Nunti celebre

Nunti celebre Mareste imaginea.

Evanghelia duminicii a XIV-a după Rusalii

(Pilda nunţii Fiului de Împărat)

Matei 22, 1-14
1. Iisus a vorbit iarăşi în pilde, zicându-le:
2. Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.
3. Şi a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au voit să vină.
4. Iarăşi a trimis alte slugi, zicând: Spuneţi celor chemaţi: Iată, am pregătit ospăţul meu; juncii mei şi cele îngrăşate s-au junghiat şi toate sunt gata. Veniţi la nuntă.
5. Dar ei, fără să ţină seama, s-au dus: unul la ţarina sa, altul la neguţătoria lui;
6. Iar ceilalţi, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit şi le-au ucis.
7. Şi auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie, şi trimiţând oştile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi cetăţii lor i-au dat foc.
8. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici.
9. Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă.
10. Şi ieşind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toţi câţi i-au găsit, şi răi şi buni, şi s-a umplut casa nunţii cu oaspeţi.
11. Iar intrând împăratul ca să privească pe oaspeţi, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă,
12. Şi i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut.
13. Atunci împăratul a zis slugilor: Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.
14. Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Această evanghelie, cunoscută sub numele de „Pilda nunţii Fiului de Împărat“, este similară cu „pilda despre Cina cea Mare“, de la Luca 14, 16-24. Mesajul pildei, deşi prezentată uşor diferit de către cei doi evanghelişti, este acelaşi: Dumnezeu ne cheamă pe toţi la Cina Euharistică – Sfânta Împărtăşanie, adică la mântuire, aşa cum ne cheamă un prieten foarte apropiat la nunta fiului său. Refuzând a răspunde invitaţiei, ne asemănăm cu iudeii care au respins creştinismul, deodată cu toţi aceia de ieri şi de azi care întorc spatele lui Hristos; răspunzând, ne asemănăm cu neamurile care au primit cu bucurie botezul creştin, dimpreună cu toţi cei care au avut şi au dragoste de Biserică, adeverindu-se în timp cuvintele Mântuitorului: „Mulţi chemaţi (în sensul de toţi chemaţi), puţini aleşi!“

Dincolo de cuvinte
De ce Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, din care a izvorât Cina Euharistică, este prezentată ca o nuntă... Căci pilda vorbeşte despre un „fiu de împărat“, nimeni altul decât Hristos, „nunta“ devenind, astfel, simbol pentru patimile, moartea şi învierea Lui.

În Sfânta Scriptură, legătura dintre Hristos şi creaţie este văzută adesea ca o unire matrimonială, atât în Vechiul, cât mai ales în Noul Testament. Bunăoară, Cântarea Cântărilor vorbeşte despre dragostea Mirelui Ceresc pentru mireasa Lui, folosind chiar expresia „ziua sărbătoririi nunţii“; la Nunta din Cana, Mântuitorul dă de înţeles că n-ar fi vrut să facă minuni, căci încă n-a sosit ceasul Lui, adică vremea nunţii, adică a jertfei Lui; Sfântul Ioan Botezătorul vorbeşte despre Hristos ca despre un Mire, el autointitulându-se „prieten al Mirelui“; Sf. Ap. Pavel mărturiseşte că „Taina aceasta (a nunţii) mare este! Iar eu zic: în Hristos şi în Biserică“, arătând că iubirea dintre bărbat şi femeie trebuie să aibă model pe cea dintre Hristos şi Biserică.

Iată câteva cuvinte cheie: nuntă, cină, Mire, mireasă, Miel, care ne călăuzesc spre înţelesul limpede că jertfa Mântuitorului este simbolizată prin imaginea nunţii.
Jertfa în sine este un act al iubirii. Nunta (căsătoria) din dragoste presupune jertfelnicie: alungarea oricărei forme de egoism, cultivarea altruismului, culminând chiar cu sacrificiul vieţii la nevoie pentru persoana iubită, după exemplul suprem al lui Hristos.

La moarte ca la nuntă
Pilda aceasta a fost rostită ca noi să pricepem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni, concretizată în jertfirea Fiului Său pentru mântuirea noastră. Cu alte cuvinte, imaginea nunţii şi a iubirii pământeşti este un exemplu, pe înţelesul nostru, al iubirii dintre Dumnezeu şi creaţia Sa, învăţând de aici că modelul jertfelniciei soţilor, care se iubesc cu adevărat, ne ajută să înţelegem valoarea jertfei izvorâte din iubirea supremă a lui Dumnezeu pentru noi. Căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea – zice Mântuitorul – încât pe Unicul Său Fiu L-a dat pentru ea...“. L-a dat spre jertfă, se înţelege.

Pildei Lui i-au urmat, se ştie, un număr nesfârşit de ucenici direcţi şi indirecţi, din toate veacurile şi timpurile, inclusiv pe pământ românesc, propovăduitorii Evangheliei mergând la moarte ca la nuntă...

Aşa se face că un întemniţat al închisorilor comuniste de la noi, admirabilul Radu Gyr, avea să imortalizeze în versuri această „cununie a morţii martirice“ prin care zilnic treceau colegi de-ai lui de suferinţă: „Moartea, numai moartea... ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunţi!“ (Imnul tinereţii...). Iar un alt poet patriot, profund creştin, Ioan Alexandru, versifică astfel iubirea jertfelnică: „Sfârşitul în iubire-nseamnă nuntă/ Când Mire şi mireasă se-nveşmântă“

Fericire pe săturate
Precum se ştie, nunta este o expresie a bucuriei şi fericirii, iar jertfa, în creştinism, are ca finalitate nu tristeţea, durerea şi deznădejdea, ci bucuria dăruirii totale pentru o cauză nobilă. De aceea, repetăm, martirii mergeau spre moarte ca la nuntă. Mântuitorul Însuşi S-a jertfit ca să ne ofere nouă bucuria învierii, bucuria sălăşluirii în Biserica slavei veşnice. Sfântul Ioan Gură de Aur, la întrebarea „pentru ce Hristos a vorbit aici de nuntă?“ răspunde: „Ca să cunoşti câtă grijă are Dumnezeu de noi, cât de mult ne doreşte; ca să cunoşti câtă strălucire au cele din împărăţia Sa; că acolo nimic nu-i trist, nimic dureros, ci toate sunt pline de bucurie duhovnicească...“ (Omilii la Matei, LXIX, 1). Iar un comentator modern, Matthew Henry, observă că Atotmilostivul Dumnezeu nu ne invită la o simplă masă, cu hrană frugală, ci la un banchet împărătesc.
Nunta devine, astfel, şi simbolul celei mai îmbelşugate „mese“ din lume: Sfânta Împărtăşanie, ca Hrană a nemuririi pentru Împărăţia Veşnică.

Crăiasa lui Hristos
Jertfa morţii simbolizată prin nuntă (cununie) se regăseşte minunat ilustrată şi în câteva balade populare româneşti, între care se remarcă în chip aparte Mioriţa şi Meşterul Manole. Tema jertfei, care străbate ca un fir roşu ambele creaţii, a fost preluată, cu siguranţă, din Evanghelie. Afirmă acest lucru atât părinţi ai Bisericii, cât şi cercetători laici, de reală notorietate. Întrebat, în primăvara lui 1993, de câţiva tineri ascorişti din Cluj, „Despre Mioriţa ce ne puteţi spune?“- părintele Stăniloae a răspuns: „Mioriţa vorbeşte de Hristos şi sufletul omenesc. Ciobanul care are oi mai multe este Hristos; ceilalţi doi: Pilat şi evreii... Iar Hristos are ca mireasă sufletul omenesc. Iată cât de adâncă este Mioriţa. Se simte că poporul nostru e popor creştin!“

Mircea Eliade, în „De la Zalmoxis la Genghis-Han“, vede în Mioriţa „universul întreg transfigurat“, moartea fiind „o nuntă de proporţii cosmice“, tânărul păstor reuşind să „prefacă un eveniment nefericit într-o Taină a Nunţii“, iar „bătrâna mamă care-şi caută fiul vorbeşte despre peregrinările Fecioarei în căutarea lui Iisus, amintind de alte piese folclorice...“ (bunăoară balada „Maica Bătrână“, n.n.).

La rândul său, Lucian Blaga (v. Spaţiul Mioritic în vol. „Trilogia culturii“) constată că „nunta“ din Mioriţa „nu este numai un element creştin, ci (ceva) mai precis: un element ortodox... cu natura întreagă prefăcută în Biserică...“

Iată cum a receptat, aşadar, poporul de rând Jertfa Mântuitorului, în această sublimă producţie, în legătură cu care sensibilul Nichita Stănescu a exclamat: „Fără Mioriţa noi n-am fi fost niciodată poeţi!“ (Cartea de recitire). Fără Mioriţa, adăugăm noi, n-am fi ştiut că oamenii de rând au înţeles atât de bine sensul adânc al Evangheliei de astăzi, fără să aibă studii de teologie. „Păstorul sacrificat“ din baladă nu-i altul decât Iisus, Păstorul Cel Bun, după cum Însuşi a mărturisit: „Eu sunt Păstorul Cel Bun, Care-Şi pune sufletul pentru oile Sale...“ (In 10, 11). El este Mirele, Care S-a „însurat c-o mândră crăiasă, a lumii mireasă...“, sublimă formă poetică, utilizată pentru a reda noţiunea de „Biserică“.

Cine e meşterul Manole?
Cât priveşte cealaltă capodoperă a geniului popular românesc, Meşterul Manole, nu este greu a sesiza că însuşi numele „Manole“, de la Emanuel (cu noi este Dumnezeu), ne trimite la Cel prin Care toate s-au zidit, Iisus Hristos. În fapt, ce zideşte în baladă „meşterul“? O biserică, nu-i aşa? Exact ceea ce a întemeiat Hristos pe pământ: Biserica creştină. Ca şi Iisus, Manole a murit în final, dar unde a căzut el s-a făcut „o fântână lină...“, transpunere genială a cuvintelor lui Iisus: „Cel ce va bea din apa pe care Eu o voi da lumii nu va mai înseta în veac... Căci se va face într-însul izvor de apă vie“.

Balada surprinde, aşadar, nu doar jertfa morţii, ci şi speranţa învierii. Legătura dintre jertfă şi nuntă (căsătorie) nu lipseşte nici aici, dar este inclusă cu sensul de la om spre Dumnezeu. Vrea să ne amintească, astfel, că la iubirea lui Dumnezeu trebuie să răspundem şi noi cu daruri (jertfe). Manole, pentru a-şi plini lucrarea, o zideşte pe draga lui Ana (nume de loc întâmplător: „hannan“ în ebraică înseamnă „milostenie“, „dar“), dăruind, astfel, cea mai scumpă ofrandă pe care o avea. De altfel, moartea amândurora se preschimbă într-o nuntă mistică, o cununie jertfelnică, dincolo de pragul acestei atât de trecătoare vieţi, care-i va uni pentru vecie.
Manole apare, astfel, ca întruchiparea Fiului Omului, adică a lui Iisus cu firea umană, Care aduce şi Se aduce jertfă, închipuindu-ne pe oricare dintre noi, aducând ofrande lui Dumnezeu, la nevoie viaţa însăşi.

Cum răspundem invitaţiei?
Iată câteva elemente care ne vor ajuta să adâncim mai bine înţelesul chemării „Împăratului“ la „nunta“ Fiului Său. Căci dacă El ne-a creat din iubire, pe noi şi pe toate cele ce ne înconjoară, şi tot din iubire L-a dat pe Fiul spre a Se jertfi pentru mântuirea noastră, noi, la rându-ne, trebuie să răspundem invitaţiei de a participa la nunta, jertfa, euharistică, cu daruri pe măsura dragostei cu care am fost chemaţi.

Prof. Univ. Vasile Gordon
Sursa:ziarullumina.ro

 

04 Septembrie 2015

Vizualizari: 975

Voteaza:

Nunti celebre 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Ioan Adrian CristeaPostat la 2015-09-06 10:57

    Parinte...am o nelamurire. Se spune in Evanghelie "Mergeţi deci la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi găsi, chemaţi-i la nuntă". Asta presupune ca oamenii aceia nu erau pregatiti de nunta, nu erau pregatiti de dar, nu erau deci IMBRACATI DE NUNTA ! In concluzie, cum de numai unul nu avea haine de nunta iar ceilalri aveau ß Si daca acesta nu avea, desi in prima instanta nici prin cap nu-i trecea sa mearga in ziua aceea la nunta, si a fost luat cam cu forta si adus, de ce a fost condamnat, legat de maini si de picioare si aruncat in intunericul cel de afara ? Nu era suficient, aidoma pildei fecioarelor celor neintelepte, sa fie scos frumos afara (daca tot nu-i conveneau imparatului straiele) si sa se inchida fain frumos usa ? Si inca ceva...se spunea tot acolo "multi chemati, putini alesi"...dupa cum se vede in pilda, multi chemati, multi alesi...caci din toti numai unul a fost respins... Scriu aceste randuri cu consideratie, fara urma de batjocura...bazat fiind doar pe desfasurarea logica a avenimentelor descrise...Imi cer dinainte iertare daca am depasit limita...

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE