Duminica a XXI-a dupa Rusalii - Pilda semanatorului

Duminica a XXI-a dupa Rusalii - Pilda semanatorului Mareste imaginea.

Duminica a XXI-a dupa Rusalii - Pilda semanatorului

Dumnezeu Se uită la inimă.

Dreptmăritori creştini,

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Semănătorul dumnezeiesc semănând sămânţa cuvântului Său în ogorul inimilor omeneşti. Din nefericire, unii creştini sunt nepăsători faţă de învăţătura sfântă, alţii au inimi de piatră, încât sămânţa se usucă, iar alţii sunt copleşiţi de bălăriile grijilor lumeşti care înăbuşă cuvântul.

Numai unele inimi evlavioase sunt pământul bun care păstrează cuvântul şi-l fac să rodească.

Din această pildă evanghelică, se vede cât de necesar este ca inimile noastre să fie curate pentru ca în ele să Se sălăşluiască Hristos, Cuvântul Tatălui ceresc. El singur are învăţătura desăvârşită şi puterea deplină prin care poate mântui „pe tot omul, care vine în lume” (In. 1, 9). Inima care nu-L primeşte rămâne un ogor pustiu, pârjolit şi fără rod.

Iubiţi credincioşi,

Cea mai mare răsplată pentru cei neprihăniţi este vederea lui Dumnezeu. „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8), spune Domnul. Pentru ca să câştigăm Împărăţia cerurilor ne trebuie o hotărâre sfântă să ne călcăm pe inimă, să uităm răul şi să facem pace cu aproapele, să răspândim în jurul nostru puritate şi iubire.

Trebuie să părăsim orice ambiţie, toată răutatea şi întinarea, ca să nu rămânem departe de inima lui Dumnezeu şi să ne pierdem sufletul. Şi aşa, prin pocăinţă, trebuie să devenim o făptură nouă, care păzeşte Legea Domnului cu sfinţenie.

Asta înseamnă că suntem pământul cel bun din Evanghelie, că ne onorăm numele de creştin şi astfel, Îl preamărim pe Mântuitorul Hristos, Care ne-a dat acest nume.
Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă: „Iată cele ce sunt bune pentru mântuirea noastră: curăţie sufletească, nepătimire trupească, purtare blândă, vorbă cumpănită şi cu bună rânduială, cumpătare la hrană şi băutură. Înaintea celor mai mari să aveţi tăcere, înaintea celor mai înţelepţi luare aminte, supunere celor bătrâni, dragoste nefăţarnică pentru cei de-o măsură şi pentru cei mici. De cei răi, pătimaşi şi iubitori de trup să vă depărtaţi, cu ruşinea să vă împodobiţi, căutând cu privirea în jos şi cu sufletul în sus. Iar cinstea acestei lumi drept nimic să o socotiţi şi, binele de-l faceţi, plata s-o aşteptaţi de la Iisus Hristos, Domnul nostru”.

Răsplata constă în aceea că, fiind pământul cel bun, Cuvântul lui Dumnezeu vieţuieşte şi rodeşte în noi.

La începutul secolului trecut au fost descoperite razele X, care pot să privească prin trupurile noastre. Ele spun medicului ce este în interiorul nostru. Dacă cineva înghite o monedă, aceste raze arată doctorilor exact unde este, aşa încât ei să o poată scoate afară.

S-au întâmplat lucruri amuzante cu razele X. De pildă, un bogat din Siria s-a îmbrăcat sărăcăcios când a plecat la doctor, aşa încât să nu i se ceară prea mare taxă. Razele X au arătat că buzunarele sale erau pline de monezi de aur. Acestea puteau să spună medicului exact câţi bani avea pacientul. În zadar se ascundea, căci razele X au demascat viclenia bolnavului şi au scos la iveală adevărul.

Însă Dumnezeu poate vedea mult mai departe decât razele X. Ochii Lui atotvăzători pătrund chiar gândurile noastre şi El ştie păcatele noastre ascunse. Dumnezeu cunoaşte ce este în om (cf. In. 2, 25), cunoaşte inimile fiilor oamenilor (cf. Pilde 15, 11). Dumnezeu este Cel Care „ştie ascunzişurile inimii” (Ps. 43, 23), Cel Care „cercetează inimile şi rărunchii” (Ps. 7, 9; Ier. 11, 20; Apoc. 2, 23).

Când fiii lui Israel au avut trebuinţă de un rege nou spre a-l înlocui pe Saul, Dumnezeu a trimis pe profetul Samuel la Betleem să-l ungă pe unul din fiii lui Iesei. Samuel a privit la fiul cel mare al lui Iesei şi a crezut că acest tânăr înalt şi frumos trebuie să fie, în mod sigur, viitorul rege.

Dar Dumnezeu a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul Se uită la inimă” (I Regi 16, 7). Dumnezeu l-a ales pe David să fie rege, deşi acesta era un cioban tânăr care păştea oile. Lui Dumnezeu Îi plăcea inima curată a acestui israelit.

Într-adevăr, chiar în spatele unor aparenţe urâte, se pot descoperi importante calităţi interioare şi, tocmai ceea ce este în interior, aceea contează înaintea lui Dumnezeu, precum ne arată Mântuitorul nostru când spune: „Din inimă ies: gândurile rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om” (Mt. 15, 19-20).

Domnul a avut cuvinte aspre pentru farisei: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului ca să fie curată şi cea din afară” (Mt. 23, 25-26).

Purificându-ne de patimi, inima noastră poate deveni un pământ fertil în care darul lui Dumnezeu şi cuvântul Său pot prinde rădăcini şi odrăsli.

De multe ori, în noi se dă o luptă. Din lupta aceasta care se dă ca pe un câmp de bătălie înăuntrul meu, între Dumnezeu şi diavol şi persoana mea, încep a mă cunoaşte.
În primul rând, constat că sunt o fiinţă tainică, greu de pătruns. Observ o continuă alternanţă între Dumnezeu şi diavol în mine. Constat o înclinare spre comoditate şi spre păcat şi, în acelaşi timp, o nestatornicie în lupta cu păcatul. Îmi dau perfect de bine seama că se cer în această luptă eforturi pline de eroism şi perseverenţă; de aceea, nu mă pot încrede numai în puterile mele omeneşti. Constat că, din toată această luptă, umilinţa este rodul miresmatic al mântuirii. Însă, eu pot să mă sensibilizez cu Sfântul Apostol Pavel în această baie binefăcătoare a umilinţei şi să simt că „Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (I Tim. 1, 15).
Hristos singur este Cel Ce ne poate da o inimă nouă, Cel Ce poate face din pietre fii ai lui Avraam şi din păgâni mucenici.

Dacă ne-am pierdut frumuseţea lăuntrică, să o redobândim prin căinţă şi mărturisirea păcatelor, fără de care nu există iertare, nici înnoirea inimii.

Se spune că Sfântul episcop Ambrozie al Milanului (†397) a aflat că împăratul Teodosie cel Mare ordonase un măcel în Tesalonic. Când a venit la Milano şi a vrut să se împărtăşească, episcopul l-a refuzat chiar în faţa uşilor împărăteşti. Împăratul s-a înfuriat şi i-a adus aminte lui Ambrozie de împăratul David care, deşi a săvârşit adulter şi l-a trimis pe generalul Urie la moarte ca să-i ia soţia, totuşi a rămas în istorie ca sfânt. „Până în prezent – i-a spus Sfântul Ambrozie – Măria Ta ai făcut numai păcatele lui David, nu şi pocăinţa lui. Fă şi pocăinţa lui şi atunci te voi împărtăşi”.

Împăratul a făcut pocăinţă publică în biserică. A stat în genunchi vreme îndelungată, înaintea poporului şi numai după aceea, episcopul Ambrozie l-a împărtăşit.

Iisus n-a venit pentru păcătoşi, pentru ca să le aprobe păcatul. El a venit pentru păcătoşi, pentru ca ei să se îndrepte. Şi numai aceia s-au bucurat de atenţia Lui, care s-au îndreptat. Fără mărturisirea greşelilor nu este nici dezlegare eliberatoare şi nici mântuire veşnică, căci Dumnezeu Se uită la inimă. În clipa în care aceasta devine curată, ea rodeşte alese virtuţi morale care dinamizează viaţa creştină şi o conduc spre ţinta ei supremă, spre sfinţenie sau desăvârşire.

Sfinţenia constă în a fi locuiţi de Hristos. Suntem sfinţi în măsura în care viaţa Sa ia locul vieţii noastre. Aceasta se întâmplă când inima noastră e vindecată de păcat şi îmbrăcată în mantia purităţii îngereşti.

Iubiţii mei,

Noi, adeseori, îi judecăm pe oameni după aparenţa exterioară, dar nu ca Dumnezeu, ai Cărui ochi privesc în inimă. Şi când El priveşte în sufletul nostru vrea să-l vadă curat, pentru ca să-Şi facă locaş întru el şi să ne dăruiască fericirea cerească.

Bine spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde este Hristos, acolo este paradisul”. Dacă păcatele fac interiorul paharului nostru murdar, să le mărturisim lui Hristos, Care poate să ne curăţească de toată întinarea şi să împărăţească pe altarul inimii noastre înnoite, ca să cineze cu noi şi noi cu El (cf. Apoc. 3, 20).

Este bine şi minunat să oferim Domnului jertfa lui Abel, jertfa unei cărni tinere şi frumoase, jertfa unei inimi care nu-L iubeşte decât pe Dumnezeul Cel viu, jertfa unei inteligenţe care se înclină în faţa Înţelepciunii divine, jertfa unui suflet de copil, care nu are alt gând decât acela de a plăcea Mântuitorului.

Acest lucru este posibil dacă ne îngrijim ca inima noastră să nu fie pământ bătătorit, nici pământ împietrit sau înecat de mărăcini, ci să fie asemenea pământului afânat, în care cuvântul şi harul lui Dumnezeu să aducă roadele faptelor bune.

Suntem datori să ne străduim, în toată vremea, a avea o inimă bună şi curată şi să împlinim cu perseverenţă şi cu iubire voia Stăpânului ceresc, oricât ne-ar costa acest efort duhovnicesc.

În acest fel, vom trăi în comuniune intimă cu Hristos Domnul, precum El Însuşi ne promite: „Dacă Mă iubeşte cineva, el va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi şi Noi vom veni la el şi Ne vom face locaş la el” (In. 14, 23). Amin.

IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

09 Octombrie 2015

Vizualizari: 555

Voteaza:

Duminica a XXI-a dupa Rusalii - Pilda semanatorului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE