Predica la Duminica pescuirii minunate

Predica la Duminica pescuirii minunate Mareste imaginea.

Predică la Duminica pescuirii minunate

Ne punem întrebarea ce i-a determinat pe aceşti oameni să-şi părăseasca ocupatia, familiile lor, şi să-L urmeze pe Domnul Iisus? Hotărârea lor de a-L urma pe Iisus este nepătrunsa şi nebiruita putere a dumnezeiescului, este pilda vieţii Sale curate şi sfinte, virtutea smereniei. Mulţi au propovăduit învăţături înalte pe care ei nu le-au urmat, pe când Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit tot ce a învăţat. Asemenea pescarilor din Evanghelia de astăzi, pilda vieţii neprihănite a Mântuitorului stă ca o carte deschisă în faţa noastră, El este lumină pentru noi, după nopţi lungi de pescuit în deşert.

Pentru smerenia lui Simon şi a celorlalţi pescari, harul lui Dumnezeu a coborât peste ei şi au devenit pescari de oameni, apostoli.

„Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile” (Luca V, 6).

În Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbeşte despre pescuirea minunată, minunea săvârşită de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Simon Petru şi cu alţi pescari care toată noaptea s-au trudit şi nimic nu au prins. „Şi răspunzând Simon, a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins” (Luca V, 5). La Îndemnul Mântuitorului, Simon a aruncat mrejile mai adânc, în lacul Ghenizaretului, şi „au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile” (Luca V, 6).

Această amintire despre pescuirea minunată ne demonstrează succint, cum fapta Mântuitorului a determinat o cotitură în viaţa unor pescari, făcându-i să-şi părăsească meseria lor şi să se înroleze ca slujitori ai lui Dumnezeu, ai oamenilor şi ca Apostoli şi propovăduitori ai Legii evanghelice.

Simon Petru s-a smerit atunci când a văzut această minune săvârşită de Domnul Iisus şi, fără a se mândri, îşi recunoaşte păcătoşenia şi slăbiciunile şi îi zice lui Iisus, căzând la genunchii Lui: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos” (Luca V, 8).

Simon Petru şi-a dat seama, în faţa minunii săvârşite, ce era el în realitate şi ce i se cuvenea lui Iisus. Spaimă mare i-a cuprins pe toţi care au fost de faţă la săvârşirea acestei minuni, între care erau şi Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, „căci spaima îl cuprinsese , pe el şi pe toţi cei care erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îl prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon” (Luca V, 9—10).

Mântuitorul Iisus Hristos, văzând smerenia lui Simon, îi zice: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca V, 10).

Ne punem întrebarea ce i-a determinat pe aceşti oameni să-şi părăseasca ocupatia, familiile lor, şi să-L urmeze pe Domnul Iisus? Hotărârea lor de a-L urma pe Iisus este nepătrunsa şi nebiruita putere a dumnezeiescului, este pilda vieţii Sale curate şi sfinte, virtutea smereniei. Mulţi au propovăduit învăţături înalte pe care ei nu le-au urmat, pe când Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit tot ce a învăţat. Asemenea pescarilor din Evanghelia de astăzi, pilda vieţii neprihănite a Mântuitorului stă ca o carte deschisă în faţa noastră, El este lumină pentru noi, după nopţi lungi de pescuit în deşert. Pentru smerenia lui Simon şi a celorlalţi pescari, harul lui Dumnezeu a coborât peste ei şi au devenit pescari de oameni, apostoli.

Smerenia e păzitoarea şi temelia tuturor virtuţilor, deoarece cu ea toate virtuţile devin mai adânci şi desăvârşite. Ea stă la temelia vieţii noastre spirituale, ea se afla la temelia tuturor celorlalte virtuţi şi este izvorul oricărui har ceresc.

Dreptatea şi tăria se sprijina tot pe smerenie. Ştim că tăria noastră nu o avem decât de la Dumnezeu, dacă suntem convinşi de slăbiciunea proprie. Prima virtute a creştinului este smerenia.

Cu smerenia vom avea toate celelalte virtuţi, fără ea, chiar dacă le vom avea pe toate, nu vom avea nici una.

Domnul nostru Iisus Hristos, spre a ne face să înţelegem că această virtute este cea mai preţioasă dintre toate virtuţile, începe „fericirile", cu smerenia, când zice : „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor" (Matei V, 3). Fericitul Augustin spune că: „cei săraci cu duhul" sunt cei smeriţi.

Apostolul Petru dă frumoase îndemnuri fiilor duhovniceşti, zicând: „Supuneţi-vă preoţilor şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (I Petru V, 5).

Smerenia este o virtute iubită de Mântuitorul, prin care vrea să fie imitat de toţi cei care vor să-L urmeze, când zice: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre" (Matei XI, 29).

Smerenia este un adevăr, de aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Dacă tu vei osebi lucrul de preţ de cel fără de preţ vei fi ca gura mea" (Ieremia XV, 19), adică ceea ce este al lui Dumnezeu de ceea ce este al nostru şi dacă vom putea deosebi ceea ce este de valoare de ceea ce este josnic, vom fi asemenea gurii Sale.

Smeritul nu se încrede în puterile lui proprii, având mereu în minte şi în inimă cuvintele Psalmistului: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte” (Psalm CXXVI, 1). Omul smerit e bucuros atunci când alţii îi cunosc defectele şi lipsurile şi nu se supără dacă unii îl întrec fie prin bogăţia lor, fie prin iscusinţa lor, sau chiar prin virtutea lor. Acela este smerit care ascultă de părinţii şi de mai marii lui, având pildă pe Mântuitorul, care s-a făcut ascultător până la moartea pe cruce.

E smerit acela care acceptă şi primeşte cu bucurie sfaturile şi îndemnurile altora şi le urmează în lucrarea lui.

Smerit este acela care iubeşte pe cei mai de jos decât el sau pe cei care-i sunt supuşi.

Smerit a vorbit despre Iisus Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul, când a zis: „Cel ce vine după mine, care înainte de mine a fost şi căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei” (Ioan, 27).

Această smerenie e temelia întregii desăvârşiri evanghelice şi a vieţii spirituale.

Smerenia e drumul drept şi sigur pe care, dacă vom umbla, nu vom greşi niciodată. Întotdeauna cel smerit se bucură de pacea inimii, care e binele cel mai mare, pe care îl poate avea omul pe pământ şi, tot din smerenie izvorăşte pacea, bucuria şi fericirea.

Să ne punem încrederea în Dumnezeu şi să fim încrezători în puterea Lui, să dovedim râvnă în săvârşirea lucrării binelui de slujire a semenilor, ca astfel prin tot binele ce-l facem pentru semeni, să împlinim poruncile Mântuitorului şi să contribuim la binele întregii omeniri. Amin.

Preot Conf. Univ. Dr. Octavian Pop

.

27 Septembrie 2014

Vizualizari: 1679

Voteaza:

Predica la Duminica pescuirii minunate 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE