De obarsie Sfanta Teodora era din Vanatori-Neamt, fiica lui Stefan Joldea armasul, si a fost singura la parinti. A pustnicit mai intai in muntii Vrancei, fiind de metanie de la Manastirea Nifon din tinutul Buzau. Catre sfarsitul vietii ei, cand a castigat darul Sfantului Duh, prin prea multa osteneala si post, s-a retras in pestera pe care o vedeti. S-a retras, dar cand? Cand nu mai simtea foamea, nici setea, nici frigul. Omul duhovnicesc cel desavarsit nu mai are nevoie de haina, nici de hrana multa si nu-i mai este frig si nici frica de nimeni. Caci are in inima sa pe Hristos, Care i se face lui si haina si hrana si toate celelalte, si-l pazeste de toate.

Dar de ce in munte si in pustie? Iata de ce. Sfintii lui Dumnezeu cei mari si pustnicii s-au retras din lume, din valtoarea lumii si din valurile pline de zgomot, de rautati si de vicleniile cele fara de numar; s-au retras in pustie ca sa scape de trei razboaie. Care sunt acelea? De auzire, de vedere si de vorbire (cum scrie in Pateric). Noi avem desigur cinci simtiri si toate sunt punti ale pacatului. Dar mai cu seama ochii si urechile. Insa si limba, daca nu o infranam, este o mare rautate, cum zice Sfantul Apostol Iacov. Deci, sfintii s-au retras in munti, ca sa scape de aceste trei feluri de rautati; sa nu aiba cu cine vorbi, sa nu vada pe nimeni, sa nu auda pe nimeni, si sa stea pururi in comuniune cu Dumnezeu prin sfanta rugaciune si meditatiile sfinte, ca sa-I urmeze lui Iisus Hristos Care adesea se ruga singur in munte, noaptea si uneori chiar si ziua.

Asa a facut si Sfanta Teodora, pe ale carei carari ati calcat si azi si de atatea ori venind aici la schitul Sihla; si pentru ca poate nu stiti viata ei, va voi face un rezumat al ei.

Unde este bisericuta mica, traditia veche care s-a pastrat din gura in gura si din batran in batran, spune ca a fost intai coliba Sfintei Teodora. Ea a stat 14 ani de zile pe acest loc, unde fusese mai inainte un vestit pustnic, care venise aici in Muntii Vrancei. Dupa ce s-a desavarsit deci Sfanta Teodora aici, s-a dus in pestera din vale si acolo a fost descoperita prin minune dumnezeiasca, ca nu se stia de dansa.

Duhovnicul ei din Sihastria murise demult si ea nu mai putea cobora de batranete pana la vale, ca sa se impartaseasca cu PreaCuratele Taine. Dar s-a intamplat o minune ca aceasta, mai inainte de moartea ei. La trapeza Sihastriei niste pasari veneau si luau bucatele de paine de la fratii trapezari. Si au vazut fratii cum luau acelea painea si zburau cu ea incoace spre miazazi. Si a observat staretul manastirii si le-a zis: „Fratilor, pasarile acestea vedeti ca nu mananca painea, ci iau in cioc cate o bucata si zboara cu ea incolo, inspre pustia Sihlei (ca nu era atunci biserica aici). Mi se pare mie, a zis staretul, ca trebuie sa fie vreun rob al lui Dumnezeu, vreun suflet al lui Dumnezeu caruia pasarile acestea ii duc paine” .

Intr-o duminica dupa amiaza, doi frati au luat blagoslovenie de la staretul manastirii, dupa ce i-au spus: „Parinte, ne-am duce in partea aceea unde zboara pasarile, poate sa dam peste acel pustnic caruia ii duc pasarile mancare de aici” . Si spune istoria - pe care am citit-o intr-un vechi manuscris - ca pasarile parca ii asteptau, caci au zburat dincoace de Sihastria, la marginea muntelui. Si au stat cu bucata de paine in cioc pana au venit fratii si cand sa le ajunga, au zburat mai incolo si tot asa zburau aproape de pamant si pe distante mici, ca si cum i-ar chema incoace, sa le-o descopere pe Sfanta Teodora.

Si au venit fratii, dar de la o vreme, catre seara, a venit o ploaie mare si s-a intunecat si n-au mai vazut nici pasari si s-au ratacit, ca nu era pe atunci carare, cum vedeti acum, ci era pustie mare; de aceea i se spunea aici Sihla, adica desis, caci era mare desime printre stancile acestea. Nu exista atunci schitul Sihla, ci numai cate un pustnic ratacitor care statea cateodata aici.

S-au ratacit deci cei doi frati si cand au vazut ca e noapte si a venit si ploaie si s-a intunecat, au inceput a plange, ca erau uzi si rataciti. Si s-au pus spate langa spate langa un fag, aici, aproape de pestera Sfintei Teodora din vale, si au hotarat sa poposeasca pana la ziua acolo, ca nu mai stiau sa nimereasca inapoi, fiind deja noapte tarziu.

Si stand ei acolo infrigurati, se imbarbatau unul pe altul, zicandu-si: „Poate n-om muri noi pana maine si maine vom gasi iar calea, ca sa ne intoarcem la Sihastria” . Si cand a innoptat tare si era aproape de miezul noptii, deodata au vazut o lumina mare ca un foc, acolo unde este pestera din vale. Si cand au vazut lumina aceea, cel mic a zis:

- Mai, frate, trebuie sa fie niste talhari aici, ca eu am auzit ca in pustiile cele mari stau hotii.

Si a zis cel mare:

- Nu, frate, poate sa fie chiar un sfant, care a facut focul.

Si s-a dus cel mai mare si s-a apropiat de lumina aceea si ce credeti ca a vazut acolo? Se vedea o roata mare de foc si din roata aceea niste limbi de foc ca niste sabii se suiau la cer. Era Sfanta Teodora care se ruga acum de 40 de zile si de 40 de nopti, ca s-o gaseasca cineva sa-i aduca Sfintele si PreaCuratele Taine ale lui Hristos, s-o impartaseasca, ca era prea slaba si nu se mai putea duce singura si era si goala, ca putrezisera hainele de pe dansa.

Fratii, cand au vazut-o, s-au speriat si au zis:

- Oare ce sa fie?

Iar cel mai mare a zis:

- Vezi, acesta este sfantul la care merg pasarile cu paine! In acel moment, Sfanta Teodora a lasat mainile in jos si nu s-au mai vazut lumini si au ramas in intuneric si le-a zis cu un glas slab de tot:

- Nu va temeti, fratilor, - ca ei se temeau tare, nu va temeti ca e o nalucire, ca eu sunt o femeie ticaloasa si neputincioasa, si ma rog lui Dumnezeu aici de 40 de zile si 40 de nopti sa trimita pe cineva sa-mi aduca Prea Curatele Taine ale lui Hristos, ca vreau sa ma impartasesc cu ele, mai inainte de a ma duce de aici de pe pamant. Nu pot sa ma arat voua acum, pentru ca hainele mele au putrezit de mult si sunt goala. Daca vreti, dati-mi o haina.

Si atunci fratele cel mare a dezbracat rasa de pe dansul si a pus un bolovan in rasa ca s-o poata arunca, si a aruncat rasa sa, iar cel mic i-a dat cureaua. Dupa ce s-a imbracat cu rasa si s-a incins, sfanta i-a chemat pe frati la ea. Si cand a ridicat mainile in sus s-a facut lumina in jurul ei ca in jurul unui sfesnic. Si ei s-au speriat cand au vazut-o. Era o femeie numai umbra de om, cu parul alb ca zapada, luminata la fata, slaba numai pielea si oasele si vorbea rar, cu glas bland si stins. Si a zis:

- Nu va temeti, fratilor, eu sunt o smerita roaba a lui Iisus Hristos, ma numesc Teodora.

Duceti-va repede la manastire si spuneti parintelui egumen sa trimita maine pe duhovnicul Antonie si pe diaconul Lavrentie, ca maine la ora 12 din zi ma voi savarsi. Sa-mi aduca aici PreaCuratele Taine. Iar fratii au zis:

- Doamna, noi nu stim acum unde este Sihastria ca ne-am ratacit de aseara si iata a venit ploaia si este intuneric. Iar ea a zis:

- Uitati-va la rasarit!

Si a facut un semn cu mana si li s-au aratat doua sfesnice luminoase. Si a zis:

- Mergeti dupa aceste doua sfesnice ca indata veti sosi la Sihastria.

Si s-au intors ei dupa cele doua sfesnice si cele doua sfesnice mergeau sus de la pamant si in cateva minute s-au pomenit la poarta Sihastriei. Si au batut in poarta, caci tocmai era slujba Utreniei, slujba de miezul noptii, si portarul care era atunci a zis:

- Cine sunteti?

- Noi suntem, fratii care ne-am dus astazi dupa pasarile acelea.

Si le-a dat drumul si s-au dus la biserica si au ascultat Utrenia, iar dupa Utrenie i-au spus staretului:

- Parinte, am gasit o mare sfanta.

- Unde?

- Acolo unde sunt stanci multe (ca ei nu stiau cum se cheama locul acela).

- Cum o cheama?

- Teodora.

- Dar nu ati gasit painea care o aduc pasarile?

- N-am gasit-o. Ne-am dus noi dupa pasari o bucata de drum, dar de la o vreme le-am pierdut din ochi si ne-am ratacit.

Si i-a intrebat:

- Pe unde ati mers?

- Iata, pe plaiul acesta.

- Si pe unde ati gasit-o?

- Prin pustie, pe acolo pe unde e stancaria aceea mare.

Si repede s-a pregatit staretul si duhovnicul si diaconul si a mers aproape tot soborul. Au luat Sfintele si PreaCuratele Taine si tot ce trebuia pentru impartasit si au venit pana unde s-au ratacit fratii, care au zis:

- Iata, pe aici ne-au adus sfesnicele acelea. Si indata au vazut sub o stanca ascunsa, multe bucati de paine mucegaita, uscata. Si i-a intrebat:

- Aceasta ati gasit-o ieri?

- N-am gasit-o.

O pusesera pasarile acolo, pentru sfanta, ca poate manca cateodata o bucata de paine si bea apa din stanca aceea scobita de acolo, de sus. Se vede ca nu-i departe de aici (caci uitasera locul). Si cand s-au dus mai incolo, au vazut pe sfanta la rugaciune, cu haina cu care se imbracase ieri. Si s-au oprit toti. Si staretul care avea Sfintele Taine a vrut sa ingenuncheze, dar sfanta l-a oprit:

- Nu se cuvine, sfinte parinte, sa ingenunchezi avand asupra ta nepretuitele Taine ale lui Iisus Hristos; eu trebuie sa ingenunchez, ca sunt pacatoasa.

Asa s-a smerit ea, caci sfintii cei mari niciodata nu se lauda, ci pururea zic ca sunt pacatosi. Ca cine se lauda, cade din darul lui Dumnezeu in trufie si se face diavol, macar de ar fi vietuit toata viata in pustnicie. Si atunci Sfanta Teodora, mai inainte de a se impartasi cu PreaCuratele Taine, a spus viata ei, de unde se trage si pe unde a stat. Si dupa ce s-a impartasit cu PreaCuratele Taine, a stralucit fata ei ca soarele si si-a ridicat mainile la cer, iar cand si-a dat duhul, a iesit o mireasma de a mirosit tot muntele trei zile. Si a lasat asezamant ca sfintele ei moaste sa le puna in pestera din vale. Si au stat o vreme acolo, apoi au fost duse in alta parte, unde a randuit Dumnezeu, dupa cum se stie din istorie: la Sfanta Manastire si lavra Pecerska din Kiev.

Arhim. Cleopa Ilie,

Fragment din volumul Ne vorbește Parintele Cleopa, 13, Editura Manastirea Sihastria