.

Sa luam seama la insusi cel care rosteste acest indemn, vazand in ce fel s-a lepadat de cele ale lumii, avand imbracamintea lui din par de camila, simbolizand salbaticia si asprimea vietii pacatoase in care zacea lumea pe care urma sa vina sa o libereze Mantuitorul; purtand cingatoare de piele in jurul mijlocului, simbolizand chemarea la supunere a celor trupesti la cele duhovnicesti, prin intruparea Mantuitorului; si mancand lacuste si miere salbatica[5], lacustele simbolizand lipsa de consistenta a vietii fara de Dumnezeu, iar mierea salbatica (si nu din stup!) simbolizand dulceata la care chema Dumnezeu, prin Har, in afara cadrelor religioase institutionale de atunci, ce cautau mantuirea prin Lege.

Daca afundarea si spalarea in apele Iordanului aducea celor ce se botezau cu botezul pocaintei o curatire pregatitoare pentru a primi pe Cel Care va boteza cu Duh Sfant si cu foc[6], pentru noi cei deja botezati in numele Domnului, pogorarea Lui in Iordan se face chip de pocainta si de curatire innoitoare, pentru ca, Cel Care Se boteaza in Iordan de catre Ioan, pentru a plini toata dreptatea[7], este Cel fara-de-pacat, sfintind astfel apele in care Se pogoara si curatind haina caderii Adamului celui vechi, pentru a ne imbraca pe noi in haina cea noua si stralucitoare a Harului pierdut odinioara in Rai. De aceea, in Troparul Inaintepraznuirii se canta:

Bucura-te Adame, impreuna cu stramoasa, si nu va ascundeti, ca mai inainte, in rai. Ca S-a aratat – gol - Cel ce v-a vazut pe voi goi, ca sa va imbrace in haina cea dintai.

De aceea, imediat dupa scoaterea pruncului din apa Botezului, cantam:

Da-mi mie haina luminoasa, Cela ce Te imbraci cu lumina, ca si cu o haina. Este vorba de hainaHarului pierduta in vechiul Adam si regasita in Noul Adam – Hristos.

Iar daca Adam a pierdut haina Harului prin mandrie, Noul Adam vine sa ne dea pilda de smerenie si, Cel Preainalt fiind, Se pogoara in cele mai de jos ale pamantului (si fizic vorbind, pentru ca e vorba de punctul geografic cel mai jos de pe pamant, la aproximativ 300 de metri sub nivelul marii) si in apropiere de locul celei mai mari decadente a omului, prefacut in Marea Moarta. Cel fara-de-pacat ni se face noua pilda de pocainta si Se pocaieste - nu de ale Sale pacate ci - de rautatile noastre (asa cum spunem si in rugaciunea lui Manase pe care o citim la Pavecernita Mica), pentru a ne indemna si pre noi, pacatosi fiind,sa ne pocaim macar pentru ale noastre pacate, daca nu si pentru pacatele inaintasilor nostri care poate n-au avut parte de astfel de invataturi si lamuriri.

Acest lucru este cu atat mai important, cu cat Cel ce vine si Se arata la Iordan este si Cel a Carui lopata este in mana Lui, ca sa curete aria si sa adune graul in jitnita Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins.[8] Adica este Cel Care iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii. Asadar, venirea Domnului si aratarea Lui la Iordan, marturisit fiind de Tatal si adeverit fiind de Duhul Sfant, este si o prefigurare si o anticipare a celei de a doua veniri a Lui, ca sa curete aria si sa adune graul in jitnita Sa. Iar pentru cel care traieste dupa Dumnezeu, fiecare zi se traieste ca putand fi cea de apoi, adica cea de pe urma. De aceea, sa folosim acest prilej de luare aminte, ca nu cumva sa devenimpleava – adica, fara continut – si saardem, ca intr-unfoc nestins, in regretul de a nu fi luat in seama cuvintele Inaintemergatorului.

De aceea, pocaiti-va mai inseamna si indemnul mereu valabil de schimbare a intregii mentalitati, a modului de a vietui, de a gandi, de a grai si de a faptui, adica trecerea de la naravurile dobandite din petrecerea dupa principiile omenesti si lumesti, cazute, la virtutile pe care ni le invata si ni le impartaseste Cel Care ni Se arata ca model si masura de a fi – Dumnezeu-omul, Iisus Hristos; inseamna a se intoarce dinspre atractiile si indulcirile ce ni se propun pe post de distractie, la a contempla, cu inima si privire curate, Taina Aratarii lui Dumnezeu Care Se manifesta astazi oamenilor, in Treimea cea de-o-fiinta, la Iordan, asa cum si cantam la Troparul Praznicului:
In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a aratat. Caci glasul Parintelui, a marturisit Tie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Si Duhul, in chip de porumbel, a adeverit intarirea cuvantului.

Doar sufletul care primeste si urmeaza indemnul de pocainta al Inaintemergatorului, care va fi si indemnul Domnului Insusi, poate sa auda glasul Parintelui, marturisindu-L pe Fiul Sau Cel iubit, precum a facut-o Sfantul si nevoitorul Ioan, marturisind pe Fiul lui Dumnezeu[9]; poate sa priveasca si sa primeasca, intru a sa mantuire, Lumina, Curatirea si Innoirea pe care le aduce pogorarea lui Dumnezeu in apele Iordanului. Numai inima care isi indreapta caile sale gresite, lasand in urma ratacirea, poate sa se invredniceasca de a contempla slava Celui ce S-a aratat si lumea a luminat.

Doar cel ce si-a curatit inima, prin pocainta, poate sa-L recunoasca astazi pe Duhul Sfant si sa se invredniceasca de pacea si de blanda bucurie pe care o aduce Acesta, aratandu-Se noua in chip (sub forma) de porumbel, asa cum odinioara, peste apele retrase ale potopului curatitor al pacatelor lumii, a zburat porumbelul trimis de Noe, purtand in ciocul lui ramura de maslin, semn al vietii innoite si al impacarii lui Dumnezeu cu Omul.

La Praznicul ce inseamna si innoirea Harului propriului nostru Botez, prin Harul cel sfintitor revarsat de Domnul peste intreaga faptura, nu ne ramane decat sa urmam pildei Sfantului Ioan Botezatorul care, vazandu-si implinita slujirea, a zis: Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.[10],facand din aceasta programul nostru de viata crestineasca de acum inainte. Astfel petrecand, avem nadejde mantuitoare la mila Celui ce S-a micsorat pe Sine, chip de rob luand, slavindu-L, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Dumnezeu Cel in Treime inchinat, acum si in vecii vecilor. Amin.
Cu urari de mult folos mantuitor de pe seama praznuirii Dumnezeiestii Aratari

† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei

In Ajunul Praznicului Dumnezeiestii Aratari, al Bobotezei, la inceputul Anului Mantuirii 2014, in ziua a 3-a a lunii Ianuarie.

[1] Mt. 3, 1.
[2] 2, 3.
[3] Cf. Lc. 1, 76.
[4] Cf. Is. 40, 3-5 / Lc. 3, 4-6.
[5] Cf. Mt. 3, 4.
[6] Cf. Lc. 3, 16.
[7] Cf. Mt. 3, 15.
[8] Lc. 3, 17.
[9] Cf. In. 1, 34.
[10] In. 3, 30.

Sursa: episcopia-italiei.it
 

.

05 Ianuarie 2014

Vizualizari: 1122

Voteaza:

Ganduri de intampinare a Dumnezeiestii Aratari la Iordan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE