Vindecarea demonizatilor din Gadara

Vindecarea demonizatilor din Gadara Mareste imaginea.

Vindecarea demonizatilor din Gadara (Luca 8, 27-39, Matei 8, 28; Marcu 5,1)

a) Hristos în Gadara
Evanghelistul Matei ne spune că erau doi demonizaţi în Gadara (v. Matei 8, 28), în timp ce Luca prezintă doar un demonizat (v. Luca 8,27). La urma urmei, cine spune „adevărul"? Se pare că demonizaţii erau doi, dar doar unul avea înăuntru mulţi demoni (v. Luca 8, 30) şi Luca se concentrează pe acesta. Apoi, pe de o parte Matei povesteşte de doi demonizaţi în ţinutul gherghesenilor, pe când Luca menţionează ţinutul gadarenilor. Ţinutul gherghesenilor, unde se găseau stâncile de pe care au căzut porcii, aparţinea de oraşul Gadara. Prin urmare, Matei şi Luca spun acelaşi lucru. Să vedem deci cum s-a petrecut această minune.

Hristos Se găsea în Capernaum (în primul an al vieţii publice). Lucra zi şi noapte la mântuirea poporului Său. A socotit că trebuie să meargă vizavi (peste lac), în ţinutul Gadara, pentru a vindeca un om demonizat şi a-i elibera pe oameni de prezenţa înfricoşătoare a demonilor.

I-a luat pe ucenici, a intrat în corăbioară şi a trecut, după o călătorie pe o mare tulburată, în Gadara (v. Luca 8, 22-26). Dar demonizatul cutreiera, nu stătea în casă. Stătea ori prin morminte (v. Luca 8, 27), ori în pustiu (v. Luca 8, 29). Hristos venea să-l vindece. Şi unde ar fi trebuit să-l găsească? Dacă era om simplu, ar fi trebuit să caute prin morminte sau prin locurile pustii, unde l-ar fi putut găsi. Insă lucrul ăsta nu era şi pentru Hristos, deoarece El, fiind Dumnezeu, Domn a toate, fireşte că era şi stăpân al demonilor. Şi, pe când demonizatul era în morminte, a primit „poruncă" nevăzută de la Atotputernicul Hristos să lase mormintele şi să iasă în întâmpinarea Lui. Şi, de cum Hristos a ieşit pe uscat, demonizatul I s-a şi înfăţişat. Şi în timp ce-l păzeau legat în lanţuri şi-n obezi, el, sfărâmând legăturile, era gonit de demon în pustiu (Luca 8, 29), de cum L-a văzut pe Hristos a strigat şi a căzut dinainte-I, s-a predat atotputerniciei lui Hristos. Cât şi-ar fi dorit să ia drumul pustiului, să fugă în munţi, dar a fost imobilizat de puterea nevăzută a lui Hristos! îngenuncheat, I-a spus lui Hristos cu glas mare: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? (Luca 8, 28); deşi îl vedea prima oară pe Hristos, îi cunoştea deja numele. Ştia că este Fiul Celui Preaînalt. Şi alţii care sunt slujitori diavolului - magi, mediumuri etc. - pot, datorită diavolului, să aibă oarecare „daruri": să cunoască, să-ţi spună cine eşti, ce meserie ai sau altele legate de tine!

In continuare, demonizatul Il roagă pe Hristos: Rogu-Te, să nu mă chinuieşti... (Luca 8, 28), adică să nu-l trimită de pe acum în adânc (v. Luca 8, 31), iar Hristos i-a făcut hatârul1. Continuarea o cunoaştem: diavolul a ieşit din om, a intrat în porci şi aceştia s-au aruncat în mare şi s-au înecat. Iar locuitorii acelui ţinut L-au rugat pe Hristos să plece din oraşul lor, că erau cuprinşi de frică mare (Luca 8, 37), iar lisus a luat corabia şi S-a întors în Capernaum. Acolo deja pe ţărm îl aştepta multă lume (v. Marcu 5, 21). Şi, deşi era obosit, Şi-a continuat lucrarea Sa.

A fost nevoie de patru ore pentru a ajunge din Capernaum în Gadara şi de alte patru ca să Se întoarcă, în total opt ore. Atâtea ore Şi-a dedicat pentru vindecarea unui singur om demonizat şi pentru a aduce mângâiere aceluia, familiei sale şi întregii regiuni. Pentru a-l învia pe fiul văduvei din Nain Şi-a alocat o zi pentru a merge şi alta pentru a Se întoarce. Două zile. Pe un drum rău. Asta este o fărâmă din ce a făcut Hristos pentru om, raportat la jertfa cea mare, dureroasă, sângeroasă, pe care a făcut-o pentru noi toţi.

Hristos a venit pe pământ cu un singur scop: să-l slujească pe om. A spus-o El însuşi: Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci să slujească, să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10, 45). A şi făcut asta mai mult decât oricine pe pământ. Nimănui nu i-a refuzat ajutorul. Nimănui nu i-a spus: „Nu pot ajunge la tine." Nimănui nu i-a spus: „Pe tine nu te voi face bine."

Da, nimeni nu s-a ostenit, nu a asudat atât de mult de dragul Oc menilor păcătoşi. Şi cu siguranţă nimeni nu s-a jertfit pentru ei. Asta a făcut-o doar Hristos de dragul nostru, al celor păcătoşi, de aceea are şi „dreptul" de a fi slăvit ca Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

b) Diavolul - chinuitor al oamenilor

Pericopa evanghelică (Luca 8, 27-39) ne zugrăveşte în cele mai vii culori cum se comportă diavolul faţă de om, dar şi cum îl vrea pe om.

Demonizatul din Gadara nu purta haine, ci umbla gol. La fel îl vrea diavolul pe om: gol să se plimbe prin pieţe, pe drumuri. De aceea şi instrumentele lui, magii şi ceilalţi, îl invocă goi pe satana, îşi ticluiesc vrăjile lor goi. La fel fac şi sataniştii: îl adoră pe diavol goi.

Demonizatul din Gadara nici în casă nu trăia, ci prin morminte (v. Luca 8, 27) şi, deşi îl legau cu lanţuri şi la picioare, rupea legăturile şi fugea în pustiu (v. Luca 8, 29). Slăbiciunea lui erau mormintele şi pustiul, adică acolo unde nu există viaţă, unde e doar moarte, pentru că însuşi diavolul este ca o întrupare a morţii duhovniceşti. De aceea, şi ai săi - magii, sataniştii şi ceilalţi - fac tot ce fac pentru acela printre morminte, în loc pustiu. De aceea au ca steag capul de mort. De aceea, Hristos, pentru a-l război pe diavol, a mers „acasă" la el, în pustiu (v. Matei 4,1). De aceea, atunci când a văzut că monahii se sălăşluiesc în pustiuri, făcându-l să piardă teren, s-a pornit împotriva monahilor, nu i-a lăsat deloc în pace. Demonii îngrozeau lumea cu urletele lor, cu pietrele aruncate, forţându-i pe monahi să se roage cu trezvie toată noaptea.

„Legiunea" era o parte a armatei romane, constituită din 4200 până la 6000 de soldaţi, alături de 300 de cai de război. Atâţia demoni avea în el demonizatul din Gadara. Gândiţi-vă cât îl chinuiau pe om, dar şi întreaga regiune! Acum, văzând că le vine sfârşitul, au vrut să se răzbune pe săteni, distrugându-le avuţia. Ceea ce au şi făcut. Au intrat în porci (cu care sătenii îşi întreţineau familiile), iar aceştia s-au aruncat în mare şi s-au înecat. Să urmărim amănuntele. Porcii nu au mers nici în spate, nici la dreapta, nici la stâng pentru a se feri de mare, ci s-au adunat toţi, s-au făcut ca un trup, şi acesta a alergat către distrugere. S-au aruncat în prăpastie, au căzut în mare şi s-au înecat - în jur de două mii de porci! O privelişte înfricoşătoare! Să vezi mii de hoituri de porci în apa mării! Iată lucrarea demonilor: distrugere şi moarte!

Hristos a permis demonilor să intre în porci şi să-i arunce în mare, pentru ca gadarenii să-şi dea seama ce pericol, ce „bombă nucleară" aveau de ani de zile lângă satul lor; să se gândească că ceea ce au făcut demonii porcilor ar putea să le facă oricând şi lor şi copiilor lor şi nepoţilor lor. Acum Hristos i-a ferit de acest coşmar. Ar fi trebuit deci să alerge la Hristos să-I mulţumească, să-L roage să rămână veşnic cu ei. Ei au alergat la Hristos, dar nu pentru a-I mulţumi, ci pentru a-L ruga să plece de la ei, fiindcă îi cuprinsese frică mare. De ce se temeau? Cine ştie ce gândeau în mintea lor bolnavă! Pe demonizat l-au răbdat atâţia ani lângă satul lor. Pe Hristos nu L-au răbdat nici măcar o oră în plus.

Hristos însă nu a stat să Se justifice, să le explice că sunt buni, iubitori de oameni, pentru că orice le-ar fi spus, n-ar fi înţeles şi doar s-ar fi înfuriat. Nici nu i-a ameninţat, zicându-le: „Staţi locului! Aţi văzut câtă putere am. Nu plec niciunde, voi sta, şi dacă îndrăzniţi, goniţi-Mă!", aşa cum ar fi făcut cei cu putere, dar fără dragoste. El însă, fără să le zică nici un cuvânt, a intrat în corabie şi S-a întors în oraş (v. Luca 8, 37). Domnul: întotdeauna bun şi fără ţinerea de minte a răului.

Intre timp, demonizatul, de cum a fost vindecat, a fugit acasă la el, s-a îmbrăcat şi s-a întors la Hristos şi stătea lângă El, iar când Hristos a vrut să plece, L-a rugat să-l ia cu El. In timp ce consătenii lui I-au zis lui Hristos să plece de la ei. Dar iată, Domnul îi zice: Intoarce-te la casa ta şi spune cât a făcut Dumnezeu pentru tine (Luca 8,39). Da, Domnul vrea să mărturisim minunile Sale, pentru a fi slăvit sfântul Său nume, pentru a-l îndepărta pe diavol şi a cântări credinţa noastră.

c) Inrobirea de patimi
Demonizatul descris de Evanghelistul Luca semăna cu o fiară neîmblânzită. Nimeni nu putea să-l imobilizeze. Deşi îl legau la mâini şi la picioare cu lanţuri, acesta le rupea şi fugea. Nu purta haine, umbla gol; nu stătea în casă, ci în morminte. Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o omilie, îl aseamănă pe omul demonizat cu omul care este robit de patimi, mai ales de patima desfrânării şi a iubirii de argint. Să vedem amănunţit, într-o redare liberă, explicaţia lui, plină de semnificaţii.

Omul care se zvârcoleşte în mocirla păcatului seamănă duhovniceşte cu porcii. De aceea, e biruit repede de demoni. Dacă va semăna pe de-a-ntregul cu porcii, va fi mort duhovniceşte (atunci nu diferă cu nimic de omul demonizat; decade mai rău decât cel demonizat). Pe demonizat nu-l puteau ţine cu nimic. Il legau cu lanţuri, pe care le rupea şi fugea. Omul care este rob patimilor sale nu poate fi îmblânzit cu nimic: nici cu sfaturi, nici cu ameninţări, nici cu mulţime de oameni, nici cu lanţuri, cu nimic similar.

Exemplu este curvarul. Nu diferă cu nimic de cel demonizat. Demonizatul umbla gol? La fel şi curvarul. Poate nu este gol trupeşte, dar este gol sufleteşte. Poate să nu-şi rănească trupul cu pietre, dar face ceva mai rău: îşi răneşte sufletul cu păcate. Cine va putea să lege un astfel de om? Cine va putea să-l împiedice de la patima care nu-l lasă să se liniştească, ci-l face să alerge neîncetat prin morminte? Căci cu mormintele seamănă locurile de păcat: sunt pline de putregai şi emană o putoare înfiorătoare.

La acelaşi nivel se învârte şi iubitorul de arginţi. Demonizatul (diavolul) poate să-i sfideze pe oameni, însă nu-L poate sfida pe Hristos: a ascultat imediat porunca Lui şi a ieşit din om. Dimpotrivă, iubitorul de argint nu ascultă porunca Domnului. In fiecare zi II aude pe Domnul zicând: Nu puteţi fi robi şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (Matei 46,24) şi ameninţându-l cu iadul şi cu pedepse nesfârşite, însă acesta nu se îndreaptă. Asta desigur nu pentru că este mai puternic decât Hristos, ci pentru că Hristos nu vrea să ne facă virtuoşi fără să vrem şi noi.

Precum omul demonizat este legat cu multe legături, aşa este şi iubitorul de arginţi. Se leagă cu dizgraţia lumii, cu frica de judecată, cu ameninţarea judecătorilor şi cu celelalte, mai multe, însă aceste legături le rupe şi scapă de toate. Dacă cineva ar lua toate legăturile de pe el, atunci ai vedea limpede că demonul pe care-l are înăuntru este mult mai fioros şi mai înfometat, mai pornit decât cel care a ieşit din omul demonizat. E ca şi cum ar trăi şi acesta în pustiu, deşi el stă în centrul oraşului, pentru că cine dintre oamenii care au minte ar vrea să convieţuiască cu un astfel de om?

Cel puţin eu - continuă Sfântul Ioan Gură de Aur - aş prefera să trăiesc împreună cu o mulţime de demonizaţi, decât cu un astfel de om, care suferă de o astfel de boală. Şi faptul că nu greşesc în ceea ce vă spun e dovedit de însuşi comportamentul lui. Este atât de bolnav, încât îl vede ca duşman şi pe cel care nu l-a nedreptăţit în vreuri fel, şi-l ameninţă cu multe rele, în timp ce demonizatul îşi întoarce boala doar împotriva sa, chinuindu-se doar pe sine. Şi nu-i numai asta: demonizatul, orice face, face fără conştientă, în timp ce iubitorul de argint orice face, face cu premeditare (Omilia a XXVIII-a la Evanghelia după Matei, redare liberă, P.G. 57:355-356).

Aceste cuvinte ale Sfântului Ioan ar trebui să ne trezească, să ne dăm pe faţă, să ne cercetăm - nu cumva ascundem în noi vreun „demon"? Căci demonii sunt mulţi. Şi sigur vom descoperi ceva. Poate chiar legiuni. Altfel, am fi putut fi sfinţi. Aceasta ne-ar arăta urât? Dacă da, atunci iată primul demon de scos: trufia. Păzeşte-ne, Doamne!

ARHIMANDRIT VASILIOS BACOIANIS
TAINE ŞI DESCOPERIRI ÎN EVANGHELIILE DUMINICILOR, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "TAINE ŞI DESCOPERIRI ÎN EVANGHELIILE DUMINICILOR"

Nota:
1 Dacă Hristos a ascultat rugăciunile demonilor de a nu-i trimite încă în iad, cu cât mai mult ascultă rugăciunile Bisericii, care se fac pentru odihna celor morţi! Chiar şi cel mai scurt „Doamne, miluieşte!" spus pentru cei morţi, o lumânare cât de mică aprinsă pentru sufletele lor, un bănuţ dat unui sărac pentru sufletele lor îi va răcori. Amintiţi-vă: bogatul din iad cerea o picătură de apă! (v. Luca 8,28).


 

18 Octombrie 2016

Vizualizari: 770

Voteaza:

Vindecarea demonizatilor din Gadara 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE