Evanghelia Duminicii a XXII-a dupa Rusalii (Bogatul nemilostiv): "Zis-a Domnul: Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii, venind, lingeau bubele lui.
Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca tu ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; si acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti. Si, peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca aceia care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata nici cei de acolo sa treaca la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin. Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei. Iar el a zis: Nu, parinte Avraame, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai. Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti. (Luca XVI, 19-31)
Evanghelia Duminicii a XXII-a dupa Rusalii ne prezinta pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Aceasta pericopa este plina de invataturi duhovnicesti care ne arata ca, dupa moartea trupului, sufletul traieste si isi aduce aminte de toate faptele savarsite in timpul vietii pe pamant. Avem, deci, in Evanghelia de astazi marturia clara a Mantuitorului privind existenta si viata sufletului dupa despartirea sa de trup, dupa moartea fizica a omului.
Evanghelia ne spune adevaruri fundamentale pentru intelegerea legaturii care exista intre viata pamanteasca a omului si viata de dincolo de mormant a sufletului uman. Ea ne arata ca sufletul omului, dupa ce se desparte de trup, merge fie in comuniunea dreptilor si a sfintilor, fie in izolarea pacatosilor, adica fie in fericita existenta a raiului, fie in nefericita existenta a iadului. Aceasta precizare este deosebit de importanta, deoarece ea ne arata valoarea unica a vietii omului pe pamant. Desi viata omului pe pamant este una trecatoare, de ea depinde viata netrecatoare a sufletului dupa moarte, adica dupa despartirea sufletului de trup.
Vedem din pericopa evanghelica de astazi ca sufletul omului dupa despartirea sa de trup nu sta intr-o stare de nepasare, de indiferenta, intr-un somn sau intr-o amortire, ci sufletul are constiinta luminata si poate comunica acolo cu alte suflete, mai ales cu sufletele dreptilor din rai care au trait pe pamant in credinta, implinind voia lui Dumnezeu in viata lor.
De asemenea, vedem ca sufletele dupa moarte sunt constiente de starea in care se afla si de deosebirea care exista intre rai si iad. Focul despre care vorbeste Evanghelia de astazi, adica vapaia in care se afla sufletul bogatului nemilostiv, a fost talcuita de unii Sfinti Parinti ai Bisericii ca fiind o mustrare a constiintei, un regret, o suferinta a constiintei pentru faptele rele savarsite sau pentru binele pe care putea sa-l faca omul pe pamant, dar nu l-a facut. Cu alte cuvinte, focul nematerial al iadului este durerea vidului spiritual din sufletului omului nemilostiv, adica inuman.
Bogatul nemilostiv si saracul Lazar reprezinta doua persoane diferite, doua stari sociale diferite si doua stari spirituale diferite. Bogatul, spune Evanghelia, traia toate zilele sale in multa si mare slava. Era imbracat in porfira, vison si haine de in, adica in haine scumpe. Toata ziua se afla in veselie, in ospete, pe cand saracul Lazar era bolnav, plin de bube si suferind, iar la suferinta lui se adauga si multa singuratate. El nu mai era un om printre oameni, ci un om printre caini, pentru ca numai cainii erau aproape de el si ii lingeau bubele ca si cum i le-ar fi pansat. Cainii din jurul lui devenisera mai omenosi decat omul bogat si nemilostiv care nu-l considera pe Lazar ca fiind un om, ci un vietuitor intre animale. Vedem, deci, doua stari de viata umana diferite, una traita in lux, ospete si veselie, iar alta traita in saracie, suferinta si singuratate.
Aceasta prezentare a doua stari sociale si spirituale opuse, traite de doi oameni diferiti, ne arata ca Dumnezeu respecta libertatea omului de a-si trai viata pe pamant in mod diferit. Insa, dupa ce viata pamanteasca a bogatului s-a sfarsit, acesta a fost inmormantat. Ca atare, Evanghelia vorbeste numai despre trupul bogatului inmormantat, fiindca bogatul era numai trup, a trait numai biologic.
De multa vreme, el isi ingropase sufletul in trup, traind numai trupeste, nu duhovniceste. Sufletul sau, in loc sa induhovniceasca trupul sau, a devenit cu totul trupesc, 's-a facut tarana' inca din timpul vietii. Pe de alta parte, despre moartea saracului Lazar Evanghelia spune ca sufletul acestuia a fost dus de ingeri in ceruri, 'in sanul lui Avraam', adica in fericita comuniune a dreptilor care in timpul vietii lor pamantesti au implinit voia lui Dumnezeu, rugandu-se Lui si rabdand toate incercarile, necazurile si suferintele, cerand ajutorul Sau.
In partea a doua a Evangheliei de astazi vedem cum se schimba starea vietii bogatului si a vietii saracului. Bogatul nemilostiv, cel care pe pamant a trait numai in placeri materiale, in consum de alimente si in confort de haine frumoase, acum se chinuieste in vapaia iadului. Iar saracul Lazar, cel care a trait flamand si insetat, bolnav si neglijat de oameni, se afla acum 'in sanul lui Avraam', adica in comuniunea dreptilor care si-au pus nadejdea numai in ajutorul lui Dumnezeu.
Ne putem intreba ce fapte a facut unul sau altul dintre acesti doi oameni pe care ni-i prezinta Evanghelia. In general se spune ca fiecare om va fi judecat dupa faptele sale bune sau rele, incat va fi partas al fericirii raiului, daca a facut fapte bune, sau se va chinui in iad, daca a facut fapte rele. Nu cunoastem nici faptele rele ale bogatului nemilostiv, nici faptele bune ale saracului Lazar; Evanghelia nu le pomeneste. Nu se spune pentru care fapte rele a fost trimis bogatul nemilostiv in iad, nici pentru care fapte bune a fost trimis saracul Lazar in rai. Se spune doar ca se cuvenea ca cel care a trait in fericire trecatoare pe pamant sa fie acum nefericit, iar cel care a suferit pe pamant sa se bucure acum in ceruri.
La prima lectura, Evanghelia ne ajuta sa intelegem ca exista o dreptate a lui Dumnezeu, o lege a compensatiei, a echitatii. Cei care s-au bucurat prea mult de cele materiale in lumea aceasta, fara a multumi lui Dumnezeu pentru darurile primite si fara a fi milostivi cu cei mai saraci decat ei, nu se vor mai bucura de fericire in viata de dincolo de mormant. Daca citim totusi mai atent, observam ca cei doi oameni, adica bogatul nemilostiv si saracul Lazar, nu au fost judecati in primul rand dupa faptele lor, ci dupa starea duhovniceasca a vietii lor.
Bogatul nemilostiv a trait intr-o stare spirituala de totala decadere. El nu multumea lui Dumnezeu pentru ca i-a dat bogatie, sanatate si viata fara tulburare, nici nu avea mila de cei saraci. Prin urmare, nerecunostinta, nepasarea si nemilostivirea l-au 'coborat' pe bogatul nemilostiv in iad, pentru ca el devenise deja inuman sau subuman. A ajuns in starea de singuratate a iadului, fiindca n-a adunat in suflet nici un dram de iubire smerita si milostiva, singura care-l putea ajuta sa se apropie de Dumnezeu Cel milostiv si sfant.
Decaderea spirituala a bogatului nemilostiv sau starea sa de dezumanizare se vede in faptul ca el nu era nici recunoscator fata de Dumnezeu, nici milostiv fata de oamenii saraci. Deci, pe langa faptul ca era nerecunoscator lui Dumnezeu pentru bogatia materiala, bogatul nemilostiv a devenit si insensibil sau nepasator fata de suferinta semenilor sai. El a devenit indiferent fata de suferinta saracului Lazar pe care il vedea zilnic zacand aproape de casa sa. Prin urmare, tocmai fiindca n-a trait pe pamant in comuniune milostiva cu semenii sai, bogatul nu poate ajunge in comuniunea celor milostivi, adica in rai, in Imparatia lui Dumnezeu Cel milostiv, ci sufletul lui coboara la starea nefericita a iadului spre care el s-a indreptat in mod liber prin nepasare spirituala si lacomie materiala dezumanizanta.
Intrucat bogatul nemilostiv traia intr-o stare de autosuficienta, de multumire de sine, de apreciere de sine, de preocupare exclusiva de sine, el nu se mai gandea nici la Dumnezeu, datatorul vietii si al fericirii, nici la saracii si bolnavii nefericiti, care aveau nevoie de ajutorul lui. Prin urmare, putem intelege mai bine ca bogatul nemilostiv a fost osandit nu atat pentru faptele lui rele, cat pentru nerecunostinta, nepasare si nemilostivire, adica pentru binele pe care putea sa-l faca, dar nu l-a facut sau pentru ca a confundat libertatea cu lenevia spirituala.
Pe de alta parte, vedem pe saracul Lazar care este dus de ingeri in rai nu atat pentru ca ar fi facut multe fapte bune, cat pentru starea imbunatatita a sufletului sau. Binele pe care l-a savarsit saracul Lazar consta in curatirea, luminarea si imbogatirea sufletului sau prin virtutea rabdarii cu nadejde in Dumnezeu, fara razvratire, prin neosandirea aproapelui, nici macar a bogatului nemilostiv, prin tacerea sa smerita si pasnica. Desi sarac din punct de vedere material, totusi Lazar si-a imbogatit sufletul cu virtuti multe; desi vietuitor cu trupul in lume, el a trait sufleteste in singuratate ca un pustnic, care imblanzeste animalele sau pacifica patimile prin smerenia sufletului sau.
Evanghelia de astazi ne arata ca saracul Lazar este rasplatit cu bucurie vesnica pentru starea sfanta a sufletului sau. Numai pentru ca avea inainte de moartea fizica un suflet bun, el se bucura dupa moarte de bunatatile ceresti netrecatoare. Desi sarac si bolnav, Lazar nu s-a suparat pe Dumnezeu, nu s-a razvratit, nu a cartit, nu a zis: 'Doamne, de ce eu sunt atat de sarac, iar bogatul acesta nemilostiv atat de avut? De ce eu sunt atat de bolnav, iar el atat de sanatos? De ce esti nedrept cu noi?' Ci, in tacere pasnica si smerita rabdare, saracul Lazar si-a intarit, luminat si modelat sufletul sau in bunatate. Desi era foarte singur, saracul Lazar nu s-a plans de singuratatea sa, ci s-a bucurat de prietenia cainilor care devenisera mai solidari sau mai omenosi cu el decat oamenii indiferenti si nemilostivi.
Evanghelia de astazi ne descopera un adevar fundamental. Si anume ca in fata lui Dumnezeu nu conteaza numai multimea faptelor bune, ci in primul rand conteaza bunatatea sufletului. Daca multele fapte bune pe care le-am savarsit ne duc la mandrie si lauda de sine, atunci nu ne-am imbogatit cu adevarat sufletul. Numai cand faptele bune sunt unite cu smerenia, cu rabdarea, cu rugaciunea, cu zidirea duhovniceasca a sufletului bun, atunci starea sufletului nostru devine o stare binecuvantata si mantuitoare. Cu alte cuvinte, vedem ca iadul sau raiul incep inca din lumea aceasta in sufletul nostru. Cand cultivam bunatatea si milostivirea, ne deschidem spre rai, spre bunatatile netrecatoare ale lui Dumnezeu. Iar cand in sufletul nostru cultivam nepasarea, nemilostivirea, rautatea, egoismul, atunci noi insine, in mod liber, ne indreptam spre iad, inteles ca existenta chinuita, egoista sau individualista, fara comuniune de iubire smerita si milostiva.
Evanghelia ne mai arata ca sufletul bogatului nemilostiv din iad poate comunica spiritual, dar nu poate avea comuniune cu cei milostivi, cu Avraam si cu dreptii din rai, nici nu-si poate schimba singur starea existentiala in care se afla, pentru ca n-a cultivat comuniunea iubirii milostive cat a trait pe pamant. Cererea bogatului nemilostiv catre Avraam, parintele spiritual al celor credinciosi, de a-i alina suferinta cauzata de vapaia focului nu primeste raspuns pozitiv, pentru ca nici el n-a alinat suferinta lui Lazar cel sarac si bolnav. De asemenea, nici cererea sa ca vreunul dintre cei morti sa mearga in lume sa spuna celor cinci frati ai lui sa se pocaiasca nu este ascultata: 'Si i-a zis Avraam: daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti' (Luca 16, 31). Deci, cine nu asculta de Dumnezeu si de sfintii Lui in timpul vietii pamantesti nu va fi ascultat de acestia cand va trece la cele vesnice.
Evanghelia de astazi ne invata ca omul trebuie sa implineasca voia lui Dumnezeu tot timpul urmand pilda si invatatura dreptilor si sfintilor, nu asteptand minuni la tot pasul si mai ales invieri din morti. De ce? Pentru ca invierea sufletului din moartea pacatului prin rugaciune, pocainta si fapte bune este mai necesara decat a vedea morti inviind din mormant. Din ce motiv? Deoarece invierea mortilor din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, insa invierea sufletului din moartea pacatului cere si osteneala din partea omului, dupa cum spune Sfantul Isaac Sirul.
Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu sa intelegem ca judecata Lui este dreapta si ca ea tine seama de libertatea noastra de a alege viata traita in comuniune cu Dumnezeu, sau in uitare de Dumnezeu, de a trai viata in iubire milostiva fata de oameni, sau in nepasare fata de ei. Dumnezeu este vesnic fericit deoarece este vesnic bun si milostiv. Iar daca si noi devenim buni si milostivi, ne bucuram pururea de fericirea raiului, de iubirea Lui milostiva.
Dupa cum se vede si in picturile unor manastiri din Bucovina (Voronet, n.a.), raiul sau iadul, ca stari spirituale diferite in care intra sufletul omului, are legatura cu taina libertatii si a iubirii omului. Daca iubim sau nu iubim pe Dumnezeu, daca iubim sau nu iubim pe semenii nostri, atunci ne vom impartasi de fericirea raiului sau de nefericirea iadului. Raiul este bucuria comuniunii de iubire a oamenilor cu Dumnezeu si cu semenii lor, iar iadul este suferinta neimplinirii sau durerea vidului spiritual din sufletul omului ca nu a raspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu cat timp a trait pe pamant. De aceea, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa ne daruiasca puterea de a ne aduce aminte de El tot timpul, de a-I multumi pentru binefaceri si a-I cere ajutorul, de a fi sensibili la suferinta semenilor nostri care sunt saraci, bolnavi si intristati.
Din Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos se inspira Biserica noastra cand organizeaza camine pentru batrani, pentru copii, pentru orfani, cantine pentru saraci, bolnite, farmacii, cabinete medicale si spitale. Evanghelia ne invata ca de modul in care noi traim taina iubirii milostive in mod liber aici pe pamant depinde fericirea sau nefericirea noastra vesnica dincolo de mormant.
Sa ne ajute Dumnezeu sa intelegem cat de pretioasa este viata noastra pe pamant ca pregatire pentru viata vesnica fericita. Prin cuvantul bun, rugaciunea pentru altii, ajutorarea saracilor, cercetarea bolnavilor realizam ceea ce spune poporul nostru luminat de Sfanta Evanghelie: 'Dar din dar se face rai'. Daruind noi altora din cele ce am primit de la Dumnezeu si le-am cultivat, prin rugaciune si munca, dobandim raiul sau fericirea vietii vesnice, spre slava lui Dumnezeu, bucuria ingerilor si mantuirea noastra.
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.
Pe aceeaşi temă
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.