'Au lasat totul si au mers dupa El'

'Au lasat totul si au mers dupa El' Mareste imaginea.

Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

„În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Atunci El, urcându-Se într-una din corăbii, care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat şi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: Îndepărteaz-o la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic n-am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. De aceea, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să-i ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se scufunde. Iar Simon-Petru, văzând aceasta, a căzut în genunchi, înaintea lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! Căci spaimă îi cuprinsese, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuirea atâtor peşti. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.“ Luca 5, 1-11

Evanghelia de astăzi se numește a Pescuirii minunate, pentru că are în centru evenimentul neaşteptat (de viitorii apostoli) al unei pescuiri foarte abundente, după o noapte întreagă de eşecuri; dar ea mai este şi Evanghelia „recrutării a trei dintre viitorii apostoli (chiar patru, în variantele lui Matei 4, 18 şi Marcu 1, 16). Ne aflăm la începutul relației Mântuitorului cu ucenicii Săi; sunt pomeniți de Evanghelie Petru, Iacov și Ioan, cei care vor alcătui cercul restrâns al apostolilor, prezenți în momentele importante ale activi¬tății publice ulterioare a Mântuitorului (precum Schimbarea la Față pe muntele Tabor, Învierea fiicei lui Iair), iar textele paralele îl pomenesc și pe Andrei - fratele lui Petru. Evanghelia se încheie cu o frază foarte sugestivă: „Au lăsat totul și au mers după El" (Luca 5, 11).

Astăzi aș dori să medităm asupra chipului fascinant al Mântuitorului asupra semenilor Celui numit de Scriptura Noului Testament Fiul Omului. Nu doar cuvântul Mântuitorului avea mare putere de impact public, ci întreaga Sa personalitate, definită prin generozitate, bunătate, gingășie, sensibilitate (la eșecurile, ne¬putințele, înfrângerile celor din jur); El cunoștea adâncurile inimilor și intervenea cu duioșie pentru a salva în situațiile-limită. Mântuitorul știa să construiască o intimitate cu cei din jurul Său și de aceea copleșea cu întreaga Sa personalitate.

Dragostea dăruieşte orizonturi nesfârşite de viaţă
Religia poate funcționa într-o societate atât ca locomotivă, cât și ca sanatoriu; lucrul este valabil și la nivel individual: unii oameni se apropie de Biserică pentru că poartă povara unor necazuri, tulburări sau chiar boli psihice și simt că suferința lor este mult alinată sau chiar vindecată de climatul sacramental și religios din Biserică. Biserica bandajează rănile de care ei suferă. În anumite medii academice, limitate la perceperea doar a acestui aspect al realității, credința însăși este văzută drept un indiciu de slăbiciune psihologică, și - drept urmare - au nevoie de ea doar ființele fragile psihic. Cei puternici pot trăi fericiți fără credință! - cam aceasta ar fi convingerea anumitor „elite" intelectuale. Și, fără să își dea seama, acestea gândesc exact ca Lucifer, care a refuzat să recunoască evidența: că el există și trăiește prin Dumnezeu, nu prin sine, că doar „conectat" la Dumnezeu e viu și generator de lumină, iar rupt de Acesta, sursa lui de lumină se epuizează. Dar Biserica nu trebuie să se reducă la atât, chiar dacă rolul terapeutic este foarte important: ea trebuie să fie o locomotivă, să orienteze într-o direcție bună societatea, să propună proiecte luminoase de viitor, să fie un far luminos.

Ne întrebăm: de ce Petru, Iacov și Ioan „au lăsat totul și au mers după El?~ (Luca 5, 11). Pentru că au simțit că dragostea oferă un proiect de viață grandios, cu trimiteri trancendente; că ea dă orizonturi nesfârșite viitorului. Atât de sugestiv este textul troparului Rusaliilor: „Cel ce prea-înțelepți pe pescari i-ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii, lumea ai vânat (în sensul că „ai fascinat~, ai „cucerit~, ai convertit, ai sedus, ai fermecat, ai schimbat în bine), Iubitorule de oameni, slavă Ție!"

Mântuitorul știa că ființa umană dintotdeauna a fost atât generatoare, cât și consumatoare de dragoste. Nu este o vină să ai nevoie de iubire, pentru că aceasta este o stare normală pentru o ființă creată. Călătorim pe cărările acestei vieți căutând inconștient dragostea. Spune psihiatrul italian Giacomo Dacquino: Cel care este incapabil să iubească e incapabil și să se facă iubit! Oamenii urâcioși nu-i iubesc pe alții, dar nu se iubesc nici pe ei. În general, fiecăruia dintre noi îi place să fie apreciat de ceilalți (astfel își cuantifică periodic potențialul de a fi atractiv). Forța aceasta de atracție, de a impresiona, nu este înnăscută, ci este rezultatul unei acțiuni sistematice asupra sinelui, e rezultatul unei creșteri interioare, a unei încrederi sănătoase în sine. Astfel devine cineva prin bun-simț și măsură. Părintele Stăniloae are o frumoasă constatare: La fiecare vârstă se regăsește sensul de a exista în a iubi și a fi iubiți de alții.

Mulțimea imensă de pești pescuită astăzi de ucenici ne pune în față alte două calități ale Mântuitorului: generozitatea și credibilitatea. Mântuitorul se arată foarte generos, aducându-ne aminte de o expresie a Vechiului Testament, „măsură bună, clătinată, îndesată și cu vârf", folosită chiar de El în Predica de pe Munte: „Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura”. (Luca 6, 38). Metafora este preluată dintr-o civilizație agricolă, unde era foarte relevantă.

Generozitatea este o stare a inimii care se răsfrânge atât spre exterior, cât și spre interior, spre cel care o întrupează, deoarece între cel care ajută și cel ajutat are loc un schimb. „A face bine" face bine, în primul rând, generatorului de bine - spune Sfântul Vasile cel Mare.

Medicina a analizat efectele psihofizice ale voluntariatului asupra voluntarilor și a constatat eliminarea simptomelor anterioare negative de tensiune, încordare (exprimate prin cefalee, insomnie, anxietate, depresie), o plăcută senzație de calm cu care este „premiat" altruistul, datorate unei mai intense relaționări, unei mai crescute stime de sine. În plus, voluntariatul eliberează endorfine și analgezice naturale în organism, care conferă o stare de bine general și de confort psihic.

Arta de a te face plăcut
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem astăzi este aceasta: noi, oamenii care mergem la biserică, cei care suntem credincioși practicanți, suntem ființe cu forță de atracție pentru oamenii lumii de astăzi? Nu cumva suntem plictisitori sau plictisiți, amorfi, uneori teatrali, ideologici, prefăcuți, sau chiar ursuzi și acri? Nu cumva lumea nu se întoarce la Dumnezeu pentru că modelele care propun credința nu sunt credibile, nici atractive? În loc să fie o invitație spre Dumnezeu, ele sunt o piedică, un obstacol?
Să nu uităm că cel care nu are un minim potențial de a fi plăcut (în familie, la locul de muncă, în societate) va sfârși în singurătate, pentru că, până la urmă, chiar și aparenții admiratori îl vor abandona. A fi atractiv înseamnă a avea capacitatea de a stimula interesul, capacitate rezultată dintr-o viață marcată de bogăție interioară, autocontrol, echilibru, armonie lăuntrică, calități care nu se pot improviza.

Creștinii care consideră că trebuie să fie ursuzi, respingători, încruntați, înverșunați n-au înțeles esența creștinismului, care este un mesaj de speranță. Sobrietatea nu trebuie confundată cu acreala, nici spiritul misionar cu încrâncenarea. Iar înverșunarea nu-și are loc în comportamentul unui om care-L cunoaște pe Dumnezeul-Iubire Supremă, pentru că ea nu mai lasă loc libertății celuilalt, e represivă și totalitaristă.

Noi, creștinii practicanți, trebuie să promovăm frumusețea interioară, să privim dincolo de aparențe, să avem permanent drept model pe Mântuitorul Care a avut un mod de a fi și de a ac-ționa fascinant: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29).

Arhim. Prof. Dr. Teofil Tia
Sursa: ziarullumina.ro
 

23 Septembrie 2016

Vizualizari: 398

Voteaza:

'Au lasat totul si au mers dupa El' 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE