Evanghelia de astazi ne vorbeste despre cat de zadarnice sunt toate stradaniile omenesti fara ajutorul lui Dumnezeu. Pe cand apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar cand le-a poruncit Hristos sa-si arunce inca o data navoadele in mare, au pescuit atata multime de peste incat li se rupeau plasele. Iata: In vremea aceea Iisus sedea langa lacul Ghenizaret; a vazut doua corabii oprite langa tarm, iar pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Si urcandu-se intr-una din corabii care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si, sezand in corabie, invata, din ea, multimile.

Ca si in alte imprejurari, o mare multime de oameni se adunase sa auda cuvantul lui Dumnezeu de pe buzele lui Hristos. Iar pentru ca toata lumea sa-L vada si sa-L auda, nici nu se putea gasi loc mai potrivit decat o barca pescareasca. Pe tarm erau doua; pescarii se indeletniceau cu spalatul navoadelor. Erau barci obisnuite de pescuit, la fel cu cele care se folosesc si astazi pe lacul Ghenizaret. Barca in care S-a urcat Hristos era a lui Simon, cel care avea sa fie Apostolul Petru. Domnul l-a rugat sa departeze putin barca de mal si, dupa ce Simon a departat barca, a inceput sa invete multimile. Iar cand a incetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mana la adanc si lasati in jos mrejele voastre, ca sa pescuiti.

Urcandu-Se in corabie, Domnul a urmarit mai multe scopuri. Intai, din barca era mai usor sa hraneasca sufletele celor de pe tarm cu dulcea sa invatatura. Apoi, stiind ca pescarii erau mahniti si ingrijorati pentru ca nu prinsesera nimic in noaptea aceea, a vrut sa-i bucure cu o pescuire bogata, implinindu-le astfel trebuintele lor - pentru ca Dumnezeu poarta grija si de trupurile si de sufletele noastre. El este Cel care da hrana la tot trupul (Psalm 135, 25). Dar a vrut sa dea si sufletelor hrana lor, anume credinta in El, in puterea si milostivirea Lui. In sfarsit, lucrul cel mai de seama: A vrut Domnul sa arate deslusit ucenicilor Sai - si prin ei noua tuturor - ca prin El, cu El, toate sunt cu putinta celui ce crede, pe cand fara El toata lucrarea si stradania omeneasca ramane desarta ca mrejele pescarilor care toata noaptea trudisera si nu prinsesera nimic. Implinind unul din scopuri - invatarea poporului, Domnul a trecut acum la urmatorul. De aceea, i-a spus lui Simon sa mane la adanc si sa mai arunce o data plasele.

Si, raspunzand, Simon a zis: Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvantul Tau, voi arunca mrejele. Si facand ei aceasta, au prins multime mare de peste, ca li se rupeau mrejele. Si au facut semn celor care erau in cealalta corabie, sa vina sa le ajute. Si au venit si au umplut amandoua corabiile, incat erau gata sa se afunde.

Simon nu stia inca cine este Iisus, inca departe fiind de credinta in Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, de aceea I-a spus: Invatatorule, dandu-I cinstirea pe care i-o dadeau si altii. Intai s-a plans ca trudisera in zadar intreaga noapte dar, din cinstire pentru invatator, a fost gata sa asculte si sa mai arunce o data mrejele. Dumnezeu rasplateste mai mult ascultarea decat truda. Petru a aratat ascultare, implinind indata cuvantul lui Hristos, cu toate ca trebuie sa fi fost nedormit si ostenit si necajit dupa o noapte de munca zadarnica. Ascultarea i-a fost rasplatita din plin prin mila lui Hristos (si prin ascultarea pestilor!). Cel care a facut pestii, le-a si poruncit sa se adune acum in plasele pescaresti, asa cum a poruncit altadata si vanturilor sa inceteze, si marii involburate sa se linisteasca.

Nu prin grai si prin vorbe, ci prin puterea lui Dumnezeu s-au strans pestii la locul hotarat lor. Adunand laolalta atata peste, Domnul a rasplatit si noaptea de truda a pescarilor, risipindu-le ingrijorarea si implinind trebuintele lor. Astfel si-a implinit si cel de al doilea scop din ziua aceea.

Vazand atata peste cat nu mai vazusera in viata lor, Simon si unul din cei ce erau cu el au facut semn tovarasilor sa se apropie cu cealalta barca. Si s-a umplut nu numai barca lui Simon, ci si a Iacov si Ioan, incat era cat pe ce sa se rastoarne; si poate s-ar fi rasturnat, daca nu era cu ei Domnul.

Iar Simon Petru, vazand aceasta, a cazut la genunchii lui Iisus, zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos. Caci spaima il cuprinsese pe el si pe toti cei ce erau cu el, pentru pescuitul pestilor pe care il prinsesera. Tot asa si pe Iacov si pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau impreuna cu Simon.

Simon a ingenuncheat inaintea lui Hristos. Nici nu i-a trecut prin minte sa puna la indoiala faptul ca pescuirea minunata i se datora lui Hristos, si nu stradaniilor lor innoite. Zguduit pana in adancul sufletului, Simon nu-L mai numeste pe Iisus „Invatatorule”, ci: Doamne. Oricine poate fi invatator, Domn insa numai unul. Auzind invatatura pe care Hristos o dadea multimilor de pe tarm, Simon L-a numit: „Invatatorule”. Dar acum, in fata acestei desfasurari de putere, il numeste „Domn”.

Vedeti cum faptele sunt mai graitoare decat vorbele! Daca vorbim bine, oamenii ne vor numi „invatatori”; dar numai daca ne sprijinim vorbele prin fapte se va spune ca suntem „oameni ai lui Dumnezeu”. Se poate ca, ascultandu-L pe Hristos, Simon s-a minunat in inima Lui cat de frumos, cu cata intelepciune vorbeste. Cunoscand aceasta, Cunoscatorul de inimi l-a purtat pe Simon intru adancimi, ca sa-i arate ca El si lucreaza ceea ce invata.

Auzi ce-I spune Domnului Simon? In loc sa-i multumeasca pentru un asemenea dar, in loc sa-si arate uimirea in fata unei astfel de minuni, el zice: Iesi de la mine! Dar gadarenii nu L-au rugat si ei pe Hristos sa plece de la dansii dupa ce a vindecat pe indracit? Da, insa din alta pricina decat Petru. Gadarenii L-au gonit pentru ca erau lacomi, pentru ca le parea rau de porcii pe care demonii ii inecasera cand fusesera scosi de Hristos din om.

Petru insa spune mai departe: ca sunt om pacatos. Pentru ca se simtea nevrednic, de aceea L-a rugat pe Domnul sa plece de la el. Simtul pacatoseniei in fata lui Dumnezeu e o nestemata pentru suflet. Domnul o pretuieste mai mult decat toate imnele de forma intru lauda minunilor Sale; oricate astfel de imne inalta omul, fara simtamantul ca e pacatos, cu nimic nu se foloseste. Simtamantul pacatului duce la pocainta, pocainta duce la Hristos si Hristos duce la nasterea din nou. Simtamantul pacatului e inceputul drumului de mantuire.

Cand rataceste cineva indelung pe cai gresite, lucrul de capetenie pentru el este sa afle drumul cel bun. Odata ce o apuca pe acest drum, nu-i mai ramane decat sa nu se abata din cale nici la dreapta, nici la stanga. La ce i-a folosit fariseului rugaciunea, cand se lauda pe sine inaintea Domnului? Mai indreptat decat el a fost vamesul, care isi batea pieptul plangand: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului (Luca 18,13).

Iata inceputul invataturii de credinta in Hristos a lui Petru! Are sa vina o vreme cand el va spune cu totul alte cuvinte. Are sa vina o vreme cand multi din ucenici vor pleca de la Domnul, iar Petru va spune atunci: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vietii vesnice (Ioan 6, 68). Acum, la inceput, cutremurat de puterea Domnului, spune: Iesi de la mine!

Petru nu a fost singurul cuprins de frica. Iacov si Ioan, fiii lui Zevedeu, si toti cei dimpreuna cu dansii, erau in aceeasi stare. Toti, asadar, au inceput cu frica si au sfarsit cu iubirea. Cum este scris: Frica de Domnul este inceputul intelepciunii (Pilde 1, 7). Fricii lui Petru, care ingenunchease strigand, blandul Cunoscator de inimi ii raspunde: Nu te teme; de acum inainte vei fi pescar de oameni.

Lumea aceasta e o mare de patimi, Biserica Mea e o corabie si Evanghelia mea este navodul cu care vei prinde pe oameni. Fara Mine nu vei putea face nimic, asa cum noaptea trecuta nu ai prins nimic; dar, cu Mine, vei pescui mereu cat sa fie corabia plina. Doar sa asculti mereu asa cum ai ascultat astazi, si nici un adanc nu te va inspaimanta, nici n-ai sa pleci vreodata de la pescuit cu mainile goale.

Si tragand corabiile la tarm, au lasat totul si au mers dupa El. Au lasat barcile; faca cine ce-o vrea cu ele. Petru si-a lasat nu numai barca ci si casa, si soata; Iacov si Ioan l-au lasat pe tatal lor. Au pornit dupa Domnul. De ce sa-si faca griji? Nu se ingrijorasera destul toata noaptea neprinzand nimic? Cel atotputernic poate sa-i hraneasca si pe ei si pe ai lor. Cel care imbraca iarba campului mai stralucit decat se invesmanta regele Solomon poate sa-i invesmante si pe ei si pe ai lor. Hrana si imbracamintea sunt lucruri mici, pe langa Imparatia lui Dumnezeu la care ii cheama Hristos. Cine da lucrul mare, nu il poate da si pe cel mic? Tot Apostolul Petru scrie mai tarziu: Lasati-i Lui toata grija voastra, caci El are grija de voi (I Petru 5, 7). Dar in sfarsit, daca pestii cei muti si surzi din apa asculta de Domnul, cum sa nu asculte oamenii acestia, fapturi cuvantatoare fiind?

Toata intamplarea are si un inteles ascuns. Corabia inchipuie trupul; plasele rupte inchipuie duhul cel vechi din om; adancul marii inchipuie adancul sufletului omenesc. Cand Domnul Se salasluieste intr-un om ascultator, omul acela se departeaza de tarmul lumii trupesti si trece de suprafata simturilor, in adancimile duhului. In aceste adancimi Domnul ii dezvaluie bogatia cea nemasurata a darurilor Sale, dupa care a alergat in zadar, trudind, intreaga-i viata. Darurile acestea sunt atat de mari incat omul cel vechi nu le poate duce; se destrama. De aceea a si spus Domnul ca vinul nou nu se pune in burdufuri vechi.

In fata nevisatei bogatii a darurilor lui Dumnezeu, omul este cuprins de frica si se cutremura: si de atotputernicia lui Dumnezeu, si de pacatosenia sa. Cand omului i se dezvaluie stralucirea si milostivirea lui Dumnezeu, i se dezvaluie in aceeasi clipa si pacatosenia, nevrednicia si indelunga lui indepartare de Dumnezeu. Dumnezeu nu-l va parasi pe cel pe care l-a dus intru adanc, nici nu va lua de bun strigatul lui de om bolnav: Iesi de la mine! Ci il va imbarbata si il va mangaia pe om, spunand: Nu te teme!
Cand Dumnezeu inzestreaza pe cineva cu bogatiile Lui negraite, nu vrea ca bogatiile acestea sa se impotmoleasca, precum talantul ingropat de sluga netrebnica, ci sa fie impartite cu altii. Petru a chemat cealalta corabie ca sa fie loc pentru multimea de pesti; a impartit totul cu prietenii sai, cu Iacov si cu Ioan si cu cei dimpreuna cu dansii.

Iacov si Ioan, si cei dimpreuna cu dansii, au trudit la mreje, la incarcatul pestilor in barca, la vasle. Sa cunoasca orice om care primeste un dar de la alt om, ca darul nu vine de la om ci de la Dumnezeu; el trebuie neintarziat, fara zabava, sa inceapa sa lucreze la pastrarea, inmultirea si impartirea darului primit.

Intelesul tragerii corabiilor la tarm si parasirea lor si a toate pentru a-L urma pe Hristos, este ca omul daruit de Dumnezeu, cand se avanta la adanc, lasa toate: nu numai trupul cu patimile si cu legaturile sale pacatoase care l-au tinut pana atunci, ci si duhul vechi, cu legaturile lui cu tot, si merge dupa Cel care imbraca in vesmantul nou al mantuirii pe cel chemat, ducandu-l mereu, la chemarea Lui, intru adancuri.

Faptul ca Domnul l-a numit pe Petru pescar de oameni inseamna ca apostolii, episcopii, preotimea si toti crestinii primitori de darul lui Dumnezeu trebuie sa lucreze, din dragoste si din datorie, intru prinderea - adica mantuirea - a cat mai multi oameni. Fiecare dupa darul sau: cine a primit mult trebuie sa aduca mai mult, iar de la cine a primit mai putin, mai putin se asteapta, asa cum a aratat Domnul in pilda talantilor. Slujitorul care a primit cinci talanti a adus zece, iar cel care a primit doi a adus patru. Nimeni insa sa nu se faleasca cu darul lui Dumnezeu ca si cand ar fi al lui, ferindu-si-l de oameni sau ingropandu-si-l in mormantul trupului, pentru ca un astfel de om isi aduce singur asupra sa judecata in focul Gheenei, acolo unde este plansul si scrasnirea dintilor.

Aceasta pericopa este plina de invataminte pentru noi toti si pentru generatia noastra, cum pline erau mrejele de odinioara de peste binecuvantat. O, de-ar primi oamenii zilelor noastre macar invatatura despre ascultare! Cu ascultarea de Dumnezeu vin toate celelalte; tot binele pe care si-l poate dori inima omeneasca se prinde in plasa de aur a evanghelicei ascultari.

Avem in fata doua pilde de ascultare: a pestilor si a apostolilor, si nu stii care-i mai miscatoare. Pestii asculta porunca Domnului, isi pun viata la picioarele Lui. Dumnezeu i-a facut spre hrana trupeasca a oamenilor, dar vedeti cum pot ei implini si o trebuinta a duhului! Acesti pesti sunt o pilda minunata de ascultare pentru toti cei razvratiti si neascultatori fata de Ziditorul. Si ei au stralucit mai mult decat daca ar fi ramas sa inoate mai departe in apele Ghenizaretului. Ei si-au rascumparat cu cinste viata lor slujind Proniei, adevarata pilda si mustrare pentru oamenii cei neascultatori. Iar negraita milostivire a lui Dumnezeu se vede din aceea ca El foloseste toate fapturile ca sa-l aduca pe om pe calea de la care s-a ratacit, sa-l inalte, sa-l trezeasca si sa-l aduca din nou la vrednicia dintai.

Pilda de ascultare a apostolilor e si ea miscatoare. Oamenii simpli de obicei sunt mai strans legati de casa si de rudele lor decat oamenii mai de vaza care au mai multe legaturi cu lumea si, pier-zand una, raman cu altele. Dar acesti pescari au lasat totul, au sfarmat putinele dar puternicele lor legaturi cu lumea, cu casa si rudenia lor si - fara a lua nimic cu ei decat pe sine - L-au urmat pe Hristos in marile si bogatele adancuri duhovnicesti. Timpul a dovedit ca Domnul a rasplatit imparateste ascultarea lor, pentru ca ei au ajuns stalpi ai Bisericii lui Dumnezeu pe pamant si mari sfinti in Imparatia cerurilor. Sa ne grabim dar a urma pilda lor de ascultare. Noaptea rastimpului nostru pe pamant se apropie de sfarsit, si toata truda noastra va fi in van, plasele noastre vor fi goale, inimile mohorate, sufletele si mintile pustii.

Domnul nostru cel bun sta langa corabia fiecaruia. El, Ziditorul si Atottiitorul, ne cere sa-L luam cu noi si sa pornim fara teama de la stramtorile si baltoacele pamantului spre marile adancuri ale vietii duhovnicesti, acolo unde El ne umple corabia cu tot belsugul pe care ni l-am putea dori. Sa-L urmam acum, cata vreme ne cheama, pentru ca se crapa de ziua si in lumina ei cea mare nu-L vom mai vedea cerand, ci judecand. Sa nu lepadam indemnul Lui de a intra in corabia noastra, in sufletul nostru, ci sa ascultam ca Petru, pentru ca spre binele nostru ne cere aceasta Domnul. Nu-i putin pentru cel Preacurat sa intre sub un acoperamant nevrednic. Este o jertfa aceasta, o jertfa pe care o face din dragoste pentru noi. Nu cere sa intre ca sa ia, ci ca sa dea. Ne cere doar sa-i primim jertfa si ajutorul. Sa ne grabim, fratilor, sa ascultam vocea Celui ce cere, mai inainte de a ne rasuna in auz glasul Judecatorului.

A Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos fie slava si lauda, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Nicolae Velimirovici,

Predici, Editura Ileana, Bucuresti

 

• Predica la Duminica a XVIII a dupa Rusalii
  Publicat in : Predici de duminica
• Pescuirea minunata
  Publicat in : Duminica a 18-a dupa Rusalii
• Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos
  Publicat in : Duminica a 18-a dupa Rusalii
• Pescuitul in ape limpezi
  Publicat in : Duminica a 18-a dupa Rusalii
• Pescuirea minunata si chemarea primilor ucenici
  Publicat in : Duminica a 18-a dupa Rusalii