Viata Sfantului Ioan Iacob de la Neamt

Viata Sfantului Ioan Iacob de la Neamt Mareste imaginea.

Patriarhia Ierusalimului a proclamat duminică, 31 ianuarie 2016, canonizarea Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. Proclamarea oficială a canonizării Sfântului Ioan Iacob a avut loc la Mănăstirea Sfântul Cuvios Gheorghe de la Hozeva. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, împreună cu mai mulţi ierarhi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Hotărârea de proclamare a canonizării Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ a fost luată în şedinţa Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, din toamna anului 2015.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinţilor în 20 iunie 1992, sub numele de Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, având zi de prăznuire 5 august, data trecerii sale la Domnul.

Sfantul preacuviosul Parintele nostru Ioan Iacob de la Neamt s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni, comuna Horodistea, din fostul judet Dorohoi, intr-o familie de tarani foarte credinciosi, anume Maxim si Ecaterina, fiind singurul copil la parinti. Din botez a primit numele de Ilie si din pruncie se dovedea un copil ales si binecuvantat de Dumnezeu. Dupa sase luni de zile de la nastere, mama sa, fiind o fire bolnavicioasa, si-a dat sufletul in mainile Domnului, lasand copilul in grija bunicii sale, Maria. Dupa doi ani, moare si tatal sau, in razboi, in toamna anului 1916, copilul ramanand in grija rudelor apropiate.

Primii ani de scoala ii face in satul natal, apoi urmeaza gimnaziul la Lipcani-Hotin si liceul la Cozmeni-Cernauti, fiind cel mai bun elev din scoala. In vara anului 1932, rudele voiau sa-l dea la facultatea de Teologie din Cernauti, ca sa-l faca preot. Dar el, simtindu-se chemat de Dumnezeu la o viata mai inalta, le-a spus: „Nu, eu vreau sa ma fac calugar!” Dupa un an, tanarul Ilie, pe cand lucra la camp, se ruga lui Dumnezeu sa-i descopere calea pe care sa o urmeze. Deodata a auzit un glas de sus, zicand: „Manastirea!” Din clipa aceea nu a mai avut odihna in suflet. Cerand binecuvantarea duhovnicului sau, fericitul Ioan si-a luat cartile sfinte, crucea si icoana Maicii Domnului din casa natala, fiind in zi de duminica, si, calauzit de Duhul Sfant, a intrat in obstea Manastirii Neamt.

Staretul manastirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multa dragoste si, dupa ce l-a trimis sa se inchine in fata icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodala, i-a randuit ascultare la infirmerie si la biblioteca manastirii. Era foarte tacut, ascultator si smerit. Intre anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, avand multa mila de cei bolnavi si fiind iubit de toti. In toamna anului 1935 se reintoarce in obstea Manastirii Neamt, si continua aceeasi ascultare de bibliotecar si ingrijitor la bolnita. Toti se foloseau de smerenia, de blandetea si de dragostea lui si cugetau ca este un ales al lui Dumnezeu. La 8 aprilie 1936, in miercurea din Saptamana Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns in ingerescul cin calugaresc de arhiereul Valerie Moglan, noul staret al marii lavre, impreuna cu alti doi frati rasofori, primind in calugarie numele de Ioan. Dorind viata pustniceasca si arzand cu inima pentru Hristos si pentru Sfintele Locuri, unde S-a nascut, a patimit si a inviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleaca in Tara Sfanta impreuna cu alti doi monahi din lavra, Claudie si Damaschin.

Dupa ce se inchina la toate Sfintele Locuri si saruta Crucea Golgotei si Mormantul Domnului, cei trei calugari se retrag sa ierneze in obstea Manastirii Sfantul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, insotitorii sai intorcandu-se la Manastirea Neamt, fericitul monah Ioan Iacob se nevoieste, in continuare, in Manastirea Sfantul Sava de langa Betleem, timp de zece ani, rabdand grele ispite, boli si incercari de la oameni si de la diavoli. Prima ascultare in obstea Sfantul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserica si sfintele slujbe. Facea prescuri, mentinea curatenia si suna clopotul de slujba. De asemenea pastra o atmosfera de iubire, de smerenie si mila fata de toti. Avea si ascultarea de infirmier al manastirii si ingrijea cu dragoste atat pe calugari, cat si pe numerosii arabi si beduini, bolnavi sau raniti in razboi, care erau adusi la infirmeria manastirii. Pentru aceasta il iubeau si-l cautau atat unii, cat si altii. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunostea limba romana, era un mare povatuitor de suflete, si marturisea pe toti calugarii romani nevoitori in Tara Sfanta. Astfel, ziua era in slujba obstii si a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur in chilie cu multe rugaciuni de taina, cu metanii, lacrimi si citiri din Sfanta Evanghelie si din scrierile Sfintilor Parinti. Cunoscand bine limba greaca, traducea unele pagini alese patristice, din care se hranea atat pe sine, cat si pe cei ce veneau la el.

Avea si darul scrierii de invataturi si versuri duhovnicesti, pe care le trimitea fratilor sai din Tara Sfanta sau le dadea pelerinilor romani care veneau spre inchinare la Mormantul Domnului. Intre anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit impreuna cu un ucenic roman intr-o pestera din pustiul Qumran, aproape de Marea Moarta. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Paraiala, care i-a ramas ucenic credincios pana la obstescul sfarsit. Obisnuia sa se roage noaptea, singur, hranindu-se doar cu pesmeti si putine fructe, rabdand multe ispite. Intre anii 1940-1941, din cauza razboiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai multi calugari din Tara Sfanta intr-un lagar pe Muntele Maslinilor. Fiind eliberat, se reintoarce la Manastirea Sfantul Sava si continua aceleasi ascultari si nevointe. In anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, in Biserica Sfantului Mormant, cu aprobarea Patriarhului Romaniei, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Caminului Romanesc din Ierusalim. In acelasi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot in biserica Sfantului Mormant de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Romana egumen la Schitul romanesc Sfantul Ioan Botezatorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Timp de 5 ani, cat a dus aceasta ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a savarsit zilnic toate sfintele slujbe, in limba romana, a tradus numeroase pagini din Sfintii Parinti cu invataturi pentru calugari si pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovnicesti, a innoit chiliile si biserica schitului si, mai ales, viata duhovniceasca din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din tara, pe care ii spovedea, ii impartasea si le dadea sfaturi mantuitoare de suflet. Noaptea, insa, se nevoia singur, nestiut de nimeni, fie in chilie, fie iesind sa se roage pe valea Iordanului, incercand sa urmeze, dupa putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul sau ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum si cateva maici romance batrane, Melania, Natalia, Galinia, Casiana si Magdalena care ii erau fiice duhovnicesti si se aflau sub ascultarea sa. In luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen si, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, intra in obstea manastirii Sfantul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea paraului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o pestera din apropiere, numita Chilia Sfintei Ana, unde, dupa traditie, ea se ruga lui Dumnezeu sa-i daruiasca un prunc. Alaturi de el, intr-o alta pestera, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.

Aici s-a nevoit Sfantul Ioan Sihastrul cu ucenicul sau, timp de 7 ani, in rugaciuni neincetate, in privegheri de toata noaptea, in postiri indelungate, in lacrimi nestiute, in cugetari si in doriri duhovnicesti, rabdand tot felul de ispite, suferinte, lipsuri, lupte cu diavolii si cu instrainare totala, aprinzandu-se de multa ravna pentru Hristos si slavind pe Dumnezeu Cel in Treime laudat. La pestera, unde cu greu se ajungea, pe o scara inalta, nu primea pe nimeni, comunicand cu cei ce veneau mai ales prin rugaciune, prin unele scrieri sfinte si prin ucenicul sau. In sarbatori mari si in posturi Sfantul Ioan savarsea Dumnezeiasca Liturghie in paraclisul pesterii Sfanta Ana si se impartaseau amandoi cu Trupul si Sangele lui Hristos, multumind lui Dumnezeu pentru toate. In timpul zilei si in clipe de ragaz, iesea in gura pesterii, la lumina, unde scria versuri religioase si traducea pagini patristice din limba greaca. Manca o data in zi, pesmeti, masline, smochine si bea putina apa, iar noaptea dormea cateva ore, pe o scandura, avand o piatra drept perina. In vara anului 1960, era bolnav si suferea toate cu multa rabdare.

Simtindu-si sfarsitul aproape, miercuri 4 august, s-a impartasit cu Sfintele Taine, iar joi dimineata la orele 5 si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la varsta de numai 47 de ani. Dupa trei zile, a fost inmormantat in aceeasi pestera de egumenul manastirii Sfantul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, trupul sau a fost aflat intreg, nestricat de vreme, raspandind buna mireasma, semn ca l-a preamarit Dumnezeu si l-a numarat in ceata sfintilor, pentru nevointa si sfintenia vietii sale de pe pamant. O mare bucurie duhovniceasca i-a cuprins pe toti. La 15 august 1980, acelasi egumen i-a pregatit racla sculptata in lemn de chiparos, l-a asezat in ea, cu mare cinste, si l-a dus in procesiune, impreuna cu cativa arhierei de la Patriarhia Ortodoxa din Ierusalim si cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei manastiri, depunand sfintele moaste in biserica cu hramul Sfantul Stefan din incinta, unde se afla si moastele Sfantului Gheorghe Hozevitul.

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocsi, si chiar catolici, ca sa se inchine la moastele Cuviosului, cerandu-i ajutorul, pe care, toti cei ce se roaga cu credinta, il primesc. Aceasta stramutare a moastelor Sfantului Ioan s-a facut cu binecuvantarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toti ortodocsii, dar, mai ales, de cei din Romania, Grecia, Cipru si Tara Sfanta. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand in considerare sfintenia vietii Cuviosului Ioan Iacob, si vazand cinstitele sale moaste, l-a trecut in randul sfintilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfantul Ioan Iacob de la Neamt”, fixandu-i-se zi de praznuire, 5 august, data mutarii lui la cele vesnice. Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfantului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt

Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, caci lasand lumea si patria ta, ai luat Crucea lui Hristos si in valea Iordanului te-ai asezat spre nevointa. Pentru aceasta si cu ingerii acum se bucura, Cuvioase Parinte Ioane, duhul tau. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul Sfantului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt

Pe Unul Dumnezeu iubind, de cele trecatoare ai fugit si, in pustie locuind, cu linistea duhului te-ai logodit, Sfinte Preacuvioase Parinte Ioane, neincetat slavind pe Hristos Mantuitorul lumii. Pentru aceasta, cu evlavie, lauda si cantare iti aducem zicand: Bucura-te, floare prea aleasa a Bisericii noastre.
 

.

04 August 2016

Vizualizari: 2296

Voteaza:

Viata Sfantului Ioan Iacob de la Neamt 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE