Predica la Duminica XXIV dupa Rusalii

Predica la Duminica XXIV dupa Rusalii Mareste imaginea.

Predică la Duminica XXIV-a după Rusalii
(Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea femeii cu curgere de sânge)

„Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit!ˮ (Luca 8, 48)

Fraţi creştini,
Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii ne arată că mai-marele sinagogii din Capernaum, pe nume Iair, avea o fiică de doisprezece ani care se zbătea între viaţă şi moarte. Aceasta era singurul copil pe care îl avea Iair. Auzind el de Mântuitorul Iisus Hristos că a vindecat o mulţime de bolnavi, şi-a făcut loc printre cei care-L împresurau pe Iisus, a îngenuncheat la picioarele Lui, i-a spus durerea sa şi L-a rugat să meargă la casa lui pentru a vindeca pe fiica sa grav bolnavă.

Iair avea, într-o măsură, credinţă în Hristos, dar această credinţă a lui nu o ajungea nici pe departe pe cea a sutaşului roman din Capernaum. Pe când acesta îl oprea pe Hristos să meargă la casa lui, ca unul ce se simţea nevrednic de cinstea aceasta, şi doar îl ruga: „zi numai cu cuvântul şi se va tămădui sluga meaˮ (Matei 8), Iair l-a chemat pe Domnul să vină la casa lui şi să-şi pună mâna Sa deasupra fiicei sale.

Credinţa lui, aşadar, avea ceva trupesc întrânsa: „Pune mâna Ta peste eaˮ. Iair cerea de la Hristos un fel tangibil de vindecare. De parcă ar avea cuvântul lui Hristos mai puţină putere decât mâna Sa! De parcă glasul care a liniştit furtuna şi a scos demonii din oamenii îndrăciţi şi l-a înviat pe Lazăr cel de patru zile mort şi îngropat n-ar fi putut s-o învieze pe copila lui Iair la fel de bine ca şi mâna!

Dar Domnul a fost preamilostiv şi nu l-a lipsit pe îndureratul părinte de grabnicul Său ajutor, chiar dacă credinţa acestuia era cu lipsă.

Iar pe drum s-a săvârşit o minune asupra unei femei a cărei credinţă era mai mare decât a lui Iair, minune care l-a încredinţat pe acesta că Hristos întreg vindecă, nu numai mâna Lui. În orice chip s-ar apropia cineva de Hristos, se tămăduieşte.

Şi iată că înainte de a ajunge Iisus la casa unde se afla fiica bolnavă a lui Iair, în faţa Lui a apărut o altă persoană suferindă şi întristată, o femeie bolnavă de doisprezece ani de curgere de sânge, care cheltuise toată averea sa cu medicii, dar nu s-a vindecat. Această femeie s-a atins de haina lui Iisus pe furiş, venind smerită şi plină de credinţă. În momentul când s-a atins de Iisus ea s-a vindecat.

Şi a zis Iisus: „Cine este cel ce s-a atins de Mine?ˮ. Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de Mine?ˮ. Iar Iisus a zis: „S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mineˮ. De ce întreabă Domnul? El ştie bine cine s-a atins de El. Sfântul Ioan Gură de Aur în celebrele sale „Omilii la Mateiˮ ne spune că Mântuitorul întreabă ca să arate credinţa femeii care s-a vindecat, ca să întărească pentru totdeauna credinţa şi în ea şi în ceilalţi, şi ca să vădească dumnezeiasca Lui putere tuturor celor atunci de faţă şi nouă tuturor.

Arătând înaintea tuturor credinţa femeii, Domnul a vrut să întărească şi credinţa lui Iair; să-i arate acestuia că nu e nevoie să-i ceară să meargă acasă la dânsul şi să-şi pună mâna peste fiica sa. El are putere să vindece în orice chip, nu numai prin punerea mâinilor; El lucrează prin atingerea hainei ca şi a mâinii, de departe ca şi de aproape, în drum ca şi în casă.

Femeia bolnavă, simţind că a fost oarecum văzută sau descoperită, a început să tremure de sfială şi de emoţie. Dar pe când ea tremura, Mântuitorul Iisus Hristos a încurajat-o şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace!ˮ (Luca 8, 48). Nu i-a spus: „îndrăzneşte, femeieˮ, cum de obicei se exprimă Iisus când vorbea cu femeile, ci i-a zis fiică. Adesea, când Mântuitorul numeşte pe cineva fiu sau fiică acest fapt înseamnă că El a recunoscut în persoana respectivă o credinţă foarte puternică. De aceea, femeia vindecată este numită de El fiică. Apoi Iisus îi spune: „Mergi în pace!ˮ.

Sfântul Efrem Sirul în Comentariu la Diatesaronul lui Tațian învaţă că „pacea pe care buzele Mântuitorului au dat-o femeii vindecate a fost coroana cu care s-a încoronat credința femeiiˮ.

În celălalt registru al său, Evanghelia ne arată întristarea lui Iair. După ce Mântuitorul a vindecat femeia bolnavă, cineva din casa lui Iair vine şi-i spune acestuia: „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorulˮ (Lc. 8, 49). La vestea morţii fiicei sale, Iair este copleşit de durere. Sfântul Chiril al Alexandriei în Omilia 46 din Comentariu la Luca învaţă că „pentru a-l ajuta, i-a dat acestui om un cuvânt de învățătură care să îl ajute să nu cadă, ci să trezească în el o credință de nestrămutat: Nu te teme; crede numai şi se va izbăviˮ, crede şi ea se va ridica din moarte!

Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. A luat trei dintre ucenici, cei care aveau să fie mai târziu şi martorii Schimbării la Faţă de pe Tabor şi a luptei Sale din Grădina Ghetsimani. Sfântul Nicolae Velimirovici precizează că „i-a ales pe cei mai în stare duhovniceşte de a pătrunde şi purta taina puterii şi a fiinţei Sale. Aceştia trei aveau să vadă cea dintâi înviere din morţi săvârşită de Domnul, şi să le spună celorlalţi nouă, ca să se înveţe astfel ucenicii să aibă încredere unul în altulˮ.

Intrând în casă, Domnul s-a îngrijit de cei ce plângeau şi jeleau copila care murise, pentru că toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a muritˮ. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat zicând: „Copilă, scoală-te!ˮ.

În momentul acela, spune Sfânta Evanghelie, „duhul ei s-a întors şi a înviat îndatăˮ (Lc. 8, 55). Ca să arate realitatea învierii ei, „a poruncit Iisus să-i dea să mănânceˮ (Lc. 8, 55), iar părinţilor ei, uimiţi de puterea Lui, Mântuitorul „le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplatˮ (Lc. 8, 56).

Sfântul Nicolae Velimirovici spune despre această înviere: „Cu atingerea şi cu cuvintele Sale, Domnul a săvârşit două minuni: mai întâi a restaurat trupul şi apoi a adus duhul înapoi din ţinutul duhurilor în trupul teafăr. De aceea a poruncit Domnul să i se dea să mănânce: ca să se vadă bine că fata e nu doar vie, ci şi sănătoasă. Iar Evanghelistul Marcu adaugă: „Şi îndată s-a sculat copila şi umblaˮ (Marcu 5, 42), ca să vadă toată lumea că s-a însănătoşit şi cu trupul. Trebuia să se încredinţeze toată lumea că fata s-a făcut bine. De aceea ea s-a sculat, a umblat şi a mâncatˮ.

Fraţi creştini,
Mulţi în gloata aceea se îmbulzeau împrejurul lui Hristos şi se atingeau de El, dar numai femeia plină de credinţă, care L-a atins cu frică şi sfială, a primit ajutor.

La fel se întâmplă şi astăzi cu mulţi care se închină atingând icoanele, moaştele sfinţilor, Sfânta Cruce sau Evanghelia, ca şi cu mulţimile acelea iscoditoare dar cu inima rece care Îl atingeau pe Hristos. Doar cu adevăraţii închinători, plini de credinţă, se întâmplă precum s-a întâmplat cu femeia aceasta.

Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre această minune tocmai pentru ca să arate că harul dumnezeiesc se procură prin atingere cu credinţă tare de trupul Domnului, la fel se procură și prin atingerea de Sfintele Moaște sau prin primirea Sfintei Euharistii.

Domnul nu a vindecat femeia de curgerea sângelui pentru că s-a atins de haina Lui din curiozitate, ci pentru că, în nefericirea ei, s-a apropiat de El cu credinţă.

Sfântul Efrem Sirul spune că femeia care s-a vindecat de curgere de sânge, atunci când L-a auzit pe Mântuitorul Hristos zicând lui Iair: „crede numai şi se va izbăviˮ, aceasta și-a spus: „pot să îi dau credința pe care o cere în schimbˮ.

Despre femeia vindecată de curgere de sânge din evanghelia de astăzi, istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea face precizarea că era originară din Cezareea lui Filip. În semn de mulţumire şi slavă adusă lui Dumnezeu, ea a turnat o statuie de bronz în faţa casei ei ce-L reprezenta pe Mântuitorul Hristos, ţinând mâna unei femei îngenunchiate înaintea Lui. La picioarele statuii creştea o plantă tămăduitoare de orice boală. Eusebiu de Cezareea în „Istoria bisericeascăˮ ţine să precizeze că a văzut-o cu ochii lui.

În Evanghelia apocrifă a lui Nicodim, femeia aceasta este numită Veronica. După o tradiţie latină, Sfânta Veronica a fost femeia care a şters faţa însângerată a Domnului, când îşi purta Crucea spre Golgota. Chipul Domnului ar fi rămas imprimat pe mahramă, care a fost considerată astfel o icoană „nefăcută de mână omeneascăˮ. Sfânta Veronica este prăznuită în fiecare an la data de 12 iulie.

Să urmăm dorinţa Sfântului Ambrozie al Milanului exprimată în Tâlcuire la Evanghelia după Luca: „Mi-aș dori ca dreptatea să mă țină de mână și să îmi ghideze faptele. Vreau Cuvântul lui Dumnezeu să mă ducă în cămările sale (Cântarea 1, 4) să alunge duhul rătăcirii (1 Ioan 4, 6), să îl înlocuiască cu cel al mântuirii și să poruncească să mi se dea să mănânc! Cuvântul lui Dumnezeu este Pâinea din ceruri (Ioan 6, 51)ˮ.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să urmăm şi noi credinţa puternică a Sfintei Veronica în puterea tămăduitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să arătăm iubire milostivă prin fapte bune către semenii noştri, dovedind în fiecare zi şi în fiecare loc că suntem creştini adevăraţi spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire.
Amin!

Stefanel Gheorghe

.

Despre autor

stefanel gheorghe stefanel gheorghe

Colaborator
18 articole postate
Publica din 25 Februarie 2011

08 Noiembrie 2014

Vizualizari: 1270

Voteaza:

Predica la Duminica XXIV dupa Rusalii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE