Predica la vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor

Predica la vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor Mareste imaginea.

Să nu ne lăsăm învinşi de diavol.

Dreptmăritori creştini,

Sfânta Evanghelie a zilei ni-L înfăţişează pe Mântuitorul intrând în ţinutul muntos al Gadarei, spre răsărit de Marea Galileei. Aici a întâlnit un om care era chinuit în trup şi în suflet de diavolul. Domnul l-a izbăvit de neputinţă pe acest nenorocit care acum era bucuros că a trecut de sub stăpânirea Satanei sub stăpânirea lui Hristos.

De la căderea strămoşului Adam şi cât va fi lumea, diavolul caută să-i facă pe oameni să păcătuiască şi să-i atragă şi pe ei în întunericul cel mai dinafară. Credinciosul trebuie să sesizeze lucrarea celui necurat şi să nu se lase prins în mrejele sale.

Fiindcă Fiul lui Dumnezeu ne-a eliberat din robia diavolului şi a morţii, noi suntem datori să-L slujim numai pe Hristos, mărturisind prin viaţa noastră „cât bine ne-a făcut nouă Domnul” (cf. Lc. 8, 39).

Iubiţi credincioşi,

Viaţa este ca un joc şi sunt două echipe care joacă, a lui Hristos şi a diavolului. E bine să privim la noi înşine, în fiecare zi, şi să zicem: „De partea cui sunt, într-adevăr; a lui Hristos ori a diavolului?”.

Când alegem echipele într-un joc sportiv oarecare, noi nu cunoaştem rezultatul final. Dar când este vorba de jocul vieţii, noi ştim dinainte care este echipa câştigătoare. Echipa lui Hristos este cea care va câştiga întotdeauna.

Când Iisus va veni iarăşi la sfârşitul veacurilor, El va zdrobi tot răul şi va aşeza Împărăţia Sa veşnică. Membrilor echipei Sale le va zice: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă, de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34).

Pentru a fi părtaşi la astfel de fericire, trebuie să căutăm cu inimă curată pe Dumnezeu şi fără îndoială, Îl vom vedea (cf. Mt. 5, 8). O astfel de dorinţă am exprimat-o la Botez, când am declarat că ne lepădăm de Satana „şi de toate lucrurile lui şi de toţi slujitorii lui şi de toată slujirea lui şi de toată trufia lui”.

Cei mai mulţi oameni cred, în mod greşit, că locul de şedere al diavolului este iadul. Nu este întocmai aşa, deoarece câmpul lui de lucru este pământul, sunt sufletele omeneşti. De aceea, Sfânta Scriptură îl numeşte pe Satana „stăpânitorul acestei lumi” (In. 14, 30).

Se povesteşte undeva că un ţăran, plecând la câmp, i-a lăsat pe cei trei copii acasă, sfătuindu-i să aibă grijă şi să nu îngăduie cuiva să intre în casa lor. Venind hoţii, i-au momit pe copii cu bomboane şi vorbe dulci. Uşa casei le-a fost deschisă şi hoţii au furat şi au plecat.

Aşa păţeşte şi creştinul, care trebuie să aibă multă grijă de casa sufletului său. Însă venind tâlharul diavol, îl amăgeşte pe om cu vorbe dulci şi cu şoptiri viclene, punându-şi miere pe buze şi prefăcându-se în înger de lumină.

Diavolul este o fiinţă adânc înrăită, stăruitor în a amăgi, neodihnit în a face răul, ceea ce înseamnă că, în lupta noastră contra lui, ne trebuie o deosebită limpezime a dreptei judecăţi şi totodată, o necontenită străduinţă.

Textele Sfintei Scripturi mereu ne atenţionează că „diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Pt. 5, 8) şi „păcatul cu uşurinţă ne împresoară” (Evr. 12, 1). Dar aceste constatări nu ne deznădăjduiesc, ştiind că avem în ajutor puterea părintească a lui Dumnezeu, Care este credincios şi Care nu va îngădui să fim ispitiţi mai mult decât putem, ci odată cu ispita va aduce şi calea de a ieşi din ea, ca să o putem răbda (cf. I Cor. 10, 13).

Atacurile Satanei, care au început în cursul istoriei, vor continua până când Dumnezeu începe să tragă cortina peste această dramă înspăimântătoare, la Armaghedon.

Satana, acest formidabil monstru de răutate, va face tot ce-i stă în putere pentru a ne face să ne încredem în noi înşine în loc să ne încredem în Hristos. Dar numai Hristos poate să ne salveze şi El ne va izbăvi dacă ne vom preda vieţile noastre Lui şi dacă ne vom încrede în biruinţa Sa asupra iadului, prin Cruce şi prin Înviere. „Că aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (In. 3, 16).

Demonizarea este o robie cumplită. Este tragedia vieţii noastre prinsă în ghearele lui Antihrist! Adevărata viaţă este libertate. Viaţa autentică este independentă în faţa oricărui rău, a oricărui păcat. Nici într-o robie nu este fericire, cu atât mai mult nu este fericire în robia diavolului, fiindcă el ucide tot ce este bun în noi, aprinde cele mai josnice patimi şi ne face să avem oroare faţă de prezenţa lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel declară că aceste duhuri sunt răspândite în văzduhuri (Efes. 6, 12), adică în spaţiul dintre pământ şi cer, în jurul nostru pretutindeni, că stăpânesc întunericul acestui veac, adică întind întunericul peste viaţa aceasta şi nu ne lasă să străbatem la lumina de dincolo de ea.

Aceste duhuri rele ne leagă de suprafaţa lucrurilor, făcându-o frumoasă, înfăţişând-o ca pe o veşnică realitate. Această suprafaţă stricăcioasă, dar atrăgătoare, o poate dărui Satana şi o promite şi lui Hristos pe Muntele Carantaniei (Mt. 4, 9).

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „faţa diavolului este poleiala plăcerii prin care pune stăpânire peste orice suflet, îl vrăjeşte şi îl amăgeşte”.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne povăţuieşte astfel: „Iubiţilor, nu daţi ascultare oricărui duh..., ci ispitiţi duhurile de sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.

Orice duh care mărturiseşte pe Hristos, venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume” (I In. 4, 1-3).

Iar Sfântul Vasile cel Mare spune: „Plină de amărăciune este lumea pentru cel ce se ţine de ea cu dragoste şi cu patimă. Una este slava trupească şi alta este a firii celei fără trup. Că nu-i cu putinţă să se îndulcească omul de amândouă slavele, întrucât nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”.

Sfântul Apostol Iacob întreabă: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?” (Lc. 4, 4).

Una din cele mai celebre afirmaţii din secolul al XIX-lea a fost rostită de naturalistul Henry David Thoreau: „Dacă cineva nu trăieşte în pas cu semenii săi, poate este din cauză că aude un toboşar diferit”.

Comentând pledoaria pe care Thoreau o aduce în sprijinul ciudăţeniilor lui personale, noi creştinii putem spune că dacă urechea noastră interioară a fost acordată la muzica cerului, auzim bătăile tobelor cereşti.

Trebuie să umblăm aşa cum a umblat Hristos (I In. 2, 6), căci dacă umblăm în pas cu lumea, atunci nu suntem în cadenţă cu cerul. Dumnezeu şi păcatul stau pe două planuri opuse. Nimeni nu poate întoarce faţa către Dumnezeu până ce mai întâi nu întoarce spatele păcatului. Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu până ce mai întâi nu urăşte păcatul, care poate face din om un demonizat.

Viaţa noastră pe pământ este o luptă neîncetată cu potrivnicul nostru cel învechit în răutate, cu Satana, care nu e un vrăjmaş obişnuit. El are o experienţă de mii de ani şi are o imensă armată de demoni care să-l ajute, fiindcă mulţi îngeri au fost aruncaţi din cer împreună cu Lucifer.

Să ne fie limpede că nu ne putem măsura cu diavolul şi cu demonii lui, fapt pentru care avem nevoie de întăriri cereşti. Cu Hristos, Care „a călcat moartea şi pe diavol a surpat”, noi putem birui orice ispită şi răutate care ne împresoară.

Dumnezeu mai degrabă va trimite pe toţi îngerii din cer spre salvarea noastră decât să ne vadă învinşi de diavol, de „cel care înşală pe toată lumea” (Apoc. 12, 9).

Iubiţii mei,

Datoria noastră este să cerem ajutorul lui Hristos, Care a venit în lume „ca să strice lucrurile diavolului” (I In. 3, 8). La aceasta ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel: „Întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei lui” (Efes. 6, 10). O astfel de întărire contra duhurilor necurate se realizează prin trei arme duhovniceşti: trezvia, rugăciunea şi semnul Crucii.

TREZVIA este prima armă necesară pentru a nu cădea în cursele perverse ale amăgitorului. Diavolul nu poate face nimic decât dacă ne învoim cu propunerile lui. Un Avvă din pustie spune: „Dacă-i dai (n.n. diavolului) şuviţe, el împleteşte funii”. De aceea, ni se cere vigilenţă, adică paza minţii şi paza inimii, ca nu cumva un gând necurat sau un sentiment rău să ne ducă la păcat.

RUGĂCIUNEA este a doua armă prin care-l putem birui pe diavol, căci Domnul spune: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post” (Mc. 9, 29). Sfântul Ioan Scărarul zice: „Biruieşte-i pe potrivnici cu numele lui Iisus, chemându-L cât mai des, că o armă mai puternică nu vei găsi în cer, nici pe pământ”.

SEMNUL CRUCII este al treilea mijloc necesar pentru a avea izbândă împotriva duhului viclean, precum arată o cântare liturgică: „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat nouă!”. Sfântul Chiril al Ierusalimului afirmă: „Precum câinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi dracul fuge de Crucea care-i aminteşte că prin ea a fost biruit”.

Iisus Hristos trece necontenit prin Gadara noastră şi este gata să-i elibereze de duhurile satanice pe toţi care-L urmează şi luptă sub steagul Său.

Aşadar, să nu ne temem, pentru că Domnul nostru, Care a spulberat tirania diavolului, ne promite: „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma” (Lc. 10, 19). Amin.

IPS Irineu Pop-Bistriţeanul

21 Octombrie 2015

Vizualizari: 1234

Voteaza:

Predica la vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE